ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6437 din 3 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția inadmisibilității cererii precizatoare și a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâta

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (U.N.P.I.R.),

Comisia Superioară de Disciplină, astfel cum a fost precizată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Prin plângerea disciplinară

din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R. București a sesizat

Comisia de disciplină cu privire la exercitarea calității de practician în insolvență

a reclamantului, pe perioada cât acesta fusese sancționat disciplinar cu suspendarea

din activitate pe o perioadă de 3 luni, pentru încălcarea prevederilor art. 96

alin. (1) și (2

1

) din Statutul privind organizarea activității de practician

în insolvență.

Prin încheierea din 17

martie 2011, membrii instanței disciplinare au constatat că 3 din cei 5 membri (M.T.,

F.G. și M.P.) s-au pronunțat deja în dosarul în care s-a dispus suspendarea reclamantului,

iar împotriva lor reclamantul a formulat plângere penală, astfel că, în baza

art. 12 alin. (1

2

) din Regulamentul privind procedura disciplinară, aceștia

au declarat că se abțin, înaintând dosarul Comisiei superioare, cu motivarea imposibilității

constituirii completului.

Comisia superioară a admis

cererea de abținere și a constatat imposibilitatea constituirii completului disciplinar

de 3 membri, motiv pentru care, prin decizia 6/2011 a dispus strămutarea plângerii

la Comisia de Disciplină Constanța.

Referitor la acesta măsură,

instanța a constatat că a fost legal dispusă, în conformitate cu dispozițiile

art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, potrivit cu care, strămutarea

se poate dispune și pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare

a plângerii disciplinare.

În ce privește motivele

de nulitate invocate de reclamant, instanța a reținut că prin decizia nr. 4/2011,

Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța a dispus sancționarea reclamantului

cu excluderea din U.N.P.I.R. și pierderea calității de practician în insolvență,

pentru nerespectarea prevederilor art. 96 alin. (2) din Statut.

Prin decizia nr. 19

din 17 iunie 2011 emisă în soluționarea contestației, Comisia Superioară de Disciplină

a respins contestația reclamantului.

Primul termen fixat de

Comisia de Disciplină Constanța a fost 25 martie 2011, reclamantul solicitând un

termen de 2-3 luni pentru pregătirea apărării.

Cererea reclamantului

a fost admisă și s-a acordat termen la 1 aprilie 2011, iar la data de 31 martie

2011 s-a înregistrat o nouă cerere de amânare pentru pregătirea apărării, care a

fost respinsă de Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța.

Din actele dosarului rezultă

că reclamantul a fost convocat pentru termenul din 25 martie 2011 cât și pentru

cel din 1 aprilie 2011, atât prin scrisoare cu confirmare de primire, cât și prin

e-mail, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din anexa nr. 2

la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.

În acest context, instanța

a apreciat că drepturile procesuale ale reclamantului nu au fost vătămate, în condițiile

în care, i s-a acordat un termen de 5 zile pentru pregătirea apărării; din primul

e-mail transmis de reclamant comisiei rezultă că acesta a precizat că transmite

punctul său de vedere referitor la aspectele și conținutul plângerii, având, așadar,

cunoștință de sesizare.

Mai mult, pe parcursul

procedurii în fața Comisiei Superioare de Disciplină, reclamantul a mai beneficiat

de două termene de judecată, respectiv, la data de 13 mai 2011 și 3 iunie 2011,

fiind prezent personal și asistat de avocat, beneficiind, totodată și de o amânare

de pronunțare de două săptămâni.

Referitor la desfășurarea

activității pe perioada suspendării, instanța a reținut că reclamantul nu s-a conformat

dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Statut, potrivit cu care, avea obligația să

prezinte conducerii filialei, în termen de 10 zile de Ia rămânerea definitivă a

hotărârii de suspendare, dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician

în insolvență sau că ar fi solicitat suspendarea efectelor hotărârii atacate, continuând

să-și desfășoare activitatea de practician în insolvență, aspect ce rezultă atât

din adresa Tribunalului București din 16 februarie 2011, în care se menționează

că nu au fost înregistrate cereri ale reclamantului de înlocuire cu un alt practician

în insolvență în cauzele în care acesta a fost numit de instanță, cât și din sentințele

pronunțate în Dosarele nr. 28902/3/2008, 42282/3/2007, 38696/3/2009.

Referitor la nelegalitatea

actului administrativ pe considerentul că prima de asigurare a fost plătită, această

critică a fost respinsă, reținându-se că în cuprinsul deciziei contestate nu se

face o atare referire.

De asemenea, a fost înlăturată

și critica referitoare la suma maximă de 3.000 RON stabilită de președintele U.N.P.I.R.,

printr-o decizie internă, ce poate fi plătită din Fondul de lichidare indiferent

de onorariile stabilite de judecătorii sindici, acest aspect nefăcând obiectul litigiului

și neconstituind un motiv de nulitate a actelor administrative contestate, măsura

nerezultând din conținutul actelor administrative contestate.

Referitor la inadmisibilitatea

cererii precizatoare, s-a apreciat că această excepție nu este întemeiată, precizarea

acțiunii fiind formulată în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ. raportat

la art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfățișare fiind chiar ultimul termen de

judecată, în condițiile în care, la primul termen de judecată cauza a fost amânată

pentru lipsă de apărare.

Împotriva sus-amintitei

sentințe a declarat recurs reclamantul A.O.C.

Criticile recurentului

au vizat, în esență, următoarele:

de citare în fața Comisiei deDisciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța, în condițiile

în care probele evidențiază că procedură de citare a recurentului a fost efectuată

doar cu 48 de ore înainte de termenul de judecată, fiindu-i îngrădit dreptul la

apărare și dreptul la muncă;

sesizării disciplinare de la București la Constanța, mai exact încălcarea dispozițiilor

art. 50 din Statutul U.N.P.I.R., fapt care atrage, în opinia recurentului nulitatea

absolută a deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011;

instanța fondului a faptului că în dispozitivul deciziei contestate s-a strecurat

ca principal motiv al sancționării sale neplata „primei de asigurare”, făcându-se

nefondat încadrarea la art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006;

C. proc. civ. prin neadmiterea solicitării de a depune o cerere precizatoare întrucât

la termenul acordat s-a și procedat la judecarea în fond a cauzei;

prima instanță a faptului că Comisia de disciplină nu a demonstrat săvârșirea de

către reclamant a vreunei abateri disciplinare, că în cei 11 ani de activitate nu

a fost niciodată sancționat și, în final, a faptului că de altfel potrivit art.

26 din Anexa 3 la Statutul U.N.P.I.R. reclamantul trebuia să fie reabilitat de drept

începând cu data de 18 noiembrie 2011 însă deși s-a adresat cu o cerere în acest

sens nu i s-a răspuns nici până în prezent.

Prin cerere separată,

recurentul a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței aflate în control

judiciar, invocând dispozițiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea

din 14 iunie 2012 această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, stabilindu-se

că nu sunt aplicabile în speță aceste dispoziții legale care reglementează instituția

contestației la executare și avându-se în vedere că sentința în discuție nu este

susceptibilă de executare din moment ce acțiunea reclamantului a fost respinsă ca

nefondată.

Intimata U.N.P.I.R., Comisia

de Disciplină a răspuns, punctual, prin întâmpinare, motivelor de recurs, conchizând

că se impune menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Examinând cauza prin prisma

normelor legale incidente, a probatoriului existent la dosar, Înalta Curte reține

că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate

în continuare:

După cum se poate observa

chiar din considerentele sentinței atacate, instanța de contencios administrativ

a Curții de Apel București, învestită cu acțiunea în anulare a deciziei nr. 19

din 17 iunie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplină (C.S.D.) a U.N.P.I.R. și a

deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011 a Comisiei de Disciplină a Filialei U.N.P.I.R.

Constanța, a analizat atât susținerile reclamantului cât și apărările pârâtei, conchizând

că nu există motive de fapt și de drept pentru admiterea acțiunii. De aceea criticile

recurentului își găsesc răspunsul în argumentația ce sta la baza soluției pronunțate

de judecătorul fondului.

Se observă că prin plângerea

disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R. București

a sesizat Comisia de Disciplină că deși reclamantul a fost sancționat disciplinar,

prin decizia nr. 5 din 18 august 2010 a Comisia de Disciplină București, cu suspendarea

din activitate pe o perioadă de 3 luni, acesta a continuat să activeze ca practician

în insolvență.

Strămutarea cauzei disciplinare

de la București la Constanța a intervenit în temeiul art. 13 din Regulamentul privind

procedura disciplinară ca urmare a faptului că 3 din cei 5 membri ai Comisiei s-au

pronunțat în dosarul în care s-a aplicat sancțiunea suspendării pe perioada 18 august

2010–18 noiembrie 2010, iar cererile de abținere ale celor 3 membri au fost admise

având în vedere că împotriva acestora reclamantul formulase plângeri penale.

Astfel prin decizia

nr. 6/2011 plângerea disciplinară a fost strămutată la Comisia de Disciplină Constanța.

Constatând că reclamantul

a încălcat interdicțiile impuse de sancțiunea cu suspendare din activitate, anume

de a nu activa pe perioada suspendării, cu obligația ca în termen de cel mult 10

zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare să prezinte la conducerea

filialei dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician în insolvență

[art. 96 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Statut], Comisia de Disciplină Constanța

a emis decizia nr. 4/2011 de sancționare a reclamantului cu excluderea din U.N.P.I.R.

și pierderea calității de practician în insolvență, prin aplicarea art. 68

alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor

în insolvență (modificată și completată) coroborat cu art. 96 alin. (1) lit. a),

art. 96 alin. (2), art. 96 alin. (5) și art. 100 din Statutul privind organizarea

și funcționarea profesiei de practician în insolvență (aprobat prin hotărârea U.N.P.I.R.

nr. 3/2007, republicată în M. Of. nr. 678/6.10.2010).

La aplicarea acestei sancțiuni

cu excludere definitivă din Uniune, însoțită de pierderea calității de practician

în insolvență, au fost avute în vedere decizia nr. 5/2010 a Comisia de Disciplină

Filiala București, decizia nr. 6 din 18 martie 2011 a Comisiei Superioare de

Disciplină a U.N.P.I.R., adresa din 16 februarie 2011 înregistrată la U.N.P.I.R.

prin care s-a comunicat că reclamantul nu a depus cereri de înlocuire în cazurile

în care a fost numit de către instanță, precum și sentințele pronunțate în Dosarele

Tribunalului București nr. 28902/3/2008, nr. 42282/3/2007 și nr. 38696/3/2009 în

care reclamantul și-a exercitat calitatea de practician în insolvență, în pofida

interdicțiilor stipulate în art. 96 alin. (1) lit. a) și în art. 96 alin. (2) din

Statutul amintit.

Trebuie subliniat că în

sprijinul acțiunii în anulare reclamantul nu a adus nici un argument sau dovadă

care să combată cele reținute de Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Filiala Constanța

nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs.

Referitor la încălcarea

dreptului la apărare în fața Comisiei de Disciplină a Filialei Constanța, invocată

în primă instanță și reiterată în calea extraordinară de atac exercitată, se observă

că în mod corect judecătorul a examinat cu atenție această susținere. Astfel, la

primul termen fixat de Comisia de Disciplină a Filialei Constanța, 25 martie 2011,

s-a admis cererea formulată de reclamant pentru pregătirea apărării, acordându-se

termen la 1 aprilie 2011, iar o a doua cerere de amânare, pentru același motiv,

a fost formulată la 31 martie 2011, fiind însă respinsă. Convocarea reclamantului

pentru cele două termene s-a făcut atât prin scrisoare cu confirmare de primire

cât și prin e-mail. De altfel, corespondența reclamantului către Comisie demonstrează

că avea cunoștință de sesizarea disciplinară și că a precizat că transmite punctul

său de vedere referitor la aspectele și conținutul plângerii.

În fața Comisiei Superioare

de Disciplină a U.N.P.I.R., care prin decizia nr. 19 din 17 iunie 2011 a respins

contestația împotriva deciziei nr. 4/2011 a Comisiei de Disciplină Constanța, reclamantul

a beneficiat de două termene de judecată (13 mai 2011 și 3 iunie 2011) la care a

fost prezent personal și asistat de avocat, precum și de o amânare de pronunțare

de două săptămâni.

Astfel, în mod corect

s-a reținut că au fost respectate prevederile cuprinse în Anexa nr. 3 la Statut

(„Regulament privind procedura de disciplină”), respectiv art. 17 alin. (1)-(5),

cu sublinierea că potrivit art. (1) „cercetarea abaterii disciplinare se va face

cu celeritate”.

Critica privitoare la

reținerea de către Comisia de Disciplină a Filialei Constanța ca principal motiv

al sancțiunii cu excludere neplată „primă de asigurare”, prin menținerea aplicării

art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006, nu va fi primită deoarece așa cum rezultă

din întreaga motivare a deciziei atacate aspectele care au determinat sancțiunea

se circumscriu în mod evident încălcării de către reclamant a interdicțiilor prevăzute

în art. 96 alin. (1) lit. a) și (2) din Statut. De altfel, prin întâmpinare intimata-pârâtă

Comisia Superioară de Disciplină subliniază că la aplicarea sancțiunii nu au fost

avute în vedere alte aspecte decât cele precizate mai înainte recunoscându-se implicit

că trimiterea la art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006 este o eroare materială.

S-a dovedit fără echivoc

că sancțiunea disciplinară cu excludere definitivă din Uniune, însoțită de pierderea

calității de practician în insolvență a fost aplicată recurentului-reclamant cu

respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare

recunoscut U.N.P.I.R. prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității

practicienilor în insolvență.

Aspectele legate de eventuala

incidență a dispozițiilor art. 26 din Anexa 3 la statut exced obiectului prezentului

litigiu, recurentul fiind cel care va hotărî asupra demersurilor pe care le are

de urmat în privința reabilitării de drept.

Având în vedere că nu

există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.O.C. împotriva

sentinței nr. 6437 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2012.