ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2013

Deliberând

asupra cererii de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat

următoarele:

Prin decizia nr. 1936 din 16 mai

2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

în Dosarul nr. 10945/99/2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC V.R. SA București împotriva deciziei nr. 117 din 11 iulie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

La data de 3 iunie 2013 petenții - intimații reclamanți - U.M.

și U.A.S. au formulat o cerere de de completare dispozitivului deciziei nr.

1936 din 16 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10945/99/2011, în sensul obligării pârâtei SC

V.R. SA București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON reprezentând

onorariu de avocat.

În motivarea

cererii, petenții au arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra

capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, deși reclamanții intimați

au solicitat prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, conform chitanței din

26 aprilie 2013, anexată în original.

Analizând

cererea formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ.:

„Dacă prin

hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt, de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate

cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după

caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date

în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Dispozițiile

art. 281

2

C. proc. civ. configurează procedura prin care se poate

înlătura omisiunea de rezolvare a unui capăt de cerere principal sau accesoriu

ori a unei cereri conexe sau incidentale potrivit căreia încuviințarea unei

cereri de completare a unei hotărâri judecătorești se face atunci când instanța

a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori

asupra unei cereri conexe sau incidentale.

De menționat că

procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ. se poate folosi doar

în cazul hotărârilor date în primă instanță și în apel.

Or, în cauză,

nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de textul de lege menționat,

astfel încât cererea formulată de petenți nu întrunește condițiile ipotezei

prevăzute de textul de lege invocat.

Distinct de

cele reținute, este de menționat că în ceea ce privește acordarea cheltuielilor

de judecată, legiuitorul a dat posibilitatea părții care a câștigat procesul să

le solicite și pe calea acțiunii separate, pe dreptul comun, în termen de 3 ani

de ia data soluționării litigiului.

Față de

considerentele anterior expuse, Înalta Curtea urmează să respingă cererea

petenților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de

petenții U.M. și U.A.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2013.