ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5108/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și se referă, pentru imobilul din str. A. nr. 2, la perioada de la data preluării până în anul 1999, când acesta i-a fost restituit în natură, iar pentru imobilul din str. P. nr. 10, pentru perioada de la data preluării de către stat, până la data când acesta îi va fi restituit în natură. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., completată ulterior cu dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și ale Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 541 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca fiind prescrise extinctiv pretențiile reclamantului pentru perioada 1950-18 octombrie 2003 (data introducerii acțiunii) și în rest, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pretențiile reclamantului sunt prescrise extinctiv, în totalitate pentru imobilul din str. A. nr. 2 și pentru perioada anterioară datei de 18 octombrie 2003 pentru imobilul din str. P. nr. 10. In ce privește pretențiile ulterioare acestei date, în raport de temeiul de drept al acțiunii, instanța de fond a constatat că în speță, având în vedere că se solicită contravaloarea lipsei de folosință, pe lângă condițiile generale ce se cer a fi întrunite pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesar a se dovedi calitatea de proprietar a autorilor reclamantului asupra imobilului și posesia exercitată asupra acestuia. Or, reclamantul nu a depus la dosar nici un act de proprietate asupra imobilului.

De altfel, prin decizia civilă nr. 424 din 8 februarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, i s-a respins acțiunea în revendicare cu privire la imobilul din str. P. nr. 10, reținându-se că nu a făcut dovada că la data preluării imobilului de către stat, acesta era proprietatea autorilor săi. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sentința tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales (sediul Ligii Democratice pentru Dreptate) și la data de 1 iunie 2007 la domiciliul său, iar apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.G., motivat succint în sensul că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv întrucât hotărârea instanței de fond nu i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că nu a luat cunoștință de această hotărâre, iar termenul de 15 zile pentru declararea apelului nu a început să curgă. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății. La data de 6 august 2008, recurentul-reclamant a depus la dosar alte motive de recurs, care însă nu vor fi luate în seamă de instanță, fiind formulate peste termenul prevăzut de art. 301 coroborat cu art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. și având în vedere că nu conțin motive de ordine publică ce pot fi verificate din oficiu de instanță în raport de dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate în termen, care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. In speță, dispozițiile legale nu prevăd nici o derogare sub acest aspect, astfel încât termenul de 15 zile este aplicabil și apelului promovat în cauza de față.

Din verificarea actelor dosarului se constată că sentința nr. 541 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova a fost comunicată reclamantului la data de 1 iunie 2007 la domiciliul său și la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales, respectiv la sediul Ligii Democratice pentru Dreptate. Apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Criticile recurentului în sensul că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală deoarece hotărârea tribunalului nu i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale sunt nefondate. Din dovezile de primire și procesele-verbale de predare (filele 153, 154, dosar fond) reiese că hotărârea a fost comunicată recurentului- reclamant atât la domiciliul său, cât și la domiciliul ales, la adresele indicate în cererea de chemare în judecată.

La domiciliu, comunicarea s-a făcut prin afișare pe ușa principală a locuinței destinatarului, nici o persoană din cele abilitate să primească actul nefiind găsită, conform procesului verbal întocmit de agentul procedural. Art. 92 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă destinatarul sau cei abilitați să primească citația lipsesc de la domiciliu, „agentul va afișa citația, încheind un proces verbal despre toate acestea." Potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel ce 1-a încheiat. În speță, s-a făcut mențiunea că s-a procedat la afișarea actului întrucât nici o persoană dintre cele prevăzute de lege nu a fost găsită, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 92 C. proc.

civ. Și la domiciliul ales comunicarea hotărârii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 92 și urm. C. proc. civ., dovada de primire fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, cu indicarea datelor de identificare ale acestuia, fiind aplicată și ștampila instituției. Conform art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

In speță, reclamantul nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa și nici nu a formulat prin apelul declarat în cauză, sau ulterior, la termenul când s-a dezbătut apelul, cerere de repunere în termen, astfel că susținerile din cererea de recurs nu pot fi primite. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008. inu 5