ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtului B.M. de colaborator al securității, dat fiind că acesta îndeplinește funcția de consilier local în cadrul Consiliului local a comunei Argetoaia, Județul Dolj și este supus verificării din oficiu sub aspectul constatării calității de colaborator sau de lucrător al securității, conform dispozițiilor art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008. Acțiunea formulată de consiliul reclamant s-a întemeiat pe Nota de constatare nr. S/DI/1/1974 din 1 iulie 2009 și pe înscrisurile atașate acesteia, din care rezultă că pârâtul B.M.

a fost recrutat la data de 29 februarie 1988 în calitate de gazdă a casei de întâlniri „L.” și a semnat angajamentul de colaborare cu organele de securitate, astfel că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de colaborator al securității. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 3406 din 11 mai 2011, prin care a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu motivarea că, prin probele administrate nu s-a dovedit calitatea pârâtului de colaborator al securității, astfel cum aceasta a fost definită în dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008. În sensul actului normativ sus-menționat s-a reținut că, pentru constatarea calității de colaborator al securității este necesar ca înlesnirea activității de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea în mod voluntar la dispoziția securității a locuințe sau a unui alt spațiu deținut. Din materialul probator administrat în cauză s-a constatat ca nefiind îndeplinită această condiție legală, întrucât pe parcursul perioadei în care s-a susținut că pârâtul a colaborat cu organele securității, în locuința acestuia nu s-au organizat asemenea activități, finalizate prin obținerea unor date sau informații de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, s-a avut în vedere că, din tabelul întocmit de I.J. Caraș-Severin la data de 23 februarie 1988 rezultă că, în casa de întâlniri au fost introduse persoane anterior semnării angajamentului de către pârât. Apărarea reclamantului că, pentru constatarea calității de colaborator al securității, este suficientă simpla punere la dispoziția organelor de securitate a unui spațiu în mod voluntar, a fost respinsă de instanța de fond, considerându-se că dispozițiile legale invocate ca temei juridic al acțiunii impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă, ceea ce nu s-a realizat în cauză, în condițiile în care nu a fost administrată nicio probă privind existența unui asemenea scop în acțiunea de punere voluntară la dispoziție de către pârât a apartamentului deținut.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și constatării calității pârâtului de colaborator al securității. Recurentul a susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 2 lit. b) teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, conform cărora, colaborator al securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția securității a locuinței sau a unui alt spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității, coordonau activitatea informatorilor.

Recurentul a învederat că soluția legislativă se justifică prin aceea că, în angrenajul securității, gazdele caselor conspirative aveau un rol mai important decât cel al informatorilor, iar categoria gazdelor nu permite subclasificări pe criterii morale, la fel ca în cazul informatorilor, a căror activitate este analizată în funcție de conținutul delațiunilor furnizate securității. Interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale în baza cărora s-a solicitat să se constate calitatea intimatului-pârât de colaborator al securității a fost criticată în recurs, arătându-se că aceasta nu corespunde scopului legii, deoarece gazdei nu i se permitea nici măcar să asiste la întâlnirile organizate și în ipoteza punerii la dispoziție a spațiului deținut, nu s-a urmărit ca activitatea celui verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să depindă exclusiv de acțiunile unor terțe persoane, cu totul necunoscute.

Prin această interpretare, s-a susținut că sunt discriminate persoanele care au avut același conduită și anume, acelea care au pus la dispoziția securității un spațiu să beneficieze de un tratament diferit față de informatorii și lucrătorii securității care intrau în spațiul respectiv. Îndeplinirea scopului de a înlesni organelor de securitate culegerea de informații, considerată de prima instanță ca o condiție de constatare a calității de colaborator al securității, se realizează în opinia recurentului prin însăși punerea la dispoziția securității a spațiului deținut, indiferent de împrejurarea că securitatea folosea sau nu, ulterior acel spațiu.

Chiar în ipoteza admiterii interpretării restrictive date de instanța de fond, s-a învederat că trebuia avut în vedere beneficiul efectiv dobândit de securitate după ce i se punea la dispoziție un spațiu, pentru că în sistemul de colectare a informaților, existența numărului de case conspirative stabilit potrivit planificărilor dădea posibilitatea funcționării întregului angrenaj al poliței politice, indiferent de gradul de folosire a fiecărei case conspirative.

Referitor la proba testimonială administrată în cauză și prin care instanța de fond a înlăturat prezumția de veridicitate a înscrisurilor depuse în susținerea acțiunii, recurentul a susținut că aceasta nu este verosimilă, nu prezintă situații plauzibile și nu are un minim suport rațional, întrucât intimatul-pârât a fost recrutat de un alt ofițer decât cel care a propus abandonarea sa, iar abandonarea casei conspirative în 1990 nu a fost motivată de caracterul efectiv al recrutării gazdei, ci de un impediment obiectiv și anume, plecarea din localitate a gazdei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora, colaborator al securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității, coordonau activitatea informatorilor.

În sensul legii sus-menționate, pentru reținerea calității de colaborator al securității este necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu deținut și ca punerea la dispoziția securității a spațiului respectiv să se fi făcut în mod voluntar. Interpretând corect această reglementare, care a constituit temeiul juridic al acțiunii, instanța de fond a constatat în mod judicios lipsa de relevanță a documentelor depuse pentru dovedirea calității intimatului-pârât de colaborator al securității, întrucât nu a existat un angajament al acestuia din care să rezulte în mod neechivoc consimțământul pentru punerea voluntară a locuinței la dispoziția organelor securității cu scopul de a le înlesni culegerea de informații de la alte persoane.

Angajamentul semnat de intimatul-reclamant la data de 29. februarie 1988 nu are semnificația juridică a unui asemenea consimțământ, întrucât intenția de a colabora cu organele de securitate a fost exprimată în termeni foarte generali, fără indicarea în concret a scopului punerii la dispoziție a locuinței și fără menționarea unui minimum de date pentru identificarea acesteia. Conținutul acestui angajament, coroborat cu toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii Notei de constatare nr. DJ/1974 din 1 iulie 2009, justifică aprecierea făcută de prima instanță materialului probator și concluzia din hotărârea atacată privind caracterul fictiv al casei conspirative de întâlniri, având ca gazdă pe intimatul-reclamant.

Instanța de fond a constatat corect că punerea locuinței sau a altui spațiu la dispoziția organelor de securitate nu poate fi echivalată de drept cu activitatea de colaborare cu securitatea decât sub condiția realizării acesteia în scopul definit expres de lege și anume, înlesnirea culegerii de informații de la alte persoane, ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Din Nota de constatare nr. DJ/I din 1 iulie 2009 întocmită de Direcția de investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și din declarația martorului audiat de instanță, rezultă că intimatul-pârât a fost recrutat de Inspectoratul Județean de Securitate Caraș-Severin în calitate de gazdă a casei de întâlniri în problema „Foști condamnați politic”, dar la locuința respectivă nu s-a deplasat niciun informator, astfel că, angajamentul de punere la dispoziție a spațiului deținut a fost formal și nu a produs niciun fel de consecințe.

Nefiind dovedit scopul prevăzut de lege pentru calificarea drept colaborare cu securitatea a punerii la dispoziție a locuinței sau a altui spațiu deținut, instanța de fond a înlăturat în mod întemeiat ca fiind lipsite de relevanță apărările prin care recurentul-reclamant a susținut că, gazdei nu i se permitea nici măcar să asiste la întâlniri, astfel că intenția legiuitorului a fost ca stabilirea calității de colaborator al securității în ipoteza punerii la dispoziție a locuinței, să nu depindă de activitatea unor terțe persoane. Nefondată este și susținerea recurentului-reclamant privind caracterul discriminatoriu al interpretării date de instanța de fond dispozițiilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G.

nr. 24/2008, întrucât cele două modalități de colaborare cu securitatea, prin furnizarea de informații și prin punerea voluntară la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu deținut pentru înlesnirea culegerii de informații, nu au ca subiect persoane aflate în aceeași situație, cel puțin sub aspectul laturii subiective, astfel că se justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit. Nefondată se dovedește a fi ultima critică din recurs privind adevăratul motiv al abandonării casei conspirative în anul 1990, dar fiind că, indiferent care ar fi fost acest motiv, nu poate fi determinant pentru stabilirea caracterului real sau fictiv al utilizării spațiului respectiv pentru casă conspirativă și pentru recrutarea intimatului-reclamant în acest scop în calitate de gazdă.

În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței civile nr. 3406 din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ