ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2013

Prin Sentința civilă nr. 1488 din 18 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 32722/3/2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. privind anularea Dispoziției nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului București. Prin Decizia civilă nr. 622 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către reclamanții D.A., S.A., S.F., S.L., S.S.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că din probatoriul administrat rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare străbătute de rețele edilitare și anume spațiu verde împrejmuit aferent blocului din zonă, artera de circulație auto - B-dul Mircea Vodă, cât și trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situație confirmată în mod clar prin nota de reconstituire și schițele aferente depuse de Primăria Municipiului București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală atașate la filele 90 -101 din dosarul instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F.

și S.A., arătând că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât nu a fost luată în considerare Adresa nr. 29749/7439 din 10 iulie 2007 a Direcției de Cadastru și Proprietăți, ce este hotărâtoare în cauză; că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce vizează suprafața integrală a imobilului și că instanța nu a analizat fondul cauzei situație față de care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului. Prin Decizia civilă nr. 4947 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că criticile legate de interpretarea probelor, relevă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere în prezenta cale de atac.

Față de obiectul dedus judecății, de contractul de vânzare -cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare, străbătute de rețele edilitare, artere de circulație auto- B-dul Mircea Vodă și trotuar pietonal, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii și a raporturilor juridice dintre părți, reținându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent. Referitor la motivarea necorespunzătoare a hotărârii, instanța de recurs a reținut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esență, de încadrare a unei situații de fapt în condițiile generale și abstracte ale unei legi, situație față de care hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențele art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Referitor la criticile legate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța s-a pronunțat în limitele investirii, ale obiectului dedus judecății și în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanța de recurs a constatat că nici acestea nu pot fi reținute. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art 317 alin. (1) pct 1 și 2 C. proc. civ., D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., arătând, în esență, că instanța de recurs n-a ținut cont de necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, respectiv, efectuarea unui supliment de expertiză și solicitarea expertului ca martor în recurs, fiind, în egală măsură, ignorate probele deja existente la dosar prezentate de reclamanți.

Contestatorii mai arată că Decizia nr. 622 din 16 iunie 2011 a Tribunalului București încalcă, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și interpretează în mod greșit actul juridic dedus judecății, respectiv, Decretul de expropriere nr. 130/1989 și contractul de vânzare-cumpărare din 1949. Instanța de apel nu a analizat de ce la fond pronunțarea a fost amânată de mai multe ori, iar apoi, în mod nejustificat, s-a schimbat completul, iar cei doi recurenți din SUA nu au fost citați în cauză, situație față de care au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, instanța de apel a ignorat prioritatea dreptului special și dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar coroborarea actelor, a înscrisurilor, a motivării s-a făcut superficial, fără a se ține cont de expertiza depusă la dosar, argumentând teoretic opinia primăriei privind instalațiile subterane, fără a se prezenta dovezi și contraexpertiză, ci doar improvizații teoretice și afirmații subiective, deși în opinia contestatorilor s-au eliberat în același perimetru 2 titluri de proprietate unor pretinși moștenitori, ceea ce poate face obiectul unei plângeri penale. Cererea de revendicare a contestatorilor privește imobilul teren din Splaiul Unirii nr. 147, sector 3, București, instanța de fond contrazicându-se singură prin afirmația că lipsește precizarea imobilului, fără a analiza notificarea și actele depuse privind suprafața terenului.

Solicitarea de restituire a contestatorilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte legale pe care instanțele nu le-au avut în vedere atunci când s-au pronunțat în cauză. Cu privire la situația de fapt, contestatorii au reiterat aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată și în cadrul apărărilor formulate cu prilejul instrumentării cauzei pe fond. Au solicitat desființarea Deciziei nr. 4947/2009 a Înaltei Curți, desființarea Deciziei nr. 622/A din 16 iunie 2011, casarea și judecata în recurs, iar în subsidiar, trimiterea spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor, cu consecința anulării Dispoziției nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al municipiului București și restituirea în natură a terenului revendicat.

Contestatorii au mai invocat art. 299-304 pct. 7, 8 și 9, art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 202/2010, art. 6, 8, 14, 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, art. 21, 44, 46 din Constituția României, art. 480, 998-999 C. civ., art. 4, 9, 10, 18 din Legea nr. 213/1998, art. 66, 68 din Legea nr. 215/2001, recursul procurorului general în interesul legii nr. 807/190/2007, Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului privind restituirea proprietăților confiscate abuziv. Contestația în anulare este nefondată, pentru argumentele ce succed: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență"(alin. (1) pct. 2). Contestatorii susțin că recurenții stabiliți în SUA nu au fost legal citați cu prilejul soluționării recursului, însă aceștia, respectiv, S.F. și S.A. au indicat, atât în cererea, cât și în motivele de recurs, că au domiciliu procesual ales la avocat F.N., în București, sector 3, str. A. nr. 121, bl. 82, ap. 21, sens în care instanța de recurs a făcut aplicarea art. 93 C. proc.

civ., conform căruia „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană". În atare situație, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 13-14 dosar recurs, procedura de citare cu persoanele mai sus menționate a fost legal îndeplinită, motivul de contestație în anulare fiind, astfel, nefondat. Celelalte chestiuni invocate în cadrul prezentei cereri, prin care contestatorii repun în discuție probleme legate de modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor, precum și de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale incidente, reprezintă chestiuni de fond ce nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Textele legale invocate de către contestatori subsecvent dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., posibil incidente în ceea ce privește obiectul de fond al cauzei, nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cereri, a cărei strictă reglementare exclude, așa cum anterior s-a arătat, analiza oricăror chestiuni legate de fondul litigiului. Pentru aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de D.A., S.A., S.F., S.L. și S.S. împotriva Deciziei nr. 4947 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013. Procesat de GGC - DG