Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2011

HOTĂRÂRE
25.01.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de completare a dispozitivului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 5 noiembrie 2010, intimata – pârâtă SC R.G. SRL a solicitat completarea deciziei civile nr. 9597 din 24 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 25705/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., ulterior corectat termenul de drept prin cererea de rectificare (fila 64) în art. 281 2 C. proc. civ., cerere prin care totodată s-a solicitat și judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ. În fapt s-a arătat că la termenul la care s-a judecat recursul, petenta a solicitat cheltuieli de judecată de 3.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Pentru cererea de cheltuieli a depus în dosar dovezi de efectuare a plăților și împuternicirea avocatului. Deși cererea a fost formulată prin întâmpinare, instanța a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, care era întemeiat pe dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare s-a solicitat completarea deciziei cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 281 2 dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidente, se poate cere completarea hotărârii. Examinând cererea în raport de aceste din urmă dispoziții se constată că este nefondată și se respinge pentru următoarele considerente: Prin întâmpinarea (filele 21 – 23) la recursul formulat în cauză, petenta a solicitat generic obligarea recurentei la cheltuieli de judecată, chiar în ziua în care a avut loc procesul.

Intimata a transmis prin e-mail la dosarul cauzei concluzii scrise – înregistrate în ziua în care s-a judecat cauza, în condițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Având în vedere că la concluziile scrise s-a anexat o xerocopie a chitanței reprezentând onorariu de avocat plătit de această parte, nu se poate considera că instanța a omis să se pronunțe pe această cerere formulată generic și pentru care nu s-a prezentat chitanța în original. De altfel nici pentru judecarea prezentei cereri, în condițiile art. 281 2 C. proc. civ. partea nu a prezentat chitanța de plată a onorariului de avocat în original, ci tot o copie xerox deși delegația avocatului din procesul de recurs și care a redactat și prezenta cerere, a fost depusă în original.

Pentru considerentele arătate s-a respins ca nefondată cererea de completare a de completare a deciziei nr. 9597 din 24 noiembrie 2009 a Î.C.C.J.

D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 9597 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de intimata-pârâtă SC R.G. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1486/2011
Asupra cererii de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, petentul A.G. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înalte
ÎCCJ 2011-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3010/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia comercială nr. 2074 de la 3 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta
ÎCCJ 2013-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2013
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012, petenții A.E. și M.I.L. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 1497 din 5 m
ÎCCJ 2013-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2013
Deliberând asupra cererii de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 1936 din 16 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10945/99/2011 s-a r
ÎCCJ 2010-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3794/2010
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2010, petentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă