ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5572/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 aprilie 2009,

reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a

Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, a solicitat instanței

desființarea deciziei nr. 2 din 09 ianuarie 2009 și obligarea pârâtei să sancționeze

disciplinar pe lichidatorul judiciar C.I., să dispună acestuia aplicarea corecta

a legii și să întrerupă orice acțiune a acestuia care aduce atingere drepturilor

și intereselor sale legitime, cu consecința reparării daunelor materiale și morale

ce i-au fost create prin comportamentul abuziv și nelegal al acestuia.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat în esență că a formulat plângere împotriva lichidatorului judiciar

menționat mai sus, invocând mai multe abuzuri ale acestuia, iar prin decizia criticată

i-a fost respinsă plângerea, pârâta concluzionând ca faptele lichidatorului C.I.

au fost cenzurate și soluționate de către judecătorul sindic.

A mai arătat reclamanta

că pârâta i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât pentru termenul din data de

09 ianuarie 2009 nu a fost convocată legal și nici nu i-au fost înaintate materialele

depuse la dosar de către lichidator prin apărător, în vederea pregătirii apărării.

Legal citată, pârâta a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 714 din 09 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu

cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor

în Insolvență din România, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La data de 04

octombrie 2007, reclamanta, în calitate de creditor al SC Z.T. SA, aflată în procedură

de insolvență, a formulat o plângere împotriva numitului C.I., în care arăta că

în calitatea acestuia de lichidator judiciar numit al debitoarei a încălcat dispozițiile

Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deoarece nu s-a prezentat niciodată

la sediul societății debitoare, nu a întocmit un raport în care să arate cauzele

ce au condus la starea de insolvență, nu a inventariat toate bunurile societății

și nu a identificat și examinat creanțele societății.

Prin decizia nr. 2 din

30 iunie 2008, Comisia de disciplină a Filialei București a Uniunii Naționale a

Practicienilor în Insolvență din România a respins plângerea formulată de reclamantă,

iar reclamanta a contestat decizia, arătând în esență că nu au fost analizate motivele

concrete invocate în plângere, ci fapte în legătură cu care nu s-a plâns.

Prin decizia nr. 2

din 09 ianuarie 2009, pârâta a respins contestația, reținând că motivele ce stau

la baza plângerii decurg din calitatea pârâtului de lichidator judiciar al debitoarei

SC Z.T. SA, împrejurare ce a făcut obiectul mai multor acțiuni în fața judecătorului

sindic. S-a mai reținut că acțiunile au fost soluționate de judecătorul sindic conform

competențelor, ca singurul organ de cenzură în raport cu actele de procedură săvârșite

de către lichidatorul judiciar.

Instanța a mai reținut

că așa cum reiese din plângerea aflată la dosar, reclamanta nu a învederat aspecte

care să se încadreze în prevederile citate mai sus, ci a criticat activitatea depusă

de lichidatorul judiciar C.I., în principal în ce privește neexecutarea unor titluri

de creanță. Aceste aspecte însă, privesc strict obligațiile profesionale ale lichidatorului

judiciar, în raport cu prevederile legale, și pot fi cenzurate numai de judecătorul

sindic, așa cum corect a apreciat și pârâta.

În ceea ce privește aspectele

de ordin procedural, invocate de reclamantă, instanța a constatat că din actele

dosarului nu reiese că pârâta ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin

necomunicarea actelor depuse de lichidatorul judiciar. În acest sens, s-a reținut

că în cuprinsul deciziei contestate s-a menționat că actele depuse de lichidatorul

judiciar sunt identice cu cele depuse la primul dosar, și care au fost cunoscute

de reclamantă. Prin urmare, în lipsa unei probe contrare, nu se putea reține că

prin necomunicarea înscrisurilor către reclamantă i s-ar fi produs acesteia o vătămare.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

În calitate de creditoare

a SC Z.T. SA a fost grav prejudiciată de către lichidatorul C.I., în Dosarul

nr. 154/3/2002 aflat pe rolul Tribunalului București, ca urmare a săvârșirii abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

A formulat plângere la

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, împotriva lichidatorului,

care i-a fost însă respinsă prin decizia nr. 2/2008.

Împotriva acestei din

urmă decizii a formulat, de asemenea contestație, care însă i-a fost respinsă prin

decizia nr. 2/2009.

În ambele decizii s-a

reținut că cele reclamate sunt nefondate și că singurul organ de cenzură este judecătorul

sindic.

În Statutul de organizare

și funcționare al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România sunt

cuprinse principiile fundamentale de etică profesională, pe care însă lichidatorul

C.I. nu le-a respectat, or încălcarea acestor principii constituie abatere disciplinară,

conform prevederilor art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

În sentința recurată s-a

reținut că nu au fost învederate aspecte care să se încadreze în prevederile

art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006, însă din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă

că lichidatorul a încălcat în mod repetat dispozițiile Legii nr. 85/2006, precum

și principiile fundamentale din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii

Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Recursul este nefondat.

În recursul său reclamanta

susține că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a dovedit cu prisosință că

lichidatorul pe care l-a reclamat a comis abaterile prevăzute de art. 68 din O.U.G.

nr. 86/2006, însă instanța de fond, cu toate acestea, i-a respins acțiunea.

Înalta Curte constată

că judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată a celor susținute în acțiune

de către reclamantă, examinând plângerile formulate prin prisma abaterilor disciplinare

enumerate în art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006.

Cu această ocazie, în

mod corect judecătorul fondului a constatat că cele reclamate prin acțiune vizează

activitatea depusă de către lichidatorul judiciar C.I., fiind vorba, cu precădere,

de aspecte ce țin de neexecutarea unor titluri de creanță fiscală. Cum toate acestea

privesc activitatea profesională desfășurată de acel lichidator judiciar, așa cum

a reținut și prima instanță, cererile reclamantei nu pot fi cenzurate decât de către

judecătorul sindic.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recursul

reclamantei M.M. este nefondat, îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M. împotriva sentinței civile nr. 714 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.