ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4080/2013

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8657/62/2011, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta SC T.A. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta Ia restituirea autoturismului marca M., fabricație 2007, precum și Ia plata despăgubirilor în sumă de 25.800 RON, reprezentând lipsa de folosință a acestui autoturism de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009 și până la data predării efective a acestuia, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.G.

în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SRL și în consecință: A fost obligată pârâta să restituie reclamantului autoturismul marca M. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 25.800 RON despăgubiri - folos de tras - calculată începând cu data de 03 noiembrie 2009 și până la predarea efectivă a autoturismului sus indicat. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.495,88 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul M.G. a dobândit autoturismul marca M., de la SC I.L., prin contractul de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009. Ca urmare unor reparații efectuate în temeiul contractului de prestări servicii din 23 aprilie 2002, încheiat între SC T.A.

SRL, în calitate de Prestator și SC T.C. SRL, în calitate de beneficiar, societatea beneficiară, actualmente aflată în procedură de insolvență, a acumulat datorii în sumă de 34.572,05 RON, situație în raport de care pârâta refuză restituirea autoturismului către reclamant. Pârâta SC T.A. SRL a refuzat restituirea autoturismului în litigiu invocând un drept de retenție asupra autovehiculului, apreciind că acesta este opozabil atât proprietarului inițial al lucrului, cât și proprietarului dobânditorului. Pârâta SC T.A. SRL, prin concluziile scrise depuse la dosar Ia data de 10 aprilie 2012, după rămânerea în pronunțare a cauzei, la data de 03 aprilie 2012, a invocat un drept de retenție asupra autoturismului în litigiu, arătând că în cauză sunt întrunite condițiile privind existența și exercitarea acestui drept de retenție, o astfel de cerere nemaiputând fi însă analizată de instanță după încheierea dezbaterilor, în fond, a cauzei și rămânerea în pronunțare.

În aceste condiții refuzul pârâtei de a reține, reclamantului, autoturismul în litigiu, a fost găsit ca lipsit de temei legal. Potrivit art. 480 C. civ. (în vigoare la data dobândirii în proprietate de către reclamant a autoturismului în litigiu) reclamantul M.G., ca proprietar al autoturismului în litigiu, are dreptul de a se bucura și dispune de bunul proprietar „în mod exclusiv și absolut". Fiind lipsit de folosința autoturismului în litigiu începând cu data de 03 noiembrie 2009 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din anul 2009), reclamantul are dreptul la despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului.

Potrivit evaluărilor depuse de firme de profil auto diferite, tariful mediu de închiriere pe zi a unui autoturism similar cu cel al reclamantului este de 35 euro/zi, cauzându-se astfel reclamantului un prejudiciu de peste 100.000 RON, calculat la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul solicitând doar suma de 25.800 RON. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC T.A. SRL. În motivarea cererii de apel se arată că potrivit contractului de prestații servicii din 23 aprilie 2008 și a devizelor de lucrări, T.C. SRL a beneficiat de operațiuni de service în atelierul service al apelantei pentru autoturismul marca M., culoare portocalie, operațiuni pentru care au fost emise o serie de facturi.

Caracterul cert și exigibil al creanței provenind din neachitarea reparațiilor a fost recunoscut de către lichidatorul judiciar al societății T.C. SRL, apelanta figurând înscrisă în tabelul creanțelor acestei societăți cu suma solicitată. Intimatul M.G. a formulat întâmpinare, în combaterea motivelor din apel, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Prin decizia nr. 163/Ap din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC T.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o. A obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M.G.

în cuantum de 4000 RON. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de apel nu s-au adus critici sentinței atacate, învocându-se chestiuni care privesc starea de fapt și un drept de retenție, în baza căruia apelanta a înțeles să rețină autoturismul a cărei restituire este solicitată de către reclamant. Autoturismul marca M., a cărui restituire a fost solicitată, nu a aparținut niciodată societății SC T.C. SRL, aceasta fiind doar utilizator, într-un contract de leasing încheiat cu SC I.L. SRL, adevăratul proprietar. Contractul de prestări servicii din 23 aprilie 2008 este încheiat între SC T.A. SRL și SC I.L. SRL. Or, între bunurile societății SC T.C. SRL, care este adevărata debitoare și cele ale reclamantului M.G., nu există nicio legătură.

Ca atare, creanțele invocate de apelantă și care au stat la baza reținerii autoturismului, în temeiului unui drept de retenție, nu pot fi opuse nici proprietarului inițial și nici reclamantului, întrucât creanțele invocate nu s-au născut dintr-un raport juridic între societatea de leasing și apelanta - pârâtă sau dintre intimatul - reclamat și apelanta - pârâtă. Pe de altă parte, în cauză nu este îndeplinită condiția existenței conexiunii datoriei cu lucru, dreptul de retenție nefiind instituit pnntr-o hotărâre judecătorească și nici invocat de către pârâtă printr-o cerere reconvențională, decât ca apărare de fond, prin concluziile scrise. Creanța invocată de către apelantă, pe lângă faptul că nu este certă - deoarece debitul este contestat de reclamant, iar o parte din acesta fost achitat prin O.P., prin polița CASCO - nu este nici exigibilă, ca urmare a neînsușirii contractului de prestări servicii de către intimatul reclamant.

Ca urmare, acest înscris, invocat ca izvor al unui debit nu este opozabil reclamantului. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că apelanta s-a înscris la masa credală a societății T.C. SRL, aspect care cu atât mai mult nu o îndreptățește să lipsească reclamantul de folosința bunului său. Pornind de la faptul că folosința este un atribut al proprietății și cum proprietatea este inviolabilă, ea neputând fi încălcată de nimeni, se poate afirma că nicio persoană nu poate fi lipsită de folosința bunului său, deoarece în caz contrar ar însemna să se încalce însuși dreptul său de proprietate, în chiar substanța sa, întrucât folosința este un atribut fundamental și, poate cel mai vizibil, al proprietății.

Or, fapta de a lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său, este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea de a se folosi de bunul respectiv. Un element esențial în caracterizarea faptei ca fiind ilicită, este aceea ca acțiunea să fie săvârșită fără drept. Pentru lipsa de folosință a autoturismului o perioadă mai mare de doi ani, reclamantul este îndreptățit să solicite acoperirea prejudiciului cauzal constând în contravaloarea așa numitei lipse de folosință. Reținându-se culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 4,000 RON reprezentând onorariu de avocat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâul SC T.A. SRL București, aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009. 2. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor formulate de către recurentă în apel cu privire la cuantumul despăgubirilor, aducându-se, astfel, o atingere dreptului său la un proces echitabil, în sensul art. 6 pct. 1 din CADOLF. 3. Decizia recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la neîndeplinirea condiției de existență a conexiunii dintre datorie și lucrul a cărui retenție s-a cerut.

4. Decizia instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de apel reținând faptul că recurenta-pârâtă nu ar deține o creanță certă, deoarece o parte din debit ar fi fost achitată printr-un ordin de plată, când în realitate debitul invocat de către recurentă nu a fost achitat nici până Ia data introducerii recursului și nici nu are ca obiect servicii de reparații prestate în temeiul vreunei polițe CASCO. S-a mai învederat instanței de recurs că în ce privește capătul de cerere privind restituirea autovehiculului, acesta a rămas fără obiect, având în vedere că autovehiculul a fost restituit reclamantului.

În ce privește critica de la pct. 2, privind cuantumul despăgubirilor, recurenta a mai susținut că nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, deoarece reținerea autoturismului s-a făcut în baza dreptul său de retenție asupra acestuia, drept care era opozabil și reclamantului, recurenta nefăcând altceva decât să-și exercite un drept al său legal. De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susținut că, în ce privește cuantumul prejudiciului, reclamantul nu a dovedit întinderea acestuia. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută.

Prin încheierea din 25 octombrie 2012, instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a apelului, arătând că prin această cerere nu s-a invocat o excepție de procedură ci s-a tins la modificarea obiectului, cauzei, chiar a părților din proces, fiind o cerere nouă, invocată pentru prima oară în calea de atac a apelului, în condițiile în care una dintre părțile contractante nu este parte în proces. De altfel, recurenta-pârâtă nici nu a atacat această încheiere cu recurs. 2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reținută. Instanța de apel a arătat că fapta ilicită a recurentei-pârâte constă în reținerea, fără drept, a autoturismului proprietate a reclamantului, arătând, totodată, că reclamantul are dreptul la contravaloarea lipsei de folosință, cuantumul acestui prejudiciu fiind calculat de către prima instanță.

Oricum, întinderea prejudiciului (nu existența, ca atare, a acestuia) vizează netemeinicia deciziei recurate, nu nelegalitatea acesteia, or, în calea de atac a recursului, netemeinicia deciziei recurate nu mai poate fi analizată, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 3. Nici cea de a treia critică nu poate fi reținută. În acest sens instanța de apel a argumentat faptul că nu există legătură între datoria pe care recurenta o pretinde de la reclamant și lucrul a cărui retenție s-a pretins de către recurentă, neexistând o relație contractuală între recurentă și reclamant, neexistând nici măcar o răspundere delictuală civilă. 4. Nici cea de a patra critică nu poate fi reținută.

Caracterul cert al creanței pe care recurenta ar deține-o față de o altă persoană nu interesează în speța de față, cât timp recurenta-pârâtă nu deține o creanță față de reclamantul-intimat, iar reținerea autoturismului, proprietatea reclamantului, s-a dovedit a fi una abuzivă. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta SC T.A. SRL București va fi obligată la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul M.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL București, împotriva deciziei nr. 163/Ap din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări. Obligă pârâta SC T.A. SRL București la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul M.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.