ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 98 din 3 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea, precizată și extinsă, formulată de reclamantul O.G.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (M.M.M.M.F.P.S.), Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.) și A.M.A., suspendând, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 2142/33/2009, executarea următoarelor acte administrative: Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de ministerul pârât și Ordinele nr. 955 din 13 octombrie 2009 și nr. 1086 din 13 octombrie 2009 emise de cea de-a doua autoritate pârâtă.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâta C.N.P.A.S. în legătură cu cererea de suspendare a Ordinului nr. 1086 din 13 octombrie 2009. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că: Prin Ordinul nr. 1190 din 25 mai 2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale reclamantul a fost numit, pe bază de examen, în funcția de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Cluj, iar prin Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. a fost revocat din această funcție. Prin Ordinul nr. 1086/209 al aceleiași pârâte atribuțiile funcției de director coordonator au fost preluate de către o altă persoană, până la ocuparea prin concurs a postului.

Pârâta C.N.P.A.S. a invocat existența Ordinului nr. 1636 din 9 octombrie 2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale care prevede revocarea și numirea conducătorilor structurilor deconcentrate, ordin care nu i s-a adus la cunoștință reclamantului, prin acest act fiind constituite comisiile care urmează să pună în aplicare O.U.G. nr. 105/2009. Nu a fost primită apărarea pârâtei C.N.P.A.S. prin care s-a susținut că, fiind vorba de un act administrativ cu executare uno ictu /imediată, cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect, arătându-se că dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu fac nicio distincție între actele administrative cu executare succesivă și cele cu executare imediată, astfel că atâta vreme cât legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face.

Formularea unei cereri de suspendare în baza art. 14 reprezintă un mijloc de apărare care asigură și accesul la o instanță care să analizeze în concret îndeplinirea condițiilor legale pentru un astfel de demers. Pe fond s-a reținut că temeiul cererii de suspendare a executării actelor administrative a fost modificat în cursul judecății din art. 14 în art. 15 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că s-a introdus și acțiune în anulare (dosar nr. 2142/33/2009). S-au constatat a fi îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv cea a cazului bine justificat și cea pentru prevenirea unei pagube iminente, în accepțiunea dată de legiuitor acestor sintagme prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța a reținut că prin plângerea prealabilă adresată organelor emitente reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate evidentă a actelor administrative, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilității acestora. La o analiză sumară a Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 s-a remarcat că acest act nu conține descrierea motivelor care au dus la încetarea contractului de management, fiind invocată doar O.U.G. nr. 105/1999 și nu în ultimul rând că prezumția de nelegalitate a fost răsturnată de Curtea Constituțională care a stabilit neconstituționalitatea ordonanței de guvern menționate. În privința condiției „pagubă iminentă” instanța a apreciat că menținerea efectelor actului administrativ Ordinul nr. 955/2009 va avea drept consecință imediată încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului și pierderea de către acesta a tuturor drepturilor de natură salarială aferente.

În sprijinul soluției adoptate, instanța a făcut trimitere și la Recomandarea nr. R (89) 9 adoptată la 13 septembrie 1989 de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. În termen legal, împotriva acestei sentinței au declarat recurs atât C.N.P.A.S. cât și M.M.M.M.F.P.S. . Cererea de recurs formulată de pârâta C.N.P.A.S. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța a respins în mod greșit excepția de netimbrare invocată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a reținut în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative menționate în cererea de chemare în judecată.

În opinia recurentei probele administrate nu sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și efectele legale ale Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 nu pot conduce automat la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condiția existenței cazului bine justificat și cea a pagubei iminente, așa cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea contenciosului administrativ.

S-a arătat, de asemenea, că judecătorul fondului s-a raportat în mod greșit la Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale deoarece deciziile autorității de jurisdicție constituțională au putere numai pentru viitor și, nu în ultimul rând, că la data de 15 martie 2010 acțiunea în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. 2192/33/2003 a fost respinsă, ceea ce confirmă că măsura de excepție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se impunea a fi luată, cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 și-a produs efectele. Cererea de recurs formulată de M.M.M.M.F.P.S. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., criticile aduse sentinței vizând în principal inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și greșita aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004. Prin acest ordin s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate al ministerelor și al celorlalte organe al administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

În acest context, este evident că nu se regăsește în speță condiția cazului bine justificat [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004] și cu atât mai mult nici cea a pagubei iminente (art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ]. Recurentul-pârât a mai arătat că atât O.U.G. nr. 37/2009 în baza căruia reclamantul a fost numit în funcția director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Cluj prin Ordinul nr. 1190 din 25 mai 2009 al M.M.M.F.P.S. – cât și O.U.G. nr. 105/2009 în baza căruia i-a încetat contractul de management – prin Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. - sunt declarate în prezent neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr. 1257/2009 și respectiv nr. 1629/2009.

Examinând cauza prin prima criticilor expuse deja și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt nefondate. Sub aspectul excepției de netimbrare instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din 9 decembrie 2009, când constatând că s-a depus și diferența de taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar a respins această excepție invocată de pârâta C.N.P.A.S. prin întâmpinare. Asupra cererii de suspendare a executării celor trei acte administrative emise de pârâți, instanța de control judiciar constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță argumentându-și abordarea așa cum se poate observa din considerentele sentinței atacate.

Într-adevăr, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și este supus executării imediate și din oficiu.

De la regula mai înainte amintită există excepția reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și care constă în întreruperea temporară a efectelor/suspendarea executării unui act administrativ care poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența cazului bine justificat (în accepțiunea dată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) și pentru prevenirea unei pagube iminente [definită prin art. 2 alin. (1) lit. ș)]. În speță, judecătorul fondului s-a raportat la probatoriul administrat și a apreciat că acesta oferă indicii aparente suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate, procedând la suspendarea executării actelor administrative pendinte până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 2142/33/2009 al Curții de Apel Cluj având ca obiect acțiunea în anulare a acelorași acte.

Ambele condiții cerute de lege pentru incidența art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ au fost verificate de prima instanță care a subliniat că în lipsa unei descrieri a motivelor care au dus la încetarea contractului de management încheiat între reclamant și Casa Județeană de Pensii Cluj pe o perioadă de maxim 4 ani – conform Ordinului nr. 1190/2009 al M.M.M.F.P.S. – și față de împrejurarea că O.U.G. nr. 105/2009 a fost parțial declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României, sunt ridicate serioase îndoieli asupra valabilității Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. În mod just, s-a reținut că menținerea efectelor acestui act administrativ are drept consecință încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului și pierderea drepturilor salariale, ceea ce se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă” în sensul dat de legiuitor.

Potrivit Recomandării nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ, la care s-a făcut trimitere și în considerentele sentinței, măsurile de protecție provizorie, în speță sub forma suspendării executării, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. Aplicarea unei astfel de măsuri nu influențează în nici un fel decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată cu anularea actului. Apărările recurentului-pârât M.M.M.M.F.P.S.

privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a Ordinului nr. 1636/2009 sunt apărări legate de fondul cauzei, respectiv de acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 2142/33/2009, și nu de cererea de suspendare a executării în cazul căreia judecătorul se rezumă doar la o verificare sumară și aparentă a legalității, în limitele date de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Concluzia că prezumția de legalitate a actului administrativ a fost răsturnată în cauză a fost argumentată, suplimentar, prin invocarea viciului de neconstituționalitate care a afectat art. I pct. 1-5 și art. 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1 la O.U.G. nr. 105/2009, așa cum rezultă din Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale a României publicată în M.Of.

nr. 28 din 14 ianuarie 2010. Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 98 din 3 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.