ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin Sentința civilă
nr. 1488 din 18 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 32722/3/2009,
Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de
reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. privind anularea Dispoziției nr.
12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului București.
Prin Decizia civilă
nr. 622 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către
reclamanții D.A., S.A., S.F., S.L., S.S.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că din probatoriul administrat
rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente de
sistematizare străbătute de rețele edilitare și anume spațiu verde împrejmuit
aferent blocului din zonă, artera de circulație auto - B-dul Mircea Vodă, cât
și trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se
acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situație confirmată în mod clar
prin nota de reconstituire și schițele aferente depuse de Primăria Municipiului
București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală atașate la filele 90
-101 din dosarul instanței de fond.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat recurs reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A., arătând
că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția
pronunțată, cu atât mai mult cu cât nu a fost luată în considerare Adresa nr.
29749/7439 din 10 iulie 2007 a Direcției de Cadastru și Proprietăți, ce este
hotărâtoare în cauză; că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce
vizează suprafața integrală a imobilului și că instanța nu a analizat fondul
cauzei situație față de care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar
în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului.
Prin Decizia civilă
nr. 4947 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
civilă, a respins, ca nefondat, recursul.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de recurs a reținut că criticile legate de interpretarea
probelor, relevă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, motiv pentru
care nu pot fi avute în vedere în prezenta cale de atac.
Față de obiectul
dedus judecății, de contractul de vânzare -cumpărare încheiat de antecesorul
reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de
elemente de sistematizare, străbătute de rețele edilitare, artere de circulație
auto- B-dul Mircea Vodă și trotuar pietonal, instanța de apel a făcut o legală
interpretare și aplicare a legii și a raporturilor juridice dintre părți,
reținându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent.
Referitor la
motivarea necorespunzătoare a hotărârii, instanța de recurs a reținut că
motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esență, de încadrare
a unei situații de fapt în condițiile generale și abstracte ale unei legi,
situație față de care hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențele
art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7
C. proc. civ.
Referitor la
criticile legate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile
în care instanța s-a pronunțat în limitele investirii, ale obiectului dedus
judecății și în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum,
instanța de recurs a constatat că nici acestea nu pot fi reținute.
Împotriva acestei
decizii au formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art 317
alin. (1) pct 1 și 2 C. proc. civ., D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., arătând, în
esență, că instanța de recurs n-a ținut cont de necesitatea suplimentării
probatoriului administrat în cauză, respectiv, efectuarea unui supliment de
expertiză și solicitarea expertului ca martor în recurs, fiind, în egală
măsură, ignorate probele deja existente la dosar prezentate de reclamanți.
Contestatorii mai
arată că Decizia nr. 622 din 16 iunie 2011 a Tribunalului București încalcă,
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cuprinde motive
contradictorii și străine de natura pricinii și interpretează în mod greșit
actul juridic dedus judecății, respectiv, Decretul de expropriere nr. 130/1989
și contractul de vânzare-cumpărare din 1949.
Instanța de apel nu a
analizat de ce la fond pronunțarea a fost amânată de mai multe ori, iar apoi,
în mod nejustificat, s-a schimbat completul, iar cei doi recurenți din SUA nu
au fost citați în cauză, situație față de care au fost încălcate dispozițiile
art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul la un
proces echitabil.
De asemenea, instanța
de apel a ignorat prioritatea dreptului special și dispozițiile Legii nr.
10/2001, iar coroborarea actelor, a înscrisurilor, a motivării s-a făcut
superficial, fără a se ține cont de expertiza depusă la dosar, argumentând
teoretic opinia primăriei privind instalațiile subterane, fără a se prezenta
dovezi și contraexpertiză, ci doar improvizații teoretice și afirmații subiective,
deși în opinia contestatorilor s-au eliberat în același perimetru 2 titluri de
proprietate unor pretinși moștenitori, ceea ce poate face obiectul unei
plângeri penale.
Cererea de
revendicare a contestatorilor privește imobilul teren din Splaiul Unirii nr.
147, sector 3, București, instanța de fond contrazicându-se singură prin
afirmația că lipsește precizarea imobilului, fără a analiza notificarea și
actele depuse privind suprafața terenului.
Solicitarea de
restituire a contestatorilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9, art. 10
alin. (1), art. 11 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte
legale pe care instanțele nu le-au avut în vedere atunci când s-au pronunțat în
cauză.
Cu privire la
situația de fapt, contestatorii au reiterat aspectele învederate prin cererea
de chemare în judecată și în cadrul apărărilor formulate cu prilejul
instrumentării cauzei pe fond.
Au solicitat
desființarea Deciziei nr. 4947/2009 a Înaltei Curți, desființarea Deciziei nr.
622/A din 16 iunie 2011, casarea și judecata în recurs, iar în subsidiar,
trimiterea spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 202/2010
privind accelerarea soluționării proceselor, cu consecința anulării Dispoziției
nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al municipiului București și
restituirea în natură a terenului revendicat.
Contestatorii au mai
invocat art. 299-304 pct. 7, 8 și 9, art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ.,
Legea nr. 10/2001, Legea nr. 202/2010, art. 6, 8, 14, 17 din Convenția pentru
apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, art. 21, 44, 46 din
Constituția României, art. 480, 998-999 C. civ., art. 4, 9, 10, 18 din Legea
nr. 213/1998, art. 66, 68 din Legea nr. 215/2001, recursul procurorului general
în interesul legii nr. 807/190/2007, Hotărârile Curții Europene a Drepturilor
Omului privind restituirea proprietăților confiscate abuziv.
Contestația în
anulare este nefondată, pentru argumentele ce succed:
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia
se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor
hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art.
317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație
în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat
pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1)
pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea
dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență"(alin. (1) pct.
2).
Contestatorii susțin
că recurenții stabiliți în SUA nu au fost legal citați cu prilejul soluționării
recursului, însă aceștia, respectiv, S.F. și S.A. au indicat, atât în cererea,
cât și în motivele de recurs, că au domiciliu procesual ales la avocat F.N., în
București, sector 3, str. A. nr. 121, bl. 82, ap. 21, sens în care instanța de
recurs a făcut aplicarea art. 93 C. proc. civ., conform căruia „în caz de
alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea
actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană".
În atare situație,
conform dovezilor de comunicare aflate la filele 13-14 dosar recurs, procedura
de citare cu persoanele mai sus menționate a fost legal îndeplinită, motivul de
contestație în anulare fiind, astfel, nefondat.
Celelalte chestiuni
invocate în cadrul prezentei cereri, prin care contestatorii repun în discuție
probleme legate de modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor,
precum și de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale incidente,
reprezintă chestiuni de fond ce nu pot fi avute în vedere în calea
extraordinară de atac a contestației în anulare.
Textele legale
invocate de către contestatori subsecvent dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct.
1 și 2 C. proc. civ., posibil incidente în ceea ce privește obiectul de fond al
cauzei, nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cereri, a cărei
strictă reglementare exclude, așa cum anterior s-a arătat, analiza oricăror chestiuni
legate de fondul litigiului.
Pentru aceste
considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulată de D.A., S.A., S.F., S.L. și S.S.
împotriva Deciziei nr. 4947 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 martie 2013.
Procesat de GGC - DG