ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6155/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, secția civilă, reclamantul R.G. a solicitat obligarea

pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

Primăria municipiului Ploiești, Consiliul local Ploiești,

Prefectura județului Prahova și Consiliul județean Prahova la

plata de despăgubiri pentru imobilele situate în Ploiești, preluate

abuziv de stat de la părinții săi în baza Decretului nr. 92/1950,

deși aceștia erau exceptați de la naționalizare.

Despăgubirile solicitate

reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și se

referă, pentru imobil, la perioada de la data preluării până în

anul 1999, când acesta i-a fost restituit în natură, iar pentru imobilul

din str. P., pentru perioada de la data preluării de către stat,

până la data când acesta îi va fi restituit în natură.

Acțiunea a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., completată

ulterior cu dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. și ale Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă nr. 541

din 2 aprilie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca

fiind prescrise extinctiv pretențiile reclamantului pentru perioada 1950 -

18 octombrie 2003 (data introducerii acțiunii) și, în rest a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins ca tardiv de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 6 din 16

ianuarie 2008.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că sentința

tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 29 mai 2007 la

domiciliul ales (sediul Ligii Democratice pentru Dreptate) și la data de 1

iunie 2007 la domiciliul său, iar apelul a fost declarat la data de 16

octombrie 2007, mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1)

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul R.G., motivat succint în sensul că în mod greșit

i-a fost respins apelul ca tardiv întrucât hotărârea instanței de

fond nu i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale,

astfel că nu a luat cunoștință de această

hotărâre, iar termenul de 15 zile pentru declararea apelului nu a început

să curgă.

A solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel

pentru continuarea judecății.

Prin decizia civilă nr. 5108

din 19 septembrie 2008 Inalta Curte de Casație și Justiție a

respins recursul reținând, în esență, că reclamantul nu a

dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa

și nici nu a formulat prin apelul declarat în cauză, sau ulterior, la

termenul când s-a dezbătut apelul, cerere de repunere în termen.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322

pct. 4 C. proc. civ., susținând că a fost pronunțată în

temeiul unui înscris declarat fals de procurorul militar.

Cererea a fost depusă pe rolul

Tribunalului Prahova, care prin sentința civilă nr. 174 din 5

februarie 2010 a declinat competența de soluționare în favoarea Inaltei

Curți de Casație și Justiție potrivit prevederilor art. 323

alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că nu se poate

cerceta calea de atac, decât în situația în care instanța de

judecată este legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția

inadmisibilității cererii de revizuire și va constata că

aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în

cazurile strict determinate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322

C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta

a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau

dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul.

Din textul citat rezultă

că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de

instanțe de recurs legiuitorul a impus o condiție specială în

sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire

numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs

evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în

cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de

drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de

instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o

soluție proprie și diferită de cele anterior date în

aceeași cauză.

În categoria hotărârilor care

evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele

și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a

contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea

extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins

recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a

constatat nul.

În speță, prin prezenta

cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o

instanță de recurs, prin care s-a respins ca nefondat recursul, neevocându-se

deci fondul cauzei.

Așa fiind, se constată

că nu este îndeplinită o condiție generală de

admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispoz.art.

322 C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs

să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor

condiții specifice reglementate de cazurile de revizuire, devine

inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a deciziei nr. 5108 din 19 septembrie     2008

pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, formulată de R.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.