ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Călărași, reclamanta SC A.T.C. SRL Călărași a chemat în judecată pe pârâtul

Consiliul Local Călărași, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la

plata următoarelor sume: 795.923,67 lei reprezentând diferență subvenție și

profit cuvenit acesteia aferent anului 2007, 272.141,49 lei reprezentând

penalități aferente sumei de 795.923,67 Iei, calculate până la momentul introducerii

cererii de chemare în judecată, 181.742,83 lei reprezentând actualizarea cu

rata inflației a debitului de 795.923,67 lei, actualizare calculată până în luna

octombrie 2008, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.1. Prin Sentința nr.

231 din 3 martie 2009, Tribunalul Călărași, a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel București.

1.2. Prin încheierea

de ședință din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării acțiunii,

inadmisibilității acțiunii și tardivității plângerii prealabile, invocate de

pârâtul Consiliul Local Călărași.

Pentru a hotărî

astfel,Curtea de apel, având în vedere prevederile art. 8 alin. (2) și ale art.

18 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care justifică admisibilitatea

acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantă, a apreciat că

excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.

Referitor la excepția

netimbrării, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat la data

sesizării instanței suma de 19 lei, iar la termenul de judecată din data de 04

iunie 2009 a făcut dovada achitării sumei de 14.656, astfel că, față de

valoarea obiectului acțiunii în cuantum de 1.249.807,99 lei și de prevederile art.

2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, se impune completarea taxei de

timbru cu suma de 1.000 lei.

Totodată, instanța de

fond a constatat că nu poate interveni sancțiunea anulării acțiunii ca

netimbrată, întrucât reclamantei nu i s-a adus la cunoștință obligația de a

completa taxa judiciară de timbru cu suma de 1.000 lei, această diferență

rezultând dintr-o eroare de calcul la momentul stabilirii de către instanță a

cuantumului taxei judiciare datorate.

În ceea ce privește

excepția tardivității acțiunii plângerii prealabile, Curtea de apel, a reținut

că termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004

a fost respectat, având în vedere că încălcarea obligațiilor contractuale și

existența obligației de plată în sarcina pârâtului au fost constatate la

momentul regularizării sumelor, respectiv la data de 28 martie 2008, iar la

data de 09 aprilie 2008 reclamanta a formulat cerere de emitere a somației de

plată, cerere care echivalează cu îndeplinirea procedurii concilierii directe

și, respectiv, cu îndeplinirea procedurii prealabile.

1.3. Prin sentința nr.

2059 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel București, a admis acțiunea precizată

a reclamantei SC A.T.C. SRL Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Local Călărași și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor

sume: 795.923,67 lei diferență subvenție și profit cuvenit acesteia pentru anul

2007, 653.453 lei penalități aferente sumei de 795.923,67 lei calculate până în

prezent, 104.547 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației până în

prezent a debitului de 795.923,67 lei și a sumei de 48.624 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

contractului de concesiune, încheiat între Consiliul Local al Municipiului

Călărași, în calitate de concedent și SC A.T.C. SRL, în calitate de

concesionar, pârâtul Consiliul Local Călărași s-a obligat să subvenționeze

activitatea de transport public local desfășurată de reclamanta SC A.T.C. SRL

pentru diferențele negative rezultând din venituri și cheltuieli și pentru diferențele

negative rezultând din reducerile acordate unor categorii de persoane

(pensionari, elevi, etc.).

Concluzionând, prima

instanță, având în vedere constatările raportului de expertiză, precum și

faptul că litigiul dedus judecății vizează refuzul pârâtului de plată a

diferenței de subvenție și profit aferent acesteia pe anul 2007, cu

actualizările și penalitățile aferente, a constatat că pârâtul Consiliul Local

Călărași datorează reclamantei suma de 795.923,67 lei reprezentând: diferență

subvenție aferentă anului 2007 în valoare de 412.012,11 lei, profit plus

cheltuială impozit profit aferent anului 2007 în valoare de 383.910,96 lei, la

această sumă fiind calculate de către expert penalitățile de întârziere de 0,1%

prevăzute prin art. 13 din contract, astfel cum a fost modificat prin actul

adițional nr. 2, rezultând până la data efectuării expertizei suma de 653.453

lei.

înfățișate de recurentul-pârât.

Împotriva încheierii

de ședință din 29 octombrie 2009 și a sentinței nr. 2059 din 29 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Călărași.

Invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.,

recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele critici ale hotărârii

primei instanțe:

- instanța de fond a

făcut o analiză necorespunzătoare a probelor administrate și a motivat greșit

respingerea excepțiilor pe care le-a invocat în cursul procesului, mai cu seamă

că nu există temei legal în legea contenciosului administrativ privind obligarea

la plata unor sume de bani rezultate din executarea unor contracte

administrative, cu titlu de pretenții;

- se impunea

admiterea excepției tardivității introducerii plângerii prealabile, conform art.

7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamanta având cunoștință despre

existența sumelor datorate din cursul anului 2007;

- instanța de fond a

acordat mai mult decât s-a solicitat prin acțiune, omologând în mod greșit

concluziile expertizei contabile, deși s-au formulat obiecțiuni și au fost depuse

și concluzii scrise edificatoare;

- instanța a admis

acțiunea în totalitate deși reclamanta nu și-a majorat pretențiile la valoarea

indicată în expertiză, și fără a pune în discuția părților cuantumul nou

stabilit;

- instanța de fond a înlăturat

apărările și susținerile pârâtului din întâmpinare și nu a analizat

probatoriile administrate în cauză, contrar prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.;

- instanța de fond a

nesocotit obiecțiunile pârâtului cu referire la modul de calcul al sumelor pe care

experta a susținut că le datorează reclamantei.

în fața instanței de recurs.

La termenul de

judecată din 8 februarie 2011, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat din oficiu motivul de

recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor

la competența materială a instanței de soluționare a cauzei raportat la rangul

autorităților implicate, pe care l-a pus de altfel și în discuția părților.

considerentele instanței de recurs.

Examinând cu

prioritate motivul de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte, apreciază că

este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea

competenței materiale, de ordine publică, stabilită în materia contenciosului

administrativ potrivit Legii nr. 554/2004.

Recurentul-pârât, la

termenul de judecată de astăzi a susținut, la rândul său, motivul de recurs

invocat din oficiu, în sensul arătat.

Potrivit art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, republicată, două criterii sunt instituite în

vederea stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios

administrativ, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai

exact după cum actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, sau cu alte cuvinte, dacă este sau nu

vorba de un act administrativ fiscal.

Atunci când nu este

vorba de acte administrative fiscale, față de care legea folosește un criteriu

valoric pentru stabilirea competenței materiale, ci de un act administrativ

general, competența materială se determină în raport cu criteriul rangului

local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și 3 C.

proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios

administrativ a tribunalului când actul atacat aparține unui organ sau

instituții locale.

În materia

contractelor administrative, astfel după cum este cazul și în speță, Înalta

Curte de Casație și Justiție, a statuat deja în jurisprudența sa că întrucât

astfel de litigii nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și

accesorii ale acestora, în determinarea competenței materiale relevantă

prezintă nu cuantumul sumelor solicitate ci locul ocupat de organul implicat în

procedurile de încheiere a contractului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 380

din 23 ianuarie 2007).

În raport de cele mai

sus arătate, competența de soluționare a cauzei de față aparține așadar

Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal, raportat la

locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere a contractului

administrativ respectiv Consiliul Local al Municipiului Călărași.

Totodată, raportat la

prevederile art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 306 alin. (2) și

304 pct. 3 C. proc. civ. și reținând aplicabilitatea art. 151

1

C.

proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, numai în procesele și cererile

formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ (25 noiembrie 2010),

Înalta Curte, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Călărași.

Față de modalitatea de

soluționare a recursului de față nu se impune ca Înalta Curte, să examineze celelalte

motive de recurs și cereri incidente vizând fondul pretențiilor deduse

judecății.

Cu ocazia rejudecării

instanța competentă va analiza însă toate criticile și susținerile părților cuprinse

în cererea de recurs și în întâmpinare, ca apărări de fond, urmând a se

pronunța și pe fondul cererii de intervenție formulată de Unitatea

Administrativ Teritorială a Municipiului Călărași în interesul recurentului –

pârât, încuviințată în principiu la data de 8 februarie 2011 (fila 50 dosar

recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Consiliul Local al Municipiului Călărași împotriva Încheierii din

29 octombrie 2009 și a sentinței nr. 2059 din 29 aprilie 2010 ale Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare Tribunalului Călărași,secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2011.