ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări a
chemat în judecată pe cetățeanul pachistanez R.R.K. solicitând instanței ca în
contradictoriu cu pârâtul să dispună prelungirea duratei de luare în custodie
publică a acestuia.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că
pârâtul a intrat în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, în vara
anului 2008, nefigurând cu intrări și ieșiri din România.
La data de 9 septembrie 208, pârâtul a depus
cerere de acordare a statutului de refugiat cerere respinsă de Direcția de Azil
și Reintegrare iar plângerea împotriva hotărârii i-a fost respinsă de către
instanță.
La 25 martie 2009, pârâtul a fost transferat în
România în baza Regulamentului Dublin, de către autoritățile Slovace și preluat
de PTF Aeroport Internațional „Henri Coandă” Otopeni, fiind începută urmărirea
penală pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a
României.
La 24 aprilie 2009, pârâtul a fost scos din
Centrul Otopeni și predat Centrului de Cazare și procedurii pentru solicitanții
de azil, deoarece s-a dispus suspendarea cauzei iar la 3 aprilie 2009 a
solicitat accesul la o nouă procedură de azil.
La 3 mai 2010 s-a solicitat luarea în custodie
publică, măsura dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin
rezoluția nr. 828/II-5/2010 pe o perioadă de 30 de zile iar la data de 1 iunie 2010
când au expirat aceste 30 de zile, reclamantul a cerut prelungirea duratei
luării în custodie publică a pârâtului, pentru o perioadă de 5 luni urmând ca
în momentul obținerii documentului de călătorie străinul să fie îndepărtat de
pe teritoriul României.
La data de 26 mai 2010 a fost depusă de către pârât o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a
prevederilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.
Curtea a dispus atașarea dosarului nr. 3579/2/2009
privind pe reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări invocat de către pârât
excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din O.U.G.
nr. 194/2002, excepție soluționată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1223
din 29 septembrie 2009.
Prin încheierea din 26 mai 2010 Curtea de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, constatând că
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (5) din O.U.G.
nr. 194/2002 a fost invocată abuziv de către pârât și nu pentru scopul pentru
care acest drept a fost recunoscut de legiuitor a dispus respingerea cererii de
sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs R.R.K.
în ședința publică din 26 mai 2010, depunând motivele de recurs în termen la
data de 27 mai 2010.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor
art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind soluționarea excepției de
neconstituționalitate a art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.
În motivele de recurs se arată faptul că în mod
nelegal instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a
Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate
invocată de recurentul-pârât.
Se arată că instanța de fond trecând la
soluționarea pe fond a cauzei a încălcat grav formele de procedură și dispozițiile
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, care au fost lipsite de
efect deoarece s-a respins în mod nelegal cererea de sesizare și s-a trecut la
soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect cererea de prelungire a duratei
de luare în custodie publică a pârâtului.
Iar în cauză cererea de sesizare a Curții
Constituționale era întemeiată excepția de neconstituționalitate invocată fiind
admisibilă în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea
nr. 47/1992.
Aceasta deoarece articolul criticat pe calea
excepției de neconstituționalitate – art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002
constituie însăși temeiul juridic al cererii de prelungire a custodiei publice
având legătură cu soluționarea cauzei, iar față de acest temei în cauză nu s-a
pronunțat o decizie a Curții Constituționale prin care acest articol să fie
apreciat ca neconstituțional.
Iar în cauză instanța de fond nu a respectat
procedura specială prevăzută de Legea nr. 47/1992 care interzice soluționarea
excepției de neconstituționalitate dată cu soluționarea cauzei pe fond în
condițiile în care dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
reglementează termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare la instanța
imediat superioară.
Se solicită admiterea recursului, casarea
hotărârii recurate și înaintarea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate
invocată de recurent.
Analizând recursul declarat în raport de
motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea atacată din 26 mai 2010 prin care s-a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002
este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29
din Legea nr. 47/1992 republicată, în raport de situația concretă a
recurentului și față de faptul că instanța de fond în mod corect, a constatat
abuzul de drept în exercitarea drepturilor procedurale.
În cauză, Curtea apreciază că în cauză, față de
situația recurentului nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate
prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, acesta deoarece față de aceeași
excepție invocată de recurentul-pârât, privind aceleași dispoziții art. 97
alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin
Decizia nr. 1223 din 29 septembrie 2009 respingând excepția de
neconstituționalitate invocată de recurent în prezenta cauză.
Invocarea aceleiași excepții de
neconstituționalitate chiar cu o motivare diferită în opinia recurentului
reprezintă un mijloc de tergiversare a soluționării acțiunii intimatului și în
mod corect constatându-se abuzul de drept s-a respins excepția de
neconstituționalitate invocată și s-a acordat cuvântul părților pe fondul
cauzei.
Curtea nu va reține încălcarea dispozițiilor
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 deoarece în prezenta cauză
constatându-se abuzul de drept al recurentului și exercitarea drepturilor
procedurale contrar dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., instanța de fond a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a soluționat ulterior
cauza prin sentința civilă nr. 2557 din 27 mai 2010.
Iar dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.
47/1992 nu obligă instanța de fond la procedura prevăzută de art. 29 alin. (6)
din Legea nr. 47/1992 în condițiile în care s-a constatat corect abuzul de
drept și exercitarea cu rea credință a drepturilor procedurale.
Pentru acest motiv au fost înlăturate de
instanța de fond, nefiind aplicate dispozițiile deciziei Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 222 din 17 ianuarie 2007, în cauză constatându-se
abuzul de drept.
Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312
alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca
legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de R.R.K. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie
2010.