Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2011

HOTĂRÂRE
23.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4528 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 182 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. Recurenții au atacat cu revizuire decizia menționată, iar la termenul de judecată din 29 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 23 iunie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 și 251 C. proc.

civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de M.R., G.N. și S.V: împotriva deciziei nr. 4528 din 22 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1214 din 24 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiune
ÎCCJ 2011-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1624 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată
ÎCCJ 2012-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1060 din 2 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza, a respins acțiun
ÎCCJ 2011-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 512/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 363 din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea formulată
ÎCCJ 2012-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4229/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2479 din 26 mai 2010, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității acți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă