Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2013
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2013

HOTĂRÂRE
21.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012, petenții A.E. și M.I.L. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 1497 din 5 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 5828/117/2009, în sensul pronunțării instanței asupra obligării recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în favoarea petenților. În susținerea cererii, petenții au arătat că, deși prin întâmpinare, au solicitat obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, pentru care au depus la dosarul cauzei documente justificative, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că prin decizia arătată s-a respins ca nefondat recursul pârâtului, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., petenții solicită admiterea cererii. Examinând cererea formulată, Înalta Curte constată că cererea este întemeiată, urmând a o admite, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 281 2 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri(...)". Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții atunci când a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În speță, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, petenții au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2.179,99 RON, conform chitanței aflată la dosarul de recurs, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite. Prin decizia al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 186/A din 23 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în contradictoriu cu intimații A.E. și M.I.L.. Față de soluția adoptată și de solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimați prin întâmpinare, devin incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite de partea adversă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petenților și va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 1497 din 5 martie 2012 a acestei instanțe, în sensul obligării recurentului-pârât Primarul municipiului Cluj Napoca la plata către intimații-reclamanți A.E. și M.I.L. a sumei de 2.179,99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

D E C I D E Admite cererea formulată de petenții A.E. și M.I.L.. Completează dispozitivul deciziei nr. 1497 din 5 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că obligă pe recurentul-pârât Primarul municipiului Cluj Napoca la plata către intimații-reclamanți A.E. și M.I.L. a sumei de 2.179,99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2184/2013
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2013, petenții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 765 din 18 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2010-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3794/2010
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2010, petentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. c
ÎCCJ 2015-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 180/2015
Asupra cererii de completare a dispozitivului de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la dala de 10 decembrie 2014, petenții (recurenți-intimați) R.F., R.L.C. și C.C. au solicita
ÎCCJ 2012-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de completare dispozitiv, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 11 noiembrie și înregistrată la data de 14 noiembrie 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație ș
ÎCCJ 2015-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1893/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 4 mai 2015, patentul B.I. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. l 1 10 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă