ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția prematurității cererii reclamanților Z.I. și Z.E. privind stabilirea cuantumului despăgubiri cuvenite pentru expropriere în ce privește terenul situat în localitatea Ciocârlia (arabil extravilan), parcela Al 183/1/43, având număr cadastral 10566, în suprafață totală de 240 mp și anularea, în consecință, în parte, a deciziei Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. nr. 604 din 19 mai 2011, cât privește despăgubirile astfel stabilite.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții care au susținut că soluția este nelegală în raport de etapele procedurale statuate prin Legea nr. 255/2010, fiind emisă decizia de expropriere 604 din 19 mai 2011. Ulterior emiterii acestei decizii privind exproprierea suprafeței de 240 mp, expropriatorul nu a mai format comisia de verificare a dreptului de proprietate conform art. 18 din Legea nr. 255/2010, documentația urmând a fi verificată până la data de 25 mai 2011. Apelanții au arătat că instanța de fond nu a îmbrățișat considerentele legate de aplicarea efectelor hotărârii de guvern, acte normative emise în baza unor note de fundamentare emise în speță de chiar C.N.A.D.N.R., entitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Infrastructurii.

S-a susținut că instanța de fond s-a contrazis în considerente, afirmând că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, cu toate că există o hotărâre de guvern și o decizie de expropriere. S-a susținut că a fost recunoscută de către pârâtă eludarea procedurilor de expropriere, stabilind în final despăgubiri de doar 82 lei. Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate, ea trebuind să fie prealabilă, adică plătită înainte de deposedare, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O. Prin decizia nr. 54/C din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția I civilă a fost admis apelul, a fost casată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că în anexa Hotărârii de Guvern nr. 200/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada București-Constanța, tronsonul 6, Cernavodă-Constanța" figurează înscriși (la poz. 11) reclamanții Z. în privința exproprierii parțiale raportate la parcela AII 83/1/42, respectiv pentru 251 mp. Mențiunile cuprinse în tabelul anexă stabilesc și o „valoare a despăgubirii conform Legii nr. 255/2010" de 86 lei. Legea-cadru care reglementează procedura exproprierii pentru utilitate publică este, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, cea publicată în M. Of.

Partea I nr. 853 din 20 decembrie 2010, respectiv Legea nr. 25 5/2010, ale cărei dispoziții se completează, în măsura în care nu contravin prezentei legi, cu cele ale Legii nr. 33/1994. Față de etapele procedurii de expropriere prevăzute prin Capitolul II din Legea nr. 255/2010 (astfel cum au fost reglementate, după adoptarea actului normativ, prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 53/2011, publicată în M. Of. 84 din 01 februarie 2011), instanța a reținut că prin H.G. nr. 200/2011 s-a realizat doar prima fază, denumită „Aprobarea indicatorilor tehnico-economici" ai investiției, care cuprinde nu doar stabilirea coridorului de expropriere, ci și a listei proprietarilor - așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale - precum și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator, pe baza unui raport de evaluare.

Problema contestării justeței despăgubirii evaluate este direct legată de momentul notificării intenției de expropriere a imobilului, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) și ulterior, de momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii conform art. 20 și 22 din Legea nr. 255/2010, așadar de etapa a II-a ,,Consemnarea sumei individuale și afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate". În speță, însă, este pusă în discuție modalitatea de derulare a acestei a doua etape, câtă vreme a fost făcută dovada emiterii de către expropriator a deciziei nr. 604 din 19 mai 2011, așadar a unui stadiu procedural consacrat de lege în etapa a III-a, definită ca decurgând din transferul efectiv al dreptului de proprietate.

Câtă vreme actul normativ vizat (H.G. nr. 200/2011) asigură cel puțin formal îndeplinirea primei etape în procedura exproprierii, iar orice întârziere sau culpă a autorităților în derularea cu celeritate a tuturor celorlalte etape legale (inclusiv în ce privește formalitatea comunicării procedurale a actelor emise) poate fi sancționată de instanță, s-a reținut că instanța de fond a greșit respingând ca prematură cererea. S-a mai reținut că nu s-a făcut dovada notificării proprietarului în condițiile art. 8 din lege și a parcurgerii procedurii care, prin împlinirea termenului statuat de art. 9, permite expropriatorului să emită decizia de expropriere. A fost respinsă susținerea intimatei pârâte că reclamanții nu au încă recunoscută calitatea de persoane supuse măsurilor reglementate prin Legea nr. 255/2010, pentru că în acest mod ar fi golite de conținut dispozițiile prevăzute de legiuitor.

Susținerea că doar de la momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzute de art. 20 din Legea nr. 255/2010 proprietarul dobândește calitatea de expropriat nu se regăsește în lege; dimpotrivă, plata prealabilă a despăgubirii constituie o cerință a preluării în această modalitate a bunului de către stat, consacrată atât prin art. 44 alin. (3) din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În fine, instanța a mai reținut că reclamanții nu s-au regăsit consemnați doar în lista preliminară anexă la hotărârea de guvern evocată, fiind emisă chiar o decizie de expropriere.

Inexistența unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii, a comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real ce urma a fi desemnată de expropriator, care la rândul ei urma să constate conform art. 18 din lege acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii, nu poate constitui un impediment obiectiv în demersul jurisdicțional al reclamanților. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În critici se susține că etapele procedurii de expropriere conform art. 4 din Legea nr. 255/2010 sunt: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes național, județean sau local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate și finalizarea formalităților procedurii de expropriere.

Se mai susține că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede: „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii". Așadar, numai din momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii se naște dreptul persoanei expropriate de a contesta cuantumul despăgubirii, fără a contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator. Procedura judiciară poate fi declanșată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Menționarea în lista anexă la H.G. nr. 200/2011 a numelui reclamanților și a bunului pe care îl dețin în proprietate nu este suficientă pentru declanșarea procedurii judiciare. Recursul este fondat. Etapele procedurii de expropriere, conform art. 4 din Legea nr. 255/2010, sunt: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes național, județean sau local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate și finalizarea formalităților procedurii de expropriere. Potrivit art. 18 și 19 din această lege faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie, putând fi declanșată procedura judiciară, după emiterea de către comisie a unei hotărâri în care se va preciza valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora.

Deci, pentru a lua naștere dreptul reclamanților de a contesta, în calitate de persoane expropriate, cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, este necesar ca acesta să emită o hotărâre în acest sens. În speță, după emiterea H.G. nr. 200/2011, prin care s-a realizat faza denumită „Aprobarea indicatorilor tehnico-economici", a fost emisă o decizie de expropriere în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, ce reprezintă titlu executoriu pentru transferul dreptului de proprietate și trebuie urmată de emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii. Față de dispozițiile legale evocate se constată că nici H.G.

nr. 200/2011 și nici decizia de expropriere nr. 604/2011 (fila 11 dosar fond) nu reprezintă și nu pot fi asimilate hotărârii de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010, care prevede: „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii." Procedura judiciară poate fi declanșată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor (ceea ce în speță nu s-a demonstrat a se fi emis). Din momentul comunicării acestei hotărâri se naște dreptul persoanei expropriate de a contesta cuantumul despăgubirii.

Menționarea în lista anexă la H.G. nr. 200/2011 a reclamanților nu echivalează unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor. (fila 12 dosar fond) Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, decizia atacată va fi modificată, va fi respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanța - secția civilă, care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii București împotriva deciziei civile nr. 54/C din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Modifică decizia atacată, respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013