ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4573/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei

SC W.I. SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile

cumpărate în anul 2005, anexând dovada concilierii prealabile.

La data de 19 ianuarie 2010 reclamanta

a precizat că, în ipoteza în care există bunuri ce nu pot fi predate, întrucât

au fost înstrăinate sau distruse, solicită obligarea pârâtei la plata

contravalorii acestora. S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata

contravalorii lipsei de folosință. A mai arătat reclamanta că acțiunea vizează

predarea bunurilor, fiind ca atare o obligație „de a face”, iar textele de lege

ce întemeiază acțiunea sunt dispozițiile art. 1075 C. civ., acțiunea neavând ca

obiect „revendicare”.

Prin sentința civilă nr. 121 din 23

februarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea reclamantei,

instanța reținând, în esență, că bunurile mobile a căror predare s-a solicitat

nu mai erau în proprietatea pârâtei, astfel că nu mai exista posibilitatea

legală a înstrăinării acestora de către reclamantă în cursul anului 2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC E. SA criticile formulate vizând greșita reținere a

calității de proprietar în favoarea pârâtei și considerentele contradictorii

ale primei instanțe.

Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a

civilă, prin decizia nr. 50/ A din 23 februarie 2012, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantei, cu cheltuieli de judecată aferente, instanța de control

judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC E. SA care a solicitat admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei recurate și sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă își subsumează

criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.,

arătând, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța de control judiciar a

interpretat eronat situația de fapt proprie cauzei.

În continuare recurenta-reclamantă

prezintă pe scurt criticile aduse sentinței apelate, reproșând instanței de

apel ca motivarea acesteia nu răspunde criticilor pe care le-a formulat

raportându-se în susținere la situația de fapt specifică speței, la înscrisurile

depuse la dosar și la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Înalta Curte, examinând cererea de

recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost

circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de

nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 lit. c) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente.

Recursul, cale extraordinară de atac,

poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea

expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Argumentația adusă de

recurenta-reclamantă în susținerea criticilor vizează istoricul cauzei,

atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea

probatoriului, neîncadrabilă în temeiurile de drept indicate.

Așadar, simpla prezentare a motivelor

de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situații de fapt

și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept

care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de

recurs.

În considerarea celor ce preced,

constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

declarat de recurenta-

reclamantă SC E. SA

București împotriva deciziei nr. 50/ A

din 23 februarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara,

secția a Il-a civilă,

în temeiul art. 302

1

lit.

c)

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.