ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări a chemat în judecată pe cetățeanul pachistanez R.R.K. solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a acestuia. În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a intrat în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, în vara anului 2008, nefigurând cu intrări și ieșiri din România. La data de 9 septembrie 208, pârâtul a depus cerere de acordare a statutului de refugiat cerere respinsă de Direcția de Azil și Reintegrare iar plângerea împotriva hotărârii i-a fost respinsă de către instanță.

La 25 martie 2009, pârâtul a fost transferat în România în baza Regulamentului Dublin, de către autoritățile Slovace și preluat de PTF Aeroport Internațional „Henri Coandă” Otopeni, fiind începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României. La 24 aprilie 2009, pârâtul a fost scos din Centrul Otopeni și predat Centrului de Cazare și procedurii pentru solicitanții de azil, deoarece s-a dispus suspendarea cauzei iar la 3 aprilie 2009 a solicitat accesul la o nouă procedură de azil.

La 3 mai 2010 s-a solicitat luarea în custodie publică, măsura dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 828/II-5/2010 pe o perioadă de 30 de zile iar la data de 1 iunie 2010 când au expirat aceste 30 de zile, reclamantul a cerut prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului, pentru o perioadă de 5 luni urmând ca în momentul obținerii documentului de călătorie străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României. La data de 26 mai 2010 a fost depusă de către pârât o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002. Curtea a dispus atașarea dosarului nr. 3579/2/2009 privind pe reclamantul Oficiul Român pentru Imigrări invocat de către pârât excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din O.U.G.

nr. 194/2002, excepție soluționată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1223 din 29 septembrie 2009. Prin încheierea din 26 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, constatând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 a fost invocată abuziv de către pârât și nu pentru scopul pentru care acest drept a fost recunoscut de legiuitor a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs R.R.K. în ședința publică din 26 mai 2010, depunând motivele de recurs în termen la data de 27 mai 2010. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002. În motivele de recurs se arată faptul că în mod nelegal instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurentul-pârât. Se arată că instanța de fond trecând la soluționarea pe fond a cauzei a încălcat grav formele de procedură și dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, care au fost lipsite de efect deoarece s-a respins în mod nelegal cererea de sesizare și s-a trecut la soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect cererea de prelungire a duratei de luare în custodie publică a pârâtului.

Iar în cauză cererea de sesizare a Curții Constituționale era întemeiată excepția de neconstituționalitate invocată fiind admisibilă în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Aceasta deoarece articolul criticat pe calea excepției de neconstituționalitate – art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 constituie însăși temeiul juridic al cererii de prelungire a custodiei publice având legătură cu soluționarea cauzei, iar față de acest temei în cauză nu s-a pronunțat o decizie a Curții Constituționale prin care acest articol să fie apreciat ca neconstituțional. Iar în cauză instanța de fond nu a respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 47/1992 care interzice soluționarea excepției de neconstituționalitate dată cu soluționarea cauzei pe fond în condițiile în care dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 reglementează termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare la instanța imediat superioară.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și înaintarea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată de recurent. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Hotărârea atacată din 26 mai 2010 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, în raport de situația concretă a recurentului și față de faptul că instanța de fond în mod corect, a constatat abuzul de drept în exercitarea drepturilor procedurale.

În cauză, Curtea apreciază că în cauză, față de situația recurentului nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, acesta deoarece față de aceeași excepție invocată de recurentul-pârât, privind aceleași dispoziții art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1223 din 29 septembrie 2009 respingând excepția de neconstituționalitate invocată de recurent în prezenta cauză. Invocarea aceleiași excepții de neconstituționalitate chiar cu o motivare diferită în opinia recurentului reprezintă un mijloc de tergiversare a soluționării acțiunii intimatului și în mod corect constatându-se abuzul de drept s-a respins excepția de neconstituționalitate invocată și s-a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei.

Curtea nu va reține încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 deoarece în prezenta cauză constatându-se abuzul de drept al recurentului și exercitarea drepturilor procedurale contrar dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a soluționat ulterior cauza prin sentința civilă nr. 2557 din 27 mai 2010. Iar dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu obligă instanța de fond la procedura prevăzută de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 în condițiile în care s-a constatat corect abuzul de drept și exercitarea cu rea credință a drepturilor procedurale. Pentru acest motiv au fost înlăturate de instanța de fond, nefiind aplicate dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 222 din 17 ianuarie 2007, în cauză constatându-se abuzul de drept.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.R.K. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.