ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2007 la Curtea de Apel București, H.G.G.W., cetățean irakian, a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. – O.R.I., admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr. 2172 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul nulității interdicției dispusă la 26 februarie 2004, după ce măsura expulzării a fost pusă în executare (neinsistându-se în celelalte două capete de cerere). În motivarea recursului, petentul a susținut că nu i s-a comunicat în scris măsura dispusă, împreună cu motivele acesteia astfel încât măsura este ilegală.

A mai menționat recurentul că și decizia de returnare de pe teritoriul României este nulă pentru că i s-a imputat intrarea pe teritoriul țării sub altă identitate la 17 februarie 2007 deși la acel moment avea reglementat dreptul de ședere – invocând în acest sens permisul de ședere valabil pe perioada 30 martie 2006 - 29 martie 2007. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 2172 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul H.G.G.W. în contradictoriu cu pârâtul O.R.I. De precizat că reclamantul solicitase prin acțiune, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 46157 din 11 iunie 2007, a interdicției de intrare în România emisă pe numele A.L.H.S.A.

și prelungirea dreptului de ședere în România, ca membru de familie al unui cetățean român. Curtea de Apel București a reținut că prin sentința penală nr. 779 din 26 mai 2003 a Judecătoriei Sector 6 București, recurentul - reclamant a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, dispunându-se totodată expulzarea acestuia.

Expulzarea a fost pusă în executare la 20 februarie 2004. S-a mai reținut că din adresa nr. 631943/BMG/3 rezultă că la 26 februarie 2004 s-a dispus interdicția intrării pe teritoriul României a reclamantului până la 18 august 2014. Cum recurentul - reclamant, a fost condamnat pentru o infracțiune gravă (infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei maxim special este de peste 5 ani), prezența sa pe teritoriul României fiind un pericol la adresa ordinii publice din România instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 89 alin. (4) privind exceptarea reclamantului de la interzicerea returnării. Înalta Curte de Casație și Justiție, față de precizarea făcută de recurent în sensul că solicită cenzurarea numai a măsurii interdicției intrării pe teritoriul României până la 18 august 2014, constată că sentința atacată este legală și temeinică astfel încât recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc.

pen. Așa cum rezultă din adresa nr. 165314 din 15 martie 2007 întocmită de Serviciul 2 pentru Străini București din M.A.I., recurentul - reclamant s-a identificat ca cetățeanul irakian A.L.H.S.A., născut la 1 iunie 1971 în Missan - Irak, fiul lui S. și A. Dosar E/173131. El a fost condamnat prin hotărâre judecătorească și definitivă la 1 an și 5 luni închisoare în 2004, având consemn nominal (interdicție de intrare în țară până 19 august 2014). Întrucât străinul figura în evidența traficului de frontieră cu prima intrare în România la data de 17 februarie 2006, s-au făcut cercetări și s-a constatat că H.G.G.W. este una și aceeași persoană cu A.L.H.S.A., și la 15 martie 2007 recurentul - reclamant și soția sa cetățeană română au recunoscut la sediul autorității că recurentul, în perioada interdicției a intrat pe teritoriul României sub altă identitate.

Deci recurentul - reclamant care fusese condamnat cu închisoare în 2004 dispunându-se și expulzarea sa, având consemn nominal până la 19 august 2014, nu poate susține că măsura interdicției intrării în țară este abuzivă. Este adevărat că la 28 aprilie 2004 recurentul - reclamant s-a căsătorit în Alamara - Irak (act transcris la 28 martie 2006 la Primăria sector 2) cu cetățeana română M.F. fiica lui V. și I. născută la 7 martie 1984, căsătorie din care a rezultat copilul H.M. născut la 4 noiembrie 2005 la Alamara - Irak. Dar în același timp el a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune al cărei maxim de pedeapsă este 7 ani, și după expulzare, a reintrat în țară sub o identitate falsă (art. 129 alin. (1) și alin. (2) O.U.G.

nr. 194/2002). În aceste condiții, conduita ilegală, a recurentului - reclamant nu poate fi invocată de acesta pentru considerarea ca abuzivă a măsurii interdicției de intrare în țară, întrucât, autoritatea administrativă nu a făcut un abuz în momentul instituirii consemnului nominal până la 19 august 2014, prezența recurentului - reclamant constituind un pericol la adresa ordinii publice din România (art. 89 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 122/2006 privind forma de protecție a statului român în cazul azilului în România și care instituie îndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei condamnată pentru o infracțiune gravă și care reprezintă astfel pericol pentru ordinea publică din România).

Deci recursul fiind neîntemeiat el va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.G.G.W. împotriva sentinței civile nr. 2172 din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008.