ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3006/2011

Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 17 august 2009, reclamantul D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Ordinului nr. 1494 din 27 iulie 2009, prin care a fost eliberat din funcția de manager al Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcție, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței sesizate, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că măsura contestată a fost luată în temeiul O.U.G. nr. 69/2009 și în concordanță cu prevederile art. VII din contractul de management. Prin Sentința nr. 198/CA din 28 septembrie 2009, Tribunalul Vaslui a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași. În cursul soluționării litigiului, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. l, pct. l din O.U.G. nr. 69/2009, excepție ce a fost respinsă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 748 din 1 iunie 2010.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 232/C.A. din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție ridicată de pârâtul Ministerul Sănătății și a respins acțiunea în anulare introdusă de reclamantul D.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în baza Ordinului nr. 572 din 13 decembrie 2006 emis de Ministrul Sănătății, reclamantul a fost numit în funcția de manager, pe o perioada de 3 ani, la Spitalul Municipal de Adulți Bârlad, încheindu-se contractul de management nr. 212 din 14 decembrie 2006. Prin Ordinul nr. 1494 din 27 iulie 2009, s-a decis eliberarea din funcția de manager a reclamantului D.L., în temeiul art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006, actul administrativ fiind comunicat Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad prin adresa nr. 5533 din 28 iulie 2009. Luând cunoștință de actul de eliberare din funcție mai înainte de a se fi împlinit termenul de 3 ani convenit prin contract, reclamantul a promovat prezenta acțiune, la data de 14 august 2009 (data poștei), după ce a solicitat Spitalului Municipal Bârlad și Direcției de Sănătate Publică Vaslui să-i plătească drepturile restante. Prin Ordinul nr. 1197 din 1 iunie 2010, reclamantul D.L. a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal de Urgență "Elena Beldiman" Bârlad, "până la ocuparea postului prin concurs". În raport de această situație de fapt și având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a examinat cu prioritate excepția invocată de pârât prin întâmpinare, reținând, în esență, următoarele: Contractul de management al spitalului public nr. 212 din 14 decembrie 2006 are valoarea și semnificația unui contract administrativ, în înțelesul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar actele de numire și de eliberare din funcția de manager al spitalului public, respectiv ordinele emise de Ministrul Sănătății sunt acte administrative, emise în regim de putere publică, astfel încât litigiul născut din actul administrativ unilateral prin care s-a decis eliberarea din funcție a reclamantului aparține sferei contenciosului administrativ, iar soluționarea acestuia se face potrivit regulilor instituite prin Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a constatat că reclamantul nu a probat parcurgerea procedurii prealabile, la care îl obligau prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, deși i s-a solicitat în mod explicit să facă această dovadă, înscrisul depus la termenul din data de 18 octombrie 2010, denumit "contestație", neputând fi luat în considerație atâta timp cât nu s-a făcut dovada datei și a condițiilor în care a fost adresat Ministerului Sănătății. Pe cale de consecință, judecătorul fondului a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile administrative se constituie într-un fine de neprimire a acțiunii, neavând nicio semnificație de ordin procedural, în prezenta cauză, faptul că, după expirarea termenului contractual, reclamantul a fost reînvestit, cu titlu interimar, în funcția de manager al aceleiași unități sanitare și nici faptul că aceste unități au trecut în subordinea autorităților administrative locale, verificarea îndeplinirii condițiilor legale de sesizare a instanței trebuind să se realizeze în funcție de situația de fapt existentă la momentul emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită și respectiv, la momentul înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamantul D.L., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond, în mod greșit, a reținut obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fără a analiza incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, recurentul a apreciat că prima instanță avea obligația de a judeca pricina pe fond, fiind evident faptul că, printr-o eventuală plângere prealabilă, litigiul nu ar fi fost soluționat, iar, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul s-a considerat vătămat într-un drept al său prin demiterea efectuată în temeiul O.U.G. nr. 69/2009.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 17 august 2009, reclamantul D.L. a solicitat anularea Ordinului nr. 1494 din 27 iulie 2009, prin care a fost eliberat din funcția de manager al Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcție, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. Având în vedere natura raportului contractual și valoarea de act administrativ a ordinului contestat, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a apreciat că litigiul născut din actul administrativ unilateral prin care s-a decis eliberarea din funcție a reclamantului aparține sferei contenciosului administrativ și că soluționarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr. 554/2004. Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ,"cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii." Potrivit prevederilor art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să anexeze la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este obligatoriu. Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2010, instanța de fond a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile și a dispus amânarea judecării cauzei în acest scop, iar la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2010, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri. Analizând conținutul actelor depuse de reclamant în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada datei și a condițiilor în care înscrisul denumit "contestație" a fost înregistrat la Ministerul Sănătății. Procedura prealabilă administrativă exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire și este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege". Prin urmare, instanța de fond, reținând neîndeplinirea procedurii prealabile, a dispus, în mod just, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în cauză nefiind incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care instituie o situație de excepție. Totodată, Înalta Curte constată că nici în etapa procesuală a recursului, recurentul-reclamant nu a administrat probe în sensul art. 305 C. proc. civ., prin care să facă dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul D.L.