ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5750/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 27 decembrie 2005 reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E. au chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului Constanța, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, și SC C.C.M. SA Constanța pentru ca instanța să dispună anularea dispoziției din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța, anularea referatului din 13 octombrie 2005 al Comisiei locale de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, anularea deciziei nr. 9577 din 28 noiembrie 2005, restituirea în natură a imobilului reprezentând terenul în suprafață de 45.000 m.p. amplasat în intravilanul municipiului Constanța, acordarea în compensare a unui imobil de aceeași categorie, suprafață și valoare în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că la 18 mai 2001 reclamanții au notificat Primăria Municipiului Constanța, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, în vederea emiterii unei decizii sau dispoziții motivate privind măsura restituirii în natură a imobilului situat în Constanța, la intersecția str. B. cu bd. A., compus din teren în suprafață de 45.000 m.p., proprietatea defunctului lor tată L.C., sens în care au depus întreaga documentație solicitată de pârâți. S-a mai arătat că în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului pentru suprafața de 0,5 ha teren situat în extravilanul municipiului Constanța, iar pentru diferența de 4,5 ha au primit acțiuni la SC O. SA.

Reclamanții au mai arătat că atât dispoziția Primarului Municipiului Constanța, cât și referatul Comisiei locale sunt nelegale, date cu încălcarea actului normativ special, pentru că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, legea având un caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, așa încât sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 24, art. 9, art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ. Prin întâmpinare, pârâta SC C.C.M. SA Constanța a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001, însă actualul bd.

A. a fost extins, iar în prezent se află în zona de protecție a căii ferate. Pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul Local Constanța și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin întâmpinarea formulată, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că aceasta nu poate sta în judecată în nume propriu nefiind reglementată în mod expres această competență. Pe fondul cauzei pârâții au arătat că cererea reclamanților este neîntemeiată deoarece din documentația depusă la dosarul cauzei a rezultat faptul că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

Prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2006 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Constanța și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanța. S-a reținut în încheiere că în ceea ce privește Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 norma specială nu reglementează în mod expres posibilitatea ca acestea să poată sta în judecată în cauzele având ca obiect contestarea dispozițiilor emise de primar în calitate de reprezentant al unității deținătoare, astfel încât aceasta nu are capacitate procesuală de folosință.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local Constanța s-a arătat că acesta este un organ cu rol deliberativ potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și, nefiind emitentul vreuneia dintre dispozițiile contestate, nu este subiect pasiv al dreptului dedus judecății și nu poate sta în judecată în calitate de pârât. Prin sentința civilă nr. 911 din 03 mai 2007, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.C.M. SA Constanța, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, prin Primar, și Primarul Municipiului Constanța în ceea ce privește cel de-al treilea capăt al cererii. A respins acțiunea formulată de reclamanți și a respins cererile pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței pronunțate, prima instanță a reținut că reclamanților nu li se pot acorda măsuri reparatorii pentru imobilul notificat deoarece aceștia au uzat de procedura specială prevăzută de dispozițiile Legii nr. 18/1991, modificată, sens în care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în natură asupra terenului de 0,5 ha prin titlul de proprietate din 25 februarie 1993 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța, de pe urma autorului acestora L.C. De asemenea, pentru diferența de 4,5 ha, reclamanților le-a fost recunoscut dreptul la acțiuni la SC O. SA, aceștia având posibilitatea de a solicita ulterior atribuirea în natură a întregii suprafețe de teren.

Prin urmare, s-a stabilit că deși reclamanții și-au justificat calitatea procesuală activă în cauză, ei nu au calitatea de persoane îndreptățite privind acordarea măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură sau plata de despăgubiri în echivalent valoric, întrucât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 1/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E., care au susținut că instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005. Instanța de fond trebuia să interpreteze art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, potrivit cu care intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 terenurile, inclusiv cele arabile, aflate în intravilanul localităților, dacă terenurile respective sunt libere, respectiv dacă nu sunt ocupate de construcții ori nu au fost puse în posesie, în mod legal, până la apariția legii, alte persoane cărora li s-a constituit legal dreptul de proprietate. Au susținut apelanții că prin formularea „și nerestituite” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a avut în vedere toate imobilele care nu au fost restituite, această lege având și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv cele din fondul funciar, în sensul că sfera de aplicare a legii acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite persoanelor îndreptățite.

Au arătat că instanța de fond trebuia să stabilească natura terenului solicitat de reclamanți, respectiv dacă era teren intravilan sau extravilan și dacă demersul făcut de către reclamanți pe baza Legii nr. 18/1991 era definitivat la momentul formulării notificării. În speță, terenul ce a aparținut autorului reclamanților este deținut de SC C.C.M. SA, este ocupat de construcții, motiv pentru care s-a apreciat că este teren intravilan. Au considerat că instanța a apreciat greșit faptul că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul notificat deoarece, pentru suprafața de 4,5 ha, acestora le-a fost recunoscut dreptul la acțiuni la SC O. SA, ceea ce nu înseamnă implicit că ei au beneficiat de dispozițiile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991 privind restituirea în natură.

În apel, prin încheierea din 14 noiembrie 2007, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 12461/212/2007 prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 25 martie 2002. Prin sentința civilă nr. 6743 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 12461/212/2007, a fost respinsă acțiunea reclamanților prin care aceștia solicitau constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 25 martie 2002 emis de Comisia județeană Constanța pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor pentru suprafața de teren de 4,5 ha, judecătoria reținând în motivarea sentinței că titlul de proprietate a fost legal emis pe un alt amplasament liber, aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar, iar împrejurarea că vechiul amplasament al terenului care a aparținut autorului reclamanților, L.C., se regăsește în intravilanul localității Constanța și existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 nu sunt motive care să conducă la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate eliberat.

Această sentință este irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanți prin decizia civilă nr. 983 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța. La cererea reclamanților, prin încheierea din 17 martie 2010, instanța a dispus repunerea pe rol a apelului, cauza fiind apoi suspendată la termenul din 23 iunie 2010, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca urmare a invocării de către apelanții-reclamanți a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin Decizia nr. 693 din 31 mai 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția. Prin decizia nr. 410C din 19 octombrie 2011, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților U.I., O.E., L.P., A.F., V.E., C.E.

și S.M.D., toți cu domiciliu procesual ales în municipiul Constanța, județul Constanța, la SCA P.C.D.B., împotriva sentinței civile nr. 911 din 03 mai 2007 pronunțate de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 1638/118/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local Constanța și SC C.C.M. SA, toți cu sediul în municipiul Constanța, județul Constanța. Curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanții au susținut că instanța trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru notificarea formulată și conform Normelor metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G.

nr. 498/2003. Cu privire la această chestiune însă nu există nicio contradicție în termeni între cele două formulări ale textului legal. Astfel, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulată de reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează referitor la terenuri, la cele situate în intravilanul localităților, nu și la terenurile extravilane, a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condițiile Legii nr. 18/1991.

Faptul că intenția legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă și din actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere”.

În H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.

În acest sens, Curtea Constituțională, investită chiar de către reclamanți cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reținut prin Decizia nr. 693 din 31 mai 2011 că aceste dispoziții legale nu contravin nici dispozițiilor art. 21, privind accesul liber la justiție, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moștenire, art. 53 privind restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor și a libertăților și art. 124 privind înfăptuirea justiției, din Constituție, o apreciere similară asupra constituționalității textului art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 realizându-se și prin Decizia nr. 569/2005, Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003 și Decizia nr. 1154/2007.

Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanță a soluționat judicios această problemă de drept, terenul în suprafață de 5 ha – fostă proprietate a autorului reclamanților, L.C. – fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanța. Apartenența terenului la extravilanul localității Constanța la momentul preluării lui nu numai că nu a fost contestată de către reclamanți, ei afirmând numai că terenul se afla la data notificării în intravilanul localității, dar aceștia chiar s-au adresat Comisiei locale Constanța de fond funciar pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Urmare a solicitării adresate de reclamanți Comisiei de fond funciar, reclamanților li s-a restituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,5 ha, prin titlul de proprietate din 25 martie 2002, titlu a cărui legalitate a fost confirmată prin sentința irevocabilă nr. 6743/2009 pronunțată de Judecătoria Constanța.

Terenul în suprafață de 4,5 ha (45.000 m.p.) pentru care s-a dispus deja restituirea dreptului de proprietate prin titlul din 25 martie 2002, în temeiul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face din nou obiectul restituirii și în procedura Legii nr. 10/2001 nu numai pentru că terenul era situat în extravilanul localității Constanța la momentul preluării abuzive de către stat, dar și pentru că prin inițierea procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991 pentru restituirea acestui bun și prin emiterea titlului de proprietate, reclamanții au obținut deja o reparație pentru imobilul preluat abuziv, iar faptul că restituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un alt amplasament decât cel pe care îl avea terenul la momentul preluării nu îi îndreptățește pe reclamanți să mai primească măsuri reparatorii, încă o dată, pentru că s-ar încălca principiul electa una via, conform căruia, aleasă fiind o cale, nu se mai admite utilizarea alteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Au susținut recurenții că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Norma specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001 arată că nu intră sub incidența prevederilor acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997.

Au arătat că au renunțat în scris la calitatea lor de acționari SC O. SA, neexistând niciun titlu de proprietate emis pentru suprafața de 4,5 ha în perioada sus-menționată. Titlul de proprietate din 25 martie 2002 pentru 4,5 ha, a fost emis la data de 25 martie 2002 de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor, dar au refuzat ridicarea titlului de proprietate până la soluționarea dosarului. Practica judiciară a stabilit constant că dacă până în 2001, data la care au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 10/2001, moștenitorii nu au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 atunci persoanele respective sunt îndreptățite să solicite retrocedarea acestor terenuri care nu s-au aflat în circuitul civil.

Au considerat că ambele instanțe au încălcat norma legală și competența lor de a stabili încadrarea terenului conform Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001, ori această încadrare eronată dată terenului de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 trebuie supusă analizei de către instanța de control judiciar. Au susținut că instanța trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Această chestiune a fost interpretată greșit de Curtea de apel care a reținut că nu există nicio contradicție în termeni între cele două formulări ale textului legal.

Conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data notificării formulată de către reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează la terenurile situate în intravilanul localităților, nu și la terenurile extravilane a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condițiile Legii nr. 18/1991.

Faptul că intenția legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă și din actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 147/2005. Interpretarea instanței este greșită deoarece din interpretarea Legii nr. 10/2001 și a art. 8 rezultă că legiuitorul a prevăzut pentru instanțe dreptul și obligația de a stabili natura terenului juridic.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Lege nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere”. Această dispoziție trebuie înțeleasă că instanța în baza controlului judiciar poate să stabilească natura terenului și încadrarea în legea de reparație. Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.

Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ambele instanțe nu au soluționat judicios această problemă de drept, terenul în suprafață de 5 ha – fosta proprietate a autorului reclamanților, L.C. – fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanța, dar nu era arabil și era ocupat de cale ferată, ceea ce înseamnă că terenul a fost naționalizat și nu cooperativizat. Terenurile extravilane nu sunt supuse de plano Legii nr. 18/1991, ci dimpotrivă dacă erau amplasate căi de comunicații, șosele, construcții, deci nu arabil, în aceste condiții nu se aplică niciun moment Legea nr. 18/1991. Faptul că au solicitat în 1990 terenul pe baza Legii nr. 18/1991 nu constituie un impediment să nu li se restituie terenul pe vechiul amplasament în condițiile în care au depus memorii constant că terenul este liber.

Terenul nu a fost niciodată cooperativizat și acordarea unui alt teren pe un alt amplasament contravine chiar Legii nr. 18/1991. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluționării notificării prin dispoziția din 30 noiembrie 2005) nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar și prin Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, iar legiuitorul a dorit să excludă din domeniul său de aplicare acele terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, cele situate în extravilan la data notificării, precum și toate terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 167/1997 și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și care au fost deja solicitate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzute de legile fondului funciar.

Prin formularea „imobile nerestituire” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să confere domeniului de aplicare a legii și un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv din fondul funciar, în sensul că se referă și la acele terenuri din intravilanul localităților care însă nu au fost restituite integral celor îndreptățiți. Legea nr. 10/2001 exceptează de la incidența dispozițiilor sale terenurile asupra cărora s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000. Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din trecut cu privire la proprietatea funciară, textul de lege fiind declarat constituțional.

În mod legal și fondat a reținut instanța că în condițiile în care reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în mod definitiv și irevocabil, prin emiterea titlurilor de proprietate și respectiv respingerea acțiunii în constatarea nulității titlului de proprietate, aceștia nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât devin incidente dispozițiile art. 8 și art. 1 alin. (1) din lege. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E. împotriva deciziei nr. 410C din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.