ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, secția civila la data de 14 iunie 2010, reclamantul S.A. a solicitat instanței

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată A.N.R.P. București să urgenteze

procedura de retrocedare.

Prin precizarea depusă la data de 13

octombrie 2010, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța,

să oblige pârâta să urgenteze emiterea deciziei Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P.,

în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 1 și 10 C. proc. civ., deoarece dosarul a fost

completat prin adăugarea celor două acte cerute de A.N.R.P.: certificat de moștenitor,

certificat de moștenitor din 05 iunie 1998.

Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare

la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.A. prin care a invocat

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj privind cererea de chemare

în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. cu privire

la cererea introductivă de instanță.

Prin sentința nr. 8 din 14 ianuarie 2011,

Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul

a reținut, în analiza excepției de necompetența materială a Tribunalului Dolj, invocată

de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare, ca, potrivit art. 3 pct. C. pen.civ., Curțile

de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios

administrativ privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale.

2.Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 319 din 15 iunie 2011

a Curții de Apel Craiova, a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de

reclamantul S.A. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., în sensul că

a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului titlul de despăgubire pentru

imobilul-teren, în suprafață de 163 m.p., situat în Craiova, str. T., jud. Dolj.

Instanța a respins acțiunea față de pârâta

A.N.R.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a admis excepția invocată, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei A.N.R.P. este întemeiată, având în vedere următoarele considerente.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 361/2005,

A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice

locale și centrale.

De asemenea, Autoritatea asigură organizarea

și funcționarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură lucrările acestei

comisii.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005

cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001,

cât și înființarea unei entități, respectiv C.C.S.D., cu atribuții în privința emiterii

deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Prin urmare, instanța de fond a concluzionat

că întrucât emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire constituie atributul

exclusiv al C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII, excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. este întemeiată.

Pe fondul cauzei,

instanța reține că reclamantul a solicitat

ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se restituie imobilul teren în suprafața de

163 m.p., situat în Craiova, strada T.

Prin dispoziția nr. 32 din 15 ianuarie

2003, Primarul Municipiului Craiova, a respins cererea privind restituirea terenului,

motivat de faptul că terenul este ocupat de investiții, propunând acordarea de măsuri

reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat.

Dosarul a fost transmis către C.C.S.D.,

fiind înregistrat sub nr. 34352/CC.

Ca răspuns la demersurile reclamantului,

pârâta a emis adresa din 11 iunie 2010, prin care 1-a informat cu privire la faptul

că, în urma analizării dosarului, s-a constatat necesitatea completării acestuia

cu dovada calității de moștenitor de pe urma fostului coproprietar, numitul S.D.,

dosarul fiind restituit Primăriei municipiului Craiova.

Instanța a reținut că, pe parcursul derulării

litigiului, pârâta a avut aceeași atitudine, invocând culpa reclamantului pentru

lipsa documentației necesare.

Contrar susținerilor pârâtei, instanța

de primă jurisdicție a reținut, din răspunsul emis de Primăria municipiului Craiova,

că dosarul de notificare al reclamantului a fost restituit în vederea completării

la data de 06 ianuarie 2011, deci după data promovării prezentei acțiuni la Tribunalul

Dolj -14 iunie 2010.

În ceea ce privește lipsa documentației

necesare pentru emiterea titlului de despăgubire, instanța apreciază, de asemenea,

ca nefondată apărarea pârâtei, rezultând din înscrisurile prezentate că reclamantul

a depus actele solicitate, respectiv dovada calității de moștenitor de pe urma fostului

coproprietar S.D., înscrisuri care se află și la dosarul cauzei.

Pe de alta parte, instanța apreciază, față

de data înregistrării dosarului la C.C.S.D., ca fiind excesivă durata procedurii

administrative în discuție, ceea ce este de natură a încălca în mod evident principiul

procesului echitabil.

Noțiunea de proces echitabil implică și

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la care se referă

art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece

aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea

instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative

române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora

și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Instanța a reținut că autoritățile unui

stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului

la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea

C.E.D.O.

În afara argumentului decurgând din

art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite

titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii

de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1

la C.E.D.O.

Recurenta a criticat soluția instanței

de fond apreciind că este netemeinică, întrucât a demonstrat prin apărările formulate,

faptul că procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005

cuprinde mai multe etape.

S-a precizat că în cauza dedusă judecății

a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul

aferent dispoziției nr. 9225/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova,

în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 34352/CC. De asemenea, s-a arătat că dosarul reclamantului a fost

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

notificat.

Recurenta a precizat că în urma analizării

dosarului aferent dispoziției nr. 9225/2007 s-a constatat că acesta trebuie completat

cu dovada calității de moștenitor de pe urma fostului coproprietar, menționându-se

că în mod greșit a reținut instanța de fond că a fost făcută această dovadă.

A fost criticată soluția instanței de fond

de obligare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, arătându-se

că nu se poate trece peste nicio etapă administrativă necesară în derularea procedurii

de acordare a despăgubirilor.

II.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată

cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte a constatat că prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul

a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 163 m.p., situat

în Craiova, str. T., județul Dolj, iar prin dispoziția din 15 ianuarie 2003 emisă

de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, dispoziții

care au fost comunicate C.C.S.D. și

înregistrate

de aceasta la nr. 34352/CC, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de

către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare

soluționării cauzei.

În

conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea

de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii

și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul

Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul

notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată

că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va

fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia

Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui

titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în

cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul

V,

Secțiunea

I

intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În

aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului

se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată de recurent este neîntemeiată,

întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie

conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea

dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie

a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat că reclamantul

s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale,

însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură

a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale,

raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că nesoluționarea cererii formulată de reclamant, indiferent de motivația

autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat

de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația

trecută.

Principiul legalității înseamnă, înainte

de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile,

ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata

rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa

cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare

criteriile consacrate de jurisprudență,

în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

Împrejurarea că legea specială nu prevede

un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă,

în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care instanța de fond

a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea

drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă

a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național

de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față

de orice altă prevedere contrară din legislația națională. "

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat, menținând

hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.C.S.D.

împotriva sentinței nr. 319 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.