ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie

2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul O.R.I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului irakian

Ș.A.R., aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică - Otopeni.

În esență, reclamantul

a arătat că pârâtul a intrat legal în țară, ultima oară, la data de 08 ianuarie

2006, în baza unei vize pentru studii, ulterior i-a fost prelungit dreptul de ședere

până la 15 noiembrie 2006, la data de 16 noiembrie 2006 i s-a acordat statutul de

tolerat pe teritoriul României, iar la data de 19 aprilie 2007 a cerut acordarea

accesului la o nouă procedură de azil, cerere care i-a fost respinsă irevocabil

de Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 1161 din 11 octombrie 2007.

În perioada 17 iulie 2008

- 07 septembrie 2008, pârâtul a fost din nou tolerat pe teritoriul României, însă

ulterior nu s-a mai prezentat la Serviciul Combaterea Șederii și Muncii Ilegale

a Străinilor - București pentru vizarea documentului de tolerat, astfel că, la data

de 29 aprilie 2010, a fost depistat fără a avea drept de ședere, fiind emisă decizia

de returnare de pe teritoriul Românei nr. 2729520 din 29 aprilie 2010, de care a

luat la cunoștință sub semnătura, dar pe care nu a respectat-o și nu a contestat-o.

La data de 11 mai 2010,

numitul Ș.A.R. a depus din nou cerere de acces la o nouă procedură de azil, însă

aceasta a fost respinsă la data de 24 septembrie 2010 de către Judecătoria sectorului

4 București, prin sentința civilă nr. 6222.

Întrucât străinul nu a

respectat decizia de returnare, O.R.I. a dispus împotriva pârâtului măsura îndepărtării

sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 87

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, dar întrucât pârâtul nu

poseda un document de călătorie, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut

efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin. (2) din aceeași ordonanță

de urgență, motiv pentru care s-a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București luarea cetățeanului irakian în custodie publică.

Prin Rezoluția din 27

septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus luarea

în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la

26 octombrie 2010.

O.R.I. a întreprins demersurile

necesare, pe lângă Ambasada Republicii Irak la București, în vederea obținerii unui

document de călătorie pentru cel în cauză, misiunea diplomatică eliberând acestuia

documentul de călătorie nr. 12, valabil până la data de 28 martie 2011.

La data de 29

septembrie 2010, cetățeanul irakian a cerut, din nou, acces la o nouă procedură

de azil, cerere care a fost respinsă prin hotărârea D.A.I. nr. 2405102 din data

de 04 octombrie 2010, iar împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat plângere

în termenul prevăzut de lege și a solicitat permisiunea rămânerii pe teritoriul

României până la soluționarea cererii sale. În această situație, pârâtului îi sunt

aplicabile prevederile art. 93 alin. (4) și (5) din Legea nr. 122/2006 privind azilul

în România, conform căruia străinul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României

până la pronunțarea instanței asupra cererii de a i se permite rămânerea pe teritoriul

țării.

Întrucât cele 30 de zile

dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București expiră la data de 26

octombrie 2010, O.R.I. a solicitat prelungirea duratei luării în custodie publică

a numitului Ș.A.R. pentru o perioadă de 5 luni, urmând ca, în momentul finalizării

procedurii de azil, în funcție de soluția pronunțată de instanța de judecată, străinul

să fie îndepărtat de pe teritoriul României sau predat Direcției Azil și Integrare.

Cererea a fost formulată

în temeiul art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

La termenul de judecată

din 22 octombrie 2010, reclamantul Ș.A.R. a invocat excepția de neconstituționalitate

a art. 97 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 și a depus în scris cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin încheierea pronunțată

la data de 22 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate,

reținând că soluționarea cauzei depinde de dispozițiile art. 97 alin. (5) din O.U.G.

nr. 194/2002, iar nu de dispozițiile alin. (1) al aceluiași art. cu privire la care

a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 4104 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul O.R.I.

și a dispus prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului Ș.A.R. pentru

o perioadă de 5 luni, reținând că, în raport cu expunerea situației de fapt și de

drept prezentate de reclamant, cererea este întemeiată în raport cu dispozițiile

art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

În ședința publică din

22 octombrie 2010, reclamantul a declarat recurs împotriva soluției de respingere

ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o, soluție

cuprinsă în încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2010.

Prin cererea de recurs,

recurentul susține că încheierea recurată este netemeinică și nelegală întrucât,

în mod greșit instanța de fond a reținut că excepția de neconstituționalitate nu

are legătură cu cauza.

Se arată și faptul că

în mod greșit instanța a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale

odată cu fondul, fiindu-i încălcat accesul la justiție prin imposibilitatea formulării

căii de atac.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, prin încheierea din 22 octombrie 2010

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002,

reținând că soluționarea cauzei depinde de interpretarea dispozițiilor art. 97

alin. (5) și nu alin. (1) din actul normativ menționat anterior.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (r2), privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Conform art. 29 alin.

(5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge cererea printr-o încheiere motivată ce

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în 48 de ore de

la pronunțare.

În raport de aceste dispoziții

legale, instanța de recurs apreciază încheierea recurată ca fiind legală și temeinică

întrucât, într-adevăr, în mod corect instanța de fond a statuat că în ceea ce privește

cauza dedusă judecății incidente sunt dispozițiile art. 97 alin. (5) din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată și nu dispozițiile art. 97 alin. (1) din același act normativ,

care constituie obiectul cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate

invocată, soluționând pe fond cauza în raport de aceste dispoziții ale art. 97

alin. (5), prin sentința nr. 4104 din 26 octombrie 2010.

Cum dispozițiile art.

97 alin. (1) menționate nu au legătură cu soluționarea cauzei, această condiție

fiind una de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate, în mod corect instanța de fond a respins cererea de sesizare

ca inadmisibilă.

Soluționarea cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată a avut loc la data de 22

octombrie 2010, iar soluționarea cauzei pe fond s-a realizat la 26 octombrie 2010,

astfel că susținerile recurentului privind soluționarea acestora la aceeași dată

nu sunt reale.

Nu poate fi reținută nici

susținerea potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție prin formularea

unei căi de atac întrucât recurentul, prin exercitarea recursului supus analizei,

a beneficiat și a uzat de această cale de atac în raport de dispozițiile art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (r 2).

Mai mult, potrivit

art. 723 alin. (1) C. proc. civ. „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună

credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.

În altă ordine, cele menționate

de recurent cu ocazia soluționării recursului referitoare la incidența deciziei

nr. 9/2009 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi

reținute ca relevante în cauză, deoarece decizia menționată se referă la interpretarea

dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. În cazul recursului declarat împotriva

încheierii de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, or, în cauză,

nu se regăsește o astfel de situație.

Având în vedere considerentele

expuse, cât și faptul că recurentul nu a invocat veritabile motive de nelegalitate

a încheierii recurate, instanța de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a

II-a din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ș.A.R. împotriva încheierii din 22 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10.022/2/2010,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.