ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5750/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5750/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
La 27 decembrie 2005 reclamanții U.I., A.F., V.E.,
S.M.D., L.P., C.E. și O.E. au chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului
Constanța, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local
Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, și SC C.C.M. SA Constanța pentru
ca instanța să dispună anularea dispoziției din 30 noiembrie 2005 emisă de
Primarul Municipiului Constanța, anularea referatului din 13 octombrie 2005 al
Comisiei locale de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, anularea
deciziei nr. 9577 din 28 noiembrie 2005, restituirea în natură a imobilului
reprezentând terenul în suprafață de 45.000 m.p. amplasat în intravilanul municipiului
Constanța, acordarea în compensare a unui imobil de aceeași categorie,
suprafață și valoare în situația în care restituirea în natură nu este posibilă,
cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat
că la 18 mai 2001 reclamanții au notificat Primăria Municipiului Constanța, în temeiul
prevederilor Legii nr. 10/2001, în vederea emiterii unei decizii sau dispoziții
motivate privind măsura restituirii în natură a imobilului situat în Constanța,
la intersecția str. B. cu bd. A., compus din teren în suprafață de 45.000 m.p.,
proprietatea defunctului lor tată L.C., sens în care au depus întreaga documentație
solicitată de pârâți.
S-a mai arătat că în temeiul
prevederilor Legii nr. 18/1991 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra
terenului pentru suprafața de 0,5 ha teren situat în extravilanul municipiului Constanța,
iar pentru diferența de 4,5 ha au primit acțiuni la SC O. SA.
Reclamanții au mai arătat
că atât dispoziția Primarului Municipiului Constanța, cât și referatul Comisiei
locale sunt nelegale, date cu încălcarea actului normativ special, pentru că legiuitorul
a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, legea având un
caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu,
așa încât sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului.
În drept au fost invocate
dispozițiile art. 24, art. 9, art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc.
civ.
Prin întâmpinare, pârâta
SC C.C.M. SA Constanța a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că
pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate
persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri conform prevederilor Legii
nr. 10/2001, însă actualul bd. A. a fost extins, iar în prezent se află în zona
de protecție a căii ferate.
Pârâții Primarul Municipiului
Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul Local Constanța și Comisia
de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin întâmpinarea formulată, au invocat excepția
lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța și excepția lipsei
capacității procesuale de folosință a Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001,
arătând că aceasta nu poate sta în judecată în nume propriu nefiind reglementată
în mod expres această competență.
Pe fondul cauzei pârâții
au arătat că cererea reclamanților este neîntemeiată deoarece din documentația depusă
la dosarul cauzei a rezultat faptul că reclamanților li s-a reconstituit dreptul
de proprietate asupra terenului conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991.
Prin încheierea de ședință
din 06 aprilie 2006 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale de folosință
a pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Constanța și excepția lipsei
calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanța.
S-a reținut în încheiere
că în ceea ce privește Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 norma specială
nu reglementează în mod expres posibilitatea ca acestea să poată sta în judecată
în cauzele având ca obiect contestarea dispozițiilor emise de primar în calitate
de reprezentant al unității deținătoare, astfel încât aceasta nu are capacitate
procesuală de folosință.
În ceea ce privește calitatea
procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local Constanța s-a arătat că acesta este
un organ cu rol deliberativ potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și, nefiind
emitentul vreuneia dintre dispozițiile contestate, nu este subiect pasiv al dreptului
dedus judecății și nu poate sta în judecată în calitate de pârât.
Prin sentința civilă
nr. 911 din 03 mai 2007, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtei SC C.C.M. SA Constanța, a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâților Municipiul Constanța, prin Primar, și Primarul Municipiului
Constanța în ceea ce privește cel de-al treilea capăt al cererii.
A respins acțiunea formulată
de reclamanți și a respins cererile pârâților privind obligarea reclamanților la
plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinței
pronunțate, prima instanță a reținut că reclamanților nu li se pot acorda măsuri
reparatorii pentru imobilul notificat deoarece aceștia au uzat de procedura specială
prevăzută de dispozițiile Legii nr. 18/1991, modificată, sens în care le-a fost
reconstituit dreptul de proprietate în natură asupra terenului de 0,5 ha prin titlul
de proprietate din 25 februarie 1993 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța, de pe urma autorului acestora
L.C. De asemenea, pentru diferența de 4,5 ha, reclamanților le-a fost recunoscut
dreptul la acțiuni la SC O. SA, aceștia având posibilitatea de a solicita ulterior
atribuirea în natură a întregii suprafețe de teren.
Prin urmare, s-a stabilit
că deși reclamanții și-au justificat calitatea procesuală activă în cauză, ei nu
au calitatea de persoane îndreptățite privind acordarea măsurilor reparatorii constând
în restituirea în natură sau plata de despăgubiri în echivalent valoric, întrucât
sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 1/2001.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E., care
au susținut că instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.
Instanța de fond trebuia
să interpreteze art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform Normelor metodologice de aplicare
unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cu care intră sub incidența
prevederilor Legii nr. 10/2001 terenurile, inclusiv cele arabile, aflate în intravilanul
localităților, dacă terenurile respective sunt libere, respectiv dacă nu sunt ocupate
de construcții ori nu au fost puse în posesie, în mod legal, până la apariția legii,
alte persoane cărora li s-a constituit legal dreptul de proprietate.
Au susținut apelanții
că prin formularea „și nerestituite” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 legiuitorul a avut în vedere toate imobilele care nu au fost restituite,
această lege având și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative
reparatorii în materie imobiliară, inclusiv cele din fondul funciar, în sensul că
sfera de aplicare a legii acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților
care, până la intrarea în vigoare acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost
restituite persoanelor îndreptățite.
Au arătat că instanța
de fond trebuia să stabilească natura terenului solicitat de reclamanți, respectiv
dacă era teren intravilan sau extravilan și dacă demersul făcut de către reclamanți
pe baza Legii nr. 18/1991 era definitivat la momentul formulării notificării. În
speță, terenul ce a aparținut autorului reclamanților este deținut de SC C.C.M.
SA, este ocupat de construcții, motiv pentru care s-a apreciat că este teren intravilan.
Au considerat că instanța
a apreciat greșit faptul că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru
terenul notificat deoarece, pentru suprafața de 4,5 ha, acestora le-a fost recunoscut
dreptul la acțiuni la SC O. SA, ceea ce nu înseamnă implicit că ei au beneficiat
de dispozițiile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991 privind restituirea în
natură.
În apel, prin încheierea
din 14 noiembrie 2007, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244
pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 12461/212/2007
prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de
proprietate din 25 martie 2002.
Prin sentința civilă
nr. 6743 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr.
12461/212/2007, a fost respinsă acțiunea reclamanților prin care aceștia solicitau
constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 25 martie 2002 emis
de Comisia județeană Constanța pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra
terenurilor pentru suprafața de teren de 4,5 ha, judecătoria reținând în motivarea
sentinței că titlul de proprietate a fost legal emis pe un alt amplasament liber,
aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar, iar împrejurarea că vechiul
amplasament al terenului care a aparținut autorului reclamanților, L.C., se regăsește
în intravilanul localității Constanța și existența unei notificări formulate în
temeiul Legii nr. 10/2001 nu sunt motive care să conducă la constatarea nulității
absolute a titlului de proprietate eliberat. Această sentință este irevocabilă ca
urmare a respingerii recursului declarat de reclamanți prin decizia civilă nr.
983 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța.
La cererea reclamanților,
prin încheierea din 17 martie 2010, instanța a dispus repunerea pe rol a apelului,
cauza fiind apoi suspendată la termenul din 23 iunie 2010, în temeiul art. 29
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca urmare a invocării de către apelanții-reclamanți
a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia nr. 693 din
31 mai 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția.
Prin decizia nr. 410C
din 19 octombrie 2011, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților
U.I., O.E., L.P., A.F., V.E., C.E. și S.M.D., toți cu domiciliu procesual ales în
municipiul Constanța, județul Constanța, la SCA P.C.D.B., împotriva sentinței civile
nr. 911 din 03 mai 2007 pronunțate de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 1638/118/2006,
în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul Municipiului Constanța, Municipiul
Constanța, prin Primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul
Local Constanța și SC C.C.M. SA, toți cu sediul în municipiul Constanța, județul
Constanța.
Curtea de apel a reținut
următoarele:
Reclamanții au susținut
că instanța trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în
forma sa inițială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară
modificării prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru notificarea formulată
și conform Normelor metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G.
nr. 498/2003.
Cu privire la această
chestiune însă nu există nicio contradicție în termeni între cele două formulări
ale textului legal. Astfel,
conform dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulată
de reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic
este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea
nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole
și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar
nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Prin normele metodologice
de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că
sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează referitor la terenuri, la cele
situate în intravilanul localităților, nu și la terenurile extravilane, a căror
reconstituire s-a făcut sau se putea face în condițiile Legii nr. 18/1991.
Faptul că intenția legiuitorului
a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai cu
privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă
și din actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor
aduse prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei
legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive
sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole și cele forestiere”.
În H.G. nr. 250/2007 s-a
prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute
la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul
I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a
fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale
constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Soluția de excludere a
unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are
la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a
abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.
În acest sens, Curtea
Constituțională, investită chiar de către reclamanți cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a
reținut prin Decizia nr. 693 din 31 mai 2011 că aceste dispoziții legale nu contravin
nici dispozițiilor art. 21, privind accesul liber la justiție, art. 44 referitoare
la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moștenire, art. 53
privind restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 referitoare la
exercitarea drepturilor și a libertăților și art. 124 privind înfăptuirea justiției,
din Constituție, o apreciere similară asupra constituționalității textului art.
8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 realizându-se și prin Decizia nr. 569/2005, Decizia
nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003 și Decizia nr. 1154/2007.
Referitor la aplicabilitatea
în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima
instanță a soluționat judicios această problemă de drept, terenul în suprafață de
5 ha – fostă proprietate a autorului reclamanților, L.C. – fiind situat, la data
preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanța.
Apartenența terenului
la extravilanul localității Constanța la momentul preluării lui nu numai că nu a
fost contestată de către reclamanți, ei afirmând numai că terenul se afla la data
notificării în intravilanul localității, dar aceștia chiar s-au adresat Comisiei
locale Constanța de fond funciar pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate
în temeiul Legii nr. 18/1991.
Urmare a solicitării adresate
de reclamanți Comisiei de fond funciar, reclamanților li s-a restituit dreptul de
proprietate pentru suprafața de 4,5 ha, prin titlul de proprietate din 25
martie 2002, titlu a cărui legalitate a fost confirmată prin sentința irevocabilă
nr. 6743/2009 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Terenul în suprafață de
4,5 ha (45.000 m.p.) pentru care s-a dispus deja restituirea dreptului de proprietate
prin titlul din 25 martie 2002, în temeiul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face
din nou obiectul restituirii și în procedura Legii nr. 10/2001 nu numai pentru că
terenul era situat în extravilanul localității Constanța la momentul preluării abuzive
de către stat, dar și pentru că prin inițierea procedurii reglementate de Legea
nr. 18/1991 pentru restituirea acestui bun și prin emiterea titlului de proprietate,
reclamanții au obținut deja o reparație pentru imobilul preluat abuziv, iar faptul
că restituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un alt amplasament decât cel
pe care îl avea terenul la momentul preluării nu îi îndreptățește pe reclamanți
să mai primească măsuri reparatorii, încă o dată, pentru că s-ar încălca principiul
electa una via, conform căruia, aleasă fiind o cale, nu se mai admite utilizarea
alteia.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal au declarat recurs reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E.
și O.E. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Au susținut recurenții
că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8
din Legea nr. 10/2001.
Norma specială reglementată
de dispozițiile Legii nr. 10/2001 arată că nu intră sub incidența prevederilor acestei
legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar
nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor
Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997.
Au arătat că au renunțat
în scris la calitatea lor de acționari SC O. SA, neexistând niciun titlu de proprietate
emis pentru suprafața de 4,5 ha în perioada sus-menționată.
Titlul de proprietate
din 25 martie 2002 pentru 4,5 ha, a fost emis la data de 25 martie 2002 de către
Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor, dar
au refuzat ridicarea titlului de proprietate până la soluționarea dosarului.
Practica judiciară a stabilit
constant că dacă până în 2001, data la care au intrat în vigoare dispozițiile Legii
nr. 10/2001, moștenitorii nu au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 atunci
persoanele respective sunt îndreptățite să solicite retrocedarea acestor terenuri
care nu s-au aflat în circuitul civil.
Au considerat că ambele
instanțe au încălcat norma legală și competența lor de a stabili încadrarea terenului
conform Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001, ori această încadrare eronată dată
terenului de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 trebuie supusă analizei
de către instanța de control judiciar.
Au susținut că instanța
trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială,
aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară modificării
prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru Normele metodologice de aplicare
unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Această chestiune a fost
interpretată greșit de Curtea de apel care a reținut că nu există nicio contradicție
în termeni între cele două formulări ale textului legal. Conform dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data notificării formulată de
către reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim
juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și
prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar
nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Prin Normele metodologice
de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că
sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează la terenurile situate în intravilanul
localităților, nu și la terenurile extravilane a căror reconstituire s-a făcut sau
se putea face în condițiile Legii nr. 18/1991.
Faptul că intenția legiuitorului
a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai cu
privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă
și din actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor
aduse prin Legea nr. 147/2005.
Interpretarea instanței
este greșită deoarece din interpretarea Legii nr. 10/2001 și a art. 8 rezultă că
legiuitorul a prevăzut pentru instanțe dreptul și obligația de a stabili natura
terenului juridic.
Potrivit dispozițiilor
art. 8 alin. (1) din Lege nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei
legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive
sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole și cele forestiere”. Această dispoziție trebuie înțeleasă
că instanța în baza controlului judiciar poate să stabilească natura terenului și
încadrarea în legea de reparație.
Soluția de excludere a
unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are
la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a
abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.
Referitor la aplicabilitatea
în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ambele
instanțe nu au soluționat judicios această problemă de drept, terenul în suprafață
de 5 ha – fosta proprietate a autorului reclamanților, L.C. – fiind situat, la data
preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanța, dar nu era arabil
și era ocupat de cale ferată, ceea ce înseamnă că terenul a fost naționalizat și
nu cooperativizat.
Terenurile extravilane
nu sunt supuse de plano Legii nr. 18/1991, ci dimpotrivă dacă erau amplasate căi
de comunicații, șosele, construcții, deci nu arabil, în aceste condiții nu se aplică
niciun moment Legea nr. 18/1991.
Faptul că au solicitat
în 1990 terenul pe baza Legii nr. 18/1991 nu constituie un impediment să nu li se
restituie terenul pe vechiul amplasament în condițiile în care au depus memorii
constant că terenul este liber.
Terenul nu a fost niciodată
cooperativizat și acordarea unui alt teren pe un alt amplasament contravine chiar
Legii nr. 18/1991.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluționării notificării prin dispoziția
din 30 noiembrie 2005) nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul
localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele
al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar și prin Legea
nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 10/2001, privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22
decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, iar legiuitorul
a dorit să excludă din domeniul său de aplicare acele terenuri situate în extravilanul
localităților la data preluării abuzive, cele situate în extravilan la data notificării,
precum și toate terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr.
18/1991, Legea nr. 167/1997 și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările
ulterioare, și care au fost deja solicitate în procedura de reconstituire a dreptului
de proprietate, prevăzute de legile fondului funciar.
Prin formularea „imobile
nerestituire” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a
înțeles să confere domeniului de aplicare a legii și un caracter de complinire în
raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv din
fondul funciar, în sensul că se referă și la acele terenuri din intravilanul localităților
care însă nu au fost restituite integral celor îndreptățiți.
Legea nr. 10/2001 exceptează
de la incidența dispozițiilor sale terenurile asupra cărora s-a reconstituit sau
constituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000.
Soluția de excludere a
unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are
la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a
abuzurilor din trecut cu privire la proprietatea funciară, textul de lege fiind
declarat constituțional.
În mod legal și fondat
a reținut instanța că în condițiile în care reclamanților li s-a reconstituit dreptul
de proprietate, în mod definitiv și irevocabil, prin emiterea titlurilor de proprietate
și respectiv respingerea acțiunii în constatarea nulității titlului de proprietate,
aceștia nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât
devin incidente dispozițiile art. 8 și art. 1 alin. (1) din lege.
Având în vedere aceste
considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanții U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. și O.E. împotriva
deciziei nr. 410C din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 septembrie 2012.