Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2013
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1755/2013

HOTĂRÂRE
23.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1755/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 301 din 3 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 3035/108/2010, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor București și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F.N.I. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Timișoara. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul F.N.I. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 119/A din 12 iunie 2012, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 416/2001 și a respins apelul declarat de reclamant, constatând legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.N.I. Intimații-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au formulat întâmpinare. Intimatul-pârât Penitenciarul Timișoara a invocat prin întâmpinare excepția netimbrării tardivității și nulității recursului precum și excepția autorității de lucru judecat. Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad și Administrația Națională a Penitenciarelor au solicitat respingerea recursului ca netimbrat. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., va examina excepția invocată de intimatul-pârât Penitenciarul Timișoara, de tardivitate a formulării recursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În acest context se constată că recurentului i-a fost comunicată decizia atacată la data de 2 august 2012, iar recursul a fost comunicat prin poștă la data de 21 august 2012, ultima zi pentru declararea recursului în interiorul termenului de 15 zile prevăzute de art. 301 C. proc. civ., fiind 20 august 2012. În aceste împrejurări, Curtea urmează a constata tardivitatea recursului și admițând excepția invocată, va respinge recursul ca tardiv formulat, situație față de care este de prisos examinarea celorlalte excepții invocate și a fondului pricinii.

D E C I D E Admite excepția tardivității. Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant F.N.I. împotriva Deciziei nr. 119/A din 12 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2016
fiind prezentei cauze, erau de natură a contribui la formarea corectă a convingerii a instanței, dar ele au fost total ignorate, pronunțându-se o soluție vădit contrară. În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul a solicitat, în temei
ÎCCJ 2012-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2012
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 560 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca lipsită de interes, exc
ÎCCJ 2010-10-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4457/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 393 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calităț
ÎCCJ 2023-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1951/2023
pentru fapta proprie, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta prejudiciabilă nu are caracter ilicit, iar reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit. 5. Apărările formulate în
ÎCCJ 2013-04-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1588/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 324 din 16 martie 2011 Tribunalul Arad a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamantul F.N.I. împotriva pârâtului Penite
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă