ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9597/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9597/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 9597 din 24 ianuarie 2009

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 489 din 11 martie 2008, a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei R.S. SRL și excepția lipsei de

interes invocată de pârâta SC R.G. SRL, iar pe fond a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea având drept obiect anulara înregistrării cu rea-credință și cu

aducerea atingerii dreptului la imagine sau numelui potrivnic a mărcii combinate

„R.G." nr. 64986 din 29 noiembrie 2004, titular fiind pârâta, în temeiul

art. 48 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

Curtea de Apel București, secția a

IX-

a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a menținut hotărârea

primei instanțe, respingând apelul declarat de reclamant prin decizia nr. 224/A

din 9 octombrie 2008, pentru motivele ce urmează.

Cererea

apelantei-reclamante, întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit.

c) din Legea nr. 84/1998 implică în mod necesar

analiza conduitei comerciale a fiecăreia din părțile litigante, apelanta

nefiind scutită de a-și proba propria conduită loială pretinsă.

Curtea a reținut că denumirea comercială

sub care s-a înregistrat apelanta a fost modificată din R.G. în R.S. și că,

prima instanță a întreținut justificat apărările, pornind de la asemănarea

evidentă cu denumirea comercială a intimatei R.G., a cărei existență pe aceiași

piață era menită că conducă la accentuarea aspectelor concurențiale între cele

două societăți.

În contextul în care Oficiul Registrului

Comerțului nu acționează asemănător Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci,

la un control strict asupra denumirilor rezervate, prima instanță a interpretat

corect achiziționarea de către fostul asociat al intimatei A.V., a societății A.P.

SRL, faptele asociatului reprezentând fapte ale societății însăși.

Denumirea comercială a intimatei a fost

anterioară constituirii societății reclamantei sub denumirea R.G. S.R.L., marca

inițială a pârâtei fiind și ea înregistrată anterior înregistrării societății

comerciale reclamante.

In cauză nu prezintă importanță

utilizarea ori nu a mărcii, întrucât

obiectul

cererii de chemare în judecată nu se referă și la decăderea pârâtei

din

drepturile asupra mărcii a cărei anulare s-a cerut.

Referitor la argumentele deduse din

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că soluția pronunțată nu

o contrazice câtă vreme reaua-credință reprezintă întotdeauna o chestiune ce

ține de materialul probator administrat în fiecare cauză în parte.

Curtea a mai reținut că, deși apelanta a

invocat în motivarea

apelului dispozițiile

art. 48 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998, criticile aduse

sentinței

au fost formulate exclusiv cu modul de soluționare pe dispozițiile art. 48 lit.

c).

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs,

după prezentarea stării de fapt premergătoare litigiului, recurenta arată, din

perspectiva motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.,

următoarele:

Instanța de apel, fără să fi fost

învestită cu verificarea și aprecierea ca neloială a conduitei reclamantei,

apreciază că lit. c) a art. 48 din lege implică necesar analiza conduitei

comerciale a fiecăreia din părțile litigante.

Argumentarea este nelegală deoarece

dispozițiile legale se referă strict la reaua-credință din momentul

înregistrării cererii, conduita anterioară a părților fiind irelevantă sub

acest aspect.

Chiar dacă recurenta ar fi dat dovadă de

o conduită neloială, intimata ar fi avut la îndemână multiple acțiuni pentru

sancționarea conduitei neoneste și nu să înregistreze marca pe fondul

neînțelegerilor dintre asociați, folosind în mod abuziv numele și emblema

reclamantei.

De altfel, intimata nu a utilizat marca

înregistrată pentru a distinge produsele și mărfurile pe care le comercializa,

deoarece avea deja înregistrată marca R.G. sub nr. 54713 pentru un termen de 10

ani, începând cu data de 10 februarie 2003 pentru aceleași clase și produse

pentru care a înregistrat ulterior marca R.G.

Intimata a acționat cu rea-credință

atunci când a înregistrat marca, profitând de omisiunea recurentei de a-și

proteja numele prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Cu referire la

motivul de modificare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

se arată că instanța a aplicat greșit legea atunci

când s-a raportat total neîntemeiat la un moment anterior înregistrării mărcii.

In mod greșit se reține că nu au fost

susținute motivele de anulare a mărcii întemeiate pe dispozițiile art. 48 lit.

d) cât timp și în acțiunea și în motivele de apel s-a specificat că

înregistrarea mărcii de pârâtă aduce atingere dreptului la imagine și la numele

patronimic al recurentei, deoarece se suprapune întrutotul peste denumirea

completă și chiar peste sigla folosită în mod curent de recurentă.

La momentul înregistrării mărcii,

intimata avea cunoștință despre existența recurentei cât și despre activitatea

acesteia, scopul urmărit fiind

exclusiv

șicanarea și scoaterea de pe piață a firmei concurente.

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci

(în continuare O.S.I.M.), prin întâmpinarea formulată, solicită să se constate

că Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în cadrul procedurilor derulate în

vederea înregistrării

mărcii, nu examinează

buna sau reaua-credință a solicitanților.

Intimata SC R.G. SRL, prin întâmpinarea

depusă cu respectarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursului, apreciind că soluția pronunțată în apel este în acord

cu dispozițiile legii. Se mai arată că recurenta nu ar fi putut să-și

protejeze numele ca marcă față de dispozițiile

art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 84/1998, deoarece denumirea

firmei este similară mărcii anterioare a intimatei destinată a fi aplicată unor

produse și servicii identice și pentru care există și un risc de confuzie

pentru public.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor formulate și a dispozițiilor legale

incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

argumentele ce succed.

Reclamanta și pârâta sunt competitori pe

aceeași piață a producției și comercializării de structuri și tâmplarii

mecanice.

Administratorul recurentei, A.V., a fost

asociat al

intimatei până în anul 2002,

când a preluat SC A.P. SRL, societate comercială care nu avea drept obiect de

activitate din domeniul

celor pentru care a fost înregistrată marca

pârâtei.

După preluarea din 2002, a fost completat

obiectul de activitate cu producția și comercializarea de structuri și

tâmplarii metalice, iar denumirea societății a fost schimbată în R.G. S.R.L.,

denumire semănătoare cu cea a intimatei, R. G. SRL.

Urmare a notificării

intimatei, recurenta și-a schimbat denumirea în

R.S. cu motivarea că „pentru a nu se crea sau adânci un conflict între

cele două societăți comerciale, societăți ce acționează pe aceeași piață de

profil, consideră ca fiind oportună modificarea numelui comercial".

Situația de fapt mai sus descrisă,

reținută de ambele instanțe de fond, este necontestată de recurentă.

deciziei într-un prim motiv de recurs, deoarece instanțele aveau obligația să

analizeze doar credința onestă ori nu a pârâtei la data înregistrării mărcii ce

se solicită a fi anulat,

R.G. și nu și

conduita comercială a reclamantei.

Critica nu poate fi primită, întrucât

elementul relei-credințe se

apreciază

întotdeauna în relațiile dintre cei doi comercianți.

Legea nu oferă niciun indiciu cu privire

la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „înregistrare cu rea-credință",

lăsând practic la aprecierea instanțelor determinarea întinderii acestei

noțiuni în dreptul mărcilor.

Reaua-credință, definită în dicționarul

juridic ca fiind „incorectitudinea, atitudine a unei persoane care săvârșește

un fapt sau act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe

deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale" este întotdeauna

determinată de situația de fapt rezultată din actele și faptele părților și

dovezile administrate în cauză.

Dat fiind particularitatea situației de

fapt (administratorul

recurentei a fost

asociat al SC R. G. SRL, denumirea inițială

a reclamantei a fost

schimbată într-o denumire similară cu cea a pârâtei, SC R. G. SRL; pârâta

activează în domeniu din 1994, fiind titulara mărcii R. A. pe termen de 10 ani

de la data de 10 februarie 2003, precum și a mărcii R.G. ce se solicită a fi

anulată; reclamanta, urmare a notificării de către pârâtă, că denumirea sa

comercială, SC R. G. SRL încalcă „ drepturile de proprietate industrială ce le

dețin"), instanțele au procedat corect la verificarea conformității

conduitei comerciale a părților litigante cu normele firești unei concurențe

loiale.

Traseul comercial al celor două societăți

și comportamentul concurențial a fost analizat de instanță în conformitate cu

probatoriilor administrate, probatorii ce au condus la reținerea bunei-credințe

a pârâtei la înregistrarea mărcii.

Recurenta, prin raportarea la practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție în materie, invocă încălcarea liberului acces la

justiție în componenta referitoare la predictibilitatea soluției, atunci când

situația de fapt dedusă judecății este identică cu cea reținută de instanța

supremă în jurisprudența sa.

Critica nu se verifică, întrucât

deciziile de speță invocate prezintă situații de fapt distincte de cea din

prezenta cauză, și anume pârâții erau cei ce activaseră în cadrul societății

reclamante, ei fiind cei ce au înregistrat mărci cu denumirea societății din

care s-au desprins.

Recurenta a indicat drept motiv de

modificare și pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor

a rezultat că, de fapt, invocă neinvestirea instanței de apel cu cercetarea

conduitei comerciale a reclamantei, motiv de modificare ce poate fi încadrată

în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Susținerea este nefondată, întrucât

intimata a invocat reaua-credință a societății reclamate, așa încât, instanța,

în conformitate cu dispozițiile art. 261 C. proc. civ., avea obligația să

răspundă și apărărilor acesteia, apărări ce au determinat înlăturarea cererii

reclamantei.

Arată recurenta că este irelevantă

conduita anterioară înregistrării mărcii, cât timp art. 48 lit. c) se referă

doar la reaua-credință din momentul înregistrării cererii.

Interpretarea dată de recurentă este în

contradictoriu cu spiritul și litera legii, întrucât doar analizând atitudinea

subiectivă a părților, anterior înregistrării mărcii, poate fi determinată buna

sau reaua-credință a deponentului.

Recurenta afirmă că, atât în acțiune cât

și în motivele de apel, a specificat că înregistrarea mărcii de către pârâtă

aduce atingere dreptului

la imagine și la

numele său patronimic, astfel încât, susținerea instanței de

apel, în sensul neinvocării în apel de critici sub

acest aspect, este nelegală.

In etapa procesuală a recursului se

evaluează legalitatea deciziei pronunțate în apel și nu statuările cuprinse în

hotărârea primei instanțe.

Examinând hotărârea pronunțată în calea

devolutivă de atac sub aspectul nepronunțării cu privire la ce ține de

încălcarea dispozițiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte

constată că, prin decizie, instanța de apel s-a pronunțat strict în limitele

învestirii sale de către apelantă.

Astfel, deși

apelanta invocă drept temei de drept al apelului și dispozițiile art. 48 lit. d)

din Legea nr. 84/1887, referitoare la atingerea dreptului la imagine sau

numelui patronimic al unei persoane, prin

dezvoltarea motivelor de apel face referire doar la

reaua-credință

manifestată

de pârâtă, motive ce se circumscriu literei c a art. 48 din legea

mai sus menționată și nu lit. d).

Simpla indicare a

dispozițiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998,

fără o motivare corespunzătoare,

în sensul arătării cu claritate a greșelilor

săvârșite de instanța inferioară, nu este de

natură a reține că instanța de

apel a omis să se pronunțe și asupra acestui motiv de

apel.

Pentru cele ce

succed, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., a

respins recursul ca nefondat.