ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie

2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

solicitat să se constate calitatea pârâtului B.M. de colaborator al

securității, dat fiind că acesta îndeplinește funcția de consilier local în

cadrul Consiliului local a comunei Argetoaia, Județul Dolj și este supus

verificării din oficiu sub aspectul constatării calității de colaborator sau de

lucrător al securității, conform dispozițiilor art. 3 lit. g) din O.U.G. nr.

24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Acțiunea formulată de

consiliul reclamant s-a întemeiat pe Nota de constatare nr. S/DI/1/1974 din 1

iulie 2009 și pe înscrisurile atașate acesteia, din care rezultă că pârâtul

B.M. a fost recrutat la data de 29 februarie 1988 în calitate de gazdă a casei

de întâlniri „L.” și a semnat angajamentul de colaborare cu organele de

securitate, astfel că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) teza

a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de colaborator

al securității.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

Sentința civilă nr. 3406 din 11 mai 2011, prin care a respins acțiunea

formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu motivarea că, prin probele

administrate nu s-a dovedit calitatea pârâtului de colaborator al securității,

astfel cum aceasta a fost definită în dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

În sensul actului

normativ sus-menționat s-a reținut că, pentru constatarea calității de

colaborator al securității este necesar ca înlesnirea activității de informații

de la rețeaua informativă să se facă prin punerea în mod voluntar la dispoziția

securității a locuințe sau a unui alt spațiu deținut.

Din materialul

probator administrat în cauză s-a constatat ca nefiind îndeplinită această

condiție legală, întrucât pe parcursul perioadei în care s-a susținut că

pârâtul a colaborat cu organele securității, în locuința acestuia nu s-au

organizat asemenea activități, finalizate prin obținerea unor date sau

informații de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, s-a avut în

vedere că, din tabelul întocmit de I.J. Caraș-Severin la data de 23 februarie

1988 rezultă că, în casa de întâlniri au fost introduse persoane anterior

semnării angajamentului de către pârât.

Apărarea

reclamantului că, pentru constatarea calității de colaborator al securității,

este suficientă simpla punere la dispoziția organelor de securitate a unui

spațiu în mod voluntar, a fost respinsă de instanța de fond, considerându-se că

dispozițiile legale invocate ca temei juridic al acțiunii impun ca această permisiune

să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua

informativă, ceea ce nu s-a realizat în cauză, în condițiile în care nu a fost

administrată nicio probă privind existența unui asemenea scop în acțiunea de

punere voluntară la dispoziție de către pârât a apartamentului deținut.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în

sensul admiterii acțiunii și constatării calității pârâtului de colaborator al

securității.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 2 lit. b)

teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, conform

cărora, colaborator al securității este și persoana care a înlesnit culegerea

de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția

securității a locuinței sau a unui alt spațiu pe care îl deținea, precum și cei

care, având calitatea de rezidenți ai securității, coordonau activitatea

informatorilor.

Recurentul a

învederat că soluția legislativă se justifică prin aceea că, în angrenajul

securității, gazdele caselor conspirative aveau un rol mai important decât cel

al informatorilor, iar categoria gazdelor nu permite subclasificări pe criterii

morale, la fel ca în cazul informatorilor, a căror activitate este analizată în

funcție de conținutul delațiunilor furnizate securității.

Interpretarea dată de

instanța de fond dispozițiilor legale în baza cărora s-a solicitat să se

constate calitatea intimatului-pârât de colaborator al securității a fost

criticată în recurs, arătându-se că aceasta nu corespunde scopului legii,

deoarece gazdei nu i se permitea nici măcar să asiste la întâlnirile organizate

și în ipoteza punerii la dispoziție a spațiului deținut, nu s-a urmărit ca

activitatea celui verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității să depindă exclusiv de acțiunile unor terțe persoane, cu totul

necunoscute. Prin această interpretare, s-a susținut că sunt discriminate

persoanele care au avut același conduită și anume, acelea care au pus la

dispoziția securității un spațiu să beneficieze de un tratament diferit față de

informatorii și lucrătorii securității care intrau în spațiul respectiv.

Îndeplinirea scopului

de a înlesni organelor de securitate culegerea de informații, considerată de

prima instanță ca o condiție de constatare a calității de colaborator al

securității, se realizează în opinia recurentului prin însăși punerea la

dispoziția securității a spațiului deținut, indiferent de împrejurarea că

securitatea folosea sau nu, ulterior acel spațiu.

Chiar în ipoteza

admiterii interpretării restrictive date de instanța de fond, s-a învederat că

trebuia avut în vedere beneficiul efectiv dobândit de securitate după ce i se

punea la dispoziție un spațiu, pentru că în sistemul de colectare a

informaților, existența numărului de case conspirative stabilit potrivit

planificărilor dădea posibilitatea funcționării întregului angrenaj al poliței

politice, indiferent de gradul de folosire a fiecărei case conspirative.

Referitor la proba

testimonială administrată în cauză și prin care instanța de fond a înlăturat

prezumția de veridicitate a înscrisurilor depuse în susținerea acțiunii,

recurentul a susținut că aceasta nu este verosimilă, nu prezintă situații

plauzibile și nu are un minim suport rațional, întrucât intimatul-pârât a fost

recrutat de un alt ofițer decât cel care a propus abandonarea sa, iar

abandonarea casei conspirative în 1990 nu a fost motivată de caracterul efectiv

al recrutării gazdei, ci de un impediment obiectiv și anume, plecarea din

localitate a gazdei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora, colaborator al securității

este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane,

prin punerea voluntară la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu

pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai

securității, coordonau activitatea informatorilor.

În sensul legii

sus-menționate, pentru reținerea calității de colaborator al securității este

necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua

informativă să se facă prin punerea la dispoziția securității a locuinței sau a

altui spațiu deținut și ca punerea la dispoziția securității a spațiului

respectiv să se fi făcut în mod voluntar.

Interpretând corect

această reglementare, care a constituit temeiul juridic al acțiunii, instanța

de fond a constatat în mod judicios lipsa de relevanță a documentelor depuse

pentru dovedirea calității intimatului-pârât de colaborator al securității,

întrucât nu a existat un angajament al acestuia din care să rezulte în mod

neechivoc consimțământul pentru punerea voluntară a locuinței la dispoziția

organelor securității cu scopul de a le înlesni culegerea de informații de la

alte persoane.

Angajamentul semnat

de intimatul-reclamant la data de 29. februarie 1988 nu are semnificația

juridică a unui asemenea consimțământ, întrucât intenția de a colabora cu

organele de securitate a fost exprimată în termeni foarte generali, fără

indicarea în concret a scopului punerii la dispoziție a locuinței și fără

menționarea unui minimum de date pentru identificarea acesteia.

Conținutul acestui

angajament, coroborat cu toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii

Notei de constatare nr. DJ/1974 din 1 iulie 2009, justifică aprecierea făcută

de prima instanță materialului probator și concluzia din hotărârea atacată

privind caracterul fictiv al casei conspirative de întâlniri, având ca gazdă pe

intimatul-reclamant.

Instanța de fond a

constatat corect că punerea locuinței sau a altui spațiu la dispoziția

organelor de securitate nu poate fi echivalată de drept cu activitatea de

colaborare cu securitatea decât sub condiția realizării acesteia în scopul

definit expres de lege și anume, înlesnirea culegerii de informații de la alte

persoane, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

Din Nota de

constatare nr. DJ/I din 1 iulie 2009 întocmită de Direcția de investigații din

cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și din

declarația martorului audiat de instanță, rezultă că intimatul-pârât a fost

recrutat de Inspectoratul Județean de Securitate Caraș-Severin în calitate de gazdă

a casei de întâlniri în problema „Foști condamnați politic”, dar la locuința

respectivă nu s-a deplasat niciun informator, astfel că, angajamentul de punere

la dispoziție a spațiului deținut a fost formal și nu a produs niciun fel de

consecințe.

Nefiind dovedit

scopul prevăzut de lege pentru calificarea drept colaborare cu securitatea a

punerii la dispoziție a locuinței sau a altui spațiu deținut, instanța de fond

a înlăturat în mod întemeiat ca fiind lipsite de relevanță apărările prin care

recurentul-reclamant a susținut că, gazdei nu i se permitea nici măcar să

asiste la întâlniri, astfel că intenția legiuitorului a fost ca stabilirea

calității de colaborator al securității în ipoteza punerii la dispoziție a

locuinței, să nu depindă de activitatea unor terțe persoane.

Nefondată este și

susținerea recurentului-reclamant privind caracterul discriminatoriu al

interpretării date de instanța de fond dispozițiilor art. 2 lit. b) teza finală

din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât cele două modalități de colaborare cu

securitatea, prin furnizarea de informații și prin punerea voluntară la

dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu deținut pentru înlesnirea

culegerii de informații, nu au ca subiect persoane aflate în aceeași situație,

cel puțin sub aspectul laturii subiective, astfel că se justifică în mod

obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit.

Nefondată se

dovedește a fi ultima critică din recurs privind adevăratul motiv al

abandonării casei conspirative în anul 1990, dar fiind că, indiferent care ar

fi fost acest motiv, nu poate fi determinant pentru stabilirea caracterului

real sau fictiv al utilizării spațiului respectiv pentru casă conspirativă și

pentru recrutarea intimatului-reclamant în acest scop în calitate de gazdă.

În consecință, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin

respingerea recursului ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

Sentinței civile nr. 3406 din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ