ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5855/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererile înregistrate la data de 6 ianuarie 2010 și la data de 26 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, conexate ulterior, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 4 din Legea nr. 221/2009 să dispună obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma măsurii administrative de dislocare a familiei sale în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955. La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2010 apărătorul reclamantei a arătat că aceasta a decedat, iar unica sa moștenitoare este G.E., în calitate de fiică, care înțelege să continue acțiunea formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 172 din 28 mai 2010, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al-II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, mama reclamantei împreună cu familia sa a fost dislocată începând cu data de 18 iunie 1951 din orașul O. în corn.

C., jud. Gorj, restricțiile domiciliare fiind retrase la data de 27 iulie 1955. În baza art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura luată de organele fostei miliții având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, constituie măsură administrativă cu caracter politic, iar prin stabilirea forțată a domiciliului și dislocarea din O. în comuna C., s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, suferința fizică neputând fi reparată decât prin acordarea unor despăgubiri. În privința cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat de către Tribunal că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, prin repararea prejudiciului moral oferindu-se o satisfacție cu caracter compensatoriu pe cât posibil suficient și proporțional cu prejudiciul suferit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, iar prin decizia nr. 312 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a stabilit cuantumul daunelor morale acordate la suma de 10.000 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora, având caracter de complinire față de actele normative anterioare, Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, sub forma despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin acțiune, reclamanta a solicitat despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a strămutării, revenind instanței sarcina de a stabili cuantumul acestor despăgubiri. Dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat produc suferințe pe plan moral, social și profesional.

Astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Critica apelantului privind cuantumul prea mare al despăgubirilor este fondată, având în vedere și perioada mare de timp trecută de la data când prejudiciul a fost produs, faptul că în parte acesta a fost reparat începând cu anul 1991 și că persoana căreia i se achită despăgubirile nu este aceea care a suferi efectiv de pe urma măsurii administrative aplicate, apreciindu-se că o sumă de 10.000 RON este suficientă. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Gorj. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că nu a stăruit în vederea stabilirii faptelor și aplicării corectă a legii. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, decizia recurată e criticabilă sub aspectul că, deși a făcut aplicarea dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 2/2010, instanța nu a cenzurat în nici un fel cuantumul daunelor morale solicitate. La stabilirea prejudiciului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acesta au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciu produs. Se formulează totodată critici sub aspectul cuantumului daunelor acordate, apreciindu-se că acesta este nejustificat de mare în circumstanțele concrete ale cauzei. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Este indiscutabil în cauză, fiind stabilit prin probele administrate și care, față de prevederile art. 304 C. proc.

civ., nu mai pot fi reevaluate în faza de judecată a recursului, că familia reclamantei a fost strămutată, prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, începând cu data de 18 iunie 1951 din orașul O. în corn. C., jud. Gorj, restricțiile impuse încetând la data de 27 iulie 1955. Art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 enumera printre măsurile administrative cu caracter politic și decizia nr. 200/1951 a M.A.I., astfel încât, față de conținutul acestui text legal și de cel al art. 5 alin. (1) din același act normativ, în mod legal instanța de apel a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Nu poate fi contestat în cauză că, prin măsura administrativă dispusă, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantei la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care reglementează în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor (fapăgMri pentru prejudiciul rural suferit. Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor.

Insă, pe de o parte, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare, iar pe de altă parte, recunoașterea legislativă a dreptului de a beneficia de repararea prejudiciului moral produs în anumite condiții, nu face inaplicabile prevederile art. 1169 C.civ. sub aspectul dovedirii întinderii cestui prejudiciu. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde.

Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și care pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească o sumă de bani potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs, în raport de probele ce se administrează în acest sens. În cauză, însă nu a fost administrat nici un fel de probatoriu sub aspectul întinderii prejudiciului moral încercat de reclamantă, evaluarea daunelor morale realizată de instanțe neavând suport probatoriu.

În aceste condiții, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care îl determină promovarea căii de atac în cauză. Nefiind administrate probe sub aspectul întinderii prejudiciului moral pretins de reclamantă, Înalta Curte nu poate verifica modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente la situația de fapt pe care a reținut-o. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată în sensul că va admite, în temeiul art. 297 C. proc. civ., apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 172 din 28 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare pentru a determina întinderea prejudiciului moral suferit de reclamantă și se va stabili suma destinată reparării acestui prejudiciu, ținând seama de dovezile ce vor fi administrate în cauză, de dispozițiile legale și de principiile de drept aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei nr. 312 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva sentinței civile nr. 172 din 28 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2011.