ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 8 februarie 2011, sub nr. 2070/118/2011, reclamanții S.N., S.U., C.A.E. și C.L.S. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să se dispună anularea hotărârii nr. 55 din 08 noiembrie 2010 emisă de comisia de specialitate sub autoritatea expropriatorului, în ceea ce privește despăgubirile propuse pentru suprafața de teren supusă exproprierii și obligarea expropriatorului la plata unei juste despăgubiri. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, pentru terenul în litigiu, aflat în extravilanul localității Medgidia, s-a fixat o valoare a despăgubirilor sub cea stabilită pentru terenuri extravilane comunei Peștera.

Cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat este mult mai mic decât valoarea reală a acestuia, despăgubirile având la bază o valoare de 1,65 euro/m.p. față de valoarea de circulație a terenului care este de 15 euro/m.p. Nu au fost avute în vedere, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, pierderile cauzate de expropriere prin raportare la culturile ce s-ar fi putut obține pentru o perioadă de circa 50 de ani. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Statul Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivând că procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv Legea nr. 198/2004, act derogatoriu de la legea generală - Legea nr. 33/1994 iar rapoartele de expertiză ANEVAR au utilizat două tehnici de evaluare, conform standardelor internaționale, respectiv metoda comparației relative și metoda capitalizării rentei funciare. În cauză a fost întocmit un raport de expertiză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 1104 din 01 martie 2012 Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, respectiv numai în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor și la modalitatea de plată a acestora.

A stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți să primească, pentru terenul expropriat în suprafață de 3.679 m.p., parte din terenul înscris în CF nr. xx, despăgubiri în cuantum de 31.304 RON. A fost obligat pârâtul la 2400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu expertiză. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.679 m.p. situat în extravilanul orașului Medgidia, parcela A1072/1/2/27/12 având număr cadastral C1, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008 la BNP V.E.D. iar prin hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 s-a expropriat suprafața de 3.679 mp parcela A1072/1/2/27/2 stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 25.900 RON.

Întrucât reclamanții au fost nemulțumiți de cuantumul despăgubirii acordate, aceștia au contestat hotărârea nr. 55/2010 conform art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004. Prin expertiza judiciară efectuată în cauză s-a constatat că valoarea reală a terenului expropriat este de 31.304 RON, valoare stabilită prin metoda rentei funciare, pornind de la capacitatea de producție a terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren, cât și prin metoda comparației relative. Procedând la compararea ofertei făcută reclamanților prin hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 (25.900 RON) cu valorile rezultate din raportul de expertiză (31.304 RON), față de disp. art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis acțiunea reclamanților în sensul majorării despăgubirilor pentru terenul expropriat la valoarea de 31.304 RON.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții S.M., S.U., C.A.E. și C.L.S. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Apelanții reclamanți S.M., S.U., C.A.E. și C.L.S. au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul aplicării în timp a Legii nr. 255/2010 și respectiv a Legii nr. 198/2004, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanță. La rândul său, apelantul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a criticat legalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților S.U.

și S.N., întrucât aceștia nu au fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților. În apel, la solicitarea ambelor părți, instanța a încuviințat efectuarea unui supliment la expertiză, având ca obiectiv stabilirea valorii reale a terenului expropriat, cu luarea în considerare a tranzacțiilor de pe piața liberă efectuate în perioada evaluării inițiale, cât și evaluarea în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți, autentificat din 30 decembrie 2010 de BNP V.E.D. Prin decizia civilă nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul reclamanților, a fost admis apelul pârâtului Statul Român și schimbată în tot hotărârea Tribunalului Constanța, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.

În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligați apelanții reclamanți către apelantul pârât Statul Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 RON reprezentând onorariul de expertiză achitat în apel de către pârât. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S.U. și S.N., este vădit nefondată în condițiile în care reclamanții S.N. și S.U. s-au legitimat alături de reclamanții C.A.E. și C.L.S. ca și coproprietari ai imobilului situat în extravilanul Mun. Medgidia, județul Constanța, în suprafață totală de 2 ha, amplasat în parcela A1072/1/2/27, teren din care a fost expropriată suprafața de 3679 m.p., conform hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010. Din analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008 de BNP V.E.D.

din Medgidia, contract încheiat între vânzătorii A.G. și A.S. și cumpărătorii C.A.E. căsătorit cu C.L.S. a rezultat că obiectul acestei vânzări l-a constituit cota de ½ din terenul în suprafață totală de 2 ha reprezentând parcela A1072/1/2/27, cealaltă cotă de ½ din același imobil fiind dobândită de numiții S.N. și S.U., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 05 februarie 2008, autentificat de BNP Asociați V.M.A. și V.E.D. din Medgidia, imobilul fiind înregistrat în această modalitate - coproprietate pe cote părți de ½ fiecare, în cartea funciară nr. xx a localității Medgidia sub nr. cadastral C2. S-a reținut că, până la momentul exproprierii, între coproprietarii S.N., S.U., C.A.E.

și C.L.S. nu intervenise sistarea stării de indiviziune, suprafața expropriată de 3679 mp, reprezentând teren coproprietatea celor 4 reclamanți. Existența coproprietății pe cote părți ideale de ½ pentru cele două familii S. și C. a fost recunoscută și de către expropriator care, în hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010, i-a menționat pe toți cei patru reclamanți, iar despăgubirea în cuantum de 25.900 RON a fost propusă coindivizarilor pentru terenul indiviz în suprafață de 3679 m.p. supus exproprierii. În temeiul disp. art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 coindivizarii supuși exproprierii, nemulțumiți de cuantumul despăgubirii acordate, au înțeles să conteste hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010, justificându-și astfel, în prezentul litigiu, calitatea procesuală activă.

Cu privire la critica apelanților reclamanți ce vizează legea aplicabilă prezentului litigiu, se reține că instanța de fond în mod corect s-a raportat la prevederile Legii nr. 198/2004 și ale Legii nr. 33/1994. Potrivit art. 6 alin. (1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor. În speță, obiectul contestației l-a constituit hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010, emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.

S-a apreciat de către instanța de apel că adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004 nu poate produce efecte juridice - în tăcerea legii noi - asupra legalității și temeiniciei acestui act juridic. Împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se arată că „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.

Verificarea legalității hotărârii nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004 implică raportarea hotărârii contestate și a cauzelor de nulitate la legea în vigoare la data emiterii ei, știut fiind faptul că nulitatea reprezintă o sancțiune civilă care lipsește de efecte actul juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, criticile apelanților reclamanți referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției primei instanțe au fost analizate în strictă raportare cu normele aplicabile la data emiterii hotărârii contestate, respectiv Legea nr. 198/2004. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile reclamanților legate de modalitatea de determinare prealabilă, prin nota de fundamentare la H.G.

nr. 415/2010, a evaluărilor de către experții ANEVAR, legate de neprezentarea dovezilor privind plata de către expropriator a sumei calculate cu titlul de despăgubiri, precum și interpretările care ar reieși din norma adoptată ulterior emiterii hotărârii contestate, câtă vreme ceea ce verifică instanța este abordarea corectă de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Comisia constituită la nivelul localității Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața expropriată conform Legii nr. 198/2004.

S-a considerat că susținerile reclamanților potrivit cărora exproprierea este nelegală câtă vreme nu există „despăgubiri prealabile”, conforme normei constituționale, sunt lipsite de relevanță deoarece ceea ce s-a supus judecății nu este faptul că nu li s-a înmânat efectiv reclamanților vreo sumă (legea interzicând eliberarea sumei consemnate până la clarificarea în proces a litigiului), ci dacă acea sumă conferită constituie sau nu o justă despăgubire. Cu aceleași argumente instanța a apreciat, ca neîntemeiate, acele susțineri ale reclamanților care consideră exproprierea ca fiind supusă unei „condiții suspensive” - aceea a plății prealabile a „prețului”.

Exproprierea fiind un mod legal de pierdere a dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act juridic sinalagmatic, de transmitere a dreptului real în temeiul unei convenții, instanța a avut în vedere că plata prealabilă a unei despăgubiri nu este o „condiție suspensivă” a procedurii, ci un imperativ decurgând inclusiv din textul art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv acela de a prelua legitim proprietatea unei persoane în schimbul unei „juste despăgubiri”. Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de Tribunalul Constanța pentru suprafața de teren de 3679 m.p.

supusă exproprierii, constatând că atât apelanții reclamanți, cât și apelantul pârât au înțeles să critice hotărârea primei instanțe sub acest aspect, Curtea a soluționat aceste critici printr-un considerent comun. În acest sens, instanța de apel a reținut că, potrivit disp. art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor terți, prin măsura exproprierii. În ceea ce privește prima componentă a despăgubirii - „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în mod constant în jurisprudența sa.

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită de standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată la data evaluării, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impunea a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia - în speță teren amplasat în extravilanul localității Medgidia, la o distanță de 1 Km de localitatea Valea Dacilor și la 7 km de Municipiul Medgidia la hotar cu orașul Murfatlar; de destinația lui la momentul exproprierii - teren agricol utilizat exclusiv pentru producția agricolă, cultivat cu floarea-soarelui la data expertizării; de inexistența unui plan de dezvoltare sau de schimbare a destinației acestui teren la momentul exproprierii și nu în ultimul rând, de criteriul cerere-ofertă pe piața imobiliară la momentul evaluării, acest ultim criteriu reflectând și efectele crizei economice ce a afectat piața imobiliară din România.

Criticile apelanților reclamanți și ale apelantului pârât ce vizau înlăturarea concluziilor expertizei efectuată la instanța de fond au fost apreciate ca fondate, întrucât experții nu s-au raportat și nu au valorificat informațiile obținute din tranzacțiile efectuate pe raza localității Medgidia în anul 2010 - la data realizării exproprierii și evaluării terenului în vederea stabilirii despăgubirii, conform contractelor de vânzare-cumpărare atașate la dosar, ci au avut în vedere exclusiv oferte de vânzare de la mica publicitate și de pe internet, contrar dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și jurisprudenței instanței supreme, care a reținut că numai în ipoteza în care informațiile culese de experți indică neîncheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții pot apela la alte elemente decât prețul de vânzare, de exemplu oferte de vânzare de pe internet sau de la mica publicitate - ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare a fost înlăturată expertiza de evaluare realizată la instanța de fond, întrucât în cadrul metodelor de evaluare nu s-au avut în vedere tranzacții cu privire la terenuri similare din extravilanul Mun. Medgidia, această evaluare fiind contrară dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. În apel, s-a efectuat o nouă expertiză de evaluare de către experții C.S., ing. D.G. și ing. V.I. În cadrul acestei expertize - Varianta I, comisia de experți a valorificat contractele de vânzare-cumpărare atașate la dosar și anume: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06 mai 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 septembrie 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 iulie 2009; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 martie 2010 autentificat de BNP V.E.D.

Într-o a doua variantă de evaluare realizată de către experți s-a valorificat, la solicitarea reclamanților, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 decembrie 2010 la BNP V.E.D. în care au figurat ca și promitenți vânzători reclamanții din prezenta cauză, iar prețul negociat de promitenții cumpărători a fost stabilit la 6 euro. În prima variantă a expertizei, în raport de elementele ce concură la formarea prețului imobilului expropriat și care au fost evidențiate în expertiză - elemente comparative ofertă de vânzare-cumpărare, condiții de finanțare, amplasamentul imobiliar CMBU, stare juridică, s-a concluzionat că valoarea parcelei A1072/1/2/27/2 este de 12145 RON, respectiv 0,77 euro/m.p.

În cea de a doua variantă a expertizei, în care evaluarea parcelei A1072/1/2/27/2 s-a realizat exclusiv prin raportare la prețul menționat în antecontractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010 invocat de apelanții reclamanți, s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 85.011 RON, respectiv 5,39 euro/m.p.

Curtea a reținut că această ultimă valoare, calculată în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010, nu poate fi însușită de instanță întrucât, pe de o parte, reclamanții nu au făcut dovada transferării proprietății asupra terenului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010, acest contract dând naștere între părți doar unor obligații de a face (de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare), prin urmare nu intră în categoria unor tranzacții de vânzare-cumpărare pe piața imobiliară, cerință impusă de art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, acest contract a fost încheiat pro cauza, la un interval de o lună de zile după emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010 pentru terenul expropriat.

Curtea de apel a mai reținut că prețul menționat în acest antecontract de vânzare-cumpărare nu se coroborează cu prețul cu care reclamanții au achiziționat, la rândul lor, în aceeași perioadă, alte terenuri similare în zonă, cu prețuri situate între 0,75 RON - 0,80 RON (contracte de vânzare - cumpărare autentificate din 27 septembrie 2010 și din 26 martie 2010) și nici cu prețurile menționate în contractele de vânzare-cumpărare încheiate de terți în aceeași perioadă și utilizate ca elemente de comparație în cadrul expertizei judiciare efectuate în apel - Varianta nr. I Sintagma „prețurile la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială” exclude, de asemenea, trimiterea la contracte de colaborare, de închiriere de terenuri pentru parcuri eoliene ori despăgubirile convenite pentru trasarea utilităților necesare autostrăzii, câtă vreme terenul expropriat în cauză nu avea altă destinație decât cea agricolă (motiv pentru care nu a fost reținută ca relevantă situația reieșită din contractul autentificat din 16 noiembrie 2010 la BNP V.E.D., încheiat între numitul Z.I.

și SC E. SA, ori din oferta făcută lui S.N. - și contractele încheiate de către SC S. SRL Oradea - pentru închirierea de teren pentru instalarea de turbine eoliene). Curtea a constatat că nu puteau fi luate în calcul, ca despăgubiri, datele indicate de apelanții reclamanți cu privire la prețurile menționate în antecontractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, cu care s-ar cumpăra și respectiv, vinde terenuri în zonă, caracterul speculativ menționat neputând fi considerat un element obiectiv în sensul legii, unele acte fiind încheiate de reclamanții înșiși, ulterior emiterii hotărârii contestate.

În raport de aceste considerente instanța de apel a apreciat că singura variantă de evaluare a imobilului expropriat, ce răspunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și este conformă cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie este varianta nr. I a expertizei judiciare din apel, variantă în care experții, conform metodei de evaluare a comparațiilor de piață directe cu proprietăți comparabile similare având cea mai bună utilizare - teren arabil, au avut în vedere o serie de contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri în zonă (situate în extravilanul localității Medgidia), experții concluzionând că valoarea terenului expropriat de la reclamanți este de 12.145 RON, reprezentând 0,77 euro/m.p.

în urma corecțiilor aplicate. Comparând această valoare stabilită de experții judiciari în unanimitate cu valoarea despăgubirii stabilită de expropriator prin hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 și anume aceea de 25.900 RON, Curtea a constatat că despăgubirea oferită de expropriator este superioară valorii de piață a terenului, stabilită prin expertiza judiciară, situație în care devin aplicabile în speță dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (…)”.

Cum expropriatorul a oferit reclamanților, pentru terenul expropriat, o despăgubire superioară celei stabilită prin expertiza judiciară efectuată în apel - varianta I, Curtea de apel a apreciat că hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă de expropriator este legală, motiv pentru care a procedat la reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții în baza art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. În prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

reclamanții au arătat că instanțele de fond au analizat cauza în temeiul unei legi, Legea nr. 189/2004, abrogată la data comunicării hotărârii, 24 ianuarie 2011. Susțin că instanța de apel a consfințit, cu valoare legală, texte abrogate (Legea nr. 198/2004), a contestat puterea legală a textelor de lege (art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) și s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale. Invocând disp. art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în sensul că a ignorat, în totalitate, dispozițiile legale în materie de expropriere respectiv dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 făcând abstracție de dovezile prezentate de apelanții-reclamanți.

Susțin că au depus mai multe contracte de vânzare-cumpărare prin care vând în mod obișnuit, așa cum prevede și legea, iar prețul de vânzare este între 40 RON/mp și 42 RON/mp, preț încasat chiar în perioada efectuării expertizei tehnice agricole. În aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții afirmă că, prin considerentele sale, instanța de apel eludează prevederile Legii nr. 33/1994 precum și ale Hotărârii de Guvern nr. 415/2010. Recurenții critică faptul că în decizia Curții de Apel se analizează numai apelul formulat de reclamanți, pentru ca, în dispozitivul deciziei pronunțate să se respingă acțiunea reclamanților ca nefondată, copiind exact solicitările pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Instanța de apel trebuia să analizeze apelul numai în limitele criticilor formulate și nu să își exprime părerea cu privire la cenzurarea sau necenzurarea de către instanța de fond a expertizei judiciare efectuată în cauză. Arată că instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiile legale în materie de expropriere, respectiv Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Din analiza dispozițiilor Legii nr. 255/2010 care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat, la dispoziția expropriatului, sumele aferente despăgubirii. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au avut în vedere faptul că nu a fost îndeplinită condiția suspensivă a consemnării la dispoziția expropriatului a sumelor de bani aferente despăgubirilor.

Susțin recurenții că neîndeplinirea condiției suspensive afectează însăși existența actului civil al exproprierii și anume, pendente conditione, această condiție suspensivă are ca efect faptul că actele translative de preluare forțată a terenurilor prin expropriere nu-și produc efectele (art. 1018 din vechiul C. civ. - art. 1407 noul C. civ.). Prin această modalitate nu sunt respectate imperativele constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituție, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii. Obligația de consemnare a sumei pe seama expropriatului este reglementată și de disp. art. 8 din Legea nr. 198/2004 și, prin urmare, nu prezintă importanță raportarea la legea veche sau la cea nouă, pentru că ambele legi prevăd obligativitatea consemnării sumei, precum și termenul de 5 zile de la data emiterii hotărârii.

Cum, în speță, intimata nu a făcut dovada consemnării acestei sume, nu se poate susține că a operat transferul dreptului de proprietate. Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În expertiza efectuată de experți ANEVAR pentru nota de fundamentare ce stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern nr. 415/2010 aceștia au stabilit o despăgubire de 22 RON/m.p., iar în expertizele depuse la dosarul cauzei aceiași experți ANEVAR au determinat o subevaluare a despăgubirii de numai 0,90 RON/mp.

Instanța de apel nu a răspuns motivelor care vizau fondul dreptului litigios, înlăturându-le în totalitate ca fiind „formale”, cu referire la probele câștigate cauzei, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acestea reprezentând contracte de vânzare-cumpărare apropiate de data efectuării expertizei agricole pe care experții majoritari, în mod greșit, nu și le-au însușit. Mai mult decât atât, instanța de fond cât și instanța de apel nu au observat faptul că opinia experților majoritari se bazează pe date din anunțuri publicitare, încălcând astfel decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5881/2011. Recurenții susțin că instanța de apel a interpretat greșit disp.

art. 27 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care au făcut dovada faptului că, pentru terenul în litigiu, valoarea despăgubirilor era net superioară celei stabilite prin hotărâre, motiv pentru care, pentru o justă soluționare a cauzei, se impunea efectuarea unei expertize care să respecte criteriile internaționale de evaluare a proprietății imobiliare, inclusiv standardele internaționale de evaluare intrate în vigoare la data de 01 ianuarie 2012. Intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Prima critică dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin aplicarea de către instanța de apel a unei legi abrogate, respectiv a Legii nr. 198/2004, în condițiile în care, susțin recurenții, la 24 ianuarie 2011, data comunicării hotărârii nr. 55/2010, atacată în cauză, intrase în vigoare Legea nr. 255/2010. Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de apel a constatat că, potrivit principiului tempus regit actum, condițiile de valabilitate și legalitate ale hotărârii de expropriere sunt analizate prin raportare la legea în vigoare la momentul emiterii acestei hotărâri.

Norma tranzitorie cuprinsă în art. 32 din Legea nr. 255/2010, analizată de instanța de apel, se referă la aplicarea legii noi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, astfel că nu vizează modificarea regimului juridic al hotărârii de expropriere sau etapa jurisdicțională de contestare a hotărârii, ci exclusiv procedura anterioară emiterii acesteia. Prin urmare, corect a fost verificată hotărârea atacată, prin prisma legii în vigoare la momentul emiterii deciziei, împrejurarea că procedura de comunicare și cea jurisdicțională s-au derulat după abrogarea Legii nr. 189/2004 și intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 neavând relevanță cu privire la judecata din prezenta cauză, astfel că nu se constată un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurenții au formulat critici și cu privire la nesocotirea, de către instanța de apel, a comparabilelor care, susțin aceștia, atestă o valoare de 40-42 RON/m.p., încadrând această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Nu poate fi reținută această critică ca aparținând sferei de nelegalitate sancționată prin textul de lege invocat, întrucât recurenții nu au indicat expres un act juridic dedus judecății, în sensul de negotium iuris, al cărui conținut să fi fost denaturat printr-o interpretare greșită a instanței. Tipul de comparabile utilizate la întocmirea raportului de expertiză contestat de recurenți, poate fi verificat în cadrul analizei legalității criteriilor de efectuare a expertizei, alături de celelalte critici care se referă la aplicarea greșită a legii, neconstituind un act a cărui natură juridică a fost dedusă prezentei judecăți.

Recurenții au arătat, într-o altă critică dezvoltată în memoriul de recurs și care se subsumează cazului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a interpretat greșit o serie de dispoziții legale. Astfel aceștia au susținut că instanța de apel s-a limitat în a analiza numai apelul lor, iar în motivarea de respingere a respectivei căi de atac, a preluat argumentele pârâtei, fără a le cenzura. O astfel de afirmație este străină de cauză, întrucât instanța de apel a analizat punctual fiecare dintre susținerile celor două parți apelante, înlăturându-le deopotrivă, mai puțin critica comună referitoare la nelegalitatea raportului de expertiză, care a utilizat, în stabilirea valorii despăgubirilor, oferte de vânzare și nu tranzacții efective, sens în care a dispus refacerea raportului de expertiză.

Au mai apreciat recurenții, raportat la această împrejurare, că instanța de apel nu trebuia să cenzureze expertiza efectuată în faza procesuală a fondului, considerație lipsită de temei legal în condițiile în care instanța a fost învestită, prin ambele apeluri, cu critici referitoare la nelegalitatea raportului de expertiză, care nu a fost întocmit cu respectarea disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, în mod corect a fost înlăturat primul raport de expertiză și s-a dispus refacerea expertizei cu luarea în considerare a tranzacțiilor efectuate în zonă și nu a ofertelor de vânzare.

În acest sens, în vederea respectării caracterului just al despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27 alin. (2) din același act normativ, conform căruia „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.

Recurenții au criticat și neluarea în considerare a faptului că, susțin ei, Legea nr. 255/2010 instituie o condiție suspensivă de transmitere a dreptului de proprietate până la plata despăgubirilor. După cum s-a menționat anterior, în cauză nu este aplicabilă Legea nr. 255/2010 ci Legea nr. 198/2004 care, în art. 15, prevede că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.

Înalta Curte reține că recurenții nu au contestat conținutul recipisei de consemnare din 05 ianuarie 2011, depusă la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că expropriatorul a consemnat pe seama și la dispoziția celor patru recurenți - reclamanți suma de 25.900 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii potrivit hotărârii nr. 55 din 08 noiembrie 2010. Dat fiind faptul că, în prezentul litigiu, s-a contestat și calitatea procesuală activă a reclamanților S.N. și S.U., expropriatorul susținând că nu s-au depus la comisie acte doveditoare ale dreptului lor de proprietate, potrivit legii suma a fost indisponibilizată, urmând ca plata să se efectueze după soluționarea, prin hotărâre judecătorească, a aspectelor litigioase privind dreptul de proprietate.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu poate constitui obiect al contestării transferul dreptului de proprietate ci, exclusiv, cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, neeliberarea despăgubirii consemnate pe numele persoanelor expropriate nu este reglementată de lege ca un caz de suspendare a transferului dreptului de proprietate, câtă vreme legea prevede modalitatea de preluare a proprietății și, în condițiile existenței unui litigiu în care se discută și calitatea de proprietari și întinderea dreptului reclamanților, doar obligația de consemnare a despăgubirilor, nu și cea de plată efectivă. Cu privire la valoarea despăgubirilor stabilită de instanța de apel, recurenții au susținut că au fost ignorate dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale H.G.

nr. 415/2010 în sensul că, inițial, expropriatorul a propus despăgubiri de 22 RON/m.p. iar ulterior, a depus la dosar înscrisuri care prezintă o valoare a imobilului de 0,90 RON/m.p. De asemenea, au apreciat că instanța de apel nu a analizat comparabilele reprezentând contractele de vânzare cumpărare depuse de ei, înlăturându-le ca fiind pro causa, iar experții au apelat, din nou, la anunțuri publicitare. Recurenții au solicitat și aplicarea de noi standarde de evaluare existente începând cu anul 2012. Nu pot fi reținute ca fiind conforme cu realitatea dosarului aserțiunile recurenților, în condițiile în care se constată că instanța de apel a avut în vedere ca la efectuarea expertizei să fie utilizate comparabile reprezentând tranzacții efective operate în zonă, sens în care a și încuviințat obiecțiunile formulate de părți și a dispus refacerea expertizei exclusiv în baza contractelor de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei.

În mod corect au fost respinse comparabilele propuse de reclamanți cu reținerea, în mod legal și pertinent, a caracterului subiectiv al acestora, constatându-se că antecontractul de vânzare cumpărare nu reprezintă un act translativ de proprietate, că celelalte acte de vânzare întocmite chiar de reclamanți, după emiterea hotărârii de expropriere la prețuri cu mult superioare celorlalte tranzacții, au un caracter pro causa iar restul operațiunilor consfințite de aceste acte (deviere rețele electrice, construcții turbine eoliene) nu reprezintă transmisiuni ale dreptului de proprietate. Pentru aceste motive instanța de apel a înlăturat varianta II din raportul de expertiză, reținând varianta care respectă întru-totul criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la metoda de evaluare a despăgubirilor, aceasta este cea a comparației de piață, astfel cum ambele părți au solicitat prin motivele de apel. Contestarea, direct în recurs, a standardelor de evaluare și solicitarea utilizării altora, în lipsa formulării, în acest sens, a unor obiecțiuni la răspunsul experților în fața instanțelor de fond și fără indicarea unui motiv de nelegalitate, nu poate fi luată în considerare la efectuarea controlului jurisdicțional. Prin urmare, având în vedere că nu au fost reținute motive de nelegalitate în privința deciziei recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Va fi respinsă și cererea intimatului pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită pentru această fază procesuală întrucât, deși a solicitat astfel de cheltuieli prin întâmpinare, partea nu a depus chitanțe doveditoare în susținerea pretențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.N., S.U., C.A.E. și C.L.S. împotriva deciziei nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Respinge, ca nedovedită, cererea formulată de intimatul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA din cadrul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine prin D.R.D.P. Constanța de acordare a cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2014.