ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 216/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 13 septembrie 2010, reclamanții L.C.A. și L.T.I.

au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea în parte a

hotărârilor din 12 iulie 2010 emise de comisia de specialitate sub autoritatea

expropriatorului, în ceea ce privește despăgubirile propuse pentru suprafața de

teren supusă exproprierii și obligarea expropriatorului la plata unei juste

despăgubiri.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilelor teren situate

în extravilanul orașului M., iar comisia de specialitate, încălcând regulile de

procedură stabilite de lege, nu a permis nicio intervenție a lor în elaborarea

și fundamentarea valorii despăgubirii, astfel că deși terenurile se afla în

extravilanul localității M. li s-a stabilit o valoare sub cea stabilită pentru

terenuri extravilane situate în comuna P., cu mult mai mică decât valoarea

reală a acestora, despăgubirile acordate având la bază o valoare de 4,61 RON/mp

și respectiv 4,26 RON/mp, față de valoarea de circulație a terenului care este

de 50 RON/mp.

Prin sentința civilă

nr. 2651 din 17 mai 2012, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și, anulând în

parte hotărârile din 12 iulie 2010 ale Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, C.N.A.D.N.R. SA, a stabilit că despăgubirile cuvenite

reclamanților pentru exproprierea terenurilor în suprafață de 8407,00 mp,

înscris în cartea funciară, situat în extravilanul localității M., județul

Constanța, și respectiv în suprafață de 8726,00 mp, înscris în cartea funciară,

situat în extravilanul localității M., județul Constanța, la suma de 222.000 RON;

a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu experți.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 4,2500 ha, situat în extravilanul orașului Murfatlar,

parcela X1 și a terenului în suprafață de 42500 ha parcela X2, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 19 decembrie 2007 la Biroul Notarial Public B.M.L.

S-a mai reținut,

că

p

rin

hotărârea nr. Y1 din 12 iulie 2010 s-a expropriat suprafața de 8.407,00 mp, stabilindu-se

despăgubiri în cuantum de 38.800,00 RON; că prin hotărârea nr. Y2 din 12 iulie 2010

s-a expropriat suprafața de 8.726,00 mp, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de

37.200,00 RON.

Instanța a constatat că,

din raportul de expertiza întocmit în cauza a rezultat că pentru terenul expropriat

prețul este de 222.000 RON; la stabilirea despăgubirii, experții au avut în vedere

valoarea reală a terenului expropriat folosind atât metoda rentei funciare potrivit

căreia evaluarea terenului expus exproprierii are la bază elemente de calcul reale

pornind de la capacitatea de producție a terenului respectiv și prețul produsului

obținut pe teren, cât și metoda comparației relative.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

În motivare, s-a arătat

că raportul de evaluare pentru imobilele supuse exproprierii în temeiul Legii

nr. 198/2004 și H.G. nr. 415/2010 a fost efectuat în acord cu standardele internaționale

de evaluare, avându-se în vedere factorii relevanți în determinarea cuantumului

despăgubirii; acest raport a reținut și valorificat principalele caracteristic ale

imobilului expropriat, respectiv: localizarea imobilului, zona de cultură, potențialul

de producție, particularitățile imobilului, cea mai bună utilizare a sa.

S-a susținut, că raportul

de expertiză administrat de instanță nu trebuia validat întrucât imobilele comparate

nu sunt identificate cadastral astfel cum stipulează standardele internaționale

de evaluare, deoarece experții nu pot compara terenul din prezentul litigiu cu niște

imobile alese aleatoriu, neștiind unde se află acestea în mod efectiv.

Referitor la anunțurile

menționate, s-a arătat că imobilele nu sunt identificate cadastral și că nu este

specificată data exactă a publicării, dată importantă în contextul crizei financiare

și scăderii pieței imobiliare.

S-a arătat, că metoda

comparației directe presupune analiza tranzacțiilor cu proprietăți comparabile,

fără a se ajunge la cuantificări, determinându-se dacă aceste proprietăți au caracteristici

inferioare, superioare sau egale cu proprietatea de evaluat; în plus, pentru a se

putea face o comparație corectă, s-a arătat că se puteau lua ca și comparabile tranzacțiile

notariale din zonă, care se întocmesc, potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr.

255/2010, sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

S-a precizat, că în prima

ofertă luată ca și comparație, și care are și cel mai mare preț solicitat, se subliniază

în mod evident că acest teren se află în apropierea autostrăzii, fapt care duce

cu gândul la o ofertă speculativă, care a determinat o diferență exorbitantă de

valori între cele două rapoarte de expertiză.

Este important de reținut

că terenul expropriat este un teren agricol, situat în extravilanul localității

M. și utilizat pentru cultivarea cerealelor, ori ofertele 2 și 3 fac vorbire despre

terenuri cu vii care sunt mult superioare ca și potențial agricol, și în consecință,

au determinat și un preț mai mare față de raportul de expertiză anterior.

Prin decizia nr. 46 C

din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a admis apelul

pârâtului, s-a schimbat sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea,

reținându-se următoarele:

Referitor la

suma

ce se cuvine celui expropriat drept despăgubire pentru preluarea bunului său din

cauze de utilitate publică, s-a reținut că aceasta se poate alcătui din două componente:

„valoarea reală a imobilului” și „prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

în drept”.

Această

concluzie reiese în mod indubitabil din prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994

[aplicabil în speță conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004] potrivit cu

care

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Aceste două noțiuni sunt

explicitate arătându-se că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor tine seama de: 1.) prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiza, precum și 2.) daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,

urmând că experții să defalce despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se

cuvin titularilor de alte drepturi reale.

Or,

vorbindu-se în cuprinsul aceluiași alin. (2) al art. 26 despre prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele și, respectiv, despre daunele produse proprietarului,

este evident că acest din urmă prejudiciu este cu totul diferit de dauna suferită

de persoană prin lipsirea de proprietate al cărei echivalent nu poate fi decât „prețul

cu care se vând imobilele”.

S-a reținut, că experții

care au soluționat obiectivul admis de prima instanță, având de stabilit despăgubirea

ce se cuvine reclamanților („evaluarea imobilului” conform încheierii din 23 noiembrie

2010), au selectat un număr de 3 oferte de vânzări terenuri pe cei trei specialiști

au considerat „comparabile”: oferta 1 - „B., 100.000 mp., deschidere 250 ml, teren

aproape de autostradă și la 10 km de descărcarea de M.A. 3 euro/mp; oferta 2 - B.,

teren 2,5 ha, 1 ha vie pe rod și „bonus” 1,5 ha teren arabil 12.000 euro și oferta

nr. 3 - B., teren extravilan zona A, vii, 6,66 ha, 8500 euro/ha.

La culegerea ofertei 2,

experții au omis a observa că prețul de 12.000 de euro este cerut pentru 2,5 ha

teren total, vie plus arabil, ceea ce înseamnă 0,48 euro/mp, iar nu 2 euro/m.p;

apoi, oferta 1 vizează o suprafață totală de 10 ha pentru care nu este precizat

nici un fel de detaliu de poziționare, iar experții nu au dat nici un fel de relavanță

amănuntului că acesta are o „deschidere 250 ml”; oferta 1 și oferta 2 nu au precizate

data anunțului de vânzare, ci doar indicația „19 iulie” respectiv „9 iunie” ceea

ce ar însemna că se referă la anunțuri postate în anul 2011 (cu mult după ce expertiza

fusese admisă în cauză la 23 noiembrie 2010), iar nu în perioada iunie 2010 când

s-a făcut exproprierea.

Specialiștii au mai reținut

că oferta 1 are o clasă de calitate a solului cl. a II-a și cl. a III-a (ca și terenul

de evaluat), iar ofertele 2 și 3 cl. a III-a deși pentru niciunul dintre ele nu

există precizări din acest punct de vedere (și, cu atât mai puțin, studii pedologie);

se mai pretinde în expertiză că ternul din oferta 1 este amplasat „la fel” față

de bunul evaluat (care se găsește la 5 km SE către localitatea B.A.) deși din descrierea

anunțului „pe autostradă, la 10 km de descărcarea de M.A.” ar reieși că terenul

„comparabil” s-ar găsi în partea vestică sau sud-vestică a localității M., ceea

ce nu poate însemna niciodată „la fel”.

De aceea, rezultatul la

care au ajuns experții, 3 euro, nu este unul comparabil în funcție de care să se

poată stabili valoarea terenului expropriat de la reclamanți, în principal pentru

că, deși vizează imobile din raza teritorială a aceleiași unități administrative,

terenurile comparabile (și aici interesează doar oferta 1, pentru că celelalte două,

pentru care prețul cules a fost 0,85 respectiv, 0,48 euro/mp, au fost înlăturate

de experți, oricum într-o manieră nelegală) nu au același caracteristici cu terenul

de evaluat; apoi, experții nu au luat în considerare situația că, în privința pieței

imobiliare pentru tranzacțiile cu terenuri, s-a constatat un dezechilibru cerere-ofertă

în favoarea ofertei, piața fiind practic inactivă.

Aceste constatări sunt

confirmate de adresa din 8 ianuarie 2013 a Biroului Notarial Public B.M.L. și adresa

din 27 noiembrie 2012 a Primăriei orașului M. conform cărora tranzacțiile efective

relevă un preț aproximativ de 0,15 euro/ha, (aceasta în condițiile în care, în opinia

separată la expertiză, s-au cules trei oferte reale și contemporane exproprierii

cu prețuri între 0,85 și 1 euro/mp, dintre care unul cu viță pe rod).

Instanța a apreciat că

rezultatul la care experții au ajuns privind contravaloarea terenului expropriat,

atât la prima instanță, cât și în apel nu reprezintă valoarea reală a imobilului.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

iar prin criticile formulate au susținut că în mod greșit instanța de apel a admis

apelul pârâtului Statul român prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură

și Investiții Străine, înlăturând raportul de expertiză efectuat la instanța de

fond, precum și proba cu supliment la raportul de expertiză.

În cauză de impunea întocmirea

unui nou raport de expertiză față de criticile formulate de pârât prin cererea de

apel și față de necesitatea lămuririi situației de fapt.

Instanța de apel a decăzut

din probă pe pârâta-apelantă,dar în raport de dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

trebuia să respecte principiul rolului activ și să pună în discuția părților necesitatea

efectuării expertizei în vederea stabilirii situației de fapt.

Soluția instanței de apel

este greșită în condițiile în care a admis apelul pârâtului înlăturând singura probă

care putea determina o valoare diferită de cea deja stabilită prin hotărârile

nr. Y1 și Y2 din 12 iulie 2010, lăsând fără eficiență expertiza efectuată la instanța

de fond.

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. teza I, care statuează: „instanța

de apel va verifica, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță.”

S-a mai susținut, că decizia

curții de apel încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 și

art. 14 Convenției Europene a Drepturilor Omului înlăturând probele administrate

în proces în favoarea unei opinii personale a judecătorului, în condițiile în care

această opinie nu transpare din măsurile luate în cursul soluționării cauzei.

Recursul va fi admis,

pentru următoarele considerente;

Potrivit art. 44

alin. (3) din Constituția României, revizuită, dreptul de proprietate privată este

garantat de stat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Această dispoziție a fost

preluată în Legea nr. 33/1994, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile,

în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după

o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.

Ulterior, prin Legea

nr. 198/2004 art. 9 s-a prevăzut că: „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești

competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului

prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea

de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de

zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile

de stabilire a despăgubirilor”.

Prin urmare, acțiunea

formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 din Legea

nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia (…)”.

În speță, se constată

că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se dispună

anularea în parte a hotărârilor nr. Y1 din 12 iulie 2010 și nr. Y2 din 12 iulie

2010 emise de comisia de specialitate sub autoritatea expropriatorului, în ceea

ce privește despăgubirile propuse pentru suprafața de teren supusă exproprierii

și obligarea expropriatorului la plata unei juste despăgubiri.

Aceste susțineri, edificatoare

pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriaților,

conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, au fost verificate în cauză de

instanța de fond, iar, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin.

(1) C. proc. civ. teza I, care statuează: „instanța de apel va verifica, în limitele

cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”,

reținând că rezultatul la care au ajuns experții atât în primă instanță, cât și

în apel nu reprezintă valoarea reală a imobilului.

Astfel, după ce prima

instanță a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

instanța de apel a constatat că se impuneau lămuri suplimentare printr-un supliment

la raportul de expertiză pentru stabilirea corectă a valorii despăgubirilor, dar,

fără a avea un probatoriu pertinent și, fără completarea acestui raport de expertiză,

așa cum statuase prin încheierile de la termenele din data de 9 ianuarie 2013 și

27 februarie 2013, a soluționat cauza.

Procedând în acest mod,

curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate

dispozițiile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

În consecință, în baza

art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și pe cale de consecință va

casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

Cu ocazia rejudecării,

se va proceda la completarea raportului de expertiză efectuat la instanța de fond,

iar, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize,

care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite în conformitate cu dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel

să se pronunțe asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții L.C.A. și L.T.I. împotriva deciziei nr. 46/C din 30 aprilie 2013

a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2014.