ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9597/2009

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 9597 din 24 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 489 din 11 martie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R.S. SRL și excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC R.G. SRL, iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea având drept obiect anulara înregistrării cu rea-credință și cu aducerea atingerii dreptului la imagine sau numelui potrivnic a mărcii combinate „R.G." nr. 64986 din 29 noiembrie 2004, titular fiind pârâta, în temeiul art. 48 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Curtea de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a menținut hotărârea primei instanțe, respingând apelul declarat de reclamant prin decizia nr. 224/A din 9 octombrie 2008, pentru motivele ce urmează.

Cererea apelantei-reclamante, întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 implică în mod necesar analiza conduitei comerciale a fiecăreia din părțile litigante, apelanta nefiind scutită de a-și proba propria conduită loială pretinsă. Curtea a reținut că denumirea comercială sub care s-a înregistrat apelanta a fost modificată din R.G. în R.S. și că, prima instanță a întreținut justificat apărările, pornind de la asemănarea evidentă cu denumirea comercială a intimatei R.G., a cărei existență pe aceiași piață era menită că conducă la accentuarea aspectelor concurențiale între cele două societăți. În contextul în care Oficiul Registrului Comerțului nu acționează asemănător Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, la un control strict asupra denumirilor rezervate, prima instanță a interpretat corect achiziționarea de către fostul asociat al intimatei A.V., a societății A.P.

SRL, faptele asociatului reprezentând fapte ale societății însăși. Denumirea comercială a intimatei a fost anterioară constituirii societății reclamantei sub denumirea R.G. S.R.L., marca inițială a pârâtei fiind și ea înregistrată anterior înregistrării societății comerciale reclamante. In cauză nu prezintă importanță utilizarea ori nu a mărcii, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu se referă și la decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii a cărei anulare s-a cerut. Referitor la argumentele deduse din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că soluția pronunțată nu o contrazice câtă vreme reaua-credință reprezintă întotdeauna o chestiune ce ține de materialul probator administrat în fiecare cauză în parte.

Curtea a mai reținut că, deși apelanta a invocat în motivarea apelului dispozițiile art. 48 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998, criticile aduse sentinței au fost formulate exclusiv cu modul de soluționare pe dispozițiile art. 48 lit. c). Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea stării de fapt premergătoare litigiului, recurenta arată, din perspectiva motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., următoarele: Instanța de apel, fără să fi fost învestită cu verificarea și aprecierea ca neloială a conduitei reclamantei, apreciază că lit. c) a art. 48 din lege implică necesar analiza conduitei comerciale a fiecăreia din părțile litigante.

Argumentarea este nelegală deoarece dispozițiile legale se referă strict la reaua-credință din momentul înregistrării cererii, conduita anterioară a părților fiind irelevantă sub acest aspect. Chiar dacă recurenta ar fi dat dovadă de o conduită neloială, intimata ar fi avut la îndemână multiple acțiuni pentru sancționarea conduitei neoneste și nu să înregistreze marca pe fondul neînțelegerilor dintre asociați, folosind în mod abuziv numele și emblema reclamantei. De altfel, intimata nu a utilizat marca înregistrată pentru a distinge produsele și mărfurile pe care le comercializa, deoarece avea deja înregistrată marca R.G. sub nr. 54713 pentru un termen de 10 ani, începând cu data de 10 februarie 2003 pentru aceleași clase și produse pentru care a înregistrat ulterior marca R.G.

Intimata a acționat cu rea-credință atunci când a înregistrat marca, profitând de omisiunea recurentei de a-și proteja numele prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Cu referire la motivul de modificare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanța a aplicat greșit legea atunci când s-a raportat total neîntemeiat la un moment anterior înregistrării mărcii. In mod greșit se reține că nu au fost susținute motivele de anulare a mărcii întemeiate pe dispozițiile art. 48 lit. d) cât timp și în acțiunea și în motivele de apel s-a specificat că înregistrarea mărcii de pârâtă aduce atingere dreptului la imagine și la numele patronimic al recurentei, deoarece se suprapune întrutotul peste denumirea completă și chiar peste sigla folosită în mod curent de recurentă.

La momentul înregistrării mărcii, intimata avea cunoștință despre existența recurentei cât și despre activitatea acesteia, scopul urmărit fiind exclusiv șicanarea și scoaterea de pe piață a firmei concurente. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (în continuare O.S.I.M.), prin întâmpinarea formulată, solicită să se constate că Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în cadrul procedurilor derulate în vederea înregistrării mărcii, nu examinează buna sau reaua-credință a solicitanților. Intimata SC R.G. SRL, prin întâmpinarea depusă cu respectarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului, apreciind că soluția pronunțată în apel este în acord cu dispozițiile legii.

Se mai arată că recurenta nu ar fi putut să-și protejeze numele ca marcă față de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, deoarece denumirea firmei este similară mărcii anterioare a intimatei destinată a fi aplicată unor produse și servicii identice și pentru care există și un risc de confuzie pentru public. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru argumentele ce succed. Reclamanta și pârâta sunt competitori pe aceeași piață a producției și comercializării de structuri și tâmplarii mecanice. Administratorul recurentei, A.V., a fost asociat al intimatei până în anul 2002, când a preluat SC A.P.

SRL, societate comercială care nu avea drept obiect de activitate din domeniul celor pentru care a fost înregistrată marca pârâtei. După preluarea din 2002, a fost completat obiectul de activitate cu producția și comercializarea de structuri și tâmplarii metalice, iar denumirea societății a fost schimbată în R.G. S.R.L., denumire semănătoare cu cea a intimatei, R. G. SRL. Urmare a notificării intimatei, recurenta și-a schimbat denumirea în R.S. cu motivarea că „pentru a nu se crea sau adânci un conflict între cele două societăți comerciale, societăți ce acționează pe aceeași piață de profil, consideră ca fiind oportună modificarea numelui comercial". Situația de fapt mai sus descrisă, reținută de ambele instanțe de fond, este necontestată de recurentă.

1. Recurenta invocă nelegalitatea deciziei într-un prim motiv de recurs, deoarece instanțele aveau obligația să analizeze doar credința onestă ori nu a pârâtei la data înregistrării mărcii ce se solicită a fi anulat, R.G. și nu și conduita comercială a reclamantei. Critica nu poate fi primită, întrucât elementul relei-credințe se apreciază întotdeauna în relațiile dintre cei doi comercianți. Legea nu oferă niciun indiciu cu privire la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „înregistrare cu rea-credință", lăsând practic la aprecierea instanțelor determinarea întinderii acestei noțiuni în dreptul mărcilor.

Reaua-credință, definită în dicționarul juridic ca fiind „incorectitudinea, atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale" este întotdeauna determinată de situația de fapt rezultată din actele și faptele părților și dovezile administrate în cauză. Dat fiind particularitatea situației de fapt (administratorul recurentei a fost asociat al SC R. G. SRL, denumirea inițială a reclamantei a fost schimbată într-o denumire similară cu cea a pârâtei, SC R. G. SRL; pârâta activează în domeniu din 1994, fiind titulara mărcii R. A. pe termen de 10 ani de la data de 10 februarie 2003, precum și a mărcii R.G.

ce se solicită a fi anulată; reclamanta, urmare a notificării de către pârâtă, că denumirea sa comercială, SC R. G. SRL încalcă „ drepturile de proprietate industrială ce le dețin"), instanțele au procedat corect la verificarea conformității conduitei comerciale a părților litigante cu normele firești unei concurențe loiale. Traseul comercial al celor două societăți și comportamentul concurențial a fost analizat de instanță în conformitate cu probatoriilor administrate, probatorii ce au condus la reținerea bunei-credințe a pârâtei la înregistrarea mărcii. Recurenta, prin raportarea la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, invocă încălcarea liberului acces la justiție în componenta referitoare la predictibilitatea soluției, atunci când situația de fapt dedusă judecății este identică cu cea reținută de instanța supremă în jurisprudența sa.

Critica nu se verifică, întrucât deciziile de speță invocate prezintă situații de fapt distincte de cea din prezenta cauză, și anume pârâții erau cei ce activaseră în cadrul societății reclamante, ei fiind cei ce au înregistrat mărci cu denumirea societății din care s-au desprins. Recurenta a indicat drept motiv de modificare și pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor a rezultat că, de fapt, invocă neinvestirea instanței de apel cu cercetarea conduitei comerciale a reclamantei, motiv de modificare ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Susținerea este nefondată, întrucât intimata a invocat reaua-credință a societății reclamate, așa încât, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., avea obligația să răspundă și apărărilor acesteia, apărări ce au determinat înlăturarea cererii reclamantei. Arată recurenta că este irelevantă conduita anterioară înregistrării mărcii, cât timp art. 48 lit. c) se referă doar la reaua-credință din momentul înregistrării cererii. Interpretarea dată de recurentă este în contradictoriu cu spiritul și litera legii, întrucât doar analizând atitudinea subiectivă a părților, anterior înregistrării mărcii, poate fi determinată buna sau reaua-credință a deponentului. Recurenta afirmă că, atât în acțiune cât și în motivele de apel, a specificat că înregistrarea mărcii de către pârâtă aduce atingere dreptului la imagine și la numele său patronimic, astfel încât, susținerea instanței de apel, în sensul neinvocării în apel de critici sub acest aspect, este nelegală.

In etapa procesuală a recursului se evaluează legalitatea deciziei pronunțate în apel și nu statuările cuprinse în hotărârea primei instanțe. Examinând hotărârea pronunțată în calea devolutivă de atac sub aspectul nepronunțării cu privire la ce ține de încălcarea dispozițiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte constată că, prin decizie, instanța de apel s-a pronunțat strict în limitele învestirii sale de către apelantă.

Astfel, deși apelanta invocă drept temei de drept al apelului și dispozițiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1887, referitoare la atingerea dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane, prin dezvoltarea motivelor de apel face referire doar la reaua-credință manifestată de pârâtă, motive ce se circumscriu literei c a art. 48 din legea mai sus menționată și nu lit. d). Simpla indicare a dispozițiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 84/1998, fără o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a greșelilor săvârșite de instanța inferioară, nu este de natură a reține că instanța de apel a omis să se pronunțe și asupra acestui motiv de apel. Pentru cele ce succed, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., a respins recursul ca nefondat.