ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5108/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele:

Despăgubirile

solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și se referă, pentru

imobilul din str. A. nr. 2, la perioada de la data preluării până în anul 1999,

când acesta i-a fost restituit în natură, iar pentru imobilul din str. P. nr.

10, pentru perioada de la data preluării de către stat, până la data când

acesta îi va fi restituit în natură.

Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., completată ulterior

cu dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și ale Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 541 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca

fiind prescrise extinctiv pretențiile reclamantului pentru perioada 1950-18

octombrie 2003 (data introducerii acțiunii) și în rest, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pretențiile reclamantului sunt

prescrise extinctiv, în totalitate pentru imobilul din str. A. nr. 2 și pentru

perioada anterioară datei de 18 octombrie 2003 pentru imobilul din str. P. nr.

10.

In ce

privește pretențiile ulterioare acestei date, în raport de temeiul de drept al

acțiunii, instanța de fond a constatat că în speță, având în vedere că se

solicită contravaloarea lipsei de folosință, pe lângă condițiile generale ce se

cer a fi întrunite pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesar

a se dovedi calitatea de proprietar a autorilor reclamantului asupra imobilului

și posesia exercitată asupra acestuia.

Or, reclamantul nu a

depus la dosar nici un act de proprietate asupra imobilului. De altfel, prin

decizia civilă nr. 424 din 8 februarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, i s-a respins acțiunea în revendicare cu privire la imobilul din str.

P. nr. 10, reținându-se că nu a făcut dovada că la data preluării imobilului de

către stat, acesta era proprietatea autorilor săi.

Apelul declarat de

reclamant a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2008.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că sentința tribunalului a fost

comunicată reclamantului la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales (sediul

Ligii Democratice pentru Dreptate) și la data de 1 iunie 2007 la domiciliul

său, iar apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste

termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.G., motivat succint în sensul

că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv întrucât hotărârea instanței

de fond nu i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că

nu a luat cunoștință de această hotărâre, iar termenul de 15 zile pentru

declararea apelului nu a început să curgă.

A solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel

pentru continuarea judecății.

La data de 6 august

2008, recurentul-reclamant a depus la dosar alte motive de recurs, care însă nu

vor fi luate în seamă de instanță, fiind formulate peste termenul prevăzut de

art. 301 coroborat cu art. 303 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că nu

conțin motive de ordine publică ce pot fi verificate din oficiu de instanță în

raport de dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate în termen, care

pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15

zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

In speță,

dispozițiile legale nu prevăd nici o derogare sub acest aspect, astfel încât

termenul de 15 zile este aplicabil și apelului promovat în cauza de față.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că sentința nr. 541 din 2 aprilie 2007 a

Tribunalului Prahova a fost comunicată reclamantului la data de 1 iunie 2007 la

domiciliul său și la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales, respectiv la

sediul Ligii Democratice pentru Dreptate.

Apelul a fost

declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul prevăzut de

dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile

recurentului în sensul că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală

deoarece hotărârea tribunalului nu i-a fost comunicată cu respectarea

dispozițiilor legale sunt nefondate.

Din dovezile de

primire și procesele-verbale de predare (filele 153, 154, dosar fond) reiese că

hotărârea a fost comunicată recurentului- reclamant atât la domiciliul său, cât

și la domiciliul ales, la adresele indicate în cererea de chemare în judecată.

La domiciliu,

comunicarea s-a făcut prin afișare pe ușa principală a locuinței

destinatarului, nici o persoană din cele abilitate să primească actul nefiind

găsită, conform procesului verbal întocmit de agentul procedural.

Art. 92 alin.

(4) C. proc. civ. prevede că dacă destinatarul sau cei abilitați să primească citația

lipsesc de la domiciliu, „agentul va afișa citația, încheind un proces verbal

despre toate acestea."

Potrivit art. 100

alin. (4) C. proc. civ., procesul verbal face dovadă până la înscrierea în fals

cu privire la faptele constatate personal de cel ce 1-a încheiat.

În speță, s-a

făcut mențiunea că s-a procedat la afișarea actului întrucât nici o persoană

dintre cele prevăzute de lege nu a fost găsită, astfel că au fost respectate

dispozițiile art. 92 C. proc. civ.

Și la

domiciliul ales comunicarea hotărârii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

art. 92 și urm. C. proc. civ., dovada de primire fiind semnată de funcționarul

însărcinat cu primirea corespondenței, cu indicarea datelor de identificare ale

acestuia, fiind aplicată și ștampila instituției.

Conform art.

103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi

de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul

legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că

a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Articolul invocat

prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor

prevăzute de lege, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

In speță, reclamantul

nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa și

nici nu a formulat prin apelul declarat în cauză, sau ulterior, la termenul

când s-a dezbătut apelul, cerere de repunere în termen, astfel că susținerile

din cererea de recurs nu pot fi primite.

Pentru considerentele

arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul R.G. împotriva deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.

inu

5