ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2483/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța, la data de 8 februarie 2011, sub nr. 2070/118/2011, reclamanții S.N.,

S.U., C.A.E. și C.L.S. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să se

dispună anularea hotărârii nr. 55 din 08 noiembrie 2010 emisă de comisia de specialitate

sub autoritatea expropriatorului, în ceea ce privește despăgubirile propuse pentru

suprafața de teren supusă exproprierii și obligarea expropriatorului la plata unei

juste despăgubiri.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că, pentru terenul în litigiu, aflat în extravilanul localității

Medgidia, s-a fixat o valoare a despăgubirilor sub cea stabilită pentru terenuri

extravilane comunei Peștera. Cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat

este mult mai mic decât valoarea reală a acestuia, despăgubirile având la bază o

valoare de 1,65 euro/m.p. față de valoarea de circulație a terenului care este de

15 euro/m.p. Nu au fost avute în vedere, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994,

pierderile cauzate de expropriere prin raportare la culturile ce s-ar fi putut obține

pentru o perioadă de circa 50 de ani.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Statul Român a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivând că

procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale în

materie, respectiv Legea nr. 198/2004, act derogatoriu de la legea generală - Legea

nr. 33/1994 iar rapoartele de expertiză ANEVAR au utilizat două tehnici de evaluare,

conform standardelor internaționale, respectiv metoda comparației relative și metoda

capitalizării rentei funciare.

În cauză a fost întocmit

un raport de expertiză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă

nr. 1104 din 01 martie 2012 Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat în parte

hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

- Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, respectiv

numai în ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul

despăgubirilor și la modalitatea de plată a acestora.

A stabilit că reclamanții

sunt îndreptățiți să primească, pentru terenul expropriat în suprafață de 3.679

m.p., parte din terenul înscris în CF nr. xx, despăgubiri în cuantum de 31.304 RON.

A fost obligat pârâtul

la 2400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu expertiză.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 3.679 m.p. situat în extravilanul orașului Medgidia,

parcela A1072/1/2/27/12 având număr cadastral C1, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 24 octombrie 2008 la BNP V.E.D. iar prin hotărârea nr. 55 din

08 noiembrie 2010 s-a expropriat suprafața de 3.679 mp parcela A1072/1/2/27/2 stabilindu-se

despăgubiri în cuantum de 25.900 RON.

Întrucât reclamanții au

fost nemulțumiți de cuantumul despăgubirii acordate, aceștia au contestat hotărârea

nr. 55/2010 conform art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004.

Prin expertiza judiciară

efectuată în cauză s-a constatat că valoarea reală a terenului expropriat este de

31.304 RON, valoare stabilită prin metoda rentei funciare, pornind de la capacitatea

de producție a terenului respectiv și prețul produsului obținut pe teren, cât și

prin metoda comparației relative.

Procedând la compararea

ofertei făcută reclamanților prin hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 (25.900

RON) cu valorile rezultate din raportul de expertiză (31.304 RON), față de disp.

art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis acțiunea reclamanților în sensul

majorării despăgubirilor pentru terenul expropriat la valoarea de 31.304 RON.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel reclamanții S.M., S.U., C.A.E. și C.L.S. și pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA.

Apelanții reclamanți S.M.,

S.U., C.A.E. și C.L.S. au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului

Constanța sub aspectul aplicării în timp a Legii nr. 255/2010 și respectiv a Legii

nr. 198/2004, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanță.

La rândul său, apelantul

pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA a criticat legalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul greșitei

soluționări a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților S.U.

și S.N., întrucât aceștia nu au fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 24 octombrie 2008, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate reclamanților.

În apel, la solicitarea

ambelor părți, instanța a încuviințat efectuarea unui supliment la expertiză, având

ca obiectiv stabilirea valorii reale a terenului expropriat, cu luarea în considerare

a tranzacțiilor de pe piața liberă efectuate în perioada evaluării inițiale, cât

și evaluarea în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți,

autentificat din 30 decembrie 2010 de BNP V.E.D.

Prin decizia civilă

nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost

respins apelul reclamanților, a fost admis apelul pârâtului Statul Român și schimbată

în tot hotărârea Tribunalului Constanța, în sensul respingerii acțiunii reclamanților

ca nefondată.

În baza art. 274 C. proc.

civ. au fost obligați apelanții reclamanți către apelantul pârât Statul Român la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 RON reprezentând onorariul de

expertiză achitat în apel de către pârât.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale active

a reclamanților S.U. și S.N., este vădit nefondată în condițiile în care reclamanții

S.N. și S.U. s-au legitimat alături de reclamanții C.A.E. și C.L.S. ca și coproprietari

ai imobilului situat în extravilanul Mun. Medgidia, județul Constanța, în suprafață

totală de 2 ha, amplasat în parcela A1072/1/2/27, teren din care a fost expropriată

suprafața de 3679 m.p., conform hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55

din 8 noiembrie 2010.

Din analiza contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008 de BNP V.E.D. din Medgidia,

contract încheiat între vânzătorii A.G. și A.S. și cumpărătorii C.A.E. căsătorit

cu C.L.S. a rezultat că obiectul acestei vânzări l-a constituit cota de ½

din terenul în suprafață totală de 2 ha reprezentând parcela A1072/1/2/27, cealaltă

cotă de ½ din același imobil fiind dobândită de numiții S.N. și S.U., în

temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 05 februarie 2008, autentificat de

BNP Asociați V.M.A. și V.E.D. din Medgidia, imobilul fiind înregistrat în această

modalitate - coproprietate pe cote părți de ½ fiecare, în cartea funciară

nr. xx a localității Medgidia sub nr. cadastral C2.

S-a reținut că, până la

momentul exproprierii, între coproprietarii S.N., S.U., C.A.E. și C.L.S. nu intervenise

sistarea stării de indiviziune, suprafața expropriată de 3679 mp, reprezentând teren

coproprietatea celor 4 reclamanți.

Existența coproprietății

pe cote părți ideale de ½ pentru cele două familii S. și C. a fost recunoscută

și de către expropriator care, în hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010, i-a menționat

pe toți cei patru reclamanți, iar despăgubirea în cuantum de 25.900 RON a fost propusă

coindivizarilor pentru terenul indiviz în suprafață de 3679 m.p. supus exproprierii.

În temeiul disp. art.

9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 coindivizarii supuși exproprierii, nemulțumiți

de cuantumul despăgubirii acordate, au înțeles să conteste hotărârea nr. 55 din

8 noiembrie 2010, justificându-și astfel, în prezentul litigiu, calitatea procesuală

activă.

Cu privire la critica

apelanților reclamanți ce vizează legea aplicabilă prezentului litigiu, se reține

că instanța de fond în mod corect s-a raportat la prevederile Legii nr. 198/2004

și ale Legii nr. 33/1994.

Potrivit art. 6 alin.

(1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând

putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate înainte de

intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute

de legea în vigoare la data încheierii lor.

În speță, obiectul contestației

l-a constituit hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010,

emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004.

S-a apreciat de către

instanța de apel că adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255 prin care s-a

abrogat Legea nr. 198/2004 nu poate produce efecte juridice - în tăcerea legii noi

- asupra legalității și temeiniciei acestui act juridic. Împrejurarea că prin

art. 32 din Legea nr. 255/2010 se arată că „În cazul procedurilor de expropriere

aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică

prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor

juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile

aflate în derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.

Verificarea legalității

hotărârii nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004 implică

raportarea hotărârii contestate și a cauzelor de nulitate la legea în vigoare la

data emiterii ei, știut fiind faptul că nulitatea reprezintă o sancțiune civilă

care lipsește de efecte actul juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale

edictate pentru încheierea sa valabilă.

Prin urmare, criticile

apelanților reclamanți referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției primei

instanțe au fost analizate în strictă raportare cu normele aplicabile la data emiterii

hotărârii contestate, respectiv Legea nr. 198/2004.

Sub acest aspect, instanța

de apel a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile reclamanților legate de modalitatea

de determinare prealabilă, prin nota de fundamentare la H.G. nr. 415/2010, a evaluărilor

de către experții ANEVAR, legate de neprezentarea dovezilor privind plata de către

expropriator a sumei calculate cu titlul de despăgubiri, precum și interpretările

care ar reieși din norma adoptată ulterior emiterii hotărârii contestate, câtă vreme

ceea ce verifică instanța este abordarea corectă de către Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Comisia constituită la nivelul

localității Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața expropriată

conform Legii nr. 198/2004.

S-a considerat că susținerile

reclamanților potrivit cărora exproprierea este nelegală câtă vreme nu există „despăgubiri

prealabile”, conforme normei constituționale, sunt lipsite de relevanță deoarece

ceea ce s-a supus judecății nu este faptul că nu li s-a înmânat efectiv reclamanților

vreo sumă (legea interzicând eliberarea sumei consemnate până la clarificarea în

proces a litigiului), ci dacă acea sumă conferită constituie sau nu o justă despăgubire.

Cu aceleași argumente

instanța a apreciat, ca neîntemeiate, acele susțineri ale reclamanților care consideră

exproprierea ca fiind supusă unei „condiții suspensive” - aceea a plății prealabile

a „prețului”. Exproprierea fiind un mod legal de pierdere a dreptului de proprietate

pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act juridic sinalagmatic, de transmitere

a dreptului real în temeiul unei convenții, instanța a avut în vedere că plata prealabilă

a unei despăgubiri nu este o „condiție suspensivă” a procedurii, ci un imperativ

decurgând inclusiv din textul art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv acela

de a prelua legitim proprietatea unei persoane în schimbul unei „juste despăgubiri”.

Cu privire la cuantumul

despăgubirilor acordate reclamanților de Tribunalul Constanța pentru suprafața de

teren de 3679 m.p. supusă exproprierii, constatând că atât apelanții reclamanți,

cât și apelantul pârât au înțeles să critice hotărârea primei instanțe sub acest

aspect, Curtea a soluționat aceste critici printr-un considerent comun.

În acest sens, instanța

de apel a reținut că, potrivit disp. art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor terți, prin măsura exproprierii.

În ceea ce privește prima

componentă a despăgubirii - „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este

determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ

- teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție în mod constant în jurisprudența sa.

Procesul de evaluare este

un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele

și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta

din urmă fiind definită de standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind

suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată la data evaluării, într-o

tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Valoarea de piață a imobilului

expropriat se impunea a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului

prin raportare la amplasamentul acestuia - în speță teren amplasat în extravilanul

localității Medgidia, la o distanță de 1 Km de localitatea Valea Dacilor și la 7

km de Municipiul Medgidia la hotar cu orașul Murfatlar; de destinația lui la momentul

exproprierii - teren agricol utilizat exclusiv pentru producția agricolă, cultivat

cu floarea-soarelui la data expertizării; de inexistența unui plan de dezvoltare

sau de schimbare a destinației acestui teren la momentul exproprierii și nu în ultimul

rând, de criteriul cerere-ofertă pe piața imobiliară la momentul evaluării, acest

ultim criteriu reflectând și efectele crizei economice ce a afectat piața imobiliară

din România.

Criticile apelanților

reclamanți și ale apelantului pârât ce vizau înlăturarea concluziilor expertizei

efectuată la instanța de fond au fost apreciate ca fondate, întrucât experții nu

s-au raportat și nu au valorificat informațiile obținute din tranzacțiile efectuate

pe raza localității Medgidia în anul 2010 - la data realizării exproprierii și evaluării

terenului în vederea stabilirii despăgubirii, conform contractelor de vânzare-cumpărare

atașate la dosar, ci au avut în vedere exclusiv oferte de vânzare de la mica publicitate

și de pe internet, contrar dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994

și jurisprudenței instanței supreme, care a reținut că numai în ipoteza în care

informațiile culese de experți indică neîncheierea unor contracte de vânzare-cumpărare

cu privire la terenurile din zonă, experții pot apela la alte elemente decât prețul

de vânzare, de exemplu oferte de vânzare de pe internet sau de la mica publicitate

- ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare a fost înlăturată

expertiza de evaluare realizată la instanța de fond, întrucât în cadrul metodelor

de evaluare nu s-au avut în vedere tranzacții cu privire la terenuri similare din

extravilanul Mun. Medgidia, această evaluare fiind contrară dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994.

În apel, s-a efectuat

o nouă expertiză de evaluare de către experții C.S., ing. D.G. și ing. V.I.

În cadrul acestei expertize

- Varianta I, comisia de experți a valorificat contractele de vânzare-cumpărare

atașate la dosar și anume: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06

mai 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 27 septembrie 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 24 iulie 2009; contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 26 martie 2010 autentificat de BNP V.E.D.

Într-o a doua variantă

de evaluare realizată de către experți s-a valorificat, la solicitarea reclamanților,

antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 decembrie 2010 la BNP V.E.D.

în care au figurat ca și promitenți vânzători reclamanții din prezenta cauză, iar

prețul negociat de promitenții cumpărători a fost stabilit la 6 euro.

În prima variantă a expertizei,

în raport de elementele ce concură la formarea prețului imobilului expropriat și

care au fost evidențiate în expertiză - elemente comparative ofertă de vânzare-cumpărare,

condiții de finanțare, amplasamentul imobiliar CMBU, stare juridică, s-a concluzionat

că valoarea parcelei A1072/1/2/27/2 este de 12145 RON, respectiv 0,77 euro/m.p.

În cea de a doua variantă

a expertizei, în care evaluarea parcelei A1072/1/2/27/2 s-a realizat exclusiv prin

raportare la prețul menționat în antecontractul de vânzare-cumpărare din 30

decembrie 2010 invocat de apelanții reclamanți, s-a concluzionat că valoarea terenului

expropriat este de 85.011 RON, respectiv 5,39 euro/m.p.

Curtea a reținut că această

ultimă valoare, calculată în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare din

30 decembrie 2010, nu poate fi însușită de instanță întrucât, pe de o parte, reclamanții

nu au făcut dovada transferării proprietății asupra terenului ce a făcut obiectul

antecontractului de vânzare-cumpărare  din 30 decembrie 2010, acest contract dând

naștere între părți doar unor obligații de a face (de a încheia în viitor un contract

de vânzare-cumpărare), prin urmare nu intră în categoria unor tranzacții de vânzare-cumpărare

pe piața imobiliară, cerință impusă de art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar pe de

altă parte, acest contract a fost încheiat pro cauza, la un interval de o lună de

zile după emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8

noiembrie 2010 pentru terenul expropriat. Curtea de apel a mai reținut că prețul

menționat în acest antecontract de vânzare-cumpărare nu se coroborează cu prețul

cu care reclamanții au achiziționat, la rândul lor, în aceeași perioadă, alte terenuri

similare în zonă, cu prețuri situate între 0,75 RON - 0,80 RON (contracte de vânzare

- cumpărare autentificate din 27 septembrie 2010 și din 26 martie 2010) și nici

cu prețurile menționate în contractele de vânzare-cumpărare încheiate de terți în

aceeași perioadă și utilizate ca elemente de comparație în cadrul expertizei judiciare

efectuate în apel - Varianta nr. I

Sintagma „prețurile la

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială”

exclude, de asemenea, trimiterea la contracte de colaborare, de închiriere de terenuri

pentru parcuri eoliene ori despăgubirile convenite pentru trasarea utilităților

necesare autostrăzii, câtă vreme terenul expropriat în cauză nu avea altă destinație

decât cea agricolă (motiv pentru care nu a fost reținută ca relevantă situația reieșită

din contractul autentificat din 16 noiembrie 2010 la BNP V.E.D., încheiat între

numitul Z.I. și SC E. SA, ori din oferta făcută lui S.N. - și contractele încheiate

de către SC S. SRL Oradea - pentru închirierea de teren pentru instalarea de turbine

eoliene).

Curtea a constatat că

nu puteau fi luate în calcul, ca despăgubiri, datele indicate de apelanții reclamanți

cu privire la prețurile menționate în antecontractele de vânzare-cumpărare depuse

la dosar, cu care s-ar cumpăra și respectiv, vinde terenuri în zonă, caracterul

speculativ menționat neputând fi considerat un element obiectiv în sensul legii,

unele acte fiind încheiate de reclamanții înșiși, ulterior emiterii hotărârii contestate.

În raport de aceste considerente

instanța de apel a apreciat că singura variantă de evaluare a imobilului expropriat,

ce răspunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și este conformă cu jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie este varianta nr. I a expertizei

judiciare din apel, variantă în care experții, conform metodei de evaluare a comparațiilor

de piață directe cu proprietăți comparabile similare având cea mai bună utilizare

- teren arabil, au avut în vedere o serie de contracte de vânzare-cumpărare pentru

terenuri în zonă (situate în extravilanul localității Medgidia), experții concluzionând

că valoarea terenului expropriat de la reclamanți este de 12.145 RON, reprezentând

0,77 euro/m.p. în urma corecțiilor aplicate.

Comparând această valoare

stabilită de experții judiciari în unanimitate cu valoarea despăgubirii stabilită

de expropriator prin hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 și anume aceea de 25.900

RON, Curtea a constatat că despăgubirea oferită de expropriator este superioară

valorii de piață a terenului, stabilită prin expertiza judiciară, situație în care

devin aplicabile în speță dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

conform cărora „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică

decât cea oferită de expropriator (…)”.

Cum expropriatorul a oferit

reclamanților, pentru terenul expropriat, o despăgubire superioară celei stabilită

prin expertiza judiciară efectuată în apel - varianta I, Curtea de apel a apreciat

că hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă de expropriator este legală, motiv

pentru care a procedat la reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii

acțiunii reclamanților ca nefondată.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții în baza art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.

În prima critică, întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. reclamanții au arătat că instanțele

de fond au analizat cauza în temeiul unei legi, Legea nr. 189/2004, abrogată la

data comunicării hotărârii, 24 ianuarie 2011.

Susțin că instanța de

apel a consfințit, cu valoare legală, texte abrogate (Legea nr. 198/2004), a contestat

puterea legală a textelor de lege (art. 44 alin. (3) din Constituția României,

art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) și s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale.

Invocând disp. art. 304

pct. 8 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de apel a interpretat greșit

actul dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia în sensul că a ignorat, în totalitate, dispozițiile legale în materie

de expropriere respectiv dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 făcând abstracție

de dovezile prezentate de apelanții-reclamanți. Susțin că au depus mai multe contracte

de vânzare-cumpărare prin care vând în mod obișnuit, așa cum prevede și legea, iar

prețul de vânzare este între 40 RON/mp și 42 RON/mp, preț încasat chiar în perioada

efectuării expertizei tehnice agricole.

În aplicarea art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenții afirmă că, prin considerentele sale, instanța de

apel eludează prevederile Legii nr. 33/1994 precum și ale Hotărârii de Guvern

nr. 415/2010.

Recurenții critică faptul

că în decizia Curții de Apel se analizează numai apelul formulat de reclamanți,

pentru ca, în dispozitivul deciziei pronunțate să se respingă acțiunea reclamanților

ca nefondată, copiind exact solicitările pârâtei Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Instanța de apel trebuia

să analizeze apelul numai în limitele criticilor formulate și nu să își exprime

părerea cu privire la cenzurarea sau necenzurarea de către instanța de fond a expertizei

judiciare efectuată în cauză.

Arată că instanța de apel

nu a luat în considerare dispozițiile legale în materie de expropriere, respectiv

Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.

Din analiza dispozițiilor

Legii nr. 255/2010 care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul

translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție

suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat, la dispoziția expropriatului,

sumele aferente despăgubirii.

Atât instanța de fond,

cât și instanța de apel nu au avut în vedere faptul că nu a fost îndeplinită condiția

suspensivă a consemnării la dispoziția expropriatului a sumelor de bani aferente

despăgubirilor.

Susțin recurenții că neîndeplinirea

condiției suspensive afectează însăși existența actului civil al exproprierii și

anume, pendente conditione, această condiție suspensivă are ca efect faptul că actele

translative de preluare forțată a terenurilor prin expropriere nu-și produc efectele

(art. 1018 din vechiul C. civ. - art. 1407 noul C. civ.).

Prin această modalitate

nu sunt respectate imperativele constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din

Constituție, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.

Obligația de consemnare

a sumei pe seama expropriatului este reglementată și de disp. art. 8 din Legea

nr. 198/2004 și, prin urmare, nu prezintă importanță raportarea la legea veche sau

la cea nouă, pentru că ambele legi prevăd obligativitatea consemnării sumei, precum

și termenul de 5 zile de la data emiterii hotărârii. Cum, în speță, intimata nu

a făcut dovada consemnării acestei sume, nu se poate susține că a operat transferul

dreptului de proprietate.

Cu privire la condiția

ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului

despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este obligată să respecte normele

juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În expertiza efectuată

de experți ANEVAR pentru nota de fundamentare ce stă la baza emiterii Hotărârii

de Guvern nr. 415/2010 aceștia au stabilit o despăgubire de 22 RON/m.p., iar în

expertizele depuse la dosarul cauzei aceiași experți ANEVAR au determinat o subevaluare

a despăgubirii de numai 0,90 RON/mp.

Instanța de apel nu a

răspuns motivelor care vizau fondul dreptului litigios, înlăturându-le în totalitate

ca fiind „formale”, cu referire la probele câștigate cauzei, respectiv înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, acestea reprezentând contracte de vânzare-cumpărare apropiate

de data efectuării expertizei agricole pe care experții majoritari, în mod greșit,

nu și le-au însușit. Mai mult decât atât, instanța de fond cât și instanța de apel

nu au observat faptul că opinia experților majoritari se bazează pe date din anunțuri

publicitare, încălcând astfel decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5881/2011.

Recurenții susțin că instanța

de apel a interpretat greșit disp. art. 27 din Legea nr. 33/1994, în condițiile

în care au făcut dovada faptului că, pentru terenul în litigiu, valoarea despăgubirilor

era net superioară celei stabilite prin hotărâre, motiv pentru care, pentru o justă

soluționare a cauzei, se impunea efectuarea unei expertize care să respecte criteriile

internaționale de evaluare a proprietății imobiliare, inclusiv standardele internaționale

de evaluare intrate în vigoare la data de 01 ianuarie 2012.

Intimata pârâtă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică dedusă judecății,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești prin aplicarea de către instanța de apel a unei legi abrogate,

respectiv a Legii nr. 198/2004, în condițiile în care, susțin recurenții, la 24

ianuarie 2011, data comunicării hotărârii nr. 55/2010, atacată în cauză, intrase

în vigoare Legea nr. 255/2010.

Înalta Curte reține că,

în mod corect instanța de apel a constatat că, potrivit principiului tempus regit

actum, condițiile de valabilitate și legalitate ale hotărârii de expropriere sunt

analizate prin raportare la legea în vigoare la momentul emiterii acestei hotărâri.

Norma tranzitorie cuprinsă

în art. 32 din Legea nr. 255/2010, analizată de instanța de apel, se referă la aplicarea

legii noi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru

continuarea realizării obiectivelor, astfel că nu vizează modificarea regimului

juridic al hotărârii de expropriere sau etapa jurisdicțională de contestare a hotărârii,

ci exclusiv procedura anterioară emiterii acesteia.

Prin urmare, corect a

fost verificată hotărârea atacată, prin prisma legii în vigoare la momentul emiterii

deciziei, împrejurarea că procedura de comunicare și cea jurisdicțională s-au derulat

după abrogarea Legii nr. 189/2004 și intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 neavând

relevanță cu privire la judecata din prezenta cauză, astfel că nu se constată un

caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Recurenții au formulat

critici și cu privire la nesocotirea, de către instanța de apel, a comparabilelor

care, susțin aceștia, atestă o valoare de 40-42 RON/m.p., încadrând această critică

în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută această

critică ca aparținând sferei de nelegalitate sancționată prin textul de lege invocat,

întrucât recurenții nu au indicat expres un act juridic dedus judecății, în sensul

de negotium iuris, al cărui conținut să fi fost denaturat printr-o interpretare

greșită a instanței.

Tipul de comparabile utilizate

la întocmirea raportului de expertiză contestat de recurenți, poate fi verificat

în cadrul analizei legalității criteriilor de efectuare a expertizei, alături de

celelalte critici care se referă la aplicarea greșită a legii, neconstituind un

act a cărui natură juridică a fost dedusă prezentei judecăți.

Recurenții au arătat,

într-o altă critică dezvoltată în memoriul de recurs și care se subsumează cazului

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a interpretat

greșit o serie de dispoziții legale.

Astfel aceștia au susținut

că instanța de apel s-a limitat în a analiza numai apelul lor, iar în motivarea

de respingere a respectivei căi de atac, a preluat argumentele pârâtei, fără a le

cenzura. O astfel de afirmație este străină de cauză, întrucât instanța de apel

a analizat punctual fiecare dintre susținerile celor două parți apelante, înlăturându-le

deopotrivă, mai puțin critica comună referitoare la nelegalitatea raportului de

expertiză, care a utilizat, în stabilirea valorii despăgubirilor, oferte de vânzare

și nu tranzacții efective, sens în care a dispus refacerea raportului de expertiză.

Au mai apreciat recurenții,

raportat la această împrejurare, că instanța de apel nu trebuia să cenzureze expertiza

efectuată în faza procesuală a fondului, considerație lipsită de temei legal în

condițiile în care instanța a fost învestită, prin ambele apeluri, cu critici referitoare

la nelegalitatea raportului de expertiză, care nu a fost întocmit cu respectarea

disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, în mod corect

a fost înlăturat primul raport de expertiză și s-a dispus refacerea expertizei cu

luarea în considerare a tranzacțiilor efectuate în zonă și nu a ofertelor de vânzare.

În acest sens, în vederea

respectării caracterului just al despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere

normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27

alin. (2) din același act normativ, conform căruia „despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.

Recurenții au criticat

și neluarea în considerare a faptului că, susțin ei, Legea nr. 255/2010 instituie

o condiție suspensivă de transmitere a dreptului de proprietate până la plata despăgubirilor.

După cum s-a menționat

anterior, în cauză nu este aplicabilă Legea nr. 255/2010 ci Legea nr. 198/2004 care,

în art. 15, prevede că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea

publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data

plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

în condițiile prezentei legi.

Înalta Curte reține că

recurenții nu au contestat conținutul recipisei de consemnare din 05 ianuarie 2011,

depusă la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că expropriatorul a consemnat

pe seama și la dispoziția celor patru recurenți - reclamanți suma de 25.900 RON,

reprezentând contravaloarea despăgubirii potrivit hotărârii nr. 55 din 08

noiembrie 2010. Dat fiind faptul că, în prezentul litigiu, s-a contestat și calitatea

procesuală activă a reclamanților S.N. și S.U., expropriatorul susținând că nu s-au

depus la comisie acte doveditoare ale dreptului lor de proprietate, potrivit legii

suma a fost indisponibilizată, urmând ca plata să se efectueze după soluționarea,

prin hotărâre judecătorească, a aspectelor litigioase privind dreptul de proprietate.

Pe de altă parte, astfel

cum rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu poate constitui obiect

al contestării transferul dreptului de proprietate ci, exclusiv, cuantumul despăgubirilor.

Prin urmare, neeliberarea despăgubirii consemnate pe numele persoanelor expropriate

nu este reglementată de lege ca un caz de suspendare a transferului dreptului de

proprietate, câtă vreme legea prevede modalitatea de preluare a proprietății și,

în condițiile existenței unui litigiu în care se discută și calitatea de proprietari

și întinderea dreptului reclamanților, doar obligația de consemnare a despăgubirilor,

nu și cea de plată efectivă.

Cu privire la valoarea

despăgubirilor stabilită de instanța de apel, recurenții au susținut că au fost

ignorate dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale H.G. nr. 415/2010 în sensul că, inițial,

expropriatorul a propus despăgubiri de 22 RON/m.p. iar ulterior, a depus la dosar

înscrisuri care prezintă o valoare a imobilului de 0,90 RON/m.p. De asemenea, au

apreciat că instanța de apel nu a analizat comparabilele reprezentând contractele

de vânzare cumpărare depuse de ei, înlăturându-le ca fiind pro causa, iar experții

au apelat, din nou, la anunțuri publicitare. Recurenții au solicitat și aplicarea

de noi standarde de evaluare existente începând cu anul 2012.

Nu pot fi reținute ca

fiind conforme cu realitatea dosarului aserțiunile recurenților, în condițiile în

care se constată că instanța de apel a avut în vedere ca la efectuarea expertizei

să fie utilizate comparabile reprezentând tranzacții efective operate în zonă, sens

în care a și încuviințat obiecțiunile formulate de părți și a dispus refacerea expertizei

exclusiv în baza contractelor de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei.

În mod corect au fost

respinse comparabilele propuse de reclamanți cu reținerea, în mod legal și pertinent,

a caracterului subiectiv al acestora, constatându-se că antecontractul de vânzare

cumpărare nu reprezintă un act translativ de proprietate, că celelalte acte de vânzare

întocmite chiar de reclamanți, după emiterea hotărârii de expropriere la prețuri

cu mult superioare celorlalte tranzacții, au un caracter pro causa iar restul operațiunilor

consfințite de aceste acte (deviere rețele electrice, construcții turbine eoliene)

nu reprezintă transmisiuni ale dreptului de proprietate.

Pentru aceste motive instanța

de apel a înlăturat varianta II din raportul de expertiză, reținând varianta care

respectă întru-totul criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la metoda de

evaluare a despăgubirilor, aceasta este cea a comparației de piață, astfel cum ambele

părți au solicitat prin motivele de apel. Contestarea, direct în recurs, a standardelor

de evaluare și solicitarea utilizării altora, în lipsa formulării, în acest sens,

a unor obiecțiuni la răspunsul experților în fața instanțelor de fond și fără indicarea

unui motiv de nelegalitate, nu poate fi luată în considerare la efectuarea controlului

jurisdicțional.

Prin urmare, având în

vedere că nu au fost reținute motive de nelegalitate în privința deciziei recurate,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Va fi respinsă și cererea

intimatului pârât

privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită pentru această fază procesuală

întrucât, deși a solicitat astfel de cheltuieli prin întâmpinare, partea nu a depus

chitanțe doveditoare în susținerea pretențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții S.N., S.U., C.A.E. și C.L.S. împotriva deciziei

nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Respinge, ca nedovedită,

cererea formulată de intimatul - pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA din cadrul Departamentului pentru Proiecte de

Infrastructură și Investiții Străine prin D.R.D.P. Constanța de acordare a cheltuielilor

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2014.