ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin Sentința nr. 2115 din 4 mai 2010, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâtul Ș.I.R., și a constatat calitatea de

colaborator al Securității a pârâtului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a

desfășurat-o se circumscrie definiției date de legiuitor noțiunii de

colaborator al Securității, prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

reținând, în esență, următoarele:

Din conținutul

Angajamentului din 24 martie 1983 reiese că pârâtul a acceptat colaborarea în

secret cu organe ale Securității statului în sensul punerii la dispoziție a

biroului administrației blocului aflat în folosința sa pentru rezolvarea de

către organele fostei Securități a unor probleme specifice muncii acestora, cu

consemnarea păstrării confidențialității acestui angajament.

Numele conspirativ al

pârâtului era acela de „S.", existând în dosarul ce purta chiar acest

nume, atât aprecieri pozitive ale organelor fostei Securități la adresa

pârâtului, dar și schițe ale spațiului pus la dispoziția acestora de către

pârât.

Reține prima instanță

că, din probele administrate în cauză de reclamant, respectiv angajamentul

semnat de către pârât la 24 martie 1983 și notele și rapoartele ofițerilor de

Securitate depuse la dosar, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile

legale, anume aceea de a fi înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu

pe care îl deținea, este îndeplinită, pârâtul fiind de acord să pună la

dispoziția organelor Securității locuința sa pentru efectuarea unei activități

specifice.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, și cea de-a doua condiție prevăzută de

art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, pârâtul

obligându-se să pună spațiul pe care îl folosea la dispoziția organelor

Securității în mod voluntar.

Astfel, reține

instanța de fond, din angajamentul semnat de către pârât, reiese că în mod

benevol pârâtul a consimțit la transformarea spațiului în care își desfășura

activitatea sa de administrator în casă de întâlniri a organelor Securității,

obligându-se totodată și la păstrarea confidențialității legăturii sale, cu

lucrătorii Securității.

Prima instanță a

înlăturat argumentele pârâtului referitoare la faptul că nu există nicio dovadă

a colaborării sale cu organele de securitate și că a fost supus unui șantaj din

partea acestora, în considerarea conținutului angajamentului său din 24 martie

1983 și a dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008,

reținând că acestea nu condiționează stabilirea calității de colaborator al

Securității de existența unor dovezi referitoare la transmiterea unor

informații de natura celor relevate de pârât.

de Ș.I.R.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală a declarat recurs pârâtul

Ș.I.R. invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, precum și prevederile art.

304

1

C. proc. civ.

Recurentul a criticat

hotărârea formulată sub următoarele aspecte:

2.1. Considerentele

Curții de Apel sunt contradictorii întrucât se referă la locuința personală

pusă la dispoziția Securității, când, în realitate reclamantul se referise la

un alt spațiu pe care îl deținea în calitate de administrator.

2.2. S-au ignorat

apărările referitoare la titularul dreptului de a dispune asupra spațiului

respectiv, care era Comitetul Asociației de Proprietari, precum și împrejurarea

că dreptul de proprietate aparținea statului.

2.3. S-a reținut fără

temei că punerea la dispoziție s-a realizat voluntar.

În realitate, afirmă

recurentul, chiar din înscrisurile prezentate de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității rezultă că a fost șantajat de organele de

Securitate, care, pretextând că Ș.I.R. este în neregulă nedepunând Cărțile de

imobil la Evidența Populației, l-au forțat să-și dea acceptul pentru folosirea

spațiului uscătoriei imobilului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru

motivele arătate în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța

de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect constatarea calității

de colaborator al Securității a intimatului-pârât Ș.I.R., în temeiul art. 2

lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității.

Intimatul-pârât

Ș.I.R. se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu

existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de

colaborator al acesteia, potrivit art. 33 alin. (1) și art. 3 lit. z) din

O.U.G. nr. 24/2008, în privința sa acestea fiind demarate la solicitarea

Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Prima instanță a

stabilit în mod corect, pe baza probei cu înscrisuri administrate, respectiv a

angajamentului datat 24 martie 1983, că recurentul-pârât a pus la dispoziția

organelor de securitate „biroul administrației blocului” unde își desfășura

activitatea în calitate de administrator.

Însă, Curtea de Apel

nu a analizat în considerentele hotărârii examinate apărările pârâtului

referitoare la contextul în care a semnat angajamentul respectiv, adică acele

împrejurări care rezultă din înscrisurile depuse de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și care converg către ideea că nu a existat o

punere la dispoziție a spațiului în mod benevol, voluntar.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008:

„Colaborator al

Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a

altui spațiu pe care îl deținea”.

Ca urmare, stabilirea

calității de colaborator al Securității este indisolubil legată de caracterul

voluntar al punerii la dispoziție a unui spațiu.

Or, Înalta Curte

constată că în cauza de față o astfel de dovadă nu s-a făcut.

În concret, din

înscrisurile depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, rezultă următoarea situație de fapt.

La data de 23 martie

1983, în Referatul „cu propunerea de recrutare ca gazdă casă de întâlniri a

numitului Ș.I.R.” organele de Securitate expuneau avantajele „utilizării

biroului administrației blocului de pe str. F.”, care se găsea într-o zonă de

interes informativ, în care locuiau angajați ai „Aeroportului, Aerobazei

Utilitare și Aeroclubului”. În acest înscris este prezentată atât situația

spațiului respectiv, la care are acces „administratorul blocului și cel care

are cheile ... numitul Ș.I.R.”, dar și modalitatea în care s-a realizat

abordarea acestei persoane. În această privință, ofițerul de Securitate a indicat

că „pretextând nedepunerea cărților de imobil la Evidența populației l-am

cunoscut personal și i-am cerut să-mi arate biroul administrației și al

Comitetului de bloc”. S-a stabilit, în acest context că „recrutarea se va

efectua joi, 24 martie 1983, cu ocazia prezentării sale la organele de miliție

cu cărțile de imobil”.

Pe aceeași linie este

și nota raport privind cunoașterea personală, datată 22 martie 1983, în care

s-a reținut că s-au purtat discuții „pe marginea cărților de imobil pe care

trebuie să le prezinte la miliție, pretext pentru discuțiile ulterioare” și că

„Joi, 24 martie 1983, orele 17.00, se va prezenta la Evidența populației pentru

prezentarea cărților de imobil, ocazie cu care vom continua discuțiile cu

privire la locatari și spațiile folosite de aceștia”.

Contextul redat

anterior, analizat prin prisma realităților epocii respective și a

consecințelor ce puteau decurge din derularea unor cercetări în legătură cu

mențiunile din Cartea de Imobil, care aveau ca scop supravegherea circulației

persoanelor, a convins instanța de recurs că nu a existat din partea

recurentului o punere la dispoziție voluntară a încăperii în care funcționa

administrația imobilului respectiv.

Ca atare, numai

pentru acest motiv, invocat la pct. I.2.3. din decizie se va admite recursul de

față.

Celelalte două motive

de recurs sunt vădit nefondate.

Astfel, eroarea

semnalată în primul motiv de recurs are un caracter vădit material iar nu de

judecată. Rezultă cu claritate din ansamblul considerentelor că prima instanță

a avut în vedere spațiul administrației blocului iar nu locuința personală a

recurentului.

De asemenea, titlul

cu care deținea spațiul în discuție nu prezintă relevanță, câtă vreme norma

legală nu distinge, fiind suficient, din perspectiva voinței legiuitorului, ca

persoana vizată să fi avut acces la spațiu și un oarecare control asupra

acestuia. Or, câtă vreme recurentul „are cheile camerei punctate”, această

cerință a legii era îndeplinită.

Conchizând, Înalta

Curte reține că în cauză există elemente consistente care converg către

concluzia că punerea la dispoziție a spațiului nu a fost voluntară și, deci, nu

sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru constatarea calității de

colaborator al Securității în persoana recurentului.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., se va admite recursul,

modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securități, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Ș.I.R. împotriva Sentinței nr. 2115 din 4 mai 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 31 martie 2011.