ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5855/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererile înregistrate la data de 6

ianuarie 2010 și la data de 26 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, conexate

ulterior, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice București și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 4 din Legea nr.

221/2009 să dispună obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 600.000 euro

cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma măsurii administrative

de dislocare a familiei sale în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955. La termenul

de judecată din data de 30 aprilie 2010 apărătorul reclamantei a arătat că aceasta

a decedat, iar unica sa moștenitoare este G.E., în calitate de fiică, care înțelege

să continue acțiunea formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 172 din 28

mai 2010, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la

plata sumei de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă.

Tribunalul a reținut că, potrivit art.

5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul măsurii

administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul

sau descendenții acestuia până la gradul al-II-lea inclusiv, pot solicita acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, mama

reclamantei împreună cu familia sa a fost dislocată începând cu data de 18

iunie 1951 din orașul O. în corn. C., jud. Gorj, restricțiile domiciliare fiind

retrase la data de 27 iulie 1955.

În

baza art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura luată de organele

fostei miliții având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

constituie măsură administrativă cu caracter politic, iar prin stabilirea forțată

a domiciliului și dislocarea din O. în comuna C., s-a adus atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale

omului, suferința fizică neputând

fi reparată decât prin acordarea unor despăgubiri.

În

privința cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat de către

Tribunal că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un

caracter aproximativ, prin repararea prejudiciului moral oferindu-se o satisfacție

cu caracter compensatoriu pe cât posibil suficient și proporțional cu prejudiciul

suferit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, iar

prin decizia nr. 312 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul

declarat și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a stabilit cuantumul

daunelor morale acordate la suma de 10.000 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G.

nr. 62/2010, are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea

persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul

unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate

acestora, având caracter de complinire față de actele normative anterioare, Decretul-Lege

nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, pentru repararea prejudiciilor morale și materiale

suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute

în actele normative.

Modalitatea practică de reparare a prejudiciului

este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, sub forma despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin aplicarea unei măsuri administrative

cu caracter politic.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat despăgubiri

morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a strămutării, revenind instanței sarcina

de a stabili cuantumul acestor despăgubiri.

Dislocarea din localitatea de domiciliu

și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea

de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat produc suferințe pe

plan moral, social și profesional. Astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea,

dar și libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege

și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații

materiale.

Critica apelantului privind cuantumul prea

mare al despăgubirilor este fondată, având în vedere și perioada mare de timp trecută

de la

data când prejudiciul a fost produs, faptul

că în parte acesta a fost reparat începând cu anul 1991 și că persoana căreia i

se achită despăgubirile nu este aceea care a suferi efectiv de pe urma măsurii administrative

aplicate, apreciindu-se că o sumă de 10.000 RON este suficientă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal

a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Gorj.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele

critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 129 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că nu a stăruit în vederea stabilirii

faptelor și aplicării corectă a legii.

În

ceea ce privește cuantumul daunelor morale, decizia recurată

e criticabilă sub aspectul că, deși a făcut aplicarea dispozițiilor art.

I

din O.U.G. nr. 2/2010, instanța nu a cenzurat

în nici un fel cuantumul daunelor morale solicitate.

La stabilirea prejudiciului moral trebuie

avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de

cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura

în care acesta au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel

care pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care

să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost

afectate și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor

ce urmează să compenseze prejudiciu produs.

Se formulează totodată critici sub aspectul

cuantumului daunelor acordate, apreciindu-se că acesta este nejustificat de mare

în circumstanțele concrete ale cauzei.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat,

urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Este indiscutabil în cauză, fiind stabilit

prin probele administrate și care, față de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu

mai pot fi reevaluate în faza de judecată a recursului, că familia reclamantei a

fost strămutată, prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, începând cu data de 18 iunie

1951 din orașul O. în corn. C., jud. Gorj, restricțiile impuse încetând la data

de 27 iulie 1955.

Art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

221/2009 enumera printre măsurile administrative cu caracter politic și decizia

nr. 200/1951 a M.A.I., astfel încât, față de conținutul acestui text legal și de

cel al art. 5 alin. (1) din același act normativ, în mod legal instanța de apel

a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

Nu poate fi contestat în cauză că, prin

măsura administrativă dispusă, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului,

că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul

reclamantei la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil din

perspectiva art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care reglementează în

mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a

solicita „obligarea statului la acordarea unor (fapăgMri pentru prejudiciul rural

suferit.

Este adevărat că în cazul daunelor morale,

dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru

determinarea lor. Insă, pe de o parte, despăgubirea bănească acordată pentru repararea

unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilități

de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei despăgubiri și

gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare, iar pe de altă parte, recunoașterea

legislativă a dreptului de a beneficia de repararea prejudiciului moral produs în

anumite condiții, nu face inaplicabile prevederile art. 1169 C.civ. sub aspectul

dovedirii întinderii cestui prejudiciu.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru

daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale

cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde.

Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse

se exteriorizează și care pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor

de judecată.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale

nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de

manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și

gravitatea lor și să stabilească o sumă de bani potrivită pentru a repara prejudiciul

moral produs, în raport de probele ce se administrează în acest sens.

În

cauză, însă nu a fost administrat nici un fel de probatoriu

sub aspectul întinderii prejudiciului moral încercat de reclamantă, evaluarea daunelor

morale realizată de instanțe neavând suport probatoriu.

În

aceste condiții, instanța de recurs nu poate exercita controlul

de legalitate pe care îl determină promovarea căii de atac în cauză.

Nefiind administrate probe sub aspectul

întinderii prejudiciului moral pretins de reclamantă, Înalta Curte nu poate verifica

modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente

la situația de fapt pe care a reținut-o.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată în

sensul că va admite, în temeiul art. 297 C. proc. civ., apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.

172 din 28 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, va desființa sentința apelată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se vor administra

probele necesare pentru a determina întinderea prejudiciului moral suferit de reclamantă

și se va stabili suma destinată reparării acestui prejudiciu, ținând seama de dovezile

ce vor fi administrate în cauză, de dispozițiile legale și de principiile de drept

aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei

nr. 312 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată în sensul că admite

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Gorj împotriva sentinței civile nr. 172 din 28 mai 2010 a Tribunalului

Gorj, secția civilă pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

iulie 2011.