ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1486/2011

Asupra cererii de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, petentul A.G. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză a intimatei C.(fostă A.)N.C., recurentă în dosarul a cărei hotărâre se cere a fi completată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Examinând cererea de față, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse. Prin decizia nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost respins recursul declarat de reclamanta C.(fostă A.)N.C., ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii…” în termenul prevăzut de aceste dispoziții legale. În lumina dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. În cauza de față, Înalta Curte constată că petentul A.G., în calitate de intimat în dosarul a cărei hotărâre se cere a fi completată, nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aspect ce rezultă atât din întâmpinarea aflată la dosar, cât și din practicaua încheierii din data de 14 aprilie 2010, și respectiv din practicaua deciziei din 15 septembrie 2010 în care a fost consemnat faptul că la termenele de judecată menționate numitul A.G.

nu s-a prezentat și nici nu a fost reprezentat, prin urmare nu s-a arătat dacă se solicită sau nu cheltuieli de judecată. Este cu valoare de principiu admis faptul că, instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut și nici ce nu s-a cerut fiind ținută de limitele cererii cu care a fost învestită, neputându-se totodată substitui părții pentru a imagina eventuale pretenții sau cereri. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că în raport de dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., partea are obligația de a-și exercita cu bună-credință drepturile procesuale, precum și de a-și proba pretențiile și susținerile în fața instanței. În consecință, față de considerentele anterior expuse, nefiind întrunite cerințele art. 281 2 alin. (l) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul A.G. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de petentul A.G. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2743 din 15 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.