ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 182 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.V., M.R. și G.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. Prin aceeași sentință a obligat pârâtul M.A.E., prin S.C.A.R. la Chișinău să invite pe reclamanți să depună și să înregistreze cererea de redobândire a cetățeniei române, în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1991. Totodată, prin sentința civilă nr. 19/CC pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 17 martie 2009, curtea de apel a admis în parte cererea de lămurire și completare a dispozitivului sentinței nr. 182 din 20 ianuarie 2009 în sensul că a obligat pârâtul M.A.E.

la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți constând în taxa de timbru de 10 lei și 0,9 lei timbru judiciar. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. A apreciat instanța de fond că, deși reclamanții s-au adresat de mai multe ori cu aceeași cerere, privind redobândirea cetățeniei române, cererile acestora au rămas fără soluționare efectivă datorită motivului invocat de pârât privind capacitatea sa redusă de procesare a cererilor.

Concluzionând, instanța a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, acțiunea este întemeiată, motiv pentru care se justifică stabilirea unei date pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În esență recurentul a arătat că nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, conduita sa în condițiile în care prin răspunsurile comunicate intimaților-reclamanți, aceștia au fost înștiințați de faptul că cererile lor vor fi soluționate favorabil la momentul la care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași perioadă cu cele formulate de ei.

În opinia recurentului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu era îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor administrative ale reclamanților, așa cum apare acesta în accepțiunea unei practici a Curții de Apel București, respectiv 6 luni. Totodată, simpla trecere a timpului nu poate fi echivalată cu ipoteza cuprinsă în definiția dată de legiuitor refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri. Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate mai înainte și din perspectiva normelor legale incidente în materia deduse judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, cu consecința modificării sentinței atacate și a respingerii ca neîntemeiată a acțiunii promovate de intimații-reclamanți, pentru cele ce se vor puncta în continuare: Așa cum a reținut și instanța de fond, în luna octombrie 2008 reclamanții au adresat S.C. din cadrul Ambasadei României la Chișinău scrisori de intenție în vederea redobândirii cetățeniei române conform Legii nr. 21/1991, iar în lipsa unui răspuns – invitație din partea autorității administrative competente în vederea înregistrării cererilor lor, la data de 21 noiembrie 2008 cu formulat cerere de chemare în judecată a M.A.E. În apărare, pârâtul a motivat amânarea unei decizii în sensul solicitării făcute de reclamante prin împrejurările de ordin obiectiv constând în volumul extrem de mare al cererilor similare, prin condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea cererilor.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. Întrucât nici legiuitorul național și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române.

Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia). Este de notorietate că S.C.A.R. din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din lipsa unui spațiu corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt. În speță, intervalul de timp scurs între data depunerii scrisorilor de intenție și data sesizării instanței de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil, cum greșit a reținut judecătorul fondului.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 nefiind vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Împrejurarea că instanța supremă a pronunțat atât soluții de admitere cât și de respingere a cererilor similare celei de față, este tocmai consecința modului de evaluare a termenului rezonabil funcție de specificitatea fiecărui demers judiciar în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 182 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.