ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul M.C., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în fapt, pârâtul M.C. deține funcția de judecător la Curtea

de Apel Craiova, iar conform prevederilor art. 3 lit. l) coroborat cu art. 33

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 293/2008, pârâtul este verificat de către Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, la cererea domnului I.S., cerere înregistrată la 07

februarie 2008, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau de colaborator

al Securității.

Reclamantul a arătat că,

așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare din 20 mai 2008, pârâtul a

fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 06

februarie 1974, cu numele conspirativ „B.N.”, recrutarea fiind confirmată, în afara

consemnărilor făcute de ofițerii de securitate care atestă că pârâtul „a fost de

acord cu punerea de acord a apartamentului ce-l ocupă”, și de existența angajamentului

olograf.

Reclamantul a afirmat

că pârâtul a pus la dispoziție spațiul deținut înlesnind activitatea de culegere

de informații de la rețeaua informativă, nefiind relevantă natura informațiilor

culese. S-a arătat și faptul că pe parcursul celor zece ani de colaborare (1974-1983),

pârâtul a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în

anii 1975, 1976, 1977 și de asemenea „Gazda a furnizat și informații”.

În ceea ce privește cea

de-a doua condiție impusă de legiuitor, reclamantul a susținut că și aceasta este

îndeplinită, punerea la dispoziție a spațiului făcându-se în mod voluntar de către

pârât.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că informațiile

pe care le-a furnizat nu sunt de natură să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, ci se referă la fapte de notorietate publică, precum și

faptul că nu există nici o dovadă produsă de reclamant că persoanele respective

au avut de suferit pentru faptele pe care le-a relatat.

Pârâtul a mai invocat

și faptul că în opinia sa, judecătorii (funcție pe care o ocupă) sunt scutiți de

la procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, astfel că acțiunea este lipsită de

temei legal.

Prin încheierea de ședință

publică de la data de 2 martie 2010, instanța a admis cererea formulată de pârât

privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 303/2004,

a dispus sesizarea Curții Constituționale și a suspendat cauza.

Cauza a fost repusă pe

rol la data de 7 iunie 2011, după soluționarea excepției de neconstituționalitate

prin Decizia nr. 209/2011, prin care Curtea Constituțională a respins excepția ca

neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 4048 din 7 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul M.C. și a constatat calitatea

pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că pârâtul a fost

recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri

„B.N.” la data de 07 februarie 1974, astfel cum rezultă din raportul privind modul

cum a decurs recrutarea ca gazdă de întâlniri a numitului M.C., recrutarea fiind

confirmată și de existența angajamentului olograf semnat la data de 06

februarie 1974.

Instanța a apreciat că

din materialul probator administrat în cauză rezultă că pentru colaborarea

prin facilitarea culegerii de informații trebuie îndeplinite

cumulativ două condiții: i) înlesnirea activității de culegere de informații de

la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția organelor de securitate

"a locuinței sau a altui spațiu" deținut și ii) punerea la dispoziția

Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar.

S-a reținut că prima condiție

este îndeplinită în speță, deoarece, pentru asigurarea conspirativității, organele

de securitate au contactat și recrutat pe pârât, la data de 06 februarie 1974, în

angajamentul semnat de titular precizându-se următoarele: „Mă angajez să pun la

dispoziția organelor securității statului prin punerea la dispoziție a apartamentului

ce-l ocup”, adăugând că „(…) mă angajez să nu discut cu nimeni despre sprijinul

acordat organelor de securitate”, că pe parcursul perioadei de colaborare, respectiv

1974 - 22 aprilie 1983, acesta a furnizat informații, iar pentru sprijinul acordat

organelor de Securitate, prin punerea la dispoziție a apartamentului său, pârâtul

a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în anii 1975,

1976, 1977.

A constatat instanța că

și cea de-a doua condiție a textului de lege este îndeplinită, fapt dovedit prin

semnarea angajamentului din care rezultă că punerea la dispoziție a apartamentului

pârâtului s-a făcut de către acesta în mod voluntar.

În ceea ce privește apărările

pârâtului formulate prin întâmpinare,

Curtea a apreciat că nu sunt în măsură a duce

la respingerea acțiunii reclamantului, iar având în vedere faptul că pârâtul a acceptat

nesilit colaborarea cu organele de securitate, apărările acestuia nu pot fi reținute

în raționamentul juridic al cauzei.

Față de aceste constatări,

instanța a concluzionat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității

în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile

nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

pârâtul M.C., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță

în vederea administrării probatoriului solicitat și a altor probe ce se impun pentru

soluționarea justă a pricinii.

A învederat recurentul,

prin motivele cererii de recurs, că sentința pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nelegală și netemeinică,

în condițiile în care instanța, de fond a abdicat de la rolul său activ, impus de

art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., de a stărui prin toate mijloacele legale

pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii concrete a faptelor și aplicării corecte

a legii, cu ordonarea probelor impuse de speță, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Prima instanță, s-a arătat,

a luat în considerare numai probele administrate de reclamant, apreciate ca suficiente

și lămuritoare, și a respins; în mod neîntemeiat cererea recurentului de a produce

probe în apărare, probe pe care le-a considerat ca fiind nerelevante, cu toate că

nu se putea cunoștea conținutul și relevanța lor atâta timp cât nu au fost administrate.

Apărările pârâtului, s-a mai susținut, nu au fost în niciul fel verificate, încălcându-se

astfel principiul egalității părților în procesul civil și principiul dreptului

la apărare.

S-a apreciat că judecătorul

fondului printr-un raționament absurd a concluzionat că pârâtul recurent nu a indicat

faptele ce urmează a fi probate, și pe de altă parte a relevat că apărările formulate

prin întâmpinare nu sunt în măsură să ducă la respingerea acțiunii, deși au fost

arătate împrejurările în care au fost smulse declarațiile și semnăturile ce sunt

considerate probe dar și situația în care pârâtul era dependent moral și psihic

de ofițerul de securitate care a instrumentat dosarul. În aceste condiții, s-a arătat

de către recurent că era necesară audierea martorilor, pentru a fi stabilită o situație

de fapt adevărată și a fi interpretat corect actul juridic dedus judecății. Neprocedând

astfel, instanța de judecată a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului,

impunându-se astfel, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere

spre rejudecare la aceiași instanță.

În al doilea rând, recurentul

a susținut că sentința atacată este nelegală și sub aspectul nemotivării soluției

adoptate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în urma analizei, în

contradictoriu, a faptelor săvârșite de către pârât, în urmă cu aproape o jumătate

de secol, cât și condițiile și motivele săvârșirii acestor fapte în contextul social

politic de la vremea respectivă. Instanța de fond, a reiterat pârâtul, i-a încălcat

dreptul la un proces echitabil în sensul că nu i-a dat posibilitatea de a se apăra

în scopul verificării susținerilor sale, și a procedat la o însușire mecanică a

concluziilor reclamantului, fără verificare îndeplinirii condițiilor impuse de lege,

în special a condiției vătămării drepturilor fundamentale ale vreunei persoane verificate

prin colaborarea pârâtului.

În fine, s-a relevat că

nelegalitatea hotărârii atacate rezultă și din aplicarea greșită a legii, deoarece

finalitatea, scopul legii, este acela de a stabili persoanele care au "determinat

prin activitatea lor, definite în concret pentru recurent, de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, care au vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului".

A menționat recurentul că instanța nu a verificat modalitatea sa de participare

la activitatea serviciilor de informații, aceasta fiind fără vinovăție și fără a

se produce vreo încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Instanța de fond,

s-a mai arătat, nu a stabilit pe baza unei judecăți drepte calitatea pârâtului de

colaborator al Securității, determinându-se crearea i unor premize de răspundere

morală și juridică necuvenită, cu consecințele determinate de vechea lege, declarată

neconstituțională.

În drept au fost invocate

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin concluziile scrise

depuse pentru termenul de judecată de azi recurentul a solicitat, în subsidiar,

după admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca

neîntemeiată a acțiunii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

pe motiv că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

Intimatul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul urmează a fi

respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, se reține

că este neîntemeiată critica din recurs privind nerespectarea de către instanța

de fond a principiului rolului activ al judecătorului, precum și nesocotirea dreptului

de apărare al recurentului, cererea pârâtului de administrare a probei cu martori

fiind respinsă motivat, ea fiind nerelevantă și neconcludentă prin raportare la

obiectul acțiunii și la motivele de fapt și de drept ale acesteia.

Sub aspectul fondului

recursului, se constată că în mod întemeiat prin sentința recurată a fost admisă

acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată

calitatea pârâtului M.C. de colaborator al Securității, acesta înlesnind culegerea

de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității

a locuinței.

Într-adevăr, s-a probat

în litigiu, cu înscrisurile depuse de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, că pârâtul a semnat la data de 6 februarie 1974 un angajament

prin care s-a obligat să sprijine organele Securității prin punerea voluntară la

dispoziție a apartamentului pe care îl ocupa împreună cu familia, că în acest apartament

(casa B.N.) au avut loc timp de mai mulți ani întâlniri ale ofițerilor de securitate

cu rețeaua informativă și că recurentul a fost recompensat, pentru serviciul făcut

Securității, cu diferite sume de bani (200 ROL în anul 1974, și câte 300 ROL în

anii 1975, 1976 și 1977).

Prin urmare prima instanță

a reținut judicios, în cauză, că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) fraza

IV

teza

I

din O.U.G. nr. 24/2008,

cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că „Colaborator al Securității

este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin

punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care

îl deținea (....)", această ipoteză legală neincluzând și cerința privitoare

la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Incontestabil, sunt întrunite,

în speță, cele două condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) fraza

IV

teza

I

din O.U.G. nr. 24/2008,

cu modificările și completările ulterioare, deoarece: a) înlesnirea activității

de culegere de informații de la rețeaua informativă s-a făcut prin punerea la dispoziția

organelor de Securitate a locuinței pârâtului; b) punerea la dispoziția Securității

a locuinței s-a făcut de către recurent în mod voluntar, acest lucru rezultând cu

claritate atât din angajamentul semnat cât și din raportul privind modul cum a decurs

recrutarea ca gazdă casă de întâlniri, întocmit de ofițerul operativ la data de

7 februarie 1974.

În aceste condiții, constatând

că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și

temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.C.

împotriva sentinței civile nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.C. împotriva sentinței civile nr. 4048 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.