ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul C.S. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României,

solicitând obligarea la plata sumei de 1.000.000 RON pentru daunele produse în

mod abuziv, prin confiscarea fără temei legal a proprietății familiei sale și

demolarea acesteia.

Motivându-și cererea,

reclamantul arată că la 24 mai 2001 a notificat în scris statul român, prin M.F.P.,

în baza Legii nr. 10/2001, solicitând ca în schimbul proprietății care nu mai

putea fi restituită să-i fie acordate despăgubiri, dar nu a primit nici un

răspuns.

Reclamantul mai arată că la

10 aprilie  2008 a depus un memoriu, la care pârâtul Guvernul României a

răspuns prin adresa nr. X din 12 mai 2008, dar în care nu se face referire la

notificarea depusă, conținutul acesteia și la poziția Guvernului României față

de aceasta.

Prin întâmpinare, pârâtul a

invocat excepția lipsei calității de reprezentant al statului român, întrucât

în fața instanțelor de judecată această calitate revine M.F.P., precum și

excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciindu-se că Guvernul nu poate

fi chemat în judecată pentru verificarea soluționării unor petiții adresate S.G.G.

sau Primului Ministru.

La 12 noiembrie 2008,

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului

la achitarea sumei de 1.000.000 lei (echivalentul a 300.000 euro) pentru

nesoluționarea satisfăcătoare a cererii sale din 10 aprilie  2008 și pentru

faptul că A.N.R.P., din subordinea directă a Guvernului, nu a soluționat o

cerere din 01 noiembrie 2007.

Prin sentința nr. 326 din 27

noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În privința celor două

excepții invocate de pârât prin întâmpinare s-a apreciat că sunt neîntemeiate,

Guvernul fiind autoritatea care stă în justiție în calitate de pârât în cazul

unei cereri apreciate de reclamant ca nesoluționată în termen.

Cu privire la rezolvarea

nefavorabilă sau care îl nemulțumește pe un petiționar s-a reținut că aceasta

nu echivalează cu un refuz nejustificat – așa cum este definit la art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004 – dacă soluția dată cererii a avut temei legal,

întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii, nu

să dea un curs favorabil acesteia.

Curtea de Apel Craiova a

considerat că reclamantului i s-a dat răspuns în termen legal și în

conformitate cu normele de competență, iar împrejurarea că acesta nu este

mulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu refuz nejustificat de rezolvare

și nu îi dă dreptul la despăgubiri.

Împotriva sentinței nr. 326

din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.S.,

prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ.

A învederat reclamantul,

prin motivele de recurs, în esență, că sentința pronunțată de prima instanță

este nelegală și netemeinică, fiind probat în cauză că la petițiile pe care

le-a formulat în perioada anilor 2001-2007 nu s-a primit vreun răspuns,

favorabil sau nefavorabil.

A arătat recurentul, de

asemenea, că pentru clarificarea definitivă a situației instanța de fond

trebuia să introducă în proces A.N.R.P. și că în mod nelegal nu s-a dispus

obligarea, fie a Guvernului României, fie a A.N.R.P., la soluționarea într-un

fel sau altul (favorabil sau nefavorabil), a petițiilor sale.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri se înțelege, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, faptul de a nu răspunde

solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin

lege nu se prevede altfel.

De asemenea, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ, exprimarea explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În fine, potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează

actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul

de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Autoritatea administrativă

este obligată, potrivit legii, să răspundă cererii petiționarului, iar nu să

dea acesteia o rezolvare favorabilă; de aceea, răspunsul dat petiționarului, în

termen legal și în conformitate cu reglementările în vigoare, nu echivalează cu

un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, sau cu nesoluționarea în termen legal a cererii, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, și nu dă dreptul la

despăgubiri pentru repararea pagubei, potrivit art. 1 alin. (1) din același act

normativ, mai sus menționat.

În cauză, petiția

reclamantului înregistrată sub nr. 15D/5400/ 2008 la S.G.G. României - prin

care recurentul afirma că i-au fost lezate drepturile sale reglementate de

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele ale Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente - a fost transmisă, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, spre competență

soluționare, instituției publice care avea ca atribuții rezolvarea problemelor

sesizate, anume A.N.R.P.

Despre această transmitere a

petiției, către A.N.R.P. , reclamantul recurent a fost încunoștințat, în

termenul legal de 30 de zile de la primire, cu adresa nr. X din 12 mai 2008.

În aceste condiții, se

reține că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe prin care s-a

respins acțiunea reclamantului și că nu sunt întemeiate motivele de recurs

invocate, împrejurare față de care se va dispune, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

recurentul C.S. împotriva sentinței nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.S. împotriva sentinței civile nr. 326 din 27 noiembrie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 aprilie 2009.