ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4669/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 1228 din

data de 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis recursul declarat de reclamantul M.I.P., a modificat

în tot ambele hotărâri pronunțate în cauză și, pe fond, a admis acțiunea și a obligat

pârâții intervenienți să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în Călărași, compus din teren și construcțiile existente pe acest teren.

La data de 05 februarie 2008, G.C. și G.A.

au formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, prin care au solicitat

desființarea hotărârii și rejudecarea recursului și care a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel Ploiești.

În susținerea cererii, revizuenții au invocat

dispozițiile art. 322 pct. 1, 5 și 7 C. proc. civ. și au arătat că, în dispozitivul

deciziei nu s-a făcut mențiunea care anume dintre pârâți sau intervenienți urmează

să aducă la îndeplinire obligația stabilită, având în vedere faptul că în proces

au figurat mai multe persoane având această calitate și, totodată, instanța a reținut

că ar fi vorba de un singur imobil, deși se referă la două numere cadastrale, iar

prin același dispozitiv nu se face mențiunea cui aparțin imobilele, ceea ce face

ca dispozitivul hotărârii să nu poată fi adus la îndeplinire.

S-a criticat și faptul că, în motivarea

hotărârii, deși se reține că intervenienții nu au făcut dovada că autorii recurentului-reclamant

a fost exploatator și se apreciază că imobilul a fost naționalizat fără titlu, această

dovadă ar fi trebuit să fie solicitată recurentului, întrucât acesta a afirmat pe

tot parcursul procesului că autorul său a fost exceptat de la naționalizare, fapt

contestat tot timpul de către intervenienți.

În motivarea cererii de revizuire s-a susținut,

de asemenea, că există contrarietate între decizia Curții de apel a cărei revizuire

se cere și sentința civilă nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călărași, definitivă

și irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea reclamantului M.I.P. privind același

imobil.

În cauză a formulat cerere de revizuire

la data de 11 februarie 2008 și Instituția Prefectului Județului Călărași, care

a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a solicitat

desființarea aceleiași decizii a Curții de Apel Ploiești.

În motivare, revizuenta a arătat că a fost

obligată să lase în deplină proprietate și posesie imobilul revendicat, ce nu s-a

aflat și nu se află în posesia sa, decizia a cărei revizuire se cere fiind potrivnică

sentinței civile nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călărași, definitivă

și irevocabilă.

Curtea de Apel Ploiești a disjuns cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 5 C. proc. civ., iar

în legătură cu capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare.

Prin decizia nr. 372 din 28 martie 2008,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenții G.C. și G.A.,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 5 C. proc. civ.; a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererilor de revizuire

întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, față de dispozițiile

art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 10 aprilie 2008, sub nr. dosar 3424/1/2008,

iar pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2010, revizuenții și intimatul

Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ Călărași au depus

cereri prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți în

soluționarea cererilor de revizuire, în raport de dispozițiile art. 323 pct. 2

alin. ultim C. proc. civ., potrivit cărora „când două instanțe care au dat hotărâri

potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare

în grad în care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței

care a dat prima hotărâre.” Cum prima hotărâre este dată în cauză de către Judecătoria

Călărași, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține Tribunalului

Călărași, către care se impune a fi declinată competența de soluționare.

Înalta Curte a pus în discuția părților

această excepție, precum și excepția tardivității formulării cererilor de revizuire,

invocată din oficiu, pe care le va analiza cu prioritate față de dispozițiile

art. 137 C. proc. civ.

I. Excepția necompetenței Înaltei Curți

de Casație și Justiție în soluționarea cererilor de revizuire va fi respinsă pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2)

C. proc. civ. „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la

instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile

potrivnice.”

Or, în speță, prin cererile de revizuire

întemeiate de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se invocă existența contrarietății

între decizia civilă nr. 1228 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești și

sentința civilă nr. 649 din 06 martie 2007 a Judecătoriei Călărași.

În conformitate cu dispozițiile legale

enunțate, competența de soluționare a cauzei aparține Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca instanță superioară în grad Curții de apel.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea

prevederilor tezei finale a art. 323 alin. (2) C. proc. civ., invocate de părți

în susținerea acestei excepții, este de reținut că sintagma „instanța care a dat

prima hotărâre” se referă nu la prima hotărâre ce a fost pronunțată în sens cronologic

(sentința Judecătoriei Călărași), ci la prima hotărâre a cărei anulare se solicită

(decizia Curții de Apel Ploiești).

Această interpretare este susținută și

în doctrină unde se arată că „prin instanța care a dat prima hotărâre urmează a

se înțelege cea care a pronunțat în primă instanță hotărârea atacată cu revizuire

și a cărei anulare se cere, pe considerentul că a fost încălcată autoritatea lucrului

judecat, reieșită dintr-o hotărâre pronunțată anterior, în aceeași cauză.” (I. Deleanu,

Tratat de procedură civilă, vol. II, ediția 2, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 333).

De altfel, părțile au avut acces la calea

de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 372 din 28 martie 2008 a Curții

de Apel Ploiești, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererilor

de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea

Înaltei Curți, cale pe care însă nu au înțeles să o utilizeze. În dispozitivul acestei

hotărâri se face mențiunea „cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare numai

în privința declinării de competență.”

II. Excepția tardivității cererilor de

revizuire va fi admisă, cererile urmând a fi respinse ca tardiv formulate pentru

considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 324

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de

art.

322

pct. 7, curge de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Conform dispozițiilor

art. 101

alin. (3) și (4) din același Cod, termenele

stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii

corespunzătoare zilei de plecare.

În speță, deoarece s-a solicitat revizuirea

unei decizii civile pronunțate la data de 27 noiembrie 2007, termenul de o lună

în care se putea exercita această cale de atac s-a împlinit la data de 27 decembrie

2007.

Conform dispozițiilor art. 103 C.

proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act

de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.”

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală

a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, în afară de cazul

când partea solicită repunerea în termen, ceea ce revizuenții nu au făcut.

Față de cele ce preced, întrucât cererea

de revizuire a fost formulată de revizuenții G.C. și G.A. la data de 05 februarie

2008 (data expedierii prin poștă), iar cea de-a doua cerere de revizuire a fost

formulată de revizuenta Instituția Prefectului Județului Călărași la data de 11

februarie 2008 (data expedierii prin poștă), se constată că ambele cereri au fost

depuse peste termenul de o lună și urmează a fi respinse ca tardive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de necompetență materială

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge ca tardive cererile de revizuire

formulate de revizuenții Instituția Prefectului Județului Călărași, G.C. și G.A.

împotriva deciziei civile nr. 1228 din data de 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

septembrie 2010.