ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2007 la

Curtea de Apel București, H.G.G.W., cetățean irakian, a solicitat în

contradictoriu cu M.A.I. – O.R.I., admiterea recursului declarat împotriva

sentinței nr. 2172 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul nulității interdicției

dispusă la 26 februarie 2004, după ce măsura expulzării a fost pusă în

executare (neinsistându-se în celelalte două capete de cerere).

În motivarea recursului,

petentul a susținut că nu i s-a comunicat în scris măsura dispusă, împreună cu

motivele acesteia astfel încât măsura este ilegală.

A mai menționat recurentul

că și decizia de returnare de pe teritoriul României este nulă pentru că i s-a

imputat intrarea pe teritoriul țării sub altă identitate la 17 februarie 2007

deși la acel moment avea reglementat dreptul de ședere – invocând în acest sens

permisul de ședere valabil pe perioada 30 martie 2006 - 29 martie 2007.

Din actele cauzei Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 2172 din 18 septembrie

2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamantul H.G.G.W. în contradictoriu cu pârâtul

O.R.I.

De precizat că reclamantul

solicitase prin acțiune, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României

nr. 46157 din 11 iunie 2007, a interdicției de intrare în România emisă pe

numele A.L.H.S.A. și prelungirea dreptului de ședere în România, ca membru de

familie al unui cetățean român. Curtea de Apel București a reținut că prin

sentința penală nr. 779 din 26 mai 2003 a Judecătoriei Sector 6 București,

recurentul - reclamant a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, dispunându-se

totodată expulzarea acestuia. Expulzarea a fost pusă în executare la 20

februarie 2004.

S-a mai reținut că din

adresa nr. 631943/BMG/3 rezultă că la 26 februarie 2004 s-a dispus interdicția

intrării pe teritoriul României a reclamantului până la 18 august 2014. Cum

recurentul - reclamant, a fost condamnat pentru o infracțiune gravă

(infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei

maxim special este de peste 5 ani), prezența sa pe teritoriul României fiind un

pericol la adresa ordinii publice din România instanța de fond a apreciat că

sunt întrunite condițiile art. 89 alin. (4) privind exceptarea reclamantului de

la interzicerea returnării.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, față de precizarea făcută de recurent în sensul că solicită

cenzurarea numai a măsurii interdicției intrării pe teritoriul României până la

18 august 2014, constată că sentința atacată este legală și temeinică astfel

încât recursul declarat va fi respins  conform art. 312 C. proc. pen.

Așa cum rezultă din adresa nr.

165314 din 15 martie 2007 întocmită de Serviciul 2 pentru Străini București din

M.A.I., recurentul - reclamant s-a identificat ca cetățeanul irakian A.L.H.S.A.,

născut la 1 iunie 1971 în Missan - Irak, fiul lui S. și A. Dosar E/173131. El a

fost condamnat prin hotărâre judecătorească și definitivă la 1 an și 5 luni

închisoare în 2004, având consemn nominal (interdicție de intrare în țară până

19 august 2014).

Întrucât străinul figura în

evidența traficului de frontieră cu prima intrare în România la data de 17

februarie 2006, s-au făcut cercetări și s-a constatat că H.G.G.W. este una și

aceeași persoană cu A.L.H.S.A., și la 15 martie 2007 recurentul - reclamant și

soția sa cetățeană română au recunoscut la sediul autorității că recurentul, în

perioada interdicției a intrat pe teritoriul României sub altă identitate.

Deci recurentul - reclamant

care fusese condamnat cu închisoare în 2004 dispunându-se și expulzarea sa,

având consemn nominal până la 19 august 2014, nu poate susține că măsura

interdicției intrării în țară este abuzivă. Este adevărat că la 28 aprilie 2004

recurentul - reclamant s-a căsătorit în Alamara - Irak (act transcris la 28

martie 2006 la Primăria sector 2) cu cetățeana română M.F. fiica lui V. și I.

născută la 7 martie 1984, căsătorie din care a rezultat copilul H.M. născut la

4 noiembrie 2005 la Alamara - Irak.

Dar în același timp el a

fost condamnat definitiv pentru o infracțiune al cărei maxim de pedeapsă este 7

ani, și după expulzare, a reintrat în țară sub o identitate falsă (art. 129 alin.

(1) și alin. (2) O.U.G. nr. 194/2002).

În aceste condiții, conduita

ilegală, a recurentului - reclamant nu poate fi invocată de acesta pentru

considerarea ca abuzivă a măsurii interdicției de intrare în țară, întrucât, autoritatea

administrativă nu a făcut un abuz în momentul instituirii consemnului nominal

până la 19 august 2014, prezența recurentului - reclamant constituind un

pericol la adresa ordinii publice din România (art. 89 alin. (4) din O.U.G. nr.

194/2002 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 122/2006 privind forma de protecție

a statului român în cazul azilului în România și care instituie îndepărtarea de

pe teritoriul României a persoanei condamnată pentru o infracțiune gravă și

care reprezintă astfel pericol pentru ordinea publică din România). Deci

recursul fiind neîntemeiat el va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.,

hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul H.G.G.W. împotriva sentinței civile nr. 2172 din 18 septembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2008.