ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4457/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 393 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Guvernul României, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, excepția netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii. Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F.N.I. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor și Guvernul României, privind constatarea nelegalității deciziei nr. 499/2007, emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, nelegalitatea alin. (2) și (3) din art. 52 din H.G.

nr. 1897/2006, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON și a penalităților de întârziere de 1% pe zi din această sumă începând cu primul termen de judecată, până la achitarea integrală a daunelor, precum și obligarea pârâtei la soluționarea cererilor sale cu privire la înființarea programului de preluare a corespondenței din cadrul penitenciarului și după ora 15,00 cel puțin o zi pe săptămână, preluarea cererilor consemnate pe coală simplă și înregistrarea acestora, precum și primirea răspunsurilor la respectivele cereri în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepții: În legătură cu excepția netimbrării acțiunii, față de împrejurarea că cererea are ca obiect excepția de nelegalitate, cererea nu este supusă obligației legale de timbrare, acest aspect rezultând atât din dispozițiile Legii nr. 554/2004, cât și din prevederile Legii nr. 146/1997.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, a avut în vedere împrejurarea ca H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a cărei nelegalitate este invocată este emisă de către această autoritate. În privința excepției inadmisibilității invocării pe calea excepției nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, instanța a reținut că dacă legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte de autoritate individuale, în privința cărora cei vizați au la îndemână acțiunea directă, pe baza argumentului de logică a fortiori, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte asupra persoanelor se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci cu mult timp ulterior.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispozițiilor legale a căror anulare o solicită, menționând doar că nu i se respectă dreptul de petiționare. Prin raportare la dispozițiile legale in vigoare la data emiterii H.G. nr. 1897/2006 și a deciziei nr. 499 din 04 iunie 2007, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile legale. Astfel, H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, atacată, a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Constată că dreptul de petiționare și la corespondență este reglementat în art. 50-53 din hotărârea sus-menționată, iar cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență sunt reglementate în art. 52, unde legiuitorul menționează că în situația cheltuielilor ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență, acestea sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept, iar în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență sunt suportate de către administrația locului de deținere, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (5) din Lege, fiind considerate persoane fără mijloace bănești acelea care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal.

De asemenea, cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate. Așa fiind, instanța apreciază ca alin. (3) al art. menționat care reglementează că „cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate” nu încalcă dreptul celui deținut la petiționare, ci doar statuează condițiile în care sunt suportate cheltuielile pentru trimiterile poștale altele decât cel în regim simplu. Totodată, în acord cu prevederile art. 53 din aceeași hotărâre procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de petiționare și la corespondență se aprobă prin decizie a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În executarea acestei dispoziții a fost emisă decizia nr. 499 din 04 iunie 2007 de către Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care se aprobă Instrucțiunile privind regimul cererilor deținuților a căror competență de soluționare aparține locului de deținere. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat, în mod corect, că dispozițiile atacate nu încalcă prevederile legale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F.N.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. A mai precizat recurentul că i-a fost încălcat dreptul de petiționare, și astfel i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Curtea de Apel prin sentința recurată a respins acțiunea recurentului-reclamant, apreciind pe fondul excepției de nelegalitate că acesta nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispozițiilor legale a căror anulare o solicită, menționând doar faptul că i s-a încălcat dreptul de a petiționa. Din probele aflate la dosar, rezultă că H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, a fost emis conform art. 108 din Constituție, dreptul de petiționare fiind reglementat de art. 50-53 din hotărârea mai sus invocată.

Fiecare persoană privată de libertate are desigur conform legii dreptul de a se adresa judecătorului delegat sau directorului penitenciarului, referitor la drepturile sale. De asemenea, conform art. 51 din H.G. nr. 1897/2006 aceste persoane au dreptul la corespondență și la petiționare, iar corespondența primită este controlată de persoanele de specialitate. Referitor la cheltuielile ocazionate de exercitarea acestor drepturi de petiționare și corespondență care sunt suspectate în totalitate de persoanele private de libertate, corect Curtea de apel a apreciat că textul art. 52 din H.G. nr. 1897/2006 nu încalcă dreptul la petiționare pentru deținut, ci doar reglementează situațiile de acest gen.

Decizia nr. 499/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor privește tocmai procedura de distribuire a materialelor destinate dreptului de petiționare și este în acord cu prevederile art. 53 din H.G. nr. 1897/2006. Actul administrativ supus controlului judecătoresc este legal și a fost emis în baza art. 108 din Constituția României și art. 86 din Legea nr. 275/2006, fiind respectate la emiterea acestei hotărâri de Guvern dispozițiile legale privind normele de tehnică legislativă. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței nr. 393 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.