ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3794/2010

Deliberând

asupra cererii de completare a dispozitivului de față, din examinarea

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 mai 2010, petentul a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., completarea dispozitivului

deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 9278/3/2008,

în sensul pronunțării instanței asupra obligării recurentei-pârâte A.V.A.S. la

plata cheltuielilor de judecată în favoarea petentului, în cuantum de 641,70

lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu ocazia judecării

fondului, apelului și recursului., respectiv plata biletelor de călătorie CFR ,

tur-retur.

În susținerea

cererii, petentul a arătat că a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor

de judecată, cerere exprimată prin concluziile scrise depuse la dosar, iar, prin

decizia a cărei completare se solicită, instanța nu a acordat cheltuielile de

judecată cerute deși recurenta a căzut în pretenții, prin respingerea

recursului pe care l-a formulat.

Înalta Curte va

admite cererea formulată, în temeiul următoarelor considerente:

Potrivit art.

281

2

C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri

conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen

în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri,

iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15

zile de la pronunțare”.

Omisiunea

instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se

circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care

aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va

fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Dreptul la

acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un

raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat

părții câștigătoare a procesului.

Acest drept este

recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar

instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În speță, Înalta

Curte constată că, prin memoriul justificativ (fila 26 dosar) petentul a

solicitat suma de 308,10 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând

cheltuieli de transport și contravaloarea retribuției pentru zilele în care

fiind la proces a lipsit de la serviciu, cerere reiterată și prin concluziile

scrise depuse la dosarul cauzei, unde a solicitat cheltuieli de judecată în

cuantum de 641,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond, apel și

recurs, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul

deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra

cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar

dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin

intermediul executării silite.

Prin decizia al

cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 67 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimatul L.M. prin

mandatar B.G.

Față de soluția

adoptată și de solicitarea formulată de intimat de acordare a cheltuielilor de

judecată, devin astfel incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata

cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite cererea petentului și va dispune

completarea dispozitivului deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în sensul obligării A.V.A.S., ca parte căzută în pretenții, la

plata sumei de 308,10 lei cheltuieli de judecată în recurs către L.M., având în

vedere că prin decizia recurată de A.V.A.S. i s-au mai acordat cheltuieli de

judecată în sumă de 299 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de completare

a dispozitivului formulată de petentul L.M.

Completează

dispozitivul deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că, dispune

obligarea A.V.A.S. la plata sumei de 308,10 lei cheltuieli de judecată către L.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.