ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7491/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 18 martie 2009 reclamanta V.M.R., în contradictoriu cu A.N.R.P., Prefectura Dolj, prin prefect și D.N.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile pe care le aveau, în raport de dispozițiile Constituției României, ale Legii nr. 10/2001 și ale legislației speciale privind atribuțiile Ministerului Public. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 609/2008, art. 80 din Legea nr. 304/2004, Ordin nr. 2184/C/2006 al Ministerului Justiției și Constituția României. Prin sentința civilă nr. 220 din 11 februarie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.N.A.

și acțiunea. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului Craiova formulând notificarea, soluționată prin dispoziție Această dispoziție a fost contestată de către reclamantă, iar acțiunea a fost respinsă, precum și apelul și recursul. S-a mai reținut că reclamanta a arătat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile pe care le aveau în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, Constituției, ale Legii nr. 304/2004. Soluționarea notificării a fost tergiversată în mod abuziv, Primarul Municipiului Craiova comunicând că în patrimoniul Municipiului Craiova nu există bunuri disponibile care să poată fi acordate în compensare potrivit Legii nr. 10/2001.

Corpul de control din cadrul A.N.R.P are obligația să constate contravențiile și să aplice sancțiuni, iar activitatea prefectului este supusă controlului A.N.R.P. Referitor la neîndeplinirea obligațiilor pârâtei A.N.R.P, Tribunalul a reținut că acțiunea formulată împotriva acestei pârâtei este neîntemeiată. Refuzul unității deținătoare pentru soluționarea notificării, putea fi cenzurat în fața instanței de judecată, iar dispoziția emisă de către Primarul Municipiului Craiova pentru soluționarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 putea fi contestată în fața instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar în cadrul litigiului pendinte să se analizeze și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent inclusiv posibilitatea acordării altui imobil în compensare.

Potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitatea competentă să se pronunțe asupra notificării potrivit Legii nr. 10/2001, fiind primăria. Tribunalul a reținut că A.N.R.P. a înaintat dosarul administrativ cu soluționarea notificării pentru soluționarea contestației împotriva dispoziției și, de asemenea, refuzul acestei pârâte pentru acordarea măsurilor reparatorii poate face obiectul cenzurii instanței de judecată, însă până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva dispoziției și până la stabilirea despăgubirilor de către instanța de judecată, în fața A.N.R.P nu se poate demara procedura pentru acordarea despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la sesizările formulate de reclamantă către A.N.R.P., prin care se aduce la cunoștință că Primarul Municipiului Craiova a refuzat să-și îndeplinească atribuțiile legale pe care le are potrivit Legii nr. 10/2001, această autoritate a comunicat reclamantei poziția sa, iar așa cum a motivat anterior propunerea de compensare cu alte bunuri sau servicii aparține unității deținătoare; instanța de judecată în analiza legalității dispoziției este îndreptățită să stabilească măsurile reparatorii prin echivalent.

Referitor la cererea formulată față de pârâtul Prefectului județului Dolj se invocă de către reclamantă împrejurarea că acest pârât nu și-a îndeplinit îndatoririle prevăzute de lege și constituție, iar prefectul prin corpul de control al autorității exercită controlul aplicării fazei administrative, însă consideră că din probele administrate în cauză nu s-a dovedit în ce măsură această autoritate administrativă a încălcat dispozițiile legale încălcate și, așa cum s-a motivat anterior, dispoziția a fost contestată în fața instanței de judecată, urmând să se stabilească în cadrul acestei proceduri în ce măsură reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și să se stabilească care este modalitatea concretă de despăgubire.

În ceea ce privește acțiunea formulată față de pârâta D.N.A., tribunalul a considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este neîntemeiată, deoarece cele invocate în susținerea excepției sunt aspecte ce țin de netemeinicia cererii, deci în ce măsură aspectele invocate de către reclamantă vizează sau nu o respectare a dispozițiilor legale invocate de reclamantă sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei. Tribunalul a considerat că, în ce măsură sesizările penale adresate de către reclamantă către pârâta D.N.A. nu au fost soluționate, determină o procedură judiciară prevăzută de codul de procedura penală, respectiv art. 275-278 C. proc.

pen., în cauză nu s-a dovedit că plângerile penale ar fi fost soluționate, existând posibilitatea formulării plângerii împotriva soluției dată de procuror, așadar, există alte căi procedurale prin care reclamanta să conteste presupusele acte abuzive invocate, inclusiv față de refuzul de soluționare a plângerilor în fața organelor de cercetare penală și în fața instanței penale. împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. La 28 noiembrie 2011 A.M.V. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în apel, arătând că este cesionară a unei cote de 1/3 din orice drept ce poate fi invocat de către reclamantă, conform contractului de cesiune autentificat din 22 martie 2010 la B.N.P.

P.T.I., copia acestuia fiind depus la dosar. Prin decizia nr. 118 A din 16 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta a solicitat prin acțiunea precizată la 27 mai 2009, să se constate că Prefectura Dolj, A.N.R.P. și D.N.A. nu și-au îndeplinit obligațiile legale ce le revin. Notificarea formulată de reclamantă a fost soluționată de Primăria Municipiului Craiova prin dispoziția din 20 martie 2006 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 5026 m.p.

situat în Craiova, str. C.S. notificat prin cererea, deoarece terenul este afectat de lucrări de investiți, respectiv lărgirea străzii N.T., zonă de protecție a blocului, utilități aferente, Grădina Botanică din Craiova și s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcția demolată și suprafața de teren care nu a fost restituită, urmând ca dosarul să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Dosarul a fost înaintat acestei instituții, fiind înregistrat sub nr. 22933/CC. Pe rolul Tribunalului Dolj a fost înregistrat Dosarul nr. 2890/63/2006, iar prin adresa din 4 ianuarie 2008, această instanță a solicitat actele care au stat la baza soluționării notificării nr. 917/N/2001.

Ulterior soluționării acestei cauze, A.N.R.P. prin adresa nr. 730552 din 16. 01.2008 a restituit întregul dosar entității investite cu soluționarea notificării, Primăria Municipiului Craiova. Deși la termenul din 21 octombrie 2011 instanța de apel a pus în vedere apelantei-reclamante să depună la dosar sentința civilă nr. 243 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în Dosarul nr. 2890/63/2006, această hotărâre nu a fost depusă, apelanta arătând că a solicitat comunicarea acestei hotărâri, conform înscrisurilor de la filele 29-30 dosar.

Acest înscris nu a fost depus la dosar până la termenul din 16 martie 2012, când apelul a rămas în pronunțare, dar din datele existente în sistemul ECRIS rezultă că apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Craiova la 21 ianuarie 2009, iar recursul formulat împotriva deciziei din apel a fost respins prin decizia civilă nr. 10236 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apelanta-reclamantă este cea care prin formularea contestației a supus controlului judiciar legalitatea dispoziției din 20 martie 2006, ceea ce a determinat retrimiterea dosarului privind propunerea de acordare a despăgubirilor de la A.N.R.P. la Primăria Municipiului Craiova.

Prefectul nu putea exercita controlul asupra fazei administrative de soluționare a notificării de către Primăria Craiova atât timp cât instanțele judecătorești erau învestite cu verificarea legalității deciziei emisă în anul 2006 de Primăria Craiova. Conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, încălcarea dispozițiilor acestei legi atrage după caz răspunderea disciplinară administrativă contravențională civilă sau penală. Art. 38 precizează că nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, atrage răspunderea contravențională a Autorității Administrației Publice Centrale sau Locale a instituției sau, după caz, a societății, regiei autonome, ori a organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

Constituie contravenție următoarele fapte: tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite, încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a, încălcarea obligației prevăzută la art. 25 alin. (3), încălcarea obligației prevăzută la art. 25 alin. (5), încălcarea interdicției de înstrăinare prevăzută la art. 21 alin. (5), încălcarea obligației prevăzută la art. 1 alin. (5), încălcarea obligației prevăzută la art. 6 alin. (5), încălcarea interdicției prevăzute la art. 10 alin. (11). Apelanta-reclamantă nu a precizat care dintre aceste contravenții au fost săvârșite de, către unitatea notificată raportat la împrejurarea că Primăria Municipiului Craiova a emis o dispoziție prin care a înaintat spre competentă soluționare notificarea către Autoritatea Națională pentru Restituirea 5 Proprietăților, care a fost contestată în justiție, nefiind făcută dovada soluției pronunțată în contestație și dacă după restituirea dosarului de la A.N.R.P.

la Primăria Municipiului Craiova, există vreo faptă imputabilă acesteia din cele prevăzute la art. 38. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă, de asemenea, că unitatea notificată ar fi procedat la înstrăinarea înainte de soluționarea notificării, a terenului ce face obiectul acesteia. înscrisurile depuse la dosar privind operațiunile efectuate de Primăria Municipiului Craiova prin care s-au atribuit terenuri aflate în posesia acesteia pentru diferite lucrări sau investiții, nu vizează terenul notificat situat în Craiova, C.S. nr. 43, județul Dolj. Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova, nu vizează spații sau terenuri care să aparțină reclamantei. Art. 38 se completează cu dispozițiile O.G.

nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002. S-a mai reținut de către instanța de apel că reclamanta nu a precizat dacă dorește sancționarea unității notificate pentru fapte săvârșite înainte de emiterea dispoziției din 2006, sau pentru încălcări ale Legii nr. 10/2001, ce au avut loc după acest moment. Art. 13 din O.G. nr. 2/2001 precizează următoarele: „(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale." Conform prevederilor art. 145 alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2011: "(3) Prin derogare de la prevederile art. 13 din O.G.

nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii potrivit alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data săvârșirii faptei.

în cazul încălcărilor care durează în timp sau al celor constând în săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții, la intervale diferite de timp, a mai multor acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași contravenții, prescripția începe să curgă de la data constatării sau de la data încetării ultimului act ori fapt săvârșit, dacă acest moment intervine anterior constatării." Instanța de apel a mai reținut că reclamanta nu a precizat instanței contravenția/contravențiile săvârșite de Primăria Municipiului Craiova și nu a solicitat să se constate caracterul continuat al acesteia pe care instituțiile pârâte aveau obligația să o sancționeze, neputându-se stabili dacă se mai putea aplica vreo sancțiune contravențională având în vedere expirarea termenului prevăzut de art. 13. În privința stadiului de soluționare a Dosarului nr. 189/P/2010 constituit pe rolul D.N.A.

la 7 octombrie 2010, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei din 10 ianuarie 2011, s-a reținut că în această cauză se efectuează acte premergătoare. Prin urmare, această instituție analizează plângerea formulată de apelanta-reclamantă, nefiind fondate susținerile reclamantei în sensul că și-a încălcat obligațiile legale ce-i revin. În privința cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.M.V., instanța de apel a respins-o ca inadmisibilă, deoarece conform dispozițiilor imperative ale art. 50 alin. ultim C. proc. civ., această cerere se poate face direct în apel, doar cu învoiala celorlalte părți. În susținerea cererii de intervenție, s-a depus contractul de transmitere a cotei de VI din drepturile decurgând din notificarea formulată de V.R.M.

în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilului compus din teren și construcție din Craiova, C.S., județul Dolj, către interveniente, autentificat din 22 martie 2010 la B.N.P. P.T.I. Instanța de apel a citat toate părțile pentru a-și exprima poziția în raport de cererea de intervenție dar acestea nu s-au prezentat personal și nici nu au depus în scris acordul în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu direct în apel. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V.R.M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. sub următoarele aspecte. Astfel, se susține că instanțele i-au încălcat dreptul la un proces echitabil, drept prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care hotărârile de fond și de apel nu au analizat obiectul dedus judecății ci alte aspecte deviante. În acest sens se învederează că acțiunea sa vizează aspecte ce țin de comportamentul pârâților în raport de atributele legale ale acestora și nu de săvârșirea unor contravenții de către Primarul municipiului Craiova. Or, susține recurenta, în loc să se analizeze acțiunea astfel cum a fost formulată, instanțele s-au referit la raporturile create în baza Legii nr. 10/2001 cu Primarul municipiului Craiova și la contravențiile pe care Legea nr. 10/2001 le prevede ca posibile a fi săvârșite de primari.

O altă critică vizează neanalizarea temeiurilor legale invocate și anume Legea administrației publice locale în baza căreia a fost înființată și funcționează A.N.R.P. Reclamanta susține că obiectul acțiunii sale vizează obligația Primarului de a-i propune acordarea de bunuri în compensare în condițiile în care imobilul său preluat abuziv, nu poate fi restituit în natură. Din această perspectivă susține că încă din faza administrativă a încunoștiințat A.N.R.P. că Primarul municipiului Craiova îi încalcă drepturile prevăzute de Legea nr. 10/2001, fără însă a fi luate măsuri împotriva primarului. Or, în aceste condiții susține că instituțiile pârâte cu atribuții în privința corectei aplicări a Legii nr. 10/2001 nu și-au îndeplinit în nici un fel obligațiile legale.

O altă critică vizează motivarea hotărârii instanței de apel pe procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, motivare străină de obiectul dedus judecății, cu atât mai mult cu cât până în prezent nu a fost despăgubită în nici un fel cu privire la proprietatea sa evaluată la mai mult de 3 milioane euro. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte reține următoarele: Intr-o formă nesistematizată prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a menționat că e nemulțumită, în esență, de împrejurarea că Primăria Craiova a soluționat notificarea prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor stabilite și acordate de legea specială - Legea nr. 247/2005, iar nu sub forma compensării.

Trebuie menționat că toate precizările ce țin de atitudinea culpabilă a primăriei, în sensul tergiversării soluționării notificării și a stabilirii formei de reparație prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu pot fi analizate în acest dosar, deoarece unitatea notificată nu este parte în litigiul de față. Celor trei pârâți, prin acțiunea inițială și prin cea precizatoare, li se reproșează, în esență, că nu au exercitat măsuri eficiente și corespunzătoare în controlul și supravegherea fazei administrative pentru ca unitatea deținătoare să acorde în compensare bunuri pentru imobilul preluat, aceasta din urmă procedând la înstrăinarea bunurilor ce ar fi putut fi acordate în compensare până la soluționarea notificării.

În acest sens, se invocă dispozițiile art. 2 lit. f) și g) și art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și dispozițiile art. 1 parag. 1 lit. a), c) și g), precum și capitolul 2 art. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Pârâtelor A.N.R.P. și Instituția Prefecturii li se mai reproșează faptul că sunt persoane abilitate de lege să constate contravențiile săvârșite în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001 și să aplice sancțiuni, conform art. 33 și 38 din această lege, în forma actuală, sens în care acestea nu au procedat. Pârâtei D.N.A. i se impută faptul că nu a luat măsuri de prevenire și combatere a faptelor de corupție ale unității notificate în legătură cu modul de soluționare a notificării.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 2 lit. f) și art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 361/2005 de către primii doi pârâți, nu poate fi reținută întrunirea elementelor răspunderii delictuale, deoarece, în faza administrativă exercitarea atribuțiilor ce revin instituțiilor de stat respective exclude posibilitatea acestora de a determina unitatea notificată să acorde o anumită formă de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, și anume măsura acordării de bunuri în compensare, numai Primăria și, în anumite cazuri, instanța, putând decide în acest sens. În plus, pârâta A.N.R.P., conform art. 2 lit. f) din hotărârea de guvern amintită, are atribuția de control a fazei administrative de soluționare a notificării, desfășurate de ministere și celelalte instituții publice centrale, iar nu de primării, care sunt autorități ale administrației publice locale.

Forma de reparație propusă prin dispoziția emisă de unitatea deținătoare se poate cenzura în contradictoriu cu reclamanta și unitatea notificată, în procedura contestației prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 și care nu face obiectul acestui litigiu. De altfel, recursul formulat de reclamantă în litigiul având ca obiect soluția de respingere a contestației împotriva deciziei emisă de primar a fost respins irevocabil prin decizia civilă nr. 10236 din 18 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ce privește împrejurarea că A.N.R.P. și Instituția Prefecturii nu au procedat la constatarea contravențiilor săvârșite în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001 și stabilirea sancțiunilor incidente, nici aceste aspecte nu pot servi drept fundament pentru susținerea criticilor formulate, deoarece reclamanta nu expune în detaliu despre ce fapte ilicite este vorba și care ar fi contravențiile pe care pârâții ar fi trebuit să le constate.

În plus, în mod corect A.N.R.P. a restituit dosarul către instanță, având în vedere că reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției emisă de Primar; în acest caz nici Prefectul nu era în măsură să își dea avizul de legalitate asupra măsurilor dispuse prin actul emis de unitatea notificată, având în vedere existența unui litigiu pe rolul instanței în legătură cu forma de reparație stabilită de Primăria Craiova. Referitor la atribuțiile D.N.A. în prevenirea și combaterea infracțiunilor, nici acest aspect nu poate determina admiterea acțiunii, deoarece, la sesizarea penală a reclamantei, D.N.A. a efectuat acte premergătoare și, în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a acestora și a activității penale efectuate de organul de urmărire penală, există procedura plângerii reglementate de dreptul procesual penal.

Modalitatea în care au fost săvârșite aceste acte premergătoare și activitatea desfășurată de organul de urmărire penală nu poate forma obiect al cenzurii instanței civile de față. Ambele instanțe au motivat în funcție de obiectul pricinii și temeiul juridic invocat și au făcut referiri la dispozițiile Legii nr. 10/2001 în special în ceea ce privește contravențiile prevăzute de această lege, determinat de faptul că reclamanta a făcut vorbire prin acțiune și motivele de apel de încălcarea textelor de lege în materia enunțată mai sus, imputând celor doi pârâți nerespectarea dispozițiilor legale. Recursul este nefondat pentru aceste considerente, care înlocuiesc parțial considerentele ambelor instanțe, în ceea ce privește atribuțiile pârâților în faza acordării de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 10/2001, considerente ce nu au legătură cu cauza de față.

În aceste condiții, nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât instanțele anterioare au procedat la analiza acțiunii precizate în limitele obiectului și temeiului juridic invocat de aceasta prin cele două cereri. Recurenta nu arată nici în recurs ce drepturi procesuale i-au fost încălcate prin hotărârile atacate, fiind, în esență, nemulțumită de forma de reparație acordată, dar care nu poate fi cenzurată în acest proces. Cum, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta V.R.M. împotriva deciziei nr. 118A din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2012.