ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6974/2013

Decizie nr. 6974/2013

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5089 din 29 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței nr. 6437 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de conducere al filialei UNPIR București a sesizat Comisia de disciplină că, deși reclamantul a fost sancționat disciplinar, prin Decizia din 18 august 2010 a Comisia de disciplină București, cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, acesta a continuat să activeze ca practician în insolvență.

Strămutarea cauzei disciplinare de la București la Constanța a intervenit în temeiul art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, ca urmare a faptului că 3 din cei 5 membri ai Comisiei s-au pronunțat în dosarul în care s-a aplicat sancțiunea suspendării pe perioada 18 august 2010 - 18 noiembrie 2010, iar cererile de abținere ale celor 3 membri au fost admise având în vedere că împotriva acestora reclamantul formulase plângeri penale.

Astfel, prin Decizia din 2011, plângerea disciplinară a fost strămutată la Comisia de disciplină Constanța, care a emis Decizia de sancționare a reclamantului cu excluderea din UNPIR și pierderea calității de practician în insolvență, prin aplicarea art. 68 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență (modificată și completată) coroborat cu art. 96 alin. (1) lit. a), art. 96 alin. (2), art. 96 alin. (5) și art. 100 din Statutul privind organizarea și funcționarea profesiei de practician în insolvență.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare în fața Comisiei de disciplină a filialei Constanța, invocată în primă instanță și reiterată în calea extraordinară de atac exercitată, instanța de recurs a reținut că în mod corect judecătorul a examinat cu atenție această susținere.

Astfel, la primul termen fixat de Comisia de disciplină a filialei Constanța, 25 martie 2011, s-a admis cererea formulată de reclamant pentru pregătirea apărării, acordându-se termen la 1 aprilie 2011, iar o a doua cerere de amânare, pentru același motiv, a fost formulată la 31 martie 2011, fiind însă respinsă. Convocarea reclamantului pentru cele două termene s-a făcut atât prin scrisoare cu confirmare de primire, cât și prin e-mail, corespondența reclamantului către Comisie demonstrând, de altfel, că avea cunoștință de sesizarea disciplinară și că a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele și conținutul plângerii.

În fața Comisiei Superioare de disciplină a UNPIR, care prin Decizia din 17 iunie 2011 a respins contestația împotriva Deciziei din 2011 a Comisiei de disciplină Constanța, reclamantul a beneficiat de două termene de judecată (13 mai 2011 și 3 iunie 2011) la care a fost prezent personal și asistat de avocat, precum și de o amânare de pronunțare de două săptămâni.

Astfel, în mod corect s-a reținut că au fost respectate prevederile cuprinse în Anexa nr. 3 la Statut ("Regulament privind procedura de disciplină"), respectiv art. 17 alin. (1) - (5), cu sublinierea că potrivit art. (1): "cercetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate".

Critica privitoare la reținerea de către Comisia de disciplină a filialei Constanța ca principal motiv al sancțiunii cu excludere neplată "primă de asigurare", prin menținerea aplicării art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006, nu a fost reținută de către instanța de control judiciar, deoarece aspectele care au determinat sancțiunea se circumscriu în mod evident încălcării de către reclamant a interdicțiilor prevăzute în art. 96 alin. (1) lit. a) și (2) din Statut.

Prin urmare, Înalta Curte, prin decizia atacată, a constatat ca fiind dovedit faptul că sancțiunea disciplinară cu excludere definitivă din UNPIR, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență a fost aplicată recurentului-reclamant cu respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare recunoscut UNPIR prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Recurentul-reclamant a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 pct. 1 și urm. C. proc. civ.

În susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat nelegalitatea procedurii de citare în fața comisiei de disciplină, invocând nulitatea absolută a Deciziei din 1 aprilie 2011 a Comisiei de disciplină din cadrul UNPIR, filiala Constanța.

A mai susținut contestatorul faptul că aceste motive, deși au fost invocate în recurs, recursul a fost respins fără a fi cercetat fondul.

Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Deși contestatorul și-a fundamentat în drept calea de atac pe aceste dispoziții legale, în motivarea cererii nu se regăsesc argumente care să susțină în fapt acest motiv de contestație.

Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a argumentelor de fondul cauzei, precum și a motivelor de recurs, deja analizate de instanța ce a soluționat recursul, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza.

Or, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/ 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de A. împotriva Deciziei nr. 5089 din 29 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI