ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 833/2011

Asupra recursului

penal de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108/PI/2010 în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea

formulată de petenta K.A. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale

din 21 mai 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul

nr. 365/II.2/2010, pe care a menținut-o în totalitate.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea, a reținut că prin ordonanța din 21 mai 2010, dată în Dosarul

nr. 169/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 228 C.

proc. pen., cu referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale în cauză față de executorul judecătoresc N.M., pentru

comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. proc. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 38 C.

proc. pen., art. 42 alin. (1) și art. 45 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea

cauzei față de numita B.L. și declinarea competenței de soluționare a cauzei

disjunse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru efectuarea

cercetării penale față de această făptuitoare, sub aspectul comiterii

infracțiunilor prev. de art. 192 C. pen. și art. 215 C. pen., potrivit

plângerii penale depuse de numita K.A. Totodată s-a dispus ca, dosarul cauzei,

împreună cu un exemplar din ordonanță să se trimită Parchetului de pe lângă

Judecătoria Salonta.

În considerentele

ordonanței s-a reținut că, prin ordonanța din 23 februarie 2010, Parchetul de

pe lângă Judecătoria Salonta, a dispus declinarea competenței de soluționare a Dosarului

nr. 657/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea

efectuării cercetării penale față de numitul N.M., executor judecătoresc, sub

aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În drept au fost invocate

prevederile art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu referire la Legea

nr. 188/2000.

Din motivarea ordonanței

rezultă că pe parcursul efectuării actelor premergătoare au rezultat date și indicii,

în sensul comiterii de către executorul judecătoresc N.M. a infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen. S-a conchis că executorul judecătoresc a comis o serie de nelegalități

în Dosarul execuțional nr. 680/2002, fapte care au avut loc în perioada septembrie

2002 - martie 2003.

S-a reținut că, din actele

și lucrările aflate la dosarul cauzei, rezultă că la data de 4 august 2008, numita

K.A., a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, prin

care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei B.L., pentru comiterea

infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen. și violare de domiciliu

prev. de art. 192 C. pen.

În fapt, reclamanta a

arătat că făptuitoarea a indus-o în eroare în cadrul unei proceduri de executare

silită, în sensul că a solicitat executarea silită imobiliară pentru recuperarea

unei sume de bani (20 milioane lei vechi), pe care îi consemnase anterior la C.E.C.

Printr-un contract de

vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, la data de 18 noiembrie 1999, numita

K.A., a vândut numiților B.L. și B.I. un imobil situat în Salonta, cu prețul de

20 milioane lei vechi, cumpărătorii obligându-se la întreținere și la suportarea

cheltuielilor de înmormântare.

Prin sentința civilă

nr. 4954/2001 a Judecătoriei Oradea, modificată prin decizia civilă nr. 2127/A/2001

a Tribunalului Bihor și decizia civilă nr. 483/R/2002 a Curții de Apel Oradea, s-a

dispus rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară.

Numita K.A. a fost obligată

la restituirea prețului, obținând nuda proprietate asupra imobilului.

Numita B.L. a solicitat

executorului judecătoresc N.M. executarea silită a dispozițiilor judecătorești întrucât

numita K.A. nu s-a achitat de obligația de a restitui suma de 20 milioane lei.

După reactualizarea acestei

sume, executorul judecătoresc a îndeplinit formalitățile de executare silită, în

Dosarul nr. 680/2002, finalizat prin vânzarea la licitație publică la data de 12

martie 2003 a imobilului aparținând numitei K.A.. Aceasta a susținut că s-a achitat

de obligația de plată prin consemnarea sumei de bani la C.E.C., pe numele numitei

B.L.

Procurorul de caz, analizând

actele aflate la dosarul cauzei, a reținut că nu poate fi pusă în mișcare acțiunea

penală față de executorul judecătoresc N.M., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale, potrivit prevederilor art. 121 C. pen. raportat la art. 122 alin. (1)

lit. d) C. pen..

Astfel, acțiunile pretins

ilegale ale executorului judecătoresc s-au desfășurat în perioada septembrie 2002

- martie 2003, situație în care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a

împlinit în cursul lunii martie 2008. Este de remarcat faptul că plângerea penală

în prezenta cauză a fost depusă în luna august 2008, respectiv după împlinirea termenului

de prescripție.

S-a arătat că, mențiunile

din ordonanța de declinare a competenței cu privire la faptul că în prezenta cauză

cursul termenului de prescripție al răspunderii penale a fost suspendat, conform

art. 128 alin. (1) C. pen., nu sunt aplicabile speței de față.

Astfel, potrivit art.

36 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu puteau fi cercetați penal

sau trimiși în judecată pentru fapte comise în legătură cu exercițiul activității

lor profesionale, decât cu avizul ministrului justiției.

Or, acest text normativ

a fost abrogat prin O.U.G. nr. 190/2005 și s-a apreciat că pe durata cât această

prevedere a fost în vigoare a existat un impediment legal pentru cercetarea executorului

judecătoresc N.M., cursul termenului de prescripție a răspunderii penale fiind suspendat.

În realitate, acest raționament,

fondat de altfel, nu este aplicabil speței din simplul motiv că în perioada respectivă

executorul judecătoresc nu a fost cercetat penal, întrucât, așa cum s-a arătat anterior,

plângerea penală din prezenta cauză a fost depusă abia în luna august 2008.

Pe de altă parte, este

foarte important a se face precizarea că nu existența textului legal constituia

un impediment legal pentru cercetarea executorului judecătoresc, în sensul art.

128 alin. (1) C. pen., ci lipsa avizului ministrului justiției, condiție necesară

pentru realizarea tragerii la răspundere penală în perioada în care textul legal

respectiv era în vigoare.

În acest sens, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 645/2005 a decis că

lipsa avizului ministrului justiției constituie un impediment legal pentru cercetarea

notarului public, în speța respectivă procurorul dispunând neînceperea urmăririi

penale pe motivul că ministrul justiției nu a avizat cercetarea penală a acestuia.

Având în vedere toate

aceste aspecte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc

N.M., iar dosarul cauzei a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta

pentru continuarea cercetării penale față de numita B.L.

Prin rezoluția din 5 iulie

2010, dată în Dosarul nr. 365/II.2/2010, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei K.A.,

împotriva rezoluției mai sus arătate.

În considerentele rezoluției

s-a reținut că, prin ordonanța din 21 mai 2010, în baza dispozițiilor art. 228

alin. (4) combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 38, art. 42 și 45 C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.M. - executor judecătoresc,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., cu motivarea că, cu privire la această faptă, raportat la data comiterii acesteia,

s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, iar în ce privește pe

făptuitoarea B.L. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunsă

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru a se continua față de aceasta

cercetările penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite

de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut că, împotriva

acestei soluții, a depus plângere petenta, în conformitate cu dispozițiilor

art. 278 C. proc. pen., apreciind că soluția este netemeinică și nelegală, întrucât

nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și, ca atare, executorul

judecătoresc răspunde penal pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu

și prin aceasta i-a cauzat petentei o vătămare a intereselor sale legale.

Examinând plângerea petentei,

precum și probele administrate în cauză, rezultă că în 4 august 2008, petenta K.A.,

a depus plângere penală atât față de B.L., cât și față de executorul judecătoresc

N.M. care a îndeplinit formalitățile de executare silită în Dosarul execuțional

nr. 680/2002 finalizat prin vânzarea la licitație publică, la data 12 martie 2003

a imobilului aparținând petentei, cu toate că aceasta din urmă, susține că s-au

achitat obligațiile bănești în sumă de 2.000 RON pe care le datora lui B.L.

Acțiunile pretins ilegale

ale executorului judecătoresc s-au desfășurat în perioada septembrie 2002-martie

2003, situație în care termenul de prescripție a răspunderii penale a împlinit în

cursul lunii martie 2008, petenta depunând plângere penală în luna august 2008,

respectiv după împlinirea termenului de prescripție.

S-a arătat că, în mod

legal s-a reținut faptul că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 228

alin. (1) C. proc. pen. În cauză a intervenit prescripția răspunderii penale pentru

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., termenul prescripției în

cuantum de 5 ani, stabilit conform art. 122 lit. d) C. pen., împlinindu-se în martie

termenului mai sus arătat și, prin urmare, mențiunile făcute de petentă cu privire

la suspendarea cursului prescripției reglementate de art. 122 C. pen. nu mai pot

fi analizate.

La data soluționării prezentei

plângeri, în cauză a intervenit și prescripția specială a acestei fapte, conform

art. 122 și 124 C. pen. Astfel, pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 246 C. pen. este de la 6 luni la 3 ani, iar termenul de prescripție specială

pentru această pedeapsă este de 5 ani [art. 122 lit. d) C. pen.] la care se adaugă

jumătate din acest cuantum (art. 124 C. pen.), respectiv 2 ani și 6 luni, în total

7 ani 6 luni. Cum pretinsele acțiuni ale executorului judecătoresc au avut loc în

martie 2003, cursul prescripției speciale s-a împlinit în septembrie 2010.

Petenta a mai arătat că

ultimul act de executare s-ar fi consumat în 14 ianuarie 2004, când, potrivit precizărilor

făcute de petentă în plângerea aflată la dosar, a fost evacuată de B.L. fără executor

judecătoresc și fără hotărâre judecătorească privind evacuarea sa din locuința proprietate

privată. În legătură cu această faptă, petenta a formulat plângere penală pentru

violare de domiciliu, faptă reținută în sarcina numitei B.L., iar nu a executorului

judecătoresc N.M. Ca atare, în mod nereal a susținut petenta în plângerea adresată

instanței că ultimul act de executare privindu-l pe N.M. s-a consumat în ianuarie

2004, și nu în martie 2003 când imobilul proprietatea acesteia a fost vândut prin

licitație publică.

Pentru toate aceste motive

s-a apreciat că, soluția dată în cauză este temeinică și legală, astfel că, plângerea

petentei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs petenta K.A. criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând

admiterea cererii întrucât calculul termenului de prescripție consemnat în motivarea

ordonanței atacate este în mod vădit greșit, în cauză fiind aplicabile dispozițiile

art. 124 C. pen., privind prescripția specială.

Înalta Curte, analizând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. constată că aceasta este temeinică

și legală.

Pentru intimatul N.M.

a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele săvârșite în martie 2003

pe care le-a comis în calitate de executor judecătoresc și care au fost încadrate

în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Pedeapsa pentru infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, art. 246 C. pen., este închisoarea

de la 6 luni la 3 ani și conform art. 122 termenul de prescripție pentru o asemenea

infracțiune este de 5 ani.

Prescripția specială,

care permite înlăturarea răspunderii penale oricâte întreruperi ar fi intervenit,

dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate,

a intervenit în septembrie 2010, (termenul de prescripție fiind de 7 ani și 6 luni)

anterior formulării plângerii ce face obiectul prezentului dosar.

De aceea, constatând că

hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Înalta Curte, va respinge ca

nefondat recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 108/P din 10 noiembrie

2010 a Curții de Apel Oradea și o va obliga pe petentă la cheltuieli judiciare către

stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta petiționară K.A. împotriva sentinței penale nr. 108/PI

din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 martie 2011.