ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3667/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Craiova, Președintele României, B.L., A.V. - Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, D.C. - Președinte Curtea de Apel Craiova și C.M. - Vicepreședinte Curtea de Apel Craiova, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat Președintele României să retragă inamovibilitatea judecătorului A.C.P. pentru modul în care a soluționat Dosarele nr. 4576/63/2008, 12074/63/2008, 2659/54/2008 și obligarea pârâților la un milion de euro despăgubiri.

Reclamantul a mai solicitat să se constate abuzul judecătorilor ce au pronunțat decizia nr. 91 din 13 ianuarie 2009 în Dosarul nr. 12074/63/2008. Prin aceeași cerere, reclamantul a arătat că înțelege să învestească instanța cu cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 02 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și în decizia nr. 91 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 12074/63/2008, precum și cu plângere penală împotriva judecătorului A.C.P., referitor la aceasta din urmă solicitând în mod expres disjungerea cauzei. În motivarea cererii reclamantul a arătat că deși începând cu 01 aprilie 1998 deține acte pentru spațiul situat în Craiova, nu a obținut recunoașterea acestui drept în cauzele mai sus.

Prin cererea din data de 10 martie 2009, reclamantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. Prin încheierea din 20 martie 2009, s-au disjuns cererile de îndreptare eroare materială a încheierii din 02 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova și a deciziei nr. 91 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de aceeași instanță, dar și plângerea penală formulată. La data de 09 iulie 2009 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți și Ministerul Finanțelor Publice și pe numitul P.I., judecător la Curtea Constituțională, a mai solicitat și introducerea în cauză a posturilor de televiziune R. TV și O. TV pentru opozabilitate și pentru ca acestea să monitorizeze și să informeze corect opinia publică asupra cauzelor reclamantului aflate pe rolul instanțelor din România.

2. Soluția instanței de fond. Prin decizia nr. 412 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului T.A. Pentru a motiva soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, față de Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de fond a reținut că art. 124 alin. (3) din Constituție prevede că „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, că potrivit art. 125 alin. (1) din Constituție judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, iar inamovibilitatea este o calitate pe care judecătorul o dobândește prin numirea sa în funcție și nu poate fi retrasă, aceasta încetând doar prin eliberarea din funcție a judecătorului, în condițiile și în formele prevăzute de lege.

Pentru ceilalți pârâți, capătul acesta de cerere a fost respins pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, reținându-se lipsa de atribuții în ceea ce privește numirea și eliberarea din funcție a judecătorilor. Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâților la despăgubiri către reclamanți, ca o consecință a modului în care un judecător a soluționat anumite cauze, instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâților deoarece pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca temeiul acestei răspunderi să o constituie o faptă proprie, or, în speță, se invocă răspunderea pârâților pentru modul în care un judecător a soluționat anumite cauze, dar nu operează o răspundere similară celei a comitetului pentru fapta prepusului.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită să fie constatat abuzul judecătorului în cauzele în care reclamantul a avut calitatea de parte, instanța a reținut că săvârșirea unui „abuz” de către un judecător poate fi constatată fie în cadrul unui proces penal, fie în procedura răspunderii disciplinare a magistratului, potrivit legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii. În raport de dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că acțiunea în constatare în fața instanței de contencios administrativ este inadmisibilă, ca și precizarea reclamantului de sigilare a spațiului comercial pentru că litigiul nu poartă asupra posesiei sau proprietății unui bun imobil, iar pârâții pe care reclamantul a înțeles să-i cheme în judecată nu au posesia sau detenția imobilului asupra căruia se cere instituirea sechestrului judiciar.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.A. considerând-o nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond că nu conține motivele de fapt din acțiunea reclamantului, nu a fost citat martorul F.C., iar cererea a fost greșit încadrată. Se mai arată și faptul că instanța de fond nu putea pronunța decizii. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de fond este motivată, iar faptul că în motivare nu au fost reluate toate susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată nu înseamnă că hotărârea nu este motivată, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Soluția instanței de fond a fost dată prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii față de unii pârâți și față de unele capete de cerere și a excepției lipsei calității procesuale pasive. În aceste condiții, pentru că instanța de fond nu a analizat fondul cauzei, ci a soluționat cererea pe baza unor excepții, nu era necesară citarea și audierea unor martori. Nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că instanța de fond a soluționat cererea reclamantului așa cum a fost formulată și, ulterior precizată, și nu s-a făcut o încadrare greșită, așa cum susține recurentul. Celelalte susțineri ale recurentului referitoare la judecători și justiția din România nu sunt motive de recurs, ci sunt aprecierile recurentului care nu pot și nu trebuie să fie analizate.

Este adevărat că instanța de fond a numit hotărârea pronunțată „decizie”, dar aceasta este o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată conform dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. și nu este motiv de nulitate a hotărârii. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.A. împotriva deciziei nr. 412 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.