ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3006/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vaslui la data de 17 august 2009, reclamantul D.L. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Ordinului nr. 1494 din

27 iulie 2009, prin care a fost eliberat din funcția de manager al Spitalului

Municipal "Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcție, obligarea

pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum și

acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei competenței materiale a

instanței sesizate, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond,

a solicitat respingerea acțiunii, susținând că măsura contestată a fost luată

în temeiul O.U.G. nr. 69/2009 și în concordanță cu prevederile art. VII din

contractul de management.

Prin Sentința nr.

198/CA din 28 septembrie 2009, Tribunalul Vaslui a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași.

În cursul soluționării

litigiului, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. l, pct. l din O.U.G. nr. 69/2009, excepție ce a fost

respinsă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 748 din 1 iunie 2010.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

232/C.A. din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile,

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție ridicată de pârâtul

Ministerul Sănătății și a respins acțiunea în anulare introdusă de reclamantul

D.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

în baza Ordinului nr. 572 din 13 decembrie 2006 emis de Ministrul Sănătății,

reclamantul a fost numit în funcția de manager, pe o perioada de 3 ani, la

Spitalul Municipal de Adulți Bârlad, încheindu-se contractul de management nr.

212 din 14 decembrie 2006.

Prin Ordinul nr. 1494

din 27 iulie 2009, s-a decis eliberarea din funcția de manager a reclamantului

D.L., în temeiul art. 183

3

lit. n) din Legea nr. 95/2006, actul

administrativ fiind comunicat Spitalului Municipal "Elena Beldiman"

Bârlad prin adresa nr. 5533 din 28 iulie 2009.

Luând cunoștință de

actul de eliberare din funcție mai înainte de a se fi împlinit termenul de 3

ani convenit prin contract, reclamantul a promovat prezenta acțiune, la data de

14 august 2009 (data poștei), după ce a solicitat Spitalului Municipal Bârlad

și Direcției de Sănătate Publică Vaslui să-i plătească drepturile restante.

Prin Ordinul nr. 1197 din 1 iunie 2010, reclamantul D.L. a fost numit în

funcția de manager interimar al Spitalului Municipal de Urgență "Elena

Beldiman" Bârlad, "până la ocuparea postului prin concurs".

În raport de această

situație de fapt și având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., prima instanță a examinat cu prioritate excepția invocată de pârât prin

întâmpinare, reținând, în esență, următoarele:

Contractul de

management al spitalului public nr. 212 din 14 decembrie 2006 are valoarea și

semnificația unui contract administrativ, în înțelesul dat acestui termen de

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar actele de numire și de

eliberare din funcția de manager al spitalului public, respectiv ordinele emise

de Ministrul Sănătății sunt acte administrative, emise în regim de putere

publică, astfel încât litigiul născut din actul administrativ unilateral prin

care s-a decis eliberarea din funcție a reclamantului aparține sferei

contenciosului administrativ, iar soluționarea acestuia se face potrivit

regulilor instituite prin Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a

constatat că reclamantul nu a probat parcurgerea procedurii prealabile, la care

îl obligau prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, deși i s-a solicitat în

mod explicit să facă această dovadă, înscrisul depus la termenul din data de 18

octombrie 2010, denumit "contestație", neputând fi luat în

considerație atâta timp cât nu s-a făcut dovada datei și a condițiilor în care

a fost adresat Ministerului Sănătății.

Pe cale de

consecință, judecătorul fondului a reținut că neparcurgerea procedurii

prealabile administrative se constituie într-un fine de neprimire a acțiunii,

neavând nicio semnificație de ordin procedural, în prezenta cauză, faptul că,

după expirarea termenului contractual, reclamantul a fost reînvestit, cu titlu

interimar, în funcția de manager al aceleiași unități sanitare și nici faptul

că aceste unități au trecut în subordinea autorităților administrative locale,

verificarea îndeplinirii condițiilor legale de sesizare a instanței trebuind să

se realizeze în funcție de situația de fapt existentă la momentul emiterii

actului administrativ a cărui anulare se solicită și respectiv, la momentul

înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

reclamantul D.L., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond, în mod

greșit, a reținut obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fără a analiza incidența în cauză a

dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ.

Pe de altă parte,

recurentul a apreciat că prima instanță avea obligația de a judeca pricina pe

fond, fiind evident faptul că, printr-o eventuală plângere prealabilă, litigiul

nu ar fi fost soluționat, iar, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004,

reclamantul s-a considerat vătămat într-un drept al său prin demiterea

efectuată în temeiul O.U.G. nr. 69/2009.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în raport

de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și

de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată

că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 17 august

2009, reclamantul D.L. a solicitat anularea Ordinului nr. 1494 din 27 iulie

2009, prin care a fost eliberat din funcția de manager al Spitalului Municipal

"Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcție, obligarea pârâtului

la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum și acordarea

cheltuielilor de judecată.

Având în vedere

natura raportului contractual și valoarea de act administrativ a ordinului

contestat, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a apreciat că litigiul

născut din actul administrativ unilateral prin care s-a decis eliberarea din

funcție a reclamantului aparține sferei contenciosului administrativ și că

soluționarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr.

554/2004.

Astfel, art. 7 din

Legea nr. 554/2004 prevede că, "înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar

potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ,"cererile prin care se

solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6

luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data

comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării

termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluționare a cererii."

Potrivit prevederilor

art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să

anexeze la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz,

răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii

sale. În situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa,

va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data

înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada

îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este obligatoriu.

Prin încheierea de

ședință din data de 20 septembrie 2010, instanța de fond a pus în vedere

reclamantului să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile și a dispus

amânarea judecării cauzei în acest scop, iar la termenul de judecată din data

de 18 octombrie 2010, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.

Analizând conținutul

actelor depuse de reclamant în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că

nu s-a făcut dovada datei și a condițiilor în care înscrisul denumit

"contestație" a fost înregistrat la Ministerul Sănătății.

Procedura prealabilă

administrativă exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic este

reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire

și este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind sancționată cu respingerea

cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile

art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazurile anume

prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea

lege".

Prin urmare, instanța

de fond, reținând neîndeplinirea procedurii prealabile, a dispus, în mod just,

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în cauză nefiind incidente prevederile

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care instituie o situație de excepție.

Totodată, Înalta

Curte constată că nici în etapa procesuală a recursului, recurentul-reclamant

nu a administrat probe în sensul art. 305 C. proc. civ., prin care să facă

dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile conform art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamantul D.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de D.L. împotriva Sentinței nr. 232/C.A. din 18 octombrie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.