ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5322/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată,

inițial, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu Inspecția Muncii, anularea deciziei

nr. 322 din 13 ocotombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului de management,

în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, precum și acordarea drepturilor bănești de care

a fost lipsit, de la data emiterii deciziei menționate și până la reintegrarea efectivă

pe post, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda aferentă.

La termenul de judecată

din data de 07 decembrie 2009, reclamantul a mai solicitat ca pârâta Inspecția Muncii

să fie obligată la plata de daune morale, în valoare de 100.000 euro, pentru prejudiciul

cauzat prin eliberarea din funcție, mai înainte de eliberarea termenului contractual.

Pârâta, prin întâmpinare,

a invocat excepția necompetenței materiale a instanței sesizate cu soluționarea

acțiunii, precum și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile.

Prin sentința nr. 41/CA

din 25 ianuarie 2010, Tribunalul Vaslui și-a declinat competența de soluționare

a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași, unde pricina a fost înregistrată sub

nr. 120/45/2010.

Prin sentința nr. 78/CA

din 29 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul

C.G. ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-au reținut următoarele:

Curtea a constatat că

având în vedere că prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 nu se instituie

norme de procedură proprii, privitoare la soluționarea litigiilor născute din încheierea,

executarea și încetarea contractului de management, iar Legea nr. 188/1999 nu-și

găsește aplicabilitatea, singurul cadru valabil de reglementare a raporturilor dintre

părțile aflate în litigiu rămâne contractul de management.

S-a mai reținut că atât

la data încheierii contractului, cât și la data eliberării din funcție, ca urmare

a încetării contractului de management, singurul cadru legal ce reglementează contenciosul

administrativ este Legea nr. 554/2004, astfel că atât sesizarea, cât și soluționarea

litigiului de față trebuie să urmeze cerințele acestui act normativ.

Prin urmare procedura

prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o condiție obligatorie

pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, ce ține de esența procedurii

administrative, Curtea apreciind că neparcurgerea ei se constituie într-un fine

de neprimire a cererii.

Ca urmare a respingerii

cererii de anulare, Curtea a respins și cererea de obligare a pârâtului la plata

de daune morale, întrucât repararea prejudiciului, material și moral pretins suferit

de către reclamant nu se poate realiza decât în cazul în care instanța, admițând

acțiunea principală, dispune desființarea actului administrativ contestat.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamantul C.G., criticând sentința pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

În motivarea căii de atac

se arată că instanța de fond în mod eronat a reținut ca fiind imperative dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.

Consideră recurentul că

nu este obligatorie parcurgerea etapei plângerii prealabile, deoarece instanța de

fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 pct. 5 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele

ce urmează:

Criticile formulate de

recurent cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile nu pot fi primite de

instanța de control judiciar întrucât aceste critici sunt nefondate.

Legea contenciosului administrativ

a prevăzut, în art. 7 și art. 11, două termene ce trebuie avute în vedere de participanții

la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și

anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege

ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere

a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă.

Astfel, conform prevederilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității

publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea,

în tot sau în parte, a acestuia.

Procedând la verificarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 14

octombrie 2009 recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ,

considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura

de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge recursul întrucât a constatat faptul că instanța de fond

a făcut o corectă aplicare a legii, în sensul că a considerat a fi necesară procedura

prealabilă, în condițiile în care dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd

expres această procedură, excepția de la această procedură fiind prevăzută în

alin. (5) din textul invocat, respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect,

Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici

sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la art. 4, situație

în care nu se afla reclamanta.

Raportându-se la dispozițiile

legale în vigoare la data introducerii acțiunii, Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, Înalta Curte a constatat faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o

plângere prealabilă autorității emitente a actului contestat, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedură prevăzută de dispozițiile

art. 7 din actul normativ arătat, motiv pentru care cererea reclamantului va fi

respinsă ca inadmisibilă.

În aceste condiții, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile,

contrar celor reținute de instanța de fond, este o cauză de inadmisibilitate a acțiunii.

Având în vedere că realizarea

procedurii prealabile este o procedură obligatorie și o condiție de admisibilitate

a acțiunii la instanța de contencios administrativ, soluția adoptată în cauză de

către instanța de fond este legală, recursul fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.G.

împotriva sentinței nr. 78/CA din 29 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.