ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4080/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4080/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, sub nr. 8657/62/2011, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta
SC T.A. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige
pârâta Ia restituirea autoturismului marca M., fabricație 2007, precum și Ia
plata despăgubirilor în sumă de 25.800 RON, reprezentând lipsa de folosință a
acestui autoturism de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din
03 noiembrie 2009 și până la data predării efective a acestuia, precum și la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis acțiunea formulată
și precizată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SRL și în consecință:
A fost obligată
pârâta să restituie reclamantului autoturismul marca M.
A fost obligată
pârâta să plătească reclamantului suma de 25.800 RON despăgubiri - folos de tras
- calculată începând cu data de 03 noiembrie 2009 și până la predarea efectivă a
autoturismului sus indicat.
A fost obligată
pârâta să plătească reclamantului suma de 4.495,88 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul M.G. a dobândit autoturismul
marca M., de la SC I.L., prin contractul de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009.
Ca urmare unor
reparații efectuate în temeiul contractului de prestări servicii din 23 aprilie
2002, încheiat între SC T.A. SRL, în calitate de Prestator și SC T.C. SRL, în calitate
de beneficiar, societatea beneficiară, actualmente aflată în procedură de insolvență,
a acumulat datorii în sumă de 34.572,05 RON, situație în raport de care pârâta refuză
restituirea autoturismului către reclamant.
Pârâta SC T.A.
SRL a refuzat restituirea autoturismului în litigiu invocând un drept de retenție
asupra autovehiculului, apreciind că acesta este opozabil atât proprietarului inițial
al lucrului, cât și proprietarului dobânditorului.
Pârâta SC T.A.
SRL, prin concluziile scrise depuse la dosar Ia data de 10 aprilie 2012, după rămânerea
în pronunțare a cauzei, la data de 03 aprilie 2012, a invocat un drept de retenție
asupra autoturismului în litigiu, arătând că în cauză sunt întrunite condițiile
privind existența și exercitarea acestui drept de retenție, o astfel de cerere nemaiputând
fi însă analizată de instanță după încheierea dezbaterilor, în fond, a cauzei și
rămânerea în pronunțare.
În aceste condiții
refuzul pârâtei de a reține, reclamantului, autoturismul în litigiu, a fost găsit
ca lipsit de temei legal.
Potrivit art.
480 C. civ. (în vigoare la data dobândirii în proprietate de către reclamant a autoturismului
în litigiu) reclamantul M.G., ca proprietar al autoturismului în litigiu, are dreptul
de a se bucura și dispune de bunul proprietar „în mod exclusiv și absolut".
Fiind lipsit de
folosința autoturismului în litigiu începând cu data de 03 noiembrie 2009 (data
încheierii contractului de vânzare-cumpărare din anul 2009), reclamantul are dreptul
la despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului.
Potrivit evaluărilor
depuse de firme de profil auto diferite, tariful mediu de închiriere pe zi a unui
autoturism similar cu cel al reclamantului este de 35 euro/zi, cauzându-se astfel
reclamantului un prejudiciu de peste 100.000 RON, calculat la data introducerii
cererii de chemare în judecată, reclamantul solicitând doar suma de 25.800 RON.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâta SC T.A. SRL.
În motivarea cererii
de apel se arată că potrivit contractului de prestații servicii din 23 aprilie 2008
și a devizelor de lucrări, T.C. SRL a beneficiat de operațiuni de service în atelierul
service al apelantei pentru autoturismul marca M., culoare portocalie, operațiuni
pentru care au fost emise o serie de facturi.
Caracterul cert
și exigibil al creanței provenind din neachitarea reparațiilor a fost recunoscut
de către lichidatorul judiciar al societății T.C. SRL, apelanta figurând înscrisă
în tabelul creanțelor acestei societăți cu suma solicitată.
Intimatul M.G.
a formulat întâmpinare, în combaterea motivelor din apel, solicitând respingerea
acestuia, ca nefondat.
Prin decizia
nr. 163/Ap din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins
apelul formulat de apelanta pârâtă SC T.A. SRL împotriva sentinței civile nr.
193 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o.
A obligat apelanta
la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M.G. în cuantum de 4000 RON.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea de
apel nu s-au adus critici sentinței atacate, învocându-se chestiuni care privesc
starea de fapt și un drept de retenție, în baza căruia apelanta a înțeles să rețină
autoturismul a cărei restituire este solicitată de către reclamant.
Autoturismul marca
M., a cărui restituire a fost solicitată, nu a aparținut niciodată societății SC
T.C. SRL, aceasta fiind doar utilizator, într-un contract de leasing încheiat cu
SC I.L. SRL, adevăratul proprietar. Contractul de prestări servicii din 23
aprilie 2008 este încheiat între SC T.A. SRL și SC I.L. SRL. Or, între bunurile
societății SC T.C. SRL, care este adevărata debitoare și cele ale reclamantului
M.G., nu există nicio legătură.
Ca atare, creanțele
invocate de apelantă și care au stat la baza reținerii autoturismului, în temeiului
unui drept de retenție, nu pot fi opuse nici proprietarului inițial și nici reclamantului,
întrucât creanțele invocate nu s-au născut dintr-un raport juridic între societatea
de leasing și apelanta - pârâtă sau dintre intimatul - reclamat și apelanta - pârâtă.
Pe de altă parte,
în cauză nu este îndeplinită condiția existenței conexiunii datoriei cu lucru, dreptul
de retenție nefiind instituit pnntr-o hotărâre judecătorească și nici invocat de
către pârâtă printr-o cerere reconvențională, decât ca apărare de fond, prin concluziile
scrise.
Creanța invocată
de către apelantă, pe lângă faptul că nu este certă - deoarece debitul este contestat
de reclamant, iar o parte din acesta fost achitat prin O.P., prin polița CASCO -
nu este nici exigibilă, ca urmare a neînsușirii contractului de prestări servicii
de către intimatul reclamant.
Ca urmare, acest
înscris, invocat ca izvor al unui debit nu este opozabil reclamantului.
Din documentele
depuse la dosarul cauzei rezultă că apelanta s-a înscris la masa credală a societății
T.C. SRL, aspect care cu atât mai mult nu o îndreptățește să lipsească reclamantul
de folosința bunului său.
Pornind de la
faptul că folosința este un atribut al proprietății și cum proprietatea este inviolabilă,
ea neputând fi încălcată de nimeni, se poate afirma că nicio persoană nu poate fi
lipsită de folosința bunului său, deoarece în caz contrar ar însemna să se încalce
însuși dreptul său de proprietate, în chiar substanța sa, întrucât folosința este
un atribut fundamental și, poate cel mai vizibil, al proprietății.
Or, fapta de a
lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său, este direct vătămătoare acesteia,
încălcându-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea
de a se folosi de bunul respectiv. Un element esențial în caracterizarea faptei
ca fiind ilicită, este aceea ca acțiunea să fie săvârșită fără drept.
Pentru lipsa de
folosință a autoturismului o perioadă mai mare de doi ani, reclamantul este îndreptățit
să solicite acoperirea prejudiciului cauzal constând în contravaloarea așa numitei
lipse de folosință.
Reținându-se culpa
procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, aceasta a fost obligată
la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 4,000 RON reprezentând
onorariu de avocat în apel.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs recurenta-pârâul SC T.A. SRL București, aducându-i următoarele
critici:
Instanța de
apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 2009.
Instanța de
apel nu s-a pronunțat asupra criticilor formulate de către recurentă în apel cu
privire la cuantumul despăgubirilor, aducându-se, astfel, o atingere dreptului său
la un proces echitabil, în sensul art. 6 pct. 1 din CADOLF.
Decizia recurată
cuprinde motive contradictorii cu privire la neîndeplinirea condiției de existență
a conexiunii dintre datorie și lucrul a cărui retenție s-a cerut.
Decizia instanței
de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de apel reținând faptul
că recurenta-pârâtă nu ar deține o creanță certă, deoarece o parte din debit ar
fi fost achitată printr-un ordin de plată, când în realitate debitul invocat de
către recurentă nu a fost achitat nici până Ia data introducerii recursului și nici
nu are ca obiect servicii de reparații prestate în temeiul vreunei polițe CASCO.
S-a mai învederat
instanței de recurs că în ce privește capătul de cerere privind restituirea autovehiculului,
acesta a rămas fără obiect, având în vedere că autovehiculul a fost restituit reclamantului.
În ce privește
critica de la pct. 2, privind cuantumul despăgubirilor, recurenta a mai susținut
că nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, deoarece reținerea autoturismului
s-a făcut în baza dreptul său de retenție asupra acestuia, drept care era opozabil
și reclamantului, recurenta nefăcând altceva decât să-și exercite un drept al său
legal.
De asemenea, recurenta-pârâtă
a mai susținut că, în ce privește cuantumul prejudiciului, reclamantul nu a dovedit
întinderea acestuia.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul
este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică
nu poate fi reținută.
Prin încheierea
din 25 octombrie 2012, instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare
a apelului, arătând că prin această cerere nu s-a invocat o excepție de procedură
ci s-a tins la modificarea obiectului, cauzei, chiar a părților din proces, fiind
o cerere nouă, invocată pentru prima oară în calea de atac a apelului, în condițiile
în care una dintre părțile contractante nu este parte în proces.
De altfel, recurenta-pârâtă
nici nu a atacat această încheiere cu recurs.
Nici cea de
a doua critică nu poate fi reținută.
Instanța de apel
a arătat că fapta ilicită a recurentei-pârâte constă în reținerea, fără drept, a
autoturismului proprietate a reclamantului, arătând, totodată, că reclamantul are
dreptul la contravaloarea lipsei de folosință, cuantumul acestui prejudiciu fiind
calculat de către prima instanță.
Oricum, întinderea
prejudiciului (nu existența, ca atare, a acestuia) vizează netemeinicia deciziei
recurate, nu nelegalitatea acesteia, or, în calea de atac a recursului, netemeinicia
deciziei recurate nu mai poate fi analizată, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.
civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Nici cea de
a treia critică nu poate fi reținută.
În acest sens
instanța de apel a argumentat faptul că nu există legătură între datoria pe care
recurenta o pretinde de la reclamant și lucrul a cărui retenție s-a pretins de către
recurentă, neexistând o relație contractuală între recurentă și reclamant, neexistând
nici măcar o răspundere delictuală civilă.
Nici cea de
a patra critică nu poate fi reținută.
Caracterul cert
al creanței pe care recurenta ar deține-o față de o altă persoană nu interesează
în speța de față, cât timp recurenta-pârâtă nu deține o creanță față de reclamantul-intimat,
iar reținerea autoturismului, proprietatea reclamantului, s-a dovedit a fi una abuzivă.
Având în vedere
cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul, ca nefondat.
În baza art. 274
C. proc. civ., pârâta SC T.A. SRL București va fi obligată la plata sumei de 2000
RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL București, împotriva deciziei nr. 163/Ap
din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări.
Obligă pârâta
SC T.A. SRL București la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată,
către reclamantul M.G.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.