ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, intitulată contestație în anulare, reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâții T.G., C.S.D. a U.N.P.I.R și C.S.D. din U.N.P.I.R., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 22 din 26 noiembrie 2010, emisă de pârâtă, prin care a fost menținută Decizia nr. 5 din 18 august 2010 emisa de Comisia de Disciplina a U.N.P.I.R. - Filiala București, de sancționare cu suspendarea din activitatea de practician în insolvență pe o perioada de 3 (trei) luni, pentru încălcarea dispozițiilor art. 75, pct. 5 și 77 din Statutul de organizare și exercitare a profesiei de practician în insolvență, raportat la dispozițiile art. 3, lit. b) și h) din Codul de Etica al membrilor U.N.P.I.R.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut ca procedura de citare a sa în fața C.S.D. din cadrul U.N.P.I.R., în calitate de contestator - pârât, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.G., pentru data când s-a judecat contestația respectiva, nu a fost îndeplinită conform legii, citația nefiindu-i înmânata în termenul prevăzut de lege și anume, respectiva citație trebuia sa-i fie trimisa cu minim 5 (cinci) zile înainte de termenul din 22 noiembrie 2010, pentru a i se respecta dreptul la apărare în temeiul art. 89 din C. proc. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 317, pct. 1 C. proc. civ. La data de 17 octombrie 2011, reclamantul a formulat o cerere prin care și-a completat acțiunea inițială, în sensul solicitării anulării și a Deciziei nr. 5/2010 emisă de C.S.D.

a U.N.P.I.R.-Filiala București, susținând în esență faptul că sancțiunea disciplinară aplicată acestuia este netemeinică și nelegală. Prin întâmpinare, pârâtele U.N.P.I.R. și C.S.D. a Filialei București din cadrul U.N.P.I.R. au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibila, în principal, sau ca neîntemeiata, în subsidiar. Pârâta C.S.D. a Filialei București din cadrul U.N.P.I.R. a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul ca în Dosarul nr. 6514/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, prin decizia pronunțata în data de 03 noiembrie 2011, a fost respinsă acțiunea formulata de același contestator împotriva Deciziei nr. 19/2011 a C.S.D., prin care s-a menținut Decizia nr. 4 din 01 aprilie 2011 de excludere din U.N.P.I.R.

a contestatorului A.O.C., hotărârea fiind definitiva și irevocabila. A mai fost invocată excepția tardivității acțiunii, în raport de împrejurarea că decizia de sancționare i-a fost comunicată reclamantului la data de 15 ianuarie 2011, acesta putând să o atace în termen de 30 de zile, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 8 aprilie 2011. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7322 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității ca neîntemeiate. A respins acțiunea completată formulată de reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâții T.G., C.S.D. a U.N.P.I.R. și Comisia de Disciplină U.N.P.I.R.

- Filiala București, ca neîntemeiată. Totodată, a obligat reclamantul la plata către pârâta C.S.D., U.N.P.I.R. - Filiala București a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut ca excepția inadmisibilității invocată de către ambele pârâte este neîntemeiată. Astfel, a reținut ca reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând inițial anularea deciziei de soluționare a contestației administrative emisă de C.S.D. a U.N.P.I.R., ulterior completându-și acțiunea în sensul solicitării anulării și a deciziei prin care C.S.D. a Filialei București din cadrul U.N.P.I.R. a fost sancționat disciplinar pentru abaterile reținute în sarcina acestuia, invocând atât lipsa de procedură la termenul la care a fost pronunțată decizia de soluționare a contestației, precum și critici de fond aduse abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

În raport de aceste împrejurări, precum și de dispozițiile art. 84 C. proc. civ., dar și de dispozițiile art. 101 alin. (4) din Statutul privind organizarea și desfășurarea profesiei de practician în insolvență, potrivit căruia împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină se poate formula acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare, judecătorul fondului a constatat că reclamantul a urmărit anularea deciziei de sancționare disciplinară și a deciziei de respingere a contestației administrative, iar nu formularea unei contestații în anulare propriu-zise în temeiul art. 317 C. proc. civ., considerente care conduc la constatarea faptului că obiectul acțiunii este cererea în contencios administrativ formulată împotriva organelor de soluționare a sesizărilor privind abaterile disciplinare și a contestațiilor împotriva deciziilor de sancționare disciplinară a practicienilor în insolvență.

Excepția a fost respinsă și sub aspectul referitor la excluderea din profesie a reclamantului, având în vedere împrejurarea că nu s-a probat că sentința menționată este și irevocabilă. Cu privire la susținerea tardivității formulării prezentei acțiuni, în raport de dispozițiile art. 101 alin. (4) din Statutul U.N.P.I.R. și art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, Curtea de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că pârâtele nu au făcut dovada comunicării deciziei de soluționare a contestației, astfel cum au susținut prin întâmpinare, dovezile de comunicare atașate în acest scop la dosarul cauzei neavând această semnificație, nerezultând și conținutul corespondenței comunicată în acest mod către reclamantul-contestator.

Asupra fondului cauzei, instanța de fond a constatat că motivele de nelegalitate invocate de către contestatorul-reclamant nu sunt întemeiate. Astfel, asupra lipsei de procedură la termenul din 22 noiembrie 2010 la care a fost acordat cuvântul asupra contestației formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 5/2010 de sancționare disciplinară, prima instanță a reținut că art. 17 alin. (1) si (2) din Regulamentul privind procedura disciplinară, prevăzută în Anexa nr. 3 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, stabilește numai cerința cercetării abaterii disciplinare după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată sau printr-un alt mijloc de comunicare ce asigură dovada înștiințării.

Așadar, finalitatea actului procedural al convocării este de înștiințare cu privire la termenul de judecată, fără însă a produce efecte juridice de natură a vătăma interesul legitim al celui înștiințat. Curtea de apel a reținut că reclamantul a fost convocat de către C.S.D. pentru termenul de soluționare a plângerii administrative din data de 22 octombrie 2010, prin convocarea din 12 octombrie 2010, înaintată acestuia prin scrisoarea recomandată, primită de acesta la data de 15 octombrie 2010. Mai mult, a constatat că acesta a fost prezent personal la termenul din 22 octombrie 2010, astfel cum rezultă din încheierea de ședință (al cărei conținut nu a fost contestat de către reclamant).

Totodată, a rezultat din încheierea de ședință că i s-a pus în vedere reclamantului să depună anumite înscrisuri, ocazie cu care i-a fost comunicat și următorul termen de soluționare al plângerii disciplinare, respectiv 26 noiembrie 2010, însă acesta nu s-a prezentat la ședința din data de 26 noiembrie 2010, deși avea termen în cunoștința. În concluzie, chiar și în ipoteza în care pârâta C.S.D. din cadrul U.N.P.I.R. nu ar fi procedat la convocarea contestatorului, instanța de fond a apreciat că prin prezența acestuia în fața comisiei de soluționare a contestației a fost acoperit eventualul viciu procedural al neconvocării, rezultând obligația acestei comisii de a convoca părțile în scris pentru fiecare termen de judecată.

Totodată, a apreciat ca fiind nefondată susținerea privind pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din regulamentul de soluționare a sesizărilor privind abaterile disciplinare, având în vedere că reclamantul nu a învederat în concret textul legal și vătămarea produsă acestuia în raport de prezența celor două persoane în fața Comisiei de Disciplină - Filiala București. Asupra fondul cauzei, instanța de fond a constată că, în mod corect, pârâta Comisia de Disciplină a Filialei U.N.P.I.R. București a reținut situația de fapt și a dispus aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni reclamantului. Susținerea reclamantului conform căreia sumele nu au ajuns la destinatar, întrucât s-a dispus poprirea conturilor debitoarei, este nefondată atâta timp cât acesta nu a făcut dovada existenței unor documente din care să rezulte că a adus la cunoștința B.R.D.

faptul că debitoarea este în faliment, fapt ce ar fi condus la suspendarea de drept a acțiunilor de executare silită, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau că a adus la cunoștința filialei București a U.N.P.I.R. poprirea instituită de D.G.F.P. asupra conturilor SC P. SRL. Din lipsa acestor dovezi, coroborată cu împrejurarea că demersurile ulterioare înființării măsurii popririi efectuate de către reclamant nu au relevanță asupra nerespectării obligațiilor prealabile menționate anterior, a fost constatată lipsa de profesionalism ce a permis măsura instituirii popririi asupra conturilor debitoarei, cu consecința executării sumelor aferente serviciilor de pază pentru lunilor ianuarie și februarie de către finanțele publice.

În ceea ce privește critica conform căreia Comisia de Disciplină a Filialei București a luat în considerare plângerea scrisă și orală a intimatului, aceasta este nefondată atâta vreme cât cercetarea unei abateri disciplinare se face prin depunerea de unei cereri scrise, astfel încât pentru a se evita orice echivoc petentul T.G., în prezența membrilor C.S.D., a depus o cerere scrisă în care menționează expres că își menține plângerea formulată la Comisia de Disciplină București. Cât privește a doua faptă, respectiv ridicarea unei sume de bani transmisă de către Filiala București din fondul special cu destinația clară a de a se plăti salariile paznicilor, judecătorul fondului a reținut că reclamantul nu a dovedit folosirea acesteia în scopul procedurii, deși i s-a solicitat expres acest lucru.

Astfel, deși la data de 23 aprilie 2010 reclamantul a retras suma de 1.750 lei (restul de 50 lei reprezentând comisioane bancare), din nici un act administrat în cauză, nu rezultă că a folosit această sumă în scopul efectuării plății salariilor restante. Prin urmare, în mod judicios s-a reținut astfel că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare, respectiv nu a dat dovadă de corectitudine în gestionarea sumelor virate din fondurile prevăzute la art. 4 din Lege de către U.N.P.I.R., încălcându-se astfel principiul fundamental prevăzut de Codul de Etică la art. 3 lit. h). Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul A.O.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență următoarele: - sfera de aplicare a dispozițiilor art. 317 pct. 1 C. proc.

civ. cuprinde și deciziile pronunțate de un organ cu activitate jurisdicțională. - procedura de citare nu a fost efectuată în conformitate cu prevederile C. proc. civ.; - în mod nelegal a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost dovedite; - sancțiunea disciplinară este netemeinică și abuzivă, neexistând nicio dovadă privind săvârșirea unei abateri disciplinare, atribuțiile de serviciu fiind în mod corect îndeplinite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. Apărările formulate de către intimați Intimata C.S.D. a U.N.P.I.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică.

A formulat, de asemenea, întâmpinare și intimatul T.G., solicitând respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate. În primul rând, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, în exercițiul rolului activ, în raport de elementele cuprinse în cerere, din care reiese fără dubiu scopul urmărit de către reclamant prin formularea acțiunii, în mod corect și legal a apreciat că obiectul acesteia este cererea în contencios administrativ formulată împotriva organelor de soluționare a sesizărilor privind abaterile disciplinare și a contestațiilor împotriva deciziilor de sancționare disciplinară a practicienilor în insolvență.

În ceea ce privește critica recurentului - reclamant potrivit căreia instanța de fond nu a reținut încălcarea normelor de procedură în soluționarea contestației disciplinare de către C.S.D., se constată că această este nefondată și nu poate fi primită. Cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de membrii U.N.P.I.R. se desfășoară după norme speciale ce derogă de la cadrul general stabilit de C. proc. civ. Astfel, procedura disciplinară după care se face cercetarea disciplinară a membrilor U.N.P.I.R. este prevăzută în Anexa nr. 3 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și este intitulată "Regulamentul privind procedura disciplinară." În raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că procedura de citare cu recurentul-reclamant a fost efectuată cu respectarea statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, la dosar existând confirmarea de primire semnată de acesta.

De asemenea, Înalta Curte constată că cercetarea disciplinară a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Regulamentul disciplinar, aceasta desfășurându-se pe parcursul a două termene, respectiv 22 octombrie 2010 și 26 noiembrie 2010. Sub aspectul nelegalității și netemeiniciei sancțiunii aplicate pentru abaterea disciplinară săvârșită, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite toate condițiile impuse de textul legal pentru aplicarea sancțiunii suspendării din profesie. Din actele dosarului rezultă că pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.P.I.R., față de împrejurarea că, în perioada 15 ianuarie 2010 - 18 martie 2010, contul de lichidare al debitoarei a fost poprit, iar sumele virate de către U.N.P.I.R.

aferente acestei perioade au fost executate de către creditorul bugetar D.G.F.P. Ilfov, deși acesta era înscris la masa credală a debitoarei, în mod corect a reținut că situația a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantului, care în calitate de practician în insolvență și lichidator judiciar al debitoarei, nu a notificat banca asupra faptului ca societatea se află în faliment, astfel ca orice urmărire individuală a oricărui creditor al debitoarei este suspendată ope legis, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006. În mod corect, a reținut și nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actele și corespondența emise de debitor.

De asemenea, a reținut că, deși poprirea a fost înființată la data de 15 ianuarie 2010, pârâtul nu a comunicat acest fapt la U.N.P.I.R., pentru ca aceasta să nu mai procedeze la virarea sumelor de bani, până la clarificarea situației legale a popririi înființate, pentru a putea fi evitată prejudicierea fondului de lichidare. Comisia a mai reținut că reclamantul nu a dat dovadă de corectitudine în gestionarea sumelor virate din fondurile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 85/2006, încălcându-se, astfel, principiul prevăzut de art. 3 lit. b) și lit. h) din Codul de etică profesională. De menționat este faptul că reclamantul nu a prezentat dovezi privind netemeinicia aspectelor reținute prin decizia contestată.

Potrivit art. 75 pct. 5 raportat la art. 77 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență „încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii" constituie abatere, iar fapta „s e sancționează cu suspendarea calității de practician în insolvență pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an”. Prin urmare, câtă vreme în Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician este prevăzută în mod expres sancțiunea suspendării din profesie pentru abaterea săvârșită, pârâta avea obligația de a respecta aceste dispoziții legale. Referitor la critica ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că, întrucât reclamantul a căzut în pretenții, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., instanța de fond în mod legal a admis cererea pârâtei Comisia de Disciplină a Filialei București privind acordarea cheltuielilor de judecată, acestea fiind dovedite cu factura și chitanța anexate concluziilor scrise. Mai mult decât atât, instanța de fond, reținând complexitatea relativ redusă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat în favoarea reclamantului că se impune micșorarea cuantumului acestora. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge declarat de A.O.C. împotriva sentinței civile nr. 7322 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.