ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4457/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 393 din 25 noiembrie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Guvernul României, excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, excepția netimbrării acțiunii

și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin aceeași sentință

s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F.N.I. în contradictoriu

cu pârâții Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor

și Guvernul României, privind constatarea nelegalității deciziei nr. 499/2007, emisă

de Administrația Națională a Penitenciarelor, nelegalitatea alin. (2) și (3) din

art. 52 din H.G. nr. 1897/2006, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în

cuantum de 50.000 RON și a penalităților de întârziere de 1% pe zi din această sumă

începând cu primul termen de judecată, până la achitarea integrală a daunelor, precum

și obligarea pârâtei la soluționarea cererilor sale cu privire la înființarea programului

de preluare a corespondenței din cadrul penitenciarului și după ora 15,00 cel puțin

o zi pe săptămână, preluarea cererilor consemnate pe coală simplă și înregistrarea

acestora, precum și primirea răspunsurilor la respectivele cereri în termenul prevăzut

de Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepții:

În legătură cu excepția

netimbrării acțiunii, față de împrejurarea că cererea are ca obiect excepția de

nelegalitate, cererea nu este supusă obligației legale de timbrare, acest aspect

rezultând atât din dispozițiile Legii nr. 554/2004, cât și din prevederile Legii

nr. 146/1997.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, a avut în vedere împrejurarea

ca H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a cărei nelegalitate este invocată este emisă

de către această autoritate.

În privința excepției

inadmisibilității invocării pe calea excepției nelegalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter normativ, instanța a reținut că dacă legiuitorul a înțeles

să pună la dispoziția persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de

excepție pentru acte de autoritate individuale, în privința cărora cei vizați au

la îndemână acțiunea directă, pe baza argumentului de logică a fortiori, cu atât

mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu

acte normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte asupra persoanelor

se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci cu mult timp ulterior.

Pe fondul cauzei, instanța

a constatat că reclamantul nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispozițiilor

legale a căror anulare o solicită, menționând doar că nu i se respectă dreptul de

petiționare.

Prin raportare la dispozițiile

legale in vigoare la data emiterii H.G. nr. 1897/2006 și a deciziei nr. 499 din

04 iunie 2007, reglementările criticate de către reclamant sunt în acord cu prevederile

legale.

Astfel, H.G. nr. 1897

din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal, atacată, a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României,

republicată, și al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor

și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Constată că dreptul de

petiționare și la corespondență este reglementat în art. 50-53 din hotărârea sus-menționată,

iar cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență

sunt reglementate în art. 52, unde legiuitorul menționează că în situația cheltuielilor

ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență, acestea

sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept, iar în

cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile

pentru exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență sunt suportate de

către administrația locului de deținere, în conformitate cu dispozițiile art. 46

alin. (5) din Lege, fiind considerate persoane fără mijloace bănești acelea care

nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal.

De asemenea, cheltuielile

ocazionate de exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri

poștale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele

private de libertate.

Așa fiind, instanța apreciază

ca alin. (3) al art. menționat care reglementează că „cheltuielile ocazionate de

exercitarea drepturilor de petiționare și la corespondență, prin trimiteri poștale

în alt regim decât cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private

de libertate” nu încalcă dreptul celui deținut la petiționare, ci doar statuează

condițiile în care sunt suportate cheltuielile pentru trimiterile poștale altele

decât cel în regim simplu.

Totodată, în acord cu

prevederile art. 53 din aceeași hotărâre procedura de distribuire a materialelor

destinate exercitării dreptului de petiționare și la corespondență se aprobă prin

decizie a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În executarea acestei

dispoziții a fost emisă decizia nr. 499 din 04 iunie 2007 de către Directorul General

al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care se aprobă Instrucțiunile

privind regimul cererilor deținuților a căror competență de soluționare aparține

locului de deținere.

Concluzionând, judecătorul

fondului a apreciat, în mod corect, că dispozițiile atacate nu încalcă prevederile

legale.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs F.N.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost

dată cu greșita aplicare a legii. A mai precizat recurentul că i-a fost încălcat

dreptul de petiționare, și astfel i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Curtea de Apel prin sentința

recurată a respins acțiunea recurentului-reclamant, apreciind pe fondul excepției

de nelegalitate că acesta nu a precizat în ce constă nelegalitatea dispozițiilor

legale a căror anulare o solicită, menționând doar faptul că i s-a încălcat dreptul

de a petiționa.

Din probele aflate la

dosar, rezultă că H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare

a Legii nr. 275/2006, a fost emis conform art. 108 din Constituție, dreptul de petiționare

fiind reglementat de art. 50-53 din hotărârea mai sus invocată.

Fiecare persoană privată

de libertate are desigur conform legii dreptul de a se adresa judecătorului delegat

sau directorului penitenciarului, referitor la drepturile sale. De asemenea, conform

art. 51 din H.G. nr. 1897/2006 aceste persoane au dreptul la corespondență și la

petiționare, iar corespondența primită este controlată de persoanele de specialitate.

Referitor la cheltuielile

ocazionate de exercitarea acestor drepturi de petiționare și corespondență care

sunt suspectate în totalitate de persoanele private de libertate, corect Curtea

de apel a apreciat că textul art. 52 din H.G. nr. 1897/2006 nu încalcă dreptul la

petiționare pentru deținut, ci doar reglementează situațiile de acest gen.

Decizia nr. 499/2007 a

Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor privește tocmai

procedura de distribuire a materialelor destinate dreptului de petiționare și este

în acord cu prevederile art. 53 din H.G. nr. 1897/2006.

Actul administrativ supus

controlului judecătoresc este legal și a fost emis în baza art. 108 din Constituția

României și art. 86 din Legea nr. 275/2006, fiind respectate la emiterea acestei

hotărâri de Guvern dispozițiile legale privind normele de tehnică legislativă.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.N.I. împotriva sentinței nr. 393 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.