ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul

local Ploiești împotriva deciziei civile nr.127 din 23 noiembrie 2000  a Curții

de Apel Ploiești – Secția Civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul local Ploiești

reprezentat de consilier juridic F.A.I.și intimații-reclamanți M.N.și  M.E.,

lipsind intimații-pârâți Consiliul local Ploiești – Direcția Patrimoniului și

Administrația Finanțelor Publice  - Ploiești.

Procedura

completă.

Avocat

A.P.arată că, în opinia sa, recurentul-pârât Consiliul local Ploiești trebuie

obligat la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru

fazele procesuale ale apelului și recursului.

Curtea

pune în discuție aspectul invocat de apărătorul intimaților-reclamanți.

Consilier

juridic F.A.I.și reprezentanta Ministerului Public arată că recurentul-pârât

este scutit de taxa judiciară de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.

Curtea,

deliberând, în raport de dispozițiile art.17 din Legea nr.146/1997 și de art.21

din Normele Metodologice din 5.12.1997 aprobate prin Ordinul nr.760/1999 al

Ministrului Justiției reține că recurentul-pârât Consiliul local Ploiești este

scutit de taxa judiciară de timbru și, constatând că nu mai sunt alte chestiuni

prealabile, acordă cuvântul părților în susținerea și, respectiv combaterea

recursului, punându-le în vedere să pună concluzii și cu privire la termenul de

introducere a cererii privind acordarea de despăgubiri.

Consilier

juridic F.A.I.solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum și

a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii reclamanților.

Arată

că în opinia sa, dreptul la acțiune al reclamanților de a solicita despăgubiri

este prescris. Depune concluzii scrise.

Avocat

A.P.solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la excepția

prescripției cererii de acordare a despăgubirilor pune concluzii de respingere

a acesteia motivat de faptul că este o cerere ce derivă din imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului revendicat, acțiunea în revendicare fiind

imprescriptibilă. Arată că, chiar și în situația în care instanța va aprecia că

temeiul de drept al acțiunii este Legea nr.33/1994, în cauză nu s-a făcut

dovada comunicării procesului-verbal de predare-preluare de către stat a

imobilului în litigiu, astfel că nici sub acest aspect nu poate fi primită

excepția prescripției. Depune concluzii scrise.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a

deciziei atacate precum și a sentinței civile nr.146 din 3 mai 2000 a

Tribunalului Prahova – Secția civilă și de respingere a acțiunii  reclamanților

privind retrocedarea imobilului ca nefondată și a cererii privind acordarea de

despăgubiri ca prescrisă.

C U R T E A

Asupra

recursului de față.

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată și

precizată ulterior, reclamanții M.N.și M.E.  au  chemat  în  judecată

Consiliul  Local  al Municipiului Ploiești,Regia Autonomă de Gospodărie

Comunală – R.A.G.C. – Ploiești și Administrarea Financiară a Municipiului

Ploiești solicitând obligarea pârâților la retrocedarea suprafeței de 352 m.p.

teren situat în Ploiești, str.Democrației nr.140 (fostă str.Regina Maria), sau

la plata contravalorii acestuia precum și a construcțiilor demolate după

preluarea abuzivă a imobilului de către stat.

În

motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin contractul autentic de

vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Județului Prahova

sub nr.2830 din 24 martie 1938,  au cumpărat suprafața de 1.174 m.p. teren loc

de casă,  din care, prin Decretul  nr.488/1961, le-a fost expropriată suprafața

de 352 m.p. teren și 90 m.p. construcții, fără plata cuvenitelor despăgubiri.

Ulterior,

reclamanții au susținut că, în realitate, întregul imobil a fost naționalizat

în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispozițiilor art.II care îi

exceptau de la naționalizare.

Rejudecând

cauza în fond după casarea hotărârilor pronunțate într-un prim ciclu procesual,

Tribunalul Prahova, Secția civilă, prin sentința nr.146 din 3 mai 2000, a

respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât, a admis în

parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Consiliul Local Ploiești să plătească

reclamanților despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând

contravaloarea construcțiilor demolate (486.297.728 lei) și a suprafeței de 352

m.p. teren (293.500.000 lei). A respins acțiunea față de  pârâte.

Apelul

declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, Secția  Civilă.

Pentru

a hotărî astfel, instanțele au reținut că nu sunt incidente dispozițiile

Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția  extinctivă întrucât au fost

investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă,

dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de

către stat întrucât construcțiile au fost demolate iar terenul este afectat

unor utilități publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvai  și  drum  de

acces  la  podul peste calea ferată),  reclamanții  sunt îndreptățiți la

despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la prețul de circulație.

Împotriva

deciziei instanței de apel pârâtul Consiliul Local Ploiești a declarat  recurs

invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7, 9 și 11 C. proc. civ.

, în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunțate, cu

trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanții să-și precizeze temeiul juridic

al acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor care trebuia introdus în

cauză, iar în subsidiar, respingerea acțiunii îndreptată împotriva apelantului.

Recursul

este fondat și va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în

condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ.vizând prescrierea dreptului la acțiune

pentru plata de despăgubiri.

Astfel,

deși inițial reclamanții au cerut restituirea în natură a terenului ce face

obiectul litigiului, ulterior, invocând dispozițiile art.998 și art.481 C.civ.,

ei au cerut ca pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri „pentru fapta

lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului și construcției”

expropriate (fila 95 și verso din dosarul Judecătoriei Ploiești nr.6005/1995).

După

casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării

cauzei, reclamanții au formulat o cerere  completatoare, extinzând obiectul

acțiunii la suprafața de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au

descoperit în arhiva Primăriei Ploiești Deciziunea nr.32999/1956 a fostului

Sfat popular al Orașului Ploiești, conform căreia, în realitate, imobilul a

fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispozițiuni nu le erau

însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptați de la

naționalizare potrivit art.II din decret (fila 15 dosar nr.5002/1999 al

Tribunalului Prahova).

În

sfârșit, prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000 (filele 88-89,

același dosar), reclamanții recunoscând că este imposibilă restituirea

imobilului în natură au cerut obligarea pârâților la plata  contravalorii

acestora calculată conform expertizelor  aflate la dosar.

Așadar,

acțiunea nu a fost susținută ca fiind una în revendicare, ci ca o acțiune în

pretenții, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului  general

de  prescripție  de  3  ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen

care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie

1989  când au încetat actele de violență morală ce au împiedicat pe cei

îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat, or, cel mai târziu, la

data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului național, a fost aprobată

Constituția României care garantează dreptul de proprietate.

Or,

acțiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripție

în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea imobilului a

cărui restituire  în natură era imposibilă.

Față

de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză fiind nelegale sunt supuse

casării, în condițiile art.312 și art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora se

impune admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul Consiliul local Ploiești împotriva deciziei civile nr.127 din 23

noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.

Casează decizia atacată

precum și sentința civilă nr.146 din 3 mai 2000 a Tribunalului Prahova –

Secția  civilă și respinge acțiunea reclamanților M.N.și M.E. privind

retrocedarea imobilului, ca nefondată, și ca prescrisă cererea privind acordarea

de despăgubiri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2003.