ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4947/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1488 din 18

noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins

contestația formulată de contestatorii S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. privind

anularea dispoziției din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului

București.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., iar prin

Decizia civilă nr. 622 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 10

1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată

se desfășoară cu respectarea principiului continuității, cu excepția situației

în care judecătorul nu poate participă la judecată din motive obiective.

Așadar, principiul

continuității și stabilității completelor de judecată presupune că același

judecător va face parte din complet la toate termenele de judecată, într-o

anumită etapă procesuală în care se află judecata (prima instanță, apel, căi

extraordinare de atac).

Schimbarea compunerii

completului însă poate fi determinată de incidente procedurale precum

incompatibilitatea, abținerea, recuzarea judecătorilor, concediile acestora,

precum și alte motive obiective.

Simplul fapt că la un

moment dat, la termenul din 15 octombrie 2010 din completul de judecată a făcut

parte un alt judecător, nu probează încălcarea acestui principiu, la acea dată

amânându-se într-adevăr pronunțarea în cauză de 5 ori însă acest aspect nu se

poate sancționa cu o eventuală nulitate a hotărârii așa cum se solicită.

Reiese așadar netemeinicia

criticilor din primul motiv de apel.

Și critica ce este

conținută în cel de-al doilea motiv de apel este nefondată, având în vedere

faptul că hotărârea apelată conține în fapt motivele clare pe care se sprijină,

făcându-se legătura cu probatoriile administrate.

Instanța de fond a

procedat la sistematizarea tuturor probelor administrate, iar în baza acestora

a dat hotărârea care a fost apelată de către reclamanți.

Și criticile din

ultimul motiv de apel sunt neîntemeiate, Curtea de Apel constatând că instanța

de fond a analizat toate părțile administrate, pronunțând o hotărâre în

concordanță cu dispozițiile legale menționate.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 1949, contract depus la dosarul instanței de

fond, numitul S.D., autorul reclamanților a dobândit apartamentul nr. 4 din

București, compus din teren în suprafață de 171,25 mp pe care se afla o

construcție în suprafață de circa 119 mp.

Acest imobil a fost

trecut în proprietatea statului prin Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1989,

privind exproprierea unor imobile, fiind expropriată suprafața totală de 300 mp

teren și 147,85 mp construcții, cu suprafața utilă de 108,49 mp așa cum reiese

din tabelul anexă al acestui act normativ.

Analizând Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, din art. 23.1, reiese că prin

acte doveditoare ale dreptului de proprietate, se înțeleg orice acte juridice

translative de proprietate care demonstrează deținerea proprietății de către o

persoană fizică sau juridică. În ceea ce privește exproprierea prevăzută la

art. 11 din lege sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și a

procesului-verbal de preluare a acestuia.

Este adevărat că în

conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 se stabilește că întinderea

dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive, însă numai cu condiția absenței unor probe

contrare, așadar a unor probe din care să reiasă o altă situație decât cea din

actul normativ.

Având în vedere acest

considerent, în mod indubitabil reiese că întinderea dreptului de proprietate

rezultă din contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamanților, terenul

cumpărat de aceasta măsurând 171,25 mp. De asemenea din adresa din 5 februarie

2002 emisă de Municipiul București - Primăria sector 3, atașată la dosarul de

fond, reiese că din anul 1952 până în anul 1987, pe rolul fiscal al imobilului

în cauză a figurat numitul S.D., pentru construcție și pentru terenul în

suprafață totală de 171 mp impunerea făcându-se în baza declarațiilor și a

proceselor-verbal de impunere și în conformitate cu actul de vânzare

autentificat.

Având dovada clară a

suprafeței terenului deținut de către autorul reclamanților se înlătură

prezumția relativă instituită de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001,

acest act autentic de vânzare-cumpărare ce dovedește suprafața terenului

cumpărat reprezentând în speță "proba contrară".

De altfel, reține

instanța de apel, prin notificarea formulată s-a solicitat suprafața care

reieșea din titlul de proprietate și nicidecum suprafața menționată în actul de

preluare a imobilului.

Din probatoriul

administrat rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente

de sistematizare străbătute de rețele edilitare și anume spațiu verde

împrejmuit aferent blocului din zonă, artera de circulație auto - B-dul M.V.,

cât și trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se

acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situație confirmată în mod clar

prin nota de reconstituire și schițele aferente depuse de Primăria Municipiului

București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală atașate la dosarul

instanței de fond.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A.,

solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost

formulat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

O primă critică

vizează motivarea necorespunzătoare a hotărârii, fără a se arăta motivele de

fapt și de drept ce au determinat soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât

nu a fost luată în considerare adresa din 10 iulie 2007 a Direcției de Cadastru

și Proprietăți, ce este hotărâtoare în cauză.

Recurenții mai arată

că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce vizează suprafața

integrală a imobilului.

Cum, susțin

recurenții, instanța nu a analizat fondul cauzei, se impune trimiterea cauzei

spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii

apelului.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Criticile legate de

interpretarea probelor, sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate,

motiv pentru care acestea nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ.

Față de obiectul

dedus judecății, de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul

reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de

elemente de sistematizare, străbătute de rețele edilitare, artere de circulație

auto - B-dul M.V. și trotuar pietonal, instanța de apel a făcut o legală

interpretare și aplicare a legii și a raporturilor juridice dintre părți,

reținându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent.

Nefondată este și

critica legată de motivarea necorespunzătoare a hotărârii, în condițiile în

care instanța de apel analizează motivele de fapt și de drept ce au determinat

soluția pronunțată.

Motivarea unei

hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esență, de încadrare a unei

situații de fapt în condițiile generale și abstracte ale unei legi.

Cum hotărârea

instanței de apel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu

sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nefondate sunt de

altfel și criticile legate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile

în care instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, ale obiectului dedus

judecății și în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum.

Din perspectiva celor

expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. împotriva Deciziei

civile nr. 622 A din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - CT