ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 181 din 28 mai 2009 a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția necompetenței instanței, invocate de pârâta

A.N.P. și, admițând excepția lipsei procedurii administrative prealabile

invocată de aceeași pârâtă, a respins acțiunea formulată e reclamantul F.N.I., în

contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca

obiect anularea actelor emise de pârâtă și necomunicate, prin care s-a dispus

mutarea în penitenciare din alte localități a deținuților care își exercită

detenția în regim semideschis.

În acest sens, instanța a reținut

că reclamantul, prin cererea formulată, a solicitat anularea deciziei nr. 323

din 12 februarie 2009 a directorului A.N.P., respectiv a unui act cu caracter

normativ emis în regim de putere publică și nu a unei măsuri care îl privește

personal referitoare la legalitatea unor măsuri dispuse de penitenciarul în

care își desfășoară activitatea sau privitoare la regimul de executare a

pedepsei, astfel încât competența aparține, în speță, instanței de contencios

administrativ și nu judecătorului delegat, cum greșit a susținut pârâta în

excepția invocată.

De asemenea, instanța a apreciat

că impunerea taxei judiciare de timbru pentru reclamant, dată fiind absența

resurselor financiare necesare achitării acesteia, constituie un impediment în

exercitarea dreptului privind accesul la justiție, drept garantat de art. 21

din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului, astfel încât se impune respingerea excepției netimbrării acțiunii.

În sfârșit instanța

de fond a reținut neîndeplinirea în speță a procedurii administrative

prealabile impusă în mod imperativ de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, apreciind că reclamantul nu a

făcut dovada unui demers către autoritatea pârâtă, de anulare a actului

contestat, anterior chemării acesteia în judecată și nici a faptului că a fost împiedicat

de autoritățile locului de deținere să expedieze corespondență în acest sens,

astfel încât lipsa procedurii prealabile să fie imputabilă pârâtei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând în esență, lipsa

posibilităților materiale și a celor ținând de regimul penitenciarului, de a

exercita calea contestației administrative.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa

instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei

care i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

În același timp, dispozițiile

art. 7 alin. (1) din legea menționată statuează că „Înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în

parte a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic

superior, dacă acesta există”.

Cum în speță

reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 323 din 12 februarie 2009, act

administrativ emis de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în

mod corect instanța de fond a reținut că fiind vorba de un litigiu a cărei

competență de soluționare aparține instanței de contencios administrativ, este

necesară, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/ 2004, îndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din acest act normativ, ca o condiție

specială de exercitare a dreptului la acțiune, iar lipsa acesteia atrage

inadmisibilitatea cererii, sens în care s-a pronunțat, în mod constant Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Cum în speță, nu a

fost făcută dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, în mod

corect, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului.

Așa fiind, constatând

că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. nu există motive de

casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.N.I.

împotriva sentinței civile nr. 181 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2010.