ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanții S.V., M.R. și G.N. în contradictoriu cu

pârâtul M.A.E. Prin aceeași sentință a obligat pârâtul M.A.E., prin S.C.A.R. la

Chișinău să invite pe reclamanți să depună și să înregistreze cererea de redobândire

a cetățeniei române, în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1991.

Totodată, prin sentința

civilă nr. 19/CC pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 17

martie 2009, curtea de apel a admis în parte cererea de lămurire și completare a

dispozitivului sentinței nr. 182 din 20 ianuarie 2009 în sensul că a obligat pârâtul

M.A.E. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți constând în taxa de

timbru de 10 lei și 0,9 lei timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel,

curtea de apel a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii

următoarele:

Conform dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr.  554/2004 a contenciosului administrativ,

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței

de a nu rezolva cererea unei persoane.

A apreciat instanța de fond

că, deși reclamanții s-au adresat de mai multe ori cu aceeași cerere, privind

redobândirea cetățeniei române, cererile acestora au rămas fără soluționare

efectivă datorită motivului invocat de pârât privind capacitatea sa redusă de

procesare a cererilor.

Concluzionând, instanța a

reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, acțiunea este întemeiată,

motiv pentru care se justifică stabilirea unei date pentru depunerea actelor

necesare redobândirii cetățeniei.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A.E.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În esență recurentul a

arătat că nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, conduita sa în condițiile în care prin

răspunsurile comunicate intimaților-reclamanți, aceștia au fost înștiințați de

faptul că cererile lor vor fi soluționate favorabil la momentul la care urmau

să fie procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni, depuse în aceeași

perioadă cu cele formulate de ei.

În opinia recurentului la

momentul introducerii  cererii de chemare în judecată nu era îndeplinită condiția

depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor administrative ale

reclamanților, așa cum apare acesta în accepțiunea unei practici a Curții de Apel

București, respectiv 6 luni.

Totodată, simpla trecere a

timpului nu poate fi echivalată cu ipoteza cuprinsă în definiția dată de

legiuitor refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri.

Examinând cauza prin prisma criticilor

enunțate mai înainte și din perspectiva normelor  legale incidente în materia deduse

judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ca urmare, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, cu consecința modificării sentinței

atacate și a respingerii ca neîntemeiată a acțiunii promovate de

intimații-reclamanți, pentru cele ce se vor puncta în continuare:

Așa cum a reținut și

instanța de fond, în luna octombrie 2008 reclamanții au adresat S.C. din cadrul

Ambasadei României la Chișinău scrisori de intenție în vederea redobândirii

cetățeniei române conform Legii nr. 21/1991, iar în lipsa unui răspuns –

invitație din partea autorității administrative competente în vederea

înregistrării cererilor lor, la data de 21 noiembrie 2008 cu formulat cerere de

chemare în judecată a M.A.E.

În apărare, pârâtul a

motivat amânarea unei decizii în sensul solicitării făcute de reclamante prin

împrejurările de ordin obiectiv constând în volumul extrem de mare al cererilor

similare, prin condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru

înregistrarea și procesarea cererilor.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia

română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act

normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Întrucât nici legiuitorul

național și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen

rezonabil, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului

în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Nu în ultimul rând, în

această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O. care a statuat

că  noțiunea de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci

se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului

(Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis

c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

Este de notorietate că S.C.A.R.

din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul

celei în discuție și că din lipsa unui spațiu corespunzător este nevoită să le proceseze

în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă

în termen scurt.

În speță, intervalul de timp

scurs între data depunerii scrisorilor de intenție și data sesizării instanței

de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil, cum greșit

a reținut judecătorul fondului.

În aceste condiții, Înalta

Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004 nefiind vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei

cereri.

Împrejurarea că instanța

supremă a pronunțat atât soluții de admitere cât și de respingere a cererilor similare

celei de față, este tocmai  consecința modului de evaluare a termenului rezonabil

funcție de specificitatea fiecărui demers judiciar în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 182 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.