ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2576/2016

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2013, sub nr. x/2/2013 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Bacău și Comisia Superioară de Disciplină a U.N.P.I.R. București a formulat contestație: - împotriva Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 emisă de Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Bacău în dosarul din 8 august 2012, prin care i s-a aplicat sancțiunea excluderii din profesie constatându-se că are două sancțiuni disciplinare și în condițiile art. 97 din Statutul U.N.P.I.R.; - împotriva Deciziei nr. 58 din 25 ianuarie 2013 nr. de ieșire x din 30 ianuarie 2013, prin care Instanța Superioară de Disciplină (ISD) din cadrul U.N.P.I.R. București a respins contestația împotriva Hotărârii U.N.P.I.R. Filiala Bacău nr. x din 2 octombrie 2012; - împotriva tuturor actelor ce fraudează normele în vigoare ce au stat la baza emiterii Hotărârii și Deciziei. S-a solicitat, totodată, și suspendarea executării celor două acte a căror anulare se solicită precum și obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 euro. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că Decizia I.S.D. București este nelegală, deoarece apărările sale nu au fost înlăturate și respinse motivat. Pe de altă parte, reclamantul a invocat prin contestație excepția de nelegalitate a Statutului U.N.P.I.R., în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind nelegalitatea art. 97 din Statut atât prin prisma contrarietății cu legislația internă, cât și cu Constituția și cu legislația comunitară. A apreciat reclamantul că Statutul U.N.P.I.R. reprezintă un act administrativ individual, iar excepția trebuia să fie avută în vedere de I.S.D. București și să nu se rețină că reclamantul nu a formulat excepții (încheierea de amânare a pronunțării din data de 18 ianuarie 2013). Totodată, U.N.P.I.R. Bacău și București i-au aplicat reclamantului cea mai gravă sancțiune, aceea de excludere din profesie, în accepțiunea an. 69 lit. d) din O.U.G. 86/2006, dar, pentru respectarea dreptului la apărare, trebuia să fie asistat de un apărător, chiar și din oficiu. A mai arătat că, numitul B., care deține funcția de decan al Baroului Bacău, în condițiile art. 12 din procedura U.N.P.I.R, privind analizarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor, trebuia să abțină de la a face parte din Comisia de disciplină, pentru ca astfel să îi fie permis reclamantului dreptul la un apărător . Art. 97 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență prevede că la acumularea a două sancțiuni de suspendare a exercitării dreptului de a profesa ca practician în insolvență, se impune excluderea din profesie, însă acest articol contravine dispozițiilor constituționale, Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și dispozițiilor art. 69 din O.U.G. nr. 86/2006 deoarece, în mod arbitrar, art. 97 din Statut contopește artificial două sancțiuni distincte ope legis, din punct de vedere al gravității consecințelor și gradului de pericol social (suspendarea și excluderea din profesie) într-o singură sancțiune. La data de 20 mai 2013 reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat că, în legătură cu excepția de nelegalitate, invocată atât pe calea contestațiilor cât și la instanța de fond, înțelege să facă referire la o acțiune în anularea art. 97 din statutul UNPIR, în condițiile în care se prevalează de prevederile art. 4 alin (4) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 8 din același lege. A mai menționat că obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația împotriva Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 emisă de Comisia de Disciplina a U.N.P.I.R. Filiala Bacău, în Dosarul nr. 658 din 8 august 2012, prin care i s-a aplicat sancțiunea excluderii din profesie, ca urmare a faptului că are două sancțiuni disciplinare și, în condițiile art. 97 din Statutul U.N.P.I.R. a fost exclus din profesie numai ca efect al cumulării celor două sancțiuni disciplinare, fără ca la baza excluderii să stea o faptă care să constituie prin ea însăși abatere disciplinară. De asemenea, acțiunea este îndreptată și împotriva Deciziei nr. 58 din 25 ianuarie 2013, prin care I.S.D. (Instanța Superioară de Disciplină) din cadrul U.N.P.I.R. București a respins contestația împotriva Hotărârii U.N.P.I.R. Filiala Bacău nr. 838 din 2 octombrie 2012, ca și împotriva tuturor actelor ce au stat la baza actelor administrative contestate, temeiul de drept al sancțiunii fiind reprezentat de art. 97 din Statut. Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare și a acțiunii pe fond, ca fiind neîntemeiate. Prin Sentința civilă nr. 2103 din 21 iunie 2013 Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anularea art. 97 din Statutul UNPIR și a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamant. Prin Sentința civilă nr. 3467 din 8 noiembrie 2013 Curtea de Apel București a admis cererea precizată și în consecință, a anulat art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., a anulat Hotărârea nr. 838 din 2 octombrie 2012 emisă de Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Bacău în dosarul din 8 august 2012 precum și Decizia nr. 58/2013 a Instanței Superioare de Disciplină a UNPIR. Împotriva sentințelor anterior menționate au declarat recurs pârâtele Comisia de Disciplină U.N.P.I.R. Bacău și Comisia Superioară de Disciplină a U.N.P.I.R., recursurile fiind admise, cu consecința casării celor două sentințe și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că hotărârile sunt nelegale, întrucât instanța fondului nu a citat și emitentul actului administrativ reprezentat de Statutul U.N.P.I.R. și în al doilea rând, că judecătorul fondului nu a procedat la o înlăturare motivată a apărărilor și excepțiilor invocate prin întâmpinare și verbal de către pârâte și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa în ceea ce privește soluția pronunțată pe capetele de cerere vizând hotărârile Comisiilor de disciplină. În rejudecare după casare, curtea a dispus introducerea în cauză a emitentului Statutului a cărui anulare parțială se solicită, respectiv Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR). Citată în această calitate, pârâta U.N.P.I.R. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii vizând anularea art. 97 din Statut (actual 109), motivată de faptul că articolul criticat a fost modificat ulterior excluderii reclamantului din profesie. Prin aceeași întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii vizând anularea art. 97 din Statut, motivată de faptul că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de judecată. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reglementarea cuprinsă în art. 97 din Statut nu încalcă nicio dispoziție legală, dimpotrivă, fiind conformă prevederilor O.U.G. nr. 86/2006, care F.ă U.N.P.I.R. calitatea de autoritate de reglementare în materia răspunderii disciplinare a practicienilor în insolvență. Sancțiunea excluderii din U.N.P.I.R. este prevăzută de O.U.G. nr. 86/2006, iar simpla interpretare literală a art. 97 din Statut conduce la concluzia că prevederea criticată nu extinde sfera sancțiunilor prevăzute de lege iar reglementarea cuprinsă în textul actului normativ stabilește ipotezele concrete de aplicare a sancțiunilor disciplinare. Răspunzând la întâmpinarea U.N.P.I.R, reclamantul a arătat că excepțiile invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, având interesul de a contesta art. 97 din Statut, din moment ce acest act normativ stă la baza sancțiunii excluderii. A precizat, de asemenea, că a urmat procedura prealabilă, invocând excepția de nelegalitate și inopozabilitate a Statutului sub acest aspect și în fața instanței disciplinare. În ședința publică din 9 martie 2016 curtea a respins excepția lipsei de interes a acțiunii vizând anularea art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., luând act că modificarea actului administrativ nu lipsește de interes acțiunea subiectului de sezină, cât timp actul administrativ a produs efecte până la ieșirea din vigoare ori modificarea sa, iar aceste efecte sunt considerate de persoana interesată vătămătoare, în înțelesul art. 1 din Legea nr. 554/2004 și temei pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 777 din 9 martie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a art. 97 din Statutul U.N.P.I.R. și a respins în consecință cererea de anulare a art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., respingând, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Disciplină a U.N.P.I.R. Bacău, Comisia Superioară de Disciplină a U.N.P.I.R. București și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - U.N.P.I.R. Pentru a hotărî astfel, asupra excepției de nelegalitate a art. 97 din Statutul UNPIR, în măsura în care acesta este înțelesul concluziilor formulate de reclamant pe marginea întâmpinării depuse de UNPIR, instanța de fond a constatat că nu este posibilă învestirea instanței de contencios administrativ atât cu o acțiune în anularea actului administrativ cât și cu excepția de nelegalitate referitoare la același act administrativ. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în anularea art. 97 din Statutul U.N.P.IR, curtea a constatat că reclamantul nu a urmat procedura plângerii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Contrar celor afirmate de reclamant, s-a apreciat că apărările formulate de acesta în cursul procedurii disciplinare nu echivalează cu procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, manifestarea de voință a subiectului de sezină, în cuprinsul recursului grațios sau ierarhic, trebuind să fie clară și neechivocă, în sensul solicitării revocării actului administrativ criticat de către autoritatea emitentă, simpla critică la adresa legalității actului nefiind echivalentă cu plângerea prealabilă. Soluționând acțiunea în anulare a Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 precum și a Deciziei nr. 58 din 25 ianuarie 2013 a constatat următoarele: Prin Hotărârea nr. 2 din 17 august 2011 Comisia de Disciplină Bacău a dispus sancționarea reclamantului A. cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de practician în insolvență pe o perioadă de 3 luni. Reclamantul a contestat hotărârea anterior menționată, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 8 din 2 martie 2012, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.P.I.R., decizia nefiind atacată la instanța de contencios administrativ. Prin Hotărârea nr. 456 din 5 iunie 2012 Comisia de Disciplină Bacău a aplicat reclamantului A. o nouă sancțiune cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de practician în insolvență, hotărâre ce nu a fost atacată nici la Comisia Superioară de Disciplină și nici la instanța de contencios administrativ. Având în vedere cele două soluții disciplinare irevocabile, Comisia de Disciplină Bacău a dispus, prin Hotărârea nr. 838 din 2 octombrie 2012, aplicarea sancțiunii excluderii reclamantului A. din cadrul U.N.P.I.R., constatând că sunt incidente dispozițiile art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., conform cărora cumularea a două sancțiuni de suspendare a calității de practician în insolvență duce la excluderea din Uniune. Împotriva Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 reclamantul a formulat contestație la Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 58 din 25 ianuarie 2013 și subsecvent, reclamantul a promovat prezenta cerere de chemare în judecată. O primă critică la adresa actelor administrative contestate în prezenta cauză a fost aceea că pârâta I.S.D. București nu a înlăturat sau respins motivat apărările reclamantului, reclamantul referindu-se sub acest aspect la excepția de nelegalitate a art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., pe care a invocat-o, apărare ce nu poate conduce la anularea deciziei I.S.D., cât timp excepția de nelegalitate a actului administrativ este o formă specifică de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative, control desfășurat pe cale indirectă și incidental într-un proces pendinte. Cât privește faptul că reclamantul nu a fost asistat de un avocat, curtea a constatat că nici O.U.G. nr. 86/2006 și nici Statutul U.N.P.I.R. nu prevăd condiția asistării obligatorii a practicianului în insolvență în fața comisiilor locale de disciplină sau a celei superioare, iar argumentele reclamantului, în sensul că nu a reușit să angajeze un apărător din cadrul Baroului Bacău, din cauza faptului că unul dintre membrii Comisiei de Disciplină Bacău este și decanul Baroului Bacău, au fost apreciate ca având un caracter speculativ, fiind, totodată, neverosimilă afirmația că niciun avocat din Baroul Bacău nu ar fi exercitat o apărare efectivă în fața Comisiei din care făcea parte decanul acestuia. În aceeași ordine de idei, curtea a constatat că argumentele reclamantului referitoare la imposibilitatea domnului B. de a face parte din Comisia de Disciplină Bacău sunt nesusținute, întrucât incompatibilitatea pretinsă nu numai că este inexistentă, dar prevederile art. 26 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006 chiar prevăd explicit că exercitarea profesiei de practician în insolvență este compatibilă cu exercitarea profesiei de avocat. Cum calitatea de membru în comisia de disciplină este condiționată strict de calitatea de practician în insolvență, curtea a constatat că este nefondată critica referitoare la greșita constituire a comisiei de disciplină prin participarea domnului B. În ceea ce privește critica reclamantului la adresa proporționalității sancțiunii dispuse, curtea a subliniat că art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., forma în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012, prevedea excluderea din profesie la cumularea a două sancțiuni de suspendare în termen de un an, așadar măsura excluderii nu era lăsată la aprecierea comisiei de disciplină, fiind consecința celei de a doua sancțiuni cu suspendarea exercitării dreptului a o profesa, aplicată în intervalul temporar de un an. Pentru a discuta individualizarea unei sancțiuni, oricare ar fi natura acesteia, este necesar ca actul normativ sancționator să prevadă alternative sau, în cazul unei sancțiuni de natură unică, limite minime și maxime, or, în situația de față singura măsură prevăzută de art. 97 din Statutul U.N.P.I.R. este cea a excluderii, context în care orice discuție pe marginea caracterului disproporționat ori excesiv este lipsită de pertinență. Curtea a subliniat că nu este în măsură a analiza legalitatea prevederilor art. 97 din Statutul U.N.P.I.R., din perspectiva conformității acestora cu prevederile O.U.G. nr. 85/2006, din moment ce a respins ca inadmisibilă acțiunea în anularea actului. Cât privește faptul că reclamantul nu mai avea calitatea de membru al U.N.P.I.R. la data sesizării privind excluderea în profesie și nici la momentul adoptării hotărârii de excludere, fiind suspendat, curtea a precizat că sancțiunea suspendării dreptului de a profesa ca practician în insolvență nu poate fi asimilată cu lipsa calității de practician în insolvență, calitate ce se pierde, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la momentul la care intervine a doua sancțiune de suspendare. Instanța de fond a apreciat că nu are competența de a exercita controlul cu privire la aspectele de fapt și de drept ce au tăcut obiectul cercetării disciplinare finalizate cu hotărârile din 17 august 2011 și din 5 iunie 2012 și nici de a aprecia gravitatea abaterilor săvârșite de reclamant, pentru considerentul că acestea au devenit definitive, nemaiputând fi reformate. În consecință, curtea a constatat că măsura excluderii reclamantului din U.N.P.I.R. este legală, în contextul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 97 din Statutul UNPIR, reclamantul cumulând două sancțiuni de suspendare a calității de practician în insolvență, astfel că atât acțiunea în anulare cât și cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 și Deciziei nr. 58 din 25 ianuarie 2013 sunt neîntemeiate, legalitatea constatată în urma examenului de fond făcând lipsită de sens orice discuție pe marginea cazului bine justificat, primă condiție pentru suspendarea executării actului administrativ. În egală măsură, a fost considerată neîntemeiată și cererea de obligare a pârâților la plata daunelor morale, neputând fi angajată răspunderea civilă delictuală cât timp reclamantul nu a probat nelegalitatea actelor administrative contestate iar caracterul accesoriu al cererii privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată impune soluția de respingere, în contextul respingerii cererilor principale.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii de atac, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate împotriva actelor atacate, anulării art. 97 din Statutul U.N.P.I.R. și, implicit anularea soluției de excludere din profesia de practician în insolvență. În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 267 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări preliminare: "Art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică atât procedurilor penale cât și altor proceduri (civile, contencios administrative, jurisdicționale etc.)? Încalcă în concret art. 97 din Statul U.N.P.I.R., dispozițiile art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, având în vedere că pentru fapte care au fost sancționate anterior, se poate aplica o a treia sancțiune? Art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că, dreptul la apărare trebuie garantat în cadrul oricărei proceduri judiciare sau jurisdicționale ? Este permis, în lumina art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în virtutea dreptului la exercitarea concretă și efectivă a dreptului la apărare ca, Decanul unui Barou - Instituție ce asigură un interes public - dreptul la apărare, să facă parte dintr-o comisie de disciplină paralelă Baroului, în care un acuzat ar trebui să fie apărat de un avocat subordonat Decanului Baroului?" Sistematizând criticile recurentului, Înalta Curte reține că sentința fondului este combătută sub următoarele aspecte: • motivarea instanței în privința sesizării adresate pârâtelor referitoare la nelegalitatea art. 97 din Statutul UNPIR este contradictorie; în realitate, a declanșat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004; • au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 47 alin. (1) și (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin aceea că instanța a pronunțat o soluție favorabilă părții adverse, deși pârâtele nu i-au combătut prin întâmpinare susținerile care vizau nelegalitatea art. 97 din Statutul UNPIR; • i s-a nesocotit dreptul său la apărare în procedura jurisdicțională, deși invocase incompatibilitatea decanului Baroului Bacău; a încercat "să ia legătura" cu mai mulți avocați dar aceștia l-au refuzat cu motivarea că "nu pot pleda împotriva propriului decan"; • s-au aplicat greșit dispozițiile art. 74 din O.U.G. nr. 85/2006, care impun categoric individualizarea sancțiunilor aplicate, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite; • trebuiau înlăturate dispozițiile art. 97 din Statutul UNPIR care intră în contradicție cu acte normative cu forță juridică superioară și s-a refuzat punerea în discuția părților a necesității aplicării cu prioritate a dispozițiilor comunitare.

Procedura derulată în recurs Prin documentul intitulat "întâmpinare" înregistrat la data de 21 septembrie 2016, recurentul a solicitat judecarea cauzei, admiterea recursului și anularea hotărârilor atacate. A învederat că nu se poate prezenta în instanță din cauza stării precare de sănătate. A expus contextul emiterii celor două hotărâri prin care i s-a aplicat sancțiunea suspendării, subliniind raporturile conflictuale pe care le are cu persoanele aflate în conducerea filialei UNPIR Bacău, generate de reclamarea fraudelor săvârșite de acestea. Prin notele scrise depuse în ședința de dezbateri asupra recursului, intimata UNPIR a solicitat respingerea căii de atac exercitate, susținând că nu sunt formulate critici concrete la adresa sentinței și că aspectele referitoare la presupusa nelegalitate a art. 97 din Statutul UNPIR nu pot fi examinate pentru prima dată în recurs. A mai arătat că recurentul se află în situația săvârșirii unor abateri succesive și grave de la conduita pe care deontologia și normele profesionale o impun, excluderea fiind o sancțiune prevăzută de lege, dispusă pentru că în termenul de un an de la terminarea executării primei sancțiuni de suspendare a săvârșit o nouă abatere care atrage sancțiunea suspendării.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În raport de documentul prezentat la pct. 4, prin care se solicită judecarea recursului, se poate deduce că recurentul s-a desistat de solicitarea de sesizare a CJUE. Cu toate acestea, pentru că orice renunțare trebuie să fie expresă, Înalta Curte va analiza condițiile de admisibilitate impuse de art. 267 TFUE pentru adresarea unei întrebări preliminare CJUE. În esență, întrebările redate la pct. 3 urmăresc obținerea unei îndrumări din partea instanței europene în privința modului de aplicare a unor dispoziții normative interne, prin prisma problemelor de fapt pe care le relevă cauza. Or, CJUE are rolul de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, și nu de a aplica acest drept la situația de fapt care face obiectul acțiunii, rol ce revine instanței naționale. Prin urmare, cu toate că instanța ale cărei hotărâri nu pot face obiectul unei căi de atac interne este obligată, în principiu, să sesizeze Curtea cu întrebări în vederea interpretării unei norme a dreptului uniunii, în cazul concret analizat, aceasta nu se impune pentru motivul enunțat, urmând a fi respinsă cererea de sesizare. Examinând apoi sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din notele scrise, cât și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 74 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006, Decizia nr. 58 din 25 ianuarie 2013, prin care Instanța Superioară de Disciplină din cadrul UNPIR i-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 838 din 2 octombrie 2012 a Comisiei de Disciplină a UNPIR - Filiala Bacău, cu consecința excluderii sale din UNPIR și pierderii calității de practician în insolvență. Totodată a mai solicitat și anularea dispozițiilor art. 97 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, prevedere normativă pe care concomitent a atacat-o și pe calea excepției de nelegalitate. Potrivit considerentelor sentinței redate rezumativ la pct. 2, curtea de apel a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, nefiind de conceput ca în cadrul aceleiași acțiuni judiciare să se examineze legalitatea unui act administrativ atât prin mijlocirea acțiunii în anulare, cât și a excepției de nelegalitate; a constatat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 193 din C. proc. civ., astfel încât s-a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a dispozițiilor art. 97 din Statut. Cât privește motivele de nelegalitate a hotărârilor prin care s-a dispus excluderea din profesie a reclamantului, toate au fost apreciate ca fiind nefondate în raport de prevederile O.U.G. nr. 86/2006 și Statutului profesiei, aplicabile în materie. Soluția curții de apel este legală, fiind însușită de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ la situația de fapt rezultată din înscrisurile administrate la judecata în primă instanță, nesupusă contestării. Răspunzând punctual la criticile recurentului, Înalta Curte reține, mai întâi, că toate susținerile care converg către afirmarea tezei nelegalității prevederilor art. 97 din Statutul UNPIR (forma în vigoare la data emiterii hotărârilor atacate) sunt nefondate. Prima instanță a argumentat convingător, în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme, că este inadmisibilă cercetarea legalității unui act administrativ în cadrul aceluiași proces, atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepție. Totodată, verificând afirmațiile potrivit cărora plângerea prealabilă ar fi fost încorporată în cuprinsul apărărilor formulate în cadrul procedurii disciplinare, judecătorul fondului a ajuns la concluzia judicioasă că acestea nu echivalează cu procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, manifestarea de voință a persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, în sensul revocării acestuia este de esența procedurii prealabile. Or, chiar admițând că instanțele disciplinare din cadrul UNPIR s-ar circumscrie sintagmei "autoritate publică emitentă" - deși considerentele primei decizii de casare nu susțin o atare concluzie - nu se poate decela din cuprinsul contestațiilor formulate în procedura disciplinară voința recurentului în sensul solicitării revocării prevederii normative în discuție, ci doar critici la adresa legalității acesteia. Așa fiind, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a art. 97 din Statutul UNPIR este legală. Ca urmare, toate criticile recurentului care reiterează presupusele motive de nelegalitate ale acestuia, nu pot fi examinate în acest cadru procesual. În fine, susținerea recurentului în sensul că pârâtele nu ar fi combătut prin întâmpinare motivele de nelegalitate invocate este lipsită de suport. Atât prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, cât și prin motivele de recurs, Comisia de Disciplină a UNPIR a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantului. De altfel, prin Decizia nr. 1362 din 25 martie 2015, prima instanță de recurs a subliniat numeroasele neregularități procedurale identificate, între altele necitarea în cauză a emitentului actului atacat: UNPIR, care, la rejudecare, prin întâmpinarea formulată la 1 februarie 2016, a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile. Referitor la hotărârile pronunțate în procedura disciplinară, recurentul este nemulțumit de modul în care și-a putut exercita dreptul la apărare, în condițiile în care decanul Baroului Bacău era membru titular al Comisiei de disciplină a UNPIR - Filiala Bacău. În această privință trebuie punctat că potrivit art. 26 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006, exercitarea profesiei de practician în insolvență este compatibilă cu exercitarea profesiei de avocat. De asemenea, art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, prevăzut în Anexa Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, îi acordau recurentului posibilitatea de a formula cerere de recuzare sau chiar de strămutare a pricinii la Comisia Superioară de Disciplină, însă nu a formulat astfel de solicitări. În acest cadru, susținerea recurentului că i s-a nesocotit dreptul la apărare prin aceea că nici un avocat din Baroul Bacău nu a acceptat să îi acorde asistență juridică împotriva propriului decan este lipsită de consistență. De altfel, recurentul s-a prezentat fără avocat - asistența prin avocat în cadrul procedurii disciplinare este facultativă - și în fața Comisiei Superioare de Disciplină, ai cărei membri nu au legătură cu Baroul Bacău. Nici susținerea potrivit căreia sancțiunea aplicată ar fi disproporționată nu poate fi primită. Art. 97 din Statut dispunea că "cumularea a două sancțiuni de suspendare a calității de practician în insolvență duce la excluderea din Uniune". În cauză s-a reținut că împotriva recurentului s-au dispus două sancțiuni disciplinare de suspendare din profesie - definitive și executorii prin neatacarea la instanța de contencios administrativ - într-un interval mai mic de un an. Așa fiind, este la adăpost de orice critică argumentul curții de apel potrivit căruia orice discuție pe marginea caracterului disproporționat al sancțiunii excluderii din profesie nu este pertinentă. Practic, instanța disciplinară nu a avut o marjă de apreciere în interiorul căreia să realizeze o dozare a sancțiunii, ci, în raport de dispoziția normativă citată, era obligată să dispună excluderea din profesie. Ca urmare, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.