ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.C., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, pârâtul M.C. deține funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova, iar conform prevederilor art. 3 lit. l) coroborat cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pârâtul este verificat de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la cererea domnului I.S., cerere înregistrată la 07 februarie 2008, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau de colaborator al Securității.

Reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare din 20 mai 2008, pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 06 februarie 1974, cu numele conspirativ „B.N.”, recrutarea fiind confirmată, în afara consemnărilor făcute de ofițerii de securitate care atestă că pârâtul „a fost de acord cu punerea de acord a apartamentului ce-l ocupă”, și de existența angajamentului olograf. Reclamantul a afirmat că pârâtul a pus la dispoziție spațiul deținut înlesnind activitatea de culegere de informații de la rețeaua informativă, nefiind relevantă natura informațiilor culese. S-a arătat și faptul că pe parcursul celor zece ani de colaborare (1974-1983), pârâtul a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în anii 1975, 1976, 1977 și de asemenea „Gazda a furnizat și informații”.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de legiuitor, reclamantul a susținut că și aceasta este îndeplinită, punerea la dispoziție a spațiului făcându-se în mod voluntar de către pârât. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că informațiile pe care le-a furnizat nu sunt de natură să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ci se referă la fapte de notorietate publică, precum și faptul că nu există nici o dovadă produsă de reclamant că persoanele respective au avut de suferit pentru faptele pe care le-a relatat. Pârâtul a mai invocat și faptul că în opinia sa, judecătorii (funcție pe care o ocupă) sunt scutiți de la procedura prevăzută de O.U.G.

nr. 24/2008, astfel că acțiunea este lipsită de temei legal. Prin încheierea de ședință publică de la data de 2 martie 2010, instanța a admis cererea formulată de pârât privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 303/2004, a dispus sesizarea Curții Constituționale și a suspendat cauza. Cauza a fost repusă pe rol la data de 7 iunie 2011, după soluționarea excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 209/2011, prin care Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 4048 din 7 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul M.C.

și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că pârâtul a fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri „B.N.” la data de 07 februarie 1974, astfel cum rezultă din raportul privind modul cum a decurs recrutarea ca gazdă de întâlniri a numitului M.C., recrutarea fiind confirmată și de existența angajamentului olograf semnat la data de 06 februarie 1974. Instanța a apreciat că din materialul probator administrat în cauză rezultă că pentru colaborarea prin facilitarea culegerii de informații trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: i) înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția organelor de securitate "a locuinței sau a altui spațiu" deținut și ii) punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar.

S-a reținut că prima condiție este îndeplinită în speță, deoarece, pentru asigurarea conspirativității, organele de securitate au contactat și recrutat pe pârât, la data de 06 februarie 1974, în angajamentul semnat de titular precizându-se următoarele: „Mă angajez să pun la dispoziția organelor securității statului prin punerea la dispoziție a apartamentului ce-l ocup”, adăugând că „(…) mă angajez să nu discut cu nimeni despre sprijinul acordat organelor de securitate”, că pe parcursul perioadei de colaborare, respectiv 1974 - 22 aprilie 1983, acesta a furnizat informații, iar pentru sprijinul acordat organelor de Securitate, prin punerea la dispoziție a apartamentului său, pârâtul a fost recompensat cu sume de bani: 200 ROL în anul 1974, câte 300 ROL în anii 1975, 1976, 1977. A constatat instanța că și cea de-a doua condiție a textului de lege este îndeplinită, fapt dovedit prin semnarea angajamentului din care rezultă că punerea la dispoziție a apartamentului pârâtului s-a făcut de către acesta în mod voluntar.

În ceea ce privește apărările pârâtului formulate prin întâmpinare, Curtea a apreciat că nu sunt în măsură a duce la respingerea acțiunii reclamantului, iar având în vedere faptul că pârâtul a acceptat nesilit colaborarea cu organele de securitate, apărările acestuia nu pot fi reținute în raționamentul juridic al cauzei. Față de aceste constatări, instanța a concluzionat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva sentinței civile nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul M.C., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță în vederea administrării probatoriului solicitat și a altor probe ce se impun pentru soluționarea justă a pricinii.

A învederat recurentul, prin motivele cererii de recurs, că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nelegală și netemeinică, în condițiile în care instanța, de fond a abdicat de la rolul său activ, impus de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii concrete a faptelor și aplicării corecte a legii, cu ordonarea probelor impuse de speță, chiar dacă părțile se împotrivesc. Prima instanță, s-a arătat, a luat în considerare numai probele administrate de reclamant, apreciate ca suficiente și lămuritoare, și a respins; în mod neîntemeiat cererea recurentului de a produce probe în apărare, probe pe care le-a considerat ca fiind nerelevante, cu toate că nu se putea cunoștea conținutul și relevanța lor atâta timp cât nu au fost administrate.

Apărările pârâtului, s-a mai susținut, nu au fost în niciul fel verificate, încălcându-se astfel principiul egalității părților în procesul civil și principiul dreptului la apărare. S-a apreciat că judecătorul fondului printr-un raționament absurd a concluzionat că pârâtul recurent nu a indicat faptele ce urmează a fi probate, și pe de altă parte a relevat că apărările formulate prin întâmpinare nu sunt în măsură să ducă la respingerea acțiunii, deși au fost arătate împrejurările în care au fost smulse declarațiile și semnăturile ce sunt considerate probe dar și situația în care pârâtul era dependent moral și psihic de ofițerul de securitate care a instrumentat dosarul. În aceste condiții, s-a arătat de către recurent că era necesară audierea martorilor, pentru a fi stabilită o situație de fapt adevărată și a fi interpretat corect actul juridic dedus judecății.

Neprocedând astfel, instanța de judecată a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului, impunându-se astfel, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță. În al doilea rând, recurentul a susținut că sentința atacată este nelegală și sub aspectul nemotivării soluției adoptate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în urma analizei, în contradictoriu, a faptelor săvârșite de către pârât, în urmă cu aproape o jumătate de secol, cât și condițiile și motivele săvârșirii acestor fapte în contextul social politic de la vremea respectivă.

Instanța de fond, a reiterat pârâtul, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul că nu i-a dat posibilitatea de a se apăra în scopul verificării susținerilor sale, și a procedat la o însușire mecanică a concluziilor reclamantului, fără verificare îndeplinirii condițiilor impuse de lege, în special a condiției vătămării drepturilor fundamentale ale vreunei persoane verificate prin colaborarea pârâtului. În fine, s-a relevat că nelegalitatea hotărârii atacate rezultă și din aplicarea greșită a legii, deoarece finalitatea, scopul legii, este acela de a stabili persoanele care au "determinat prin activitatea lor, definite în concret pentru recurent, de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, care au vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului". A menționat recurentul că instanța nu a verificat modalitatea sa de participare la activitatea serviciilor de informații, aceasta fiind fără vinovăție și fără a se produce vreo încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Instanța de fond, s-a mai arătat, nu a stabilit pe baza unei judecăți drepte calitatea pârâtului de colaborator al Securității, determinându-se crearea i unor premize de răspundere morală și juridică necuvenită, cu consecințele determinate de vechea lege, declarată neconstituțională. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată de azi recurentul a solicitat, în subsidiar, după admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pe motiv că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, se reține că este neîntemeiată critica din recurs privind nerespectarea de către instanța de fond a principiului rolului activ al judecătorului, precum și nesocotirea dreptului de apărare al recurentului, cererea pârâtului de administrare a probei cu martori fiind respinsă motivat, ea fiind nerelevantă și neconcludentă prin raportare la obiectul acțiunii și la motivele de fapt și de drept ale acesteia. Sub aspectul fondului recursului, se constată că în mod întemeiat prin sentința recurată a fost admisă acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea pârâtului M.C. de colaborator al Securității, acesta înlesnind culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței.

Într-adevăr, s-a probat în litigiu, cu înscrisurile depuse de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că pârâtul a semnat la data de 6 februarie 1974 un angajament prin care s-a obligat să sprijine organele Securității prin punerea voluntară la dispoziție a apartamentului pe care îl ocupa împreună cu familia, că în acest apartament (casa B.N.) au avut loc timp de mai mulți ani întâlniri ale ofițerilor de securitate cu rețeaua informativă și că recurentul a fost recompensat, pentru serviciul făcut Securității, cu diferite sume de bani (200 ROL în anul 1974, și câte 300 ROL în anii 1975, 1976 și 1977). Prin urmare prima instanță a reținut judicios, în cauză, că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) fraza IV teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că „Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea (… )", această ipoteză legală neincluzând și cerința privitoare la vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Incontestabil, sunt întrunite, în speță, cele două condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) fraza IV teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, deoarece: a) înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă s-a făcut prin punerea la dispoziția organelor de Securitate a locuinței pârâtului; b) punerea la dispoziția Securității a locuinței s-a făcut de către recurent în mod voluntar, acest lucru rezultând cu claritate atât din angajamentul semnat cât și din raportul privind modul cum a decurs recrutarea ca gazdă casă de întâlniri, întocmit de ofițerul operativ la data de 7 februarie 1974. În aceste condiții, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.C. împotriva sentinței civile nr. 4048 din data de 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinței civile nr. 4048 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012.