ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5535/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2009, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta Universitatea din Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sibiu, Direcția Fiscală Locală Sibiu, anularea deciziei nr. 27 din 30 martie 2009; a deciziei de impunere din 18 februarie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 18 februarie 2009, emise de pârât.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actele contestate, în mod nelegal, autoritatea pârâtă i-a stabilit și, respectiv menținut în sarcină, o obligație fiscală la bugetul local, în sumă de 545.700 RON, rezultată din convențiile nr. 128 din 01 octombrie 2004, nr. 708 din 09 octombrie 2002 și nr. 709 din 09 octombrie 2002, încheiate între reclamantă și Municipiul Sibiu, având ca obiect imobilele proprietatea pârâtului, date în administrare Universității cu destinația exclusivă de cazare a studenților.

A susținut reclamanta, că în mod eronat, pârâtul a considerat că Universitatea datorează debitul menționat, reprezentând cota de 20% din suma încasată de la studenți cu titlu de chirie, majorări și penalități de întârziere, cu toate că în cauză nu este vorba despre o închiriere-locațiune, astfel cum este definită această operațiune de Legea nr. 114/1996, iar Legea nr. 213/1998 nu prevede obligația titularului dreptului de administrare de a plăti proprietarului vreo sumă în schimbul administrării imobilelor cu destinația convenită. Că, prin art. 41 din convenție s-a stabilit că pentru spațiile de locuit Universitatea va achita lunar 20% din suma încasată de la studenți pentru chirie pe perioada cât ocupă camera, iar prin art. 4.3 s-a convenit că, pe perioada vacanțelor, în situația în care există solicitare pentru cazare, administratorul va vira proprietarului 20% din sumele încasate pe această perioadă.

S-a mai menționat că organele de control fiscal au stabilit greșit și baza de impozitare suplimentară, luând în considerare integral sumele încasate de la studenți, cu toate că, avându-se în vedere protecția studenților, o parte din aceste sume au fost destinate achitării utilităților, serviciilor de întreținere, reparații și alte cheltuieli administrative. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 143/F/CA din 10 iunie 2009, a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate.

Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât, din probele administrate, s-a constatat că reclamanta a achitat integral și la termen obligațiile stabilite prin convențiile încheiate și nu datorează nicio obligație în plus, prin urmare nici majorări și penalități de întârziere, având în vedere că sumele încasate de Universitate de la studenți, pe parcursul anului școlar au fost eșalonate astfel încât să poată fi achitate mai ușor de către aceștia, pe perioada octombrie-iunie și au cuprins și o serie de cheltuieli de administrare, suportate de Universitate, pentru care nu se datorează contribuția de 20%. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul Sibiu, Direcția Fiscală Locală Sibiu, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și fără să se fi avut în vedere actele depuse.

Se apreciază în recurs că reclamanta nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte modul de calcul al „taxei de cazare”, nu a dovedit de ce taxa nu variază pe parcursul anului universitar, mulțumindu-se doar să precizeze că s-ar fi convenit cu studenții ca taxa de cazare să fie o sumă fixă lunară. De asemenea, s-a precizat în motivele de recurs că instanța fondului a considerat fără vreun temei legal că virarea sumelor către bugetul local al Municipiului Sibiu s-a efectuat corect. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta Universitatea din Sibiu împotriva pârâtei Direcția Fiscală Locală Sibiu; a anulat decizia nr. 27 din 30 martie 2009, decizia de impunere din 18 februarie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 18 februarie 2009, emise de pârâtă. Din probele admise și administrate rezultă că într-adevăr reclamanta-intimată a primit, în administrare de la recurenta-pârâtă, cămine studențești conform convențiilor. Pentru aceste spații intimata s-a obligat să achite lunar către bugetul local 20% din suma încasată pe student pentru chirie.

După inspecția fiscală efectuată pe perioada 2004-2008 s-a emis decizia de impunere prin care s-a stabilit un debit în sarcina reclamantei-intimate, penalități de întârziere și majorări de întârziere, reținându-se de organele fiscale că nu și-a achitat corect cota de 20% conform convențiilor încheiate. Fără dubiu este faptul că Universitatea din Sibiu a încheiat cu studenții contracte de cazare și nu de închiriere, în speță suma plătită de aceștia neconstituind chirie astfel cum este definită de Legea nr. 114/1996, invocată de recurentă. Din actele depuse, rezultă că suma încasată de la studenți cu titlu de taxă de cazare cuprinde nu doar chiria, ci și contravaloarea utilităților, repartizate pe întregul an în mod egal.

Deci intimata a achitat integral și la termen obligațiile ce-i reveneau, pentru că, conform convențiilor încheiate, baza de plată pentru stabilirea debitului către bugetul local diferă pe perioada octombrie-iunie, față de perioada de vacanță când s-a convenit între părți ca baza de calcul să o reprezinte integral suma încasată de la beneficiarul cazării pentru aceste spații. Prin urmare, fără posibilitate de tăgadă, rezultă că reclamanta-intimată și-a achitat obligațiile de plată și deci nu datorează majorări de întârziere sau penalități, care dealtfel nici nu au fost prevăzute în convențiile nr. 708 și 709/2002. Pentru protecția studenților deci, s-a convenit ca pentru noiembrie-aprilie ca această taxă de cazare să fie o sumă fixă lunară, astfel explicându-se pentru ce tariful nu variază pe parcursul anului universitar.

Prin urmare, intimata-reclamantă a achitat integral proprietarului obligațiile de plată pentru perioada supusă controlului, neavând alte obligații de plată și prin urmare greșit apreciindu-se că datorează majorări și penalități de întârziere. În speță, este vorba despre convenții încheiate între părți conform C. civ., organul de inspecție fiscală recunoscând, de altfel, puterea de lege a acestora pentru convenția nr. 128/2004, dar nu și pentru convențiile nr. 708 și nr. 709/2002. Prin urmare, corect instanța fondului a constatat că intimata-reclamantă nu are niciun fel de obligație de plată, deoarece și-a achitat sumele datorate integral și la termen, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică.

Așa fiind se va respinge recursul declarat de Municipiul Sibiu, Direcția Fiscală Locală Sibiu, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Sibiu, Direcția Fiscală Locală Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 143/F/CA din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.