ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2013

Prin Sentința civilă

nr. 1488 din 18 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 32722/3/2009,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. privind anularea Dispoziției nr.

12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului București.

Prin Decizia civilă

nr. 622 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către

reclamanții D.A., S.A., S.F., S.L., S.S.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că din probatoriul administrat

rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente de

sistematizare străbătute de rețele edilitare și anume spațiu verde împrejmuit

aferent blocului din zonă, artera de circulație auto - B-dul Mircea Vodă, cât

și trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se

acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situație confirmată în mod clar

prin nota de reconstituire și schițele aferente depuse de Primăria Municipiului

București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală atașate la filele 90

-101 din dosarul instanței de fond.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A., arătând

că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția

pronunțată, cu atât mai mult cu cât nu a fost luată în considerare Adresa nr.

29749/7439 din 10 iulie 2007 a Direcției de Cadastru și Proprietăți, ce este

hotărâtoare în cauză; că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce

vizează suprafața integrală a imobilului și că instanța nu a analizat fondul

cauzei situație față de care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar

în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului.

Prin Decizia civilă

nr. 4947 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a respins, ca nefondat, recursul.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a reținut că criticile legate de interpretarea

probelor, relevă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, motiv pentru

care nu pot fi avute în vedere în prezenta cale de atac.

Față de obiectul

dedus judecății, de contractul de vânzare -cumpărare încheiat de antecesorul

reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de

elemente de sistematizare, străbătute de rețele edilitare, artere de circulație

auto- B-dul Mircea Vodă și trotuar pietonal, instanța de apel a făcut o legală

interpretare și aplicare a legii și a raporturilor juridice dintre părți,

reținându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent.

Referitor la

motivarea necorespunzătoare a hotărârii, instanța de recurs a reținut că

motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esență, de încadrare

a unei situații de fapt în condițiile generale și abstracte ale unei legi,

situație față de care hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențele

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Referitor la

criticile legate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile

în care instanța s-a pronunțat în limitele investirii, ale obiectului dedus

judecății și în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum,

instanța de recurs a constatat că nici acestea nu pot fi reținute.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art 317

alin. (1) pct 1 și 2 C. proc. civ., D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., arătând, în

esență, că instanța de recurs n-a ținut cont de necesitatea suplimentării

probatoriului administrat în cauză, respectiv, efectuarea unui supliment de

expertiză și solicitarea expertului ca martor în recurs, fiind, în egală

măsură, ignorate probele deja existente la dosar prezentate de reclamanți.

Contestatorii mai

arată că Decizia nr. 622 din 16 iunie 2011 a Tribunalului București încalcă,

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii și interpretează în mod greșit

actul juridic dedus judecății, respectiv, Decretul de expropriere nr. 130/1989

și contractul de vânzare-cumpărare din 1949.

Instanța de apel nu a

analizat de ce la fond pronunțarea a fost amânată de mai multe ori, iar apoi,

în mod nejustificat, s-a schimbat completul, iar cei doi recurenți din SUA nu

au fost citați în cauză, situație față de care au fost încălcate dispozițiile

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul la un

proces echitabil.

De asemenea, instanța

de apel a ignorat prioritatea dreptului special și dispozițiile Legii nr.

10/2001, iar coroborarea actelor, a înscrisurilor, a motivării s-a făcut

superficial, fără a se ține cont de expertiza depusă la dosar, argumentând

teoretic opinia primăriei privind instalațiile subterane, fără a se prezenta

dovezi și contraexpertiză, ci doar improvizații teoretice și afirmații subiective,

deși în opinia contestatorilor s-au eliberat în același perimetru 2 titluri de

proprietate unor pretinși moștenitori, ceea ce poate face obiectul unei

plângeri penale.

Cererea de

revendicare a contestatorilor privește imobilul teren din Splaiul Unirii nr.

147, sector 3, București, instanța de fond contrazicându-se singură prin

afirmația că lipsește precizarea imobilului, fără a analiza notificarea și

actele depuse privind suprafața terenului.

Solicitarea de

restituire a contestatorilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9, art. 10

alin. (1), art. 11 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte

legale pe care instanțele nu le-au avut în vedere atunci când s-au pronunțat în

cauză.

Cu privire la

situația de fapt, contestatorii au reiterat aspectele învederate prin cererea

de chemare în judecată și în cadrul apărărilor formulate cu prilejul

instrumentării cauzei pe fond.

Au solicitat

desființarea Deciziei nr. 4947/2009 a Înaltei Curți, desființarea Deciziei nr.

622/A din 16 iunie 2011, casarea și judecata în recurs, iar în subsidiar,

trimiterea spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 202/2010

privind accelerarea soluționării proceselor, cu consecința anulării Dispoziției

nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al municipiului București și

restituirea în natură a terenului revendicat.

Contestatorii au mai

invocat art. 299-304 pct. 7, 8 și 9, art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ.,

Legea nr. 10/2001, Legea nr. 202/2010, art. 6, 8, 14, 17 din Convenția pentru

apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, art. 21, 44, 46 din

Constituția României, art. 480, 998-999 C. civ., art. 4, 9, 10, 18 din Legea

nr. 213/1998, art. 66, 68 din Legea nr. 215/2001, recursul procurorului general

în interesul legii nr. 807/190/2007, Hotărârile Curții Europene a Drepturilor

Omului privind restituirea proprietăților confiscate abuziv.

Contestația în

anulare este nefondată, pentru argumentele ce succed:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia

se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor

hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art.

317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație

în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1)

pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență"(alin. (1) pct.

2).

Contestatorii susțin

că recurenții stabiliți în SUA nu au fost legal citați cu prilejul soluționării

recursului, însă aceștia, respectiv, S.F. și S.A. au indicat, atât în cererea,

cât și în motivele de recurs, că au domiciliu procesual ales la avocat F.N., în

București, sector 3, str. A. nr. 121, bl. 82, ap. 21, sens în care instanța de

recurs a făcut aplicarea art. 93 C. proc. civ., conform căruia „în caz de

alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea

actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană".

În atare situație,

conform dovezilor de comunicare aflate la filele 13-14 dosar recurs, procedura

de citare cu persoanele mai sus menționate a fost legal îndeplinită, motivul de

contestație în anulare fiind, astfel, nefondat.

Celelalte chestiuni

invocate în cadrul prezentei cereri, prin care contestatorii repun în discuție

probleme legate de modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor,

precum și de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale incidente,

reprezintă chestiuni de fond ce nu pot fi avute în vedere în calea

extraordinară de atac a contestației în anulare.

Textele legale

invocate de către contestatori subsecvent dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct.

1 și 2 C. proc. civ., posibil incidente în ceea ce privește obiectul de fond al

cauzei, nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cereri, a cărei

strictă reglementare exclude, așa cum anterior s-a arătat, analiza oricăror chestiuni

legate de fondul litigiului.

Pentru aceste

considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de D.A., S.A., S.F., S.L. și S.S.

împotriva Deciziei nr. 4947 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat de GGC - DG