ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6155/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamantul R.G. a solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria municipiului Ploiești, Consiliul local Ploiești, Prefectura județului Prahova și Consiliul județean Prahova la plata de despăgubiri pentru imobilele situate în Ploiești, preluate abuziv de stat de la părinții săi în baza Decretului nr. 92/1950, deși aceștia erau exceptați de la naționalizare. Despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și se referă, pentru imobil, la perioada de la data preluării până în anul 1999, când acesta i-a fost restituit în natură, iar pentru imobilul din str. P., pentru perioada de la data preluării de către stat, până la data când acesta îi va fi restituit în natură.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., completată ulterior cu dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și ale Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 541 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca fiind prescrise extinctiv pretențiile reclamantului pentru perioada 1950 - 18 octombrie 2003 (data introducerii acțiunii) și, în rest a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sentința tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales (sediul Ligii Democratice pentru Dreptate) și la data de 1 iunie 2007 la domiciliul său, iar apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.G., motivat succint în sensul că în mod greșit i-a fost respins apelul ca tardiv întrucât hotărârea instanței de fond nu i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că nu a luat cunoștință de această hotărâre, iar termenul de 15 zile pentru declararea apelului nu a început să curgă.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății. Prin decizia civilă nr. 5108 din 19 septembrie 2008 Inalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul reținând, în esență, că reclamantul nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa și nici nu a formulat prin apelul declarat în cauză, sau ulterior, la termenul când s-a dezbătut apelul, cerere de repunere în termen. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., susținând că a fost pronunțată în temeiul unui înscris declarat fals de procurorul militar.

Cererea a fost depusă pe rolul Tribunalului Prahova, care prin sentința civilă nr. 174 din 5 februarie 2010 a declinat competența de soluționare în favoarea Inaltei Curți de Casație și Justiție potrivit prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. Constatând că nu se poate cerceta calea de atac, decât în situația în care instanța de judecată este legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire și va constata că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs legiuitorul a impus o condiție specială în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. În speță, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care s-a respins ca nefondat recursul, neevocându-se deci fondul cauzei. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispoz.art. 322 C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazurile de revizuire, devine inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 5108 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de R.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.