ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2184/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1.Acțiunea reclamantei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.A., reprezentant al S. IPURL, a formulat contestație împotriva deciziei emise de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de Disciplină la data de 22 mai 2009, prin care a fost admisă cererea de strămutare a cererii de cercetare disciplinară formulată de SCA P.A., în calitate de reprezentant al SC M.E.I. SA București. În motivarea acțiunii, reclamantul a expus istoricul împrejurărilor care au condus la adoptarea deciziei contestate și a susținut, în esență, că O.U.G.

nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, cu modificările și completările ulterioare , nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la posibilitatea strămutării unei plângeri disciplinare, iar din cuprinsul art. 83 coroborate cu cele ale art. 29 alin. (2) din O.U.G., rezultă că printre atribuțiile Comisiei Superioare de Disciplină nu se numără și aceea de a se pronunța asupra unei cereri de strămutare. Totodată, reclamantul a arătat că în cererea de strămutare s-a susținut în mod greșit și fără indicarea textului legal, că dispozițiile Statutului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România se completează cu dispozițiile C. proc. civ., iar art. 39 C. proc.

civ. stabilește doar instanța competentă să judece cererile de strămutare, însă Comisia Superioară de Disciplină era obligată să verifice cu prioritate dacă avea competența de a soluționa o atare cerere. A arătat reclamantul susține că nu există în realitate niciun motiv care să conducă la concluzia că acțiunea disciplinară împotriva sa ar trebui soluționată de o comisie de disciplină din altă filială, iar pretinsele relații și influențe la care se face referire în plângere nu există. 2.Apărările pârâtei Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Iași, în raport cu dispozițiile art. 69 alin. (6) din Legea nr. 254/2007 și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (excepție care a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 14 decembrie 2009), precum și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc.

civ.. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că potrivit legii, Comisia Superioară de Disciplină are competența de soluționare a plângerilor pe fond, a contestațiilor, precum și competența de a dispune măsuri organizatorice în scopul respectării de către membri a principiilor de etică profesională. 3.Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 105/CA din 3 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat nulitatea absolută a deciziei din 22 mai 2009 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de Disciplină. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin decizia din 22 mai 2009, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de Disciplină, a admis cererea de strămutare formulată de reclamanta SC M.E.I.

SA, în contradictoriu cu S. IPURL Iași, și a dispus strămutarea Dosarului nr. 2/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină a filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România Iași, către Comisia de disciplină a filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România București, constatând imposibilitatea de fapt a Comisiei de disciplină Iași de a soluționa acțiunea disciplinară, din cauza repetatelor abțineri ale membrilor, care au determinat imposibilitatea constituirii completului, ceea ce poate justifica o bănuială legitimă cu privire la imparțialitatea acestei Comisii. În motivarea deciziei, Comisia, reținând că justiția disciplinară trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil, a apreciat, apelând la analogia juris, că poate să dispună strămutarea dosarului, pentru a permite realizarea justiției disciplinare (cercetarea administrativă) respectiv dispunerea de măsuri necesare dacă este cazul.

A reținut instanța că la data emiterii deciziei contestate (22 mai 2009), nu existau, nici în cuprinsul O.U.G. nr. 86/2006 și nici în cuprinsul Statutului de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, prevederi potrivit cărora Comisia Superioară să poată dispune strămutarea unei cauze de la o comisie de disciplină la alta.

Totodată, a constatat instanța că dispozițiile art. 29 alin. (2) lit. j) din Statutul de organizare și funcționare al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, conform cărora Comisia Superioară de Disciplină are și posibilitatea de a dispune strămutarea plângerilor disciplinare, și cele ale art. 12 1 din anexa nr. 3 la același Statut, care stabilesc situațiile în care se poate dispune strămutarea, au fost introduse prin Hotărârea din 12 iunie 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România din 2007, privind aprobarea Statutului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, deci după data de 22 mai 2009, hotărârea fiind publicată în M. Of.

nr. 527/30.07.2009. Curtea de apel a concluzionat că la data emiterii deciziei de strămutare nu existau nici în O.U.G. nr. 86/2006 și nici în Statutul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, dispoziții în baza cărora Comisia Superioară de Disciplină să aibă printre atribuții strămutarea plângerilor disciplinare și nici o interpretare prin analogie nu este de natură să suplinească lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze în această materie, nefiind incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ., întrucât Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nu este instanță de judecată.

Pentru aceleași argumente, instanța a respins excepția inadmisibilității contestației, reținând că decizia pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină poate și trebuie să fie supusă controlului judecătoresc, în caz contrar producându-se o gravă încălcare a principiului liberului acces la justiție garantat prin art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai reținut instanța că măsura strămutării, dispusă în lipsa unor prevederi legale, nu se înscrise în categoria „măsurilor organizatorice” pe care Comisia Superioară de Disciplină le poate lua în scopul respectării, de către membrii săi, a principiilor de etică profesională, conform art. 29 alin. (2) din Statut, iar strămutarea unei cercetări disciplinare la o altă comisiei „cu mai multă experiență” nu are nicio legătură cu organizarea internă a Uniunii.

II.Instanța de recurs 1.Criticile pârâtei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (3) și (9), precum și art. 304 1 C. proc. civ., arătând în esență următoarele: - hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece potrivit art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea practicienilor în insolvență, aprobată prin Legea nr. 254/2004 „împotriva deciziei comisiei superioare de disciplină persoana lezată poate forma acțiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel București”.

A concluzionat recurenta că aceste norme de competență sunt de strictă interpretare, în acest sens fiind și prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă este vorba de o cerere incidentală în materia disciplinară privind practicienii în insolvență, astfel încât în mod greșit soluționarea cererii de suspendare a strămutării s-a făcut de către Curtea de Apel Iași, cu încălcarea competenței exclusive prevăzute de lege în favoarea Curții de Apel București, solicitându-se casarea sentinței atacate în temeiul art. 304 alin. (3) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente material. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și s-a dat cu aplicarea greșită a legii; Recurenta a învederat că prin adresa din 20 februarie 2009 a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de disciplină a fost sesizată de SC M.E.I.

SA cu privire la faptele de concurență neloială din partea administratorului judiciar al debitoarei SC F. SA - A.A. - reprezentant al S. IPURL, iar prin decizia din 8 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9/2008 s-a declinat competența către Comisia de disciplină a filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România Iași, sesizată cu o altă plângere, nesoluționată de peste 4 luni, datorită abținerii unor membrii ai comisiei sau pentru alte incidente procedurale, neputându-se îndeplini nici un alt act de procedură. A mai arătat recurenta că urmare a tergiversărilor și repetatelor abțineri în Dosarul comisiei de disciplină Iași din 2009, la data de 15 mai 2009 SC M.E.I.

SA a formulat o cerere de strămutare la data de 15 mai 2009, admisă prin decizia Comisiei Superioare de Disciplină din 22 mai 2009, care a dispus strămutarea dosarului la Comisia de Disciplină a Filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România București, în scopul unei bune și corecte administrări a justiției profesionale, aplicându-se prin analogie normele C. proc. civ. din materia strămutării, situație reglementată ulterior, prin modificarea art. 29 alin. (2) din Statutul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. S-a susținut că acțiunea este inadmisibilă, deoarece potrivit art. 450 alin. (2) C. proc. civ.

hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac, prevederi legale aplicabile și în această cauză, deoarece decizia de strămutare a dosarului disciplinar neavând nici o influență asupra desfășurării în continuare a procedurii insolvenței SC F. SA, în acest sens fiind și Deciziile nr. 92/1996 și nr. 56/2002 prin care Curtea Constituțională a motivat că art. 40 alin. (2) C. proc. civ. privind strămutarea unei pricini, la o altă instanță, pentru motivele prevăzute de acest text, nu încalcă principiului liberului acces la justiție garantat de art. 21 din Constituția României. S-a solicitat pentru aceste considerente, admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de motivele incidente, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința nr. 105/CA din 3 mai 2010 Curtea de Apel Iași, a admis acțiunea reclamantului A.A. - reprezentant al S. IPURL și a constata nulitatea absolută a deciziei din 22 mai 2009 emisă de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de Disciplină prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de SC M.E.I. SA București și s-a dispus strămutarea Dosarului nr. 2/2009 aflat pe rolul Comisiei de Disciplină a Filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România Iași privind reclamantul, către Comisia de Disciplină a Filialei Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România București.

Primul motiv de recurs care vizează necompetența Curții de Apel Iași de a soluționa o cerere de strămutare formulată într-o cauză disciplinară privind un practician în insolvență, pentru care O.U.G. nr. 86/2006 instituie o competență exclusivă în favoarea Curții de Apel București este întemeiat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea practicienilor în insolvență, decizia Comisiei Superioare de disciplină pronunțată cu privire la un practician în insolvență poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, în cazul practicienilor în insolvență, actul normativ de organizare a acestora a reglementat o jurisdicție specială, precum și o instanță specializată în soluționarea contentațiilor formulate de cei nemulțumiți de hotărârile pronunțate în materie disciplinară de către Comisia Superioară de Disciplină, competentă să soluționeze la rândul său contestațiile împotriva hotărârilor Comisiilor de Disciplină constituite la nivel local, de filiale.

Față de aceste dispoziții imperative, care reglementează competența exclusivă a unei instanțe în domeniul acțiunilor disciplinare declanșate împotriva practicienilor în insolvență, rezultă că nici o altă instanță competentă teritorial în materia contenciosului administrativ, în afara Curții de Apel București, nu poate soluționa nici contestațiile împotriva deciziilor comisiei superioare de disciplină - art. 69 alin. (4) din Legea nr. 86/2006 și nici cererile incidentale, inclusiv cererile de strămutare formulate în cadrul procedurii disciplinare începute împotriva practicienilor în insolvență.

Împrejurarea că la data pronunțării deciziei de strămutare din 22 mai 2009 de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România nu exista reglementată posibilitatea strămutării contestațiilor disciplinare formulate de practicienii în insolvență (această modificare fiind adoptată ulterior, prin hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România publicată prin M. Of. nr. 527/30.07.2009) nu este de natură să conducă la o altă concluzie, față de prevederile fără echivoc ale legii speciale - art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006, care derogă de la competența generală stabilită în materia contenciosului administrativ prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Față de acest considerente, urmează a se admite recursul pârâtei în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ., a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care urmează să aibă în vedere, cu ocazia judecării cererii și celelalte motive invocate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care vizează fondul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Comisia Superioară de Disciplină împotriva sentinței civile nr. 105/CA din 3 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.