ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1486/2011

Asupra cererii

de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, petentul A.G. a solicitat completarea

dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, în sensul obligării la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în cauză a intimatei C.(fostă A.)N.C.,

recurentă în dosarul a cărei hotărâre se cere a fi completată.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Examinând

cererea de față, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Prin decizia

nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, a fost respins recursul declarat de reclamanta C.(fostă A.)N.C., ca

nefondat.

Conform

dispozițiilor art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., „dacă prin

hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate

cere completarea hotărârii…” în termenul prevăzut de aceste dispoziții legale.

În lumina

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

În cauza de

față, Înalta Curte constată că petentul A.G., în calitate de intimat în dosarul

a cărei hotărâre se cere a fi completată, nu a solicitat acordarea

cheltuielilor de judecată aspect ce rezultă atât din întâmpinarea aflată la

dosar, cât și din practicaua încheierii din data de 14 aprilie 2010, și

respectiv din practicaua deciziei din 15 septembrie 2010 în care a fost

consemnat faptul că la termenele de judecată menționate numitul A.G. nu s-a

prezentat și nici nu a fost reprezentat, prin urmare nu s-a arătat dacă se

solicită sau nu cheltuieli de judecată.

Este cu valoare

de principiu admis faptul că, instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut

și nici ce nu s-a cerut fiind ținută de limitele cererii cu care a fost

învestită, neputându-se totodată substitui părții pentru a imagina eventuale

pretenții sau cereri.

Nu în ultimul

rând, trebuie amintit că în raport de dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., partea are obligația de a-și exercita cu bună-credință drepturile

procesuale, precum și de a-și proba pretențiile și susținerile în fața

instanței.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, nefiind întrunite cerințele art. 281

2

alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul

A.G. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea formulată de petentul A.G. privind completarea dispozitivului deciziei

nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.