ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5073/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2396 din 4 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul I.V., și a constatat că

acesta din urmă are calitatea de colaborator al securității.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: conform prevederilor

art. 3 lit. g) și art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității a procedat la verificarea, din oficiu, sub

aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, a

pârâtul I.V., care la data declanșării verificărilor era candidat la funcția de

primar al localității Ș., județul Botoșani.

Ca urmare, s-a

întocmit nota de constatare din 16 iunie 2008.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, este colaborator al Securității

și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea

voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Pârâtul îndeplinește condițiile

cerute de aceste dispoziții legale, întrucât a fost contactat de organul de securitate,

s-au purtat discuții „în legătură cu unele aspecte legate de sarcinile deosebit

de importante pe care le au organele M.I. pentru prevenirea infracțiunilor și a

oricăror evenimente grave", pârâtul a semnat angajament scris, „a fost instruit

cu privire la necesitatea păstrării secretului acestei colaborări și a informării

/.../atunci când sunt suspiciuni de deconspirare sau apar alte probleme deosebite"

și a acceptat folosirea de către organele de securitate a garsonierei în care locuiește.

Punerea la dispoziția

organelor de securitate a locuinței s-a făcut voluntar, împrejurare ce rezultă din

semnarea Angajamentului la data de 21 februarie 1979 și din consemnările ofițerilor

din care rezultă că pârâtul „a pus la dispoziție o cheie de la garsonieră".

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit prima instanță

a admis acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, constatând

că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b), teza

a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru stabilirea calității de colaborator al Securității,

fără a-și exercita rolul activ în cercetarea caracterului fals al unor informații

conținute în nota de constatare din 16 iunie 2008, respectiv faptul că la data semnării

angajamentului era militar în termen și că în fapt constatarea se întemeiază pe

consemnările făcute de ofițerii de securitate, al căror grad de veridicitate nu

a fost verificat.

A mai arătat recurentul-reclamant

că în fapt angajamentul invocat prin nota de constatare a fost semnat sub presiune

psihică acesta având în acel moment calitatea de militar în termen și obligația

de a respecta ordinele și ierarhia militară.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată vă recursul

declarat în cauză este nefondat.

Criticile recurentului

vizează în fapt aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b)

teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/208.

Potrivit acestor prevederi

legale “colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de

informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității

a locuinței sau a altui spațiu care îl deținea precum și cei care, având calitatea

de rezidenți au Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Din perspectiva acestor

prevederi legale cât și a probatoriului administrat în cauză, instanța de control

judiciar constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de “gazdă casă

de întâlnire” semnând un angajament la data de 21 februarie 1979 prin care și-a

dat consimțământul privind punerea la dispoziție a spațiului de locuit pe care îl

deținea, pentru realizarea de întâlniri ale organelor Securității Statului cu rețeaua

informativă a acestora.

Criticile recurentului

potrivit cărora punerea la dispoziție a spațiului respectiv a fost determinată de

presiunile psihice exercitate asupra acestuia, nu pot fi primite întrucât sunt contrazise

de angajamentul semnat de acesta, fapt care dovedește că punerea la dispoziție a

fost un act voluntar, acesta primind de altfel și recompensă materială conform documentului

depus la dosarul de fond al cauzei.

Înalta Curte constată

că în mod corect instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat în

cauză că sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator

al Securității a acestuia, conform dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a IV-a din

O.U.G. nr. 24/2008, interpretarea acestor dispoziții fiind în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 953/2011.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul I.V. împotriva

sentinței nr. 2396 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.