ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6437 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii precizatoare și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (U.N.P.I.R.), Comisia Superioară de Disciplină, astfel cum a fost precizată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R.

București a sesizat Comisia de disciplină cu privire la exercitarea calității de practician în insolvență a reclamantului, pe perioada cât acesta fusese sancționat disciplinar cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, pentru încălcarea prevederilor art. 96 alin. (1) și (2 1 ) din Statutul privind organizarea activității de practician în insolvență. Prin încheierea din 17 martie 2011, membrii instanței disciplinare au constatat că 3 din cei 5 membri (M.T., F.G. și M.P.) s-au pronunțat deja în dosarul în care s-a dispus suspendarea reclamantului, iar împotriva lor reclamantul a formulat plângere penală, astfel că, în baza art. 12 alin. (1 2 ) din Regulamentul privind procedura disciplinară, aceștia au declarat că se abțin, înaintând dosarul Comisiei superioare, cu motivarea imposibilității constituirii completului.

Comisia superioară a admis cererea de abținere și a constatat imposibilitatea constituirii completului disciplinar de 3 membri, motiv pentru care, prin decizia 6/2011 a dispus strămutarea plângerii la Comisia de Disciplină Constanța. Referitor la acesta măsură, instanța a constatat că a fost legal dispusă, în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, potrivit cu care, strămutarea se poate dispune și pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare. În ce privește motivele de nulitate invocate de reclamant, instanța a reținut că prin decizia nr. 4/2011, Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța a dispus sancționarea reclamantului cu excluderea din U.N.P.I.R.

și pierderea calității de practician în insolvență, pentru nerespectarea prevederilor art. 96 alin. (2) din Statut. Prin decizia nr. 19 din 17 iunie 2011 emisă în soluționarea contestației, Comisia Superioară de Disciplină a respins contestația reclamantului. Primul termen fixat de Comisia de Disciplină Constanța a fost 25 martie 2011, reclamantul solicitând un termen de 2-3 luni pentru pregătirea apărării. Cererea reclamantului a fost admisă și s-a acordat termen la 1 aprilie 2011, iar la data de 31 martie 2011 s-a înregistrat o nouă cerere de amânare pentru pregătirea apărării, care a fost respinsă de Comisia de disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost convocat pentru termenul din 25 martie 2011 cât și pentru cel din 1 aprilie 2011, atât prin scrisoare cu confirmare de primire, cât și prin e-mail, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din anexa nr. 2 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență. În acest context, instanța a apreciat că drepturile procesuale ale reclamantului nu au fost vătămate, în condițiile în care, i s-a acordat un termen de 5 zile pentru pregătirea apărării; din primul e-mail transmis de reclamant comisiei rezultă că acesta a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele și conținutul plângerii, având, așadar, cunoștință de sesizare.

Mai mult, pe parcursul procedurii în fața Comisiei Superioare de Disciplină, reclamantul a mai beneficiat de două termene de judecată, respectiv, la data de 13 mai 2011 și 3 iunie 2011, fiind prezent personal și asistat de avocat, beneficiind, totodată și de o amânare de pronunțare de două săptămâni.

Referitor la desfășurarea activității pe perioada suspendării, instanța a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Statut, potrivit cu care, avea obligația să prezinte conducerii filialei, în termen de 10 zile de Ia rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare, dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician în insolvență sau că ar fi solicitat suspendarea efectelor hotărârii atacate, continuând să-și desfășoare activitatea de practician în insolvență, aspect ce rezultă atât din adresa Tribunalului București din 16 februarie 2011, în care se menționează că nu au fost înregistrate cereri ale reclamantului de înlocuire cu un alt practician în insolvență în cauzele în care acesta a fost numit de instanță, cât și din sentințele pronunțate în Dosarele nr. 28902/3/2008, 42282/3/2007, 38696/3/2009.

Referitor la nelegalitatea actului administrativ pe considerentul că prima de asigurare a fost plătită, această critică a fost respinsă, reținându-se că în cuprinsul deciziei contestate nu se face o atare referire. De asemenea, a fost înlăturată și critica referitoare la suma maximă de 3.000 RON stabilită de președintele U.N.P.I.R., printr-o decizie internă, ce poate fi plătită din Fondul de lichidare indiferent de onorariile stabilite de judecătorii sindici, acest aspect nefăcând obiectul litigiului și neconstituind un motiv de nulitate a actelor administrative contestate, măsura nerezultând din conținutul actelor administrative contestate. Referitor la inadmisibilitatea cererii precizatoare, s-a apreciat că această excepție nu este întemeiată, precizarea acțiunii fiind formulată în termenul prevăzut de art. 132 C. proc.

civ. raportat la art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfățișare fiind chiar ultimul termen de judecată, în condițiile în care, la primul termen de judecată cauza a fost amânată pentru lipsă de apărare. Împotriva sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamantul A.O.C. Criticile recurentului au vizat, în esență, următoarele: 1. nelegalitatea procedurii de citare în fața Comisiei deDisciplină a Filialei U.N.P.I.R.

Constanța, în condițiile în care probele evidențiază că procedură de citare a recurentului a fost efectuată doar cu 48 de ore înainte de termenul de judecată, fiindu-i îngrădit dreptul la apărare și dreptul la muncă; 2. nelegalitatea strămutării sesizării disciplinare de la București la Constanța, mai exact încălcarea dispozițiilor art. 50 din Statutul U.N.P.I.R., fapt care atrage, în opinia recurentului nulitatea absolută a deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011; 3. ignorarea de către instanța fondului a faptului că în dispozitivul deciziei contestate s-a strecurat ca principal motiv al sancționării sale neplata „primei de asigurare”, făcându-se nefondat încadrarea la art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006; 4. încălcarea prevederilor C. proc.

civ. prin neadmiterea solicitării de a depune o cerere precizatoare întrucât la termenul acordat s-a și procedat la judecarea în fond a cauzei; 5. neobservarea de către prima instanță a faptului că Comisia de disciplină nu a demonstrat săvârșirea de către reclamant a vreunei abateri disciplinare, că în cei 11 ani de activitate nu a fost niciodată sancționat și, în final, a faptului că de altfel potrivit art. 26 din Anexa 3 la Statutul U.N.P.I.R. reclamantul trebuia să fie reabilitat de drept începând cu data de 18 noiembrie 2011 însă deși s-a adresat cu o cerere în acest sens nu i s-a răspuns nici până în prezent. Prin cerere separată, recurentul a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței aflate în control judiciar, invocând dispozițiile art. 399 alin. (2) C. proc.

civ., iar prin încheierea din 14 iunie 2012 această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, stabilindu-se că nu sunt aplicabile în speță aceste dispoziții legale care reglementează instituția contestației la executare și avându-se în vedere că sentința în discuție nu este susceptibilă de executare din moment ce acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Intimata U.N.P.I.R., Comisia de Disciplină a răspuns, punctual, prin întâmpinare, motivelor de recurs, conchizând că se impune menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Examinând cauza prin prisma normelor legale incidente, a probatoriului existent la dosar, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare: După cum se poate observa chiar din considerentele sentinței atacate, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București, învestită cu acțiunea în anulare a deciziei nr. 19 din 17 iunie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplină (C.S.D.) a U.N.P.I.R. și a deciziei nr. 4 din 1 aprilie 2011 a Comisiei de Disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Constanța, a analizat atât susținerile reclamantului cât și apărările pârâtei, conchizând că nu există motive de fapt și de drept pentru admiterea acțiunii.

De aceea criticile recurentului își găsesc răspunsul în argumentația ce sta la baza soluției pronunțate de judecătorul fondului. Se observă că prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de Conducere al Filialei U.N.P.I.R. București a sesizat Comisia de Disciplină că deși reclamantul a fost sancționat disciplinar, prin decizia nr. 5 din 18 august 2010 a Comisia de Disciplină București, cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, acesta a continuat să activeze ca practician în insolvență. Strămutarea cauzei disciplinare de la București la Constanța a intervenit în temeiul art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară ca urmare a faptului că 3 din cei 5 membri ai Comisiei s-au pronunțat în dosarul în care s-a aplicat sancțiunea suspendării pe perioada 18 august 2010–18 noiembrie 2010, iar cererile de abținere ale celor 3 membri au fost admise având în vedere că împotriva acestora reclamantul formulase plângeri penale.

Astfel prin decizia nr. 6/2011 plângerea disciplinară a fost strămutată la Comisia de Disciplină Constanța. Constatând că reclamantul a încălcat interdicțiile impuse de sancțiunea cu suspendare din activitate, anume de a nu activa pe perioada suspendării, cu obligația ca în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare să prezinte la conducerea filialei dovada că a solicitat înlocuirea sa cu un alt practician în insolvență [art. 96 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Statut], Comisia de Disciplină Constanța a emis decizia nr. 4/2011 de sancționare a reclamantului cu excluderea din U.N.P.I.R. și pierderea calității de practician în insolvență, prin aplicarea art. 68 alin. (3) din O.U.G.

nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență (modificată și completată) coroborat cu art. 96 alin. (1) lit. a), art. 96 alin. (2), art. 96 alin. (5) și art. 100 din Statutul privind organizarea și funcționarea profesiei de practician în insolvență (aprobat prin hotărârea U.N.P.I.R. nr. 3/2007, republicată în M. Of. nr. 678/6.10.2010). La aplicarea acestei sancțiuni cu excludere definitivă din Uniune, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență, au fost avute în vedere decizia nr. 5/2010 a Comisia de Disciplină Filiala București, decizia nr. 6 din 18 martie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., adresa din 16 februarie 2011 înregistrată la U.N.P.I.R.

prin care s-a comunicat că reclamantul nu a depus cereri de înlocuire în cazurile în care a fost numit de către instanță, precum și sentințele pronunțate în Dosarele Tribunalului București nr. 28902/3/2008, nr. 42282/3/2007 și nr. 38696/3/2009 în care reclamantul și-a exercitat calitatea de practician în insolvență, în pofida interdicțiilor stipulate în art. 96 alin. (1) lit. a) și în art. 96 alin. (2) din Statutul amintit. Trebuie subliniat că în sprijinul acțiunii în anulare reclamantul nu a adus nici un argument sau dovadă care să combată cele reținute de Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Filiala Constanța nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs. Referitor la încălcarea dreptului la apărare în fața Comisiei de Disciplină a Filialei Constanța, invocată în primă instanță și reiterată în calea extraordinară de atac exercitată, se observă că în mod corect judecătorul a examinat cu atenție această susținere.

Astfel, la primul termen fixat de Comisia de Disciplină a Filialei Constanța, 25 martie 2011, s-a admis cererea formulată de reclamant pentru pregătirea apărării, acordându-se termen la 1 aprilie 2011, iar o a doua cerere de amânare, pentru același motiv, a fost formulată la 31 martie 2011, fiind însă respinsă. Convocarea reclamantului pentru cele două termene s-a făcut atât prin scrisoare cu confirmare de primire cât și prin e-mail. De altfel, corespondența reclamantului către Comisie demonstrează că avea cunoștință de sesizarea disciplinară și că a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele și conținutul plângerii.

În fața Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., care prin decizia nr. 19 din 17 iunie 2011 a respins contestația împotriva deciziei nr. 4/2011 a Comisiei de Disciplină Constanța, reclamantul a beneficiat de două termene de judecată (13 mai 2011 și 3 iunie 2011) la care a fost prezent personal și asistat de avocat, precum și de o amânare de pronunțare de două săptămâni. Astfel, în mod corect s-a reținut că au fost respectate prevederile cuprinse în Anexa nr. 3 la Statut („Regulament privind procedura de disciplină”), respectiv art. 17 alin. (1)-(5), cu sublinierea că potrivit art. (1) „cercetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate”. Critica privitoare la reținerea de către Comisia de Disciplină a Filialei Constanța ca principal motiv al sancțiunii cu excludere neplată „primă de asigurare”, prin menținerea aplicării art. 68 lit. d) din O.U.G.

nr. 86/2006, nu va fi primită deoarece așa cum rezultă din întreaga motivare a deciziei atacate aspectele care au determinat sancțiunea se circumscriu în mod evident încălcării de către reclamant a interdicțiilor prevăzute în art. 96 alin. (1) lit. a) și (2) din Statut. De altfel, prin întâmpinare intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină subliniază că la aplicarea sancțiunii nu au fost avute în vedere alte aspecte decât cele precizate mai înainte recunoscându-se implicit că trimiterea la art. 68 din O.U.G. nr. 86/2006 este o eroare materială. S-a dovedit fără echivoc că sancțiunea disciplinară cu excludere definitivă din Uniune, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență a fost aplicată recurentului-reclamant cu respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare recunoscut U.N.P.I.R.

prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență. Aspectele legate de eventuala incidență a dispozițiilor art. 26 din Anexa 3 la statut exced obiectului prezentului litigiu, recurentul fiind cel care va hotărî asupra demersurilor pe care le are de urmat în privința reabilitării de drept. Având în vedere că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.O.C. împotriva sentinței nr. 6437 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.