ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 iunie 2009,

reclamantul A.A., reprezentant al S.I.P.U.R.L. a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării

deciziei nr. 6 din 22 mai 2009 emisă de Comisia superioară de disciplină a U.N.P.I.R..

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că

prin decizia contestată s-a dispus în mod nelegal strămutarea dosarului nr.

1/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină a Filialei Iași a U.N.P.I.R. și

împotriva acestei decizii a formulat în condițiile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004 reclamația administrativă înregistrată sub nr. 843 din 25

mai 2009.

Pârâta U.N.P.I.R. a invocat prin întâmpinare

excepția de necompetență teritorială și în baza dispozițiilor art. 69 alin. (6)

din Legea nr. 254/2007 de aprobare a O.U.G. nr. 86/2006 și art. 83 alin. (4)

din Statutul U.N.P.I.R. a solicitat declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 116/CA din 29 iunie 2009 prin

care a respins excepția necompetenței teritoriale și a admis cererea formulată

de reclamant, dispunând suspendarea executării deciziei nr. 6 din 22 mai 2009

emisă de Comisia superioară de disciplină a U.N.P.I.R.

Excepția necompetenței teritoriale a fost

respinsă cu motivarea că decizia contestată în cauză a fost emisă de pârâtă cu

depășirea atribuțiilor sale prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, astfel că nu pot

fi aplicate nici celelalte prevederi ale acestui act normativ în privința

competenței de soluționare a cauzei.

Pe fondul cererii, s-a considerat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

atât în privința cazului bine justificat, cât și în ceea ce privește paguba

iminentă care ar fi cauzată reclamantului, prin suspendarea sa din profesie și

pe cale de consecință, încetarea calității de administrator judiciar la SC F.

SA Iași.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâta U.N.P.I.R. și a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a

solicitat casarea hotărârii atacate, cu motivarea că a fost pronunțată cu

încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Curții de Apel București,

pentru care a fost reglementată o competență exclusivă prin dispozițiile art.

69 alin. (6) din Legea nr. 254/2007 privind organizarea activității

practicienilor în insolvență.

Pe fondul cauzei, în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a fost criticată soluția de suspendare a executării deciziei nr. 6

din 22 mai 2009 și s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul

respingerii cererii formulate de intimatul A.A.

Recurenta a susținut că instanța de fond a

constatat greșit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 numai prin invocarea unor argumente care tind să

demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare

s-a solicitat.

Astfel, s-a arătat că susținerile intimatului nu

au fost dovedite și nu sunt suficiente pentru a demonstra existența unui caz

bine justificat ca urmare a aplicării deciziei de strămutare a dosarului

disciplinar și nici iminența producerii unei pagube prin soluționarea acestui

dosar de către Comisia de disciplină a Filialei București a U.N.P.I.R.

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 6 din 22 mai 2009 Comisia

superioară de disciplină din cadrul U.N.P.I.R. a admis cererea de strămutare formulată

de SC M.E.I. SA București în contradictoriu cu S.I.P.U.R.L. și a dispus

strămutarea dosarului nr. 1/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină a

Filialei Iași a U.N.P.I.R. către Comisia de disciplină a Filialei București.

Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (6) din O.U.G.

nr. 86/2006, aprobată prin Legea nr. 254/2007, împotriva deciziei Comisiei

superioare de disciplină persoana lezată poate formula acțiune în contencios

administrativ, la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Față de aceste prevederi legale și de natura

juridică a actului dedus judecății, se constată că instanța de fond a respins

în mod greșit excepția de necompetență teritorială invocată de recurenta-pârâtă

în baza legii speciale privind organizarea activității practicienilor în

insolvență.

Normele de competență materială și teritorială

cuprinse în reglementarea susmenționată au caracter derogator față de dreptul

comun în materia contenciosului administrativ, prevăzut de art. 10 din Legea nr.

554/2004.

În consecință, cererea de chemare în judecată

formulată de intimatul-reclamant este suspusă regulilor de procedură din legea

specială care prevăd competența exclusivă a Curții de Apel București,

indiferent de conținutul deciziei emise de Comisia superioară de disciplină a

U.N.P.I.R.

Competența exclusivă a acestei instanțe a fost

greșit înlăturată pentru considerentul că decizia atacată a fost emisă cu

depășirea atribuțiilor sale legale, în sensul că nu este reglementată

posibilitatea strămutării unui dosar disciplinar la o altă filială a U.N.P.I.R.

Concluzia instanței de fond nu corespunde

dispozițiilor art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006, care reglementează

calea de atac în justiție la Curtea de Apel București, fără a distinge dacă

prin decizia Comisiei superioare de disciplină s-a soluționat acțiunea disciplinară

sau o cerere incidentală din cadrul acestei proceduri administrative.

De asemenea, concluzia instanței de fond nu

corespunde cadrului procesual al litigiului determinat de dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece s-a reținut necompetența autorului

actului dedus judecății, ca motiv de nelegalitate care vizează fondul pricinii

și în consecință, nu poate fi examinat în procedura reglementată pentru măsura

provizorie a executării actului administrativ pe perioada soluționării

plângerii prealabile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va

admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 și art. 312

alin. (5) C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de U.N.P.I.R. împotriva

sentinței civile nr. 116 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare, la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2010.