ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul local Ploiești împotriva deciziei civile nr.127 din 23 noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul local Ploiești reprezentat de consilier juridic F.A.I.și intimații-reclamanți M.N.și M.E., lipsind intimații-pârâți Consiliul local Ploiești – Direcția Patrimoniului și Administrația Finanțelor Publice - Ploiești. Procedura completă. Avocat A.P.arată că, în opinia sa, recurentul-pârât Consiliul local Ploiești trebuie obligat la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru fazele procesuale ale apelului și recursului. Curtea pune în discuție aspectul invocat de apărătorul intimaților-reclamanți.

Consilier juridic F.A.I.și reprezentanta Ministerului Public arată că recurentul-pârât este scutit de taxa judiciară de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997. Curtea, deliberând, în raport de dispozițiile art.17 din Legea nr.146/1997 și de art.21 din Normele Metodologice din 5.12.1997 aprobate prin Ordinul nr.760/1999 al Ministrului Justiției reține că recurentul-pârât Consiliul local Ploiești este scutit de taxa judiciară de timbru și, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, acordă cuvântul părților în susținerea și, respectiv combaterea recursului, punându-le în vedere să pună concluzii și cu privire la termenul de introducere a cererii privind acordarea de despăgubiri. Consilier juridic F.A.I.solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum și a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii reclamanților.

Arată că în opinia sa, dreptul la acțiune al reclamanților de a solicita despăgubiri este prescris. Depune concluzii scrise. Avocat A.P.solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la excepția prescripției cererii de acordare a despăgubirilor pune concluzii de respingere a acesteia motivat de faptul că este o cerere ce derivă din imposibilitatea restituirii în natură a imobilului revendicat, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă. Arată că, chiar și în situația în care instanța va aprecia că temeiul de drept al acțiunii este Legea nr.33/1994, în cauză nu s-a făcut dovada comunicării procesului-verbal de predare-preluare de către stat a imobilului în litigiu, astfel că nici sub acest aspect nu poate fi primită excepția prescripției.

Depune concluzii scrise. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate precum și a sentinței civile nr.146 din 3 mai 2000 a Tribunalului Prahova – Secția civilă și de respingere a acțiunii reclamanților privind retrocedarea imobilului ca nefondată și a cererii privind acordarea de despăgubiri ca prescrisă. C U R T E A Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, reclamanții M.N.și M.E. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Ploiești,Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C. – Ploiești și Administrarea Financiară a Municipiului Ploiești solicitând obligarea pârâților la retrocedarea suprafeței de 352 m.p.

teren situat în Ploiești, str.Democrației nr.140 (fostă str.Regina Maria), sau la plata contravalorii acestuia precum și a construcțiilor demolate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Județului Prahova sub nr.2830 din 24 martie 1938, au cumpărat suprafața de 1.174 m.p. teren loc de casă, din care, prin Decretul nr.488/1961, le-a fost expropriată suprafața de 352 m.p. teren și 90 m.p. construcții, fără plata cuvenitelor despăgubiri. Ulterior, reclamanții au susținut că, în realitate, întregul imobil a fost naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispozițiilor art.II care îi exceptau de la naționalizare.

Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunțate într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, Secția civilă, prin sentința nr.146 din 3 mai 2000, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Consiliul Local Ploiești să plătească reclamanților despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate (486.297.728 lei) și a suprafeței de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). A respins acțiunea față de pârâte. Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă întrucât au fost investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat întrucât construcțiile au fost demolate iar terenul este afectat unor utilități publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvai și drum de acces la podul peste calea ferată), reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la prețul de circulație. Împotriva deciziei instanței de apel pârâtul Consiliul Local Ploiești a declarat recurs invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7, 9 și 11 C. proc.

civ. , în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunțate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanții să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor care trebuia introdus în cauză, iar în subsidiar, respingerea acțiunii îndreptată împotriva apelantului. Recursul este fondat și va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în condițiile art.306 alin.2 C.proc.civ.vizând prescrierea dreptului la acțiune pentru plata de despăgubiri. Astfel, deși inițial reclamanții au cerut restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispozițiile art.998 și art.481 C.civ., ei au cerut ca pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri „pentru fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului și construcției” expropriate (fila 95 și verso din dosarul Judecătoriei Ploiești nr.6005/1995).

După casarea hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanții au formulat o cerere completatoare, extinzând obiectul acțiunii la suprafața de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploiești Deciziunea nr.32999/1956 a fostului Sfat popular al Orașului Ploiești, conform căreia, în realitate, imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispozițiuni nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptați de la naționalizare potrivit art.II din decret (fila 15 dosar nr.5002/1999 al Tribunalului Prahova). În sfârșit, prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000 (filele 88-89, același dosar), reclamanții recunoscând că este imposibilă restituirea imobilului în natură au cerut obligarea pârâților la plata contravalorii acestora calculată conform expertizelor aflate la dosar.

Așadar, acțiunea nu a fost susținută ca fiind una în revendicare, ci ca o acțiune în pretenții, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violență morală ce au împiedicat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat, or, cel mai târziu, la data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului național, a fost aprobată Constituția României care garantează dreptul de proprietate. Or, acțiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripție în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură era imposibilă.

Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condițiile art.312 și art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local Ploiești împotriva deciziei civile nr.127 din 23 noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr.146 din 3 mai 2000 a Tribunalului Prahova – Secția civilă și respinge acțiunea reclamanților M.N.și M.E. privind retrocedarea imobilului, ca nefondată, și ca prescrisă cererea privind acordarea de despăgubiri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.