ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2003/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză Prin sentința civilă nr. 434 din 14 august 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, prevăzut în anexa 1 la Hotărârea C.C. nr. 130/2010, a constatat nelegalitatea acestor dispoziții și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența materială de soluționare a acțiunii promovate de reclamanții C.R.M. și P.C.R.M.

împotriva pârâtelor C.C.R. și Ca.C. a Județului Timiș. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a plenului C.C. la pct. 228 s-a stabilit faptul că sesizările formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor sunt adresate instanțelor de contencios administrativ competente, respectiv secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ. Curtea a apreciat că, astfel, competența materială, în primă instanță, a fost stabilită în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel printr-un act administrativ (Regulamentul C.C.), ce nu are forța juridică a unei legi, astfel cum se precizează expres în art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În ceea ce privește competența sa materială, Curtea a reținut că în speță actul vătămător atacat de reclamantă îl constituie Decizia nr. 24 din 18 aprilie 2012 emisă de Ca.C. a Județului Timiș, prin aceasta fiind stabilite în sarcina reclamanților obligațiile contestate prin acțiunea promovată, act administrativ unilateral emis de o autoritate publică județeană, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 434 din 14 august 2012 a formulat recurs pârâta C.C.R., solicitând modificarea a acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntmeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii, recurenta a susținut că Regulamentul are caracterul unui act administrativ normativ; or, nu pot face obiectul excepției de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ. A mai susținut că actul atacat este o încheiere care emană de la o autoritate publică centrală, acesta putând fi atacat în fond la curtea de apel și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia camerei județene de conturi este un act intermediar, iar prevederile considerate nelegale de către instanța de fond nu au și nu au avut nici o înrâuire cu privire la emiterea actelor administrative contestate de către reclamant. Recurenta a mai arătat că prin Regulament nu se stabilește o nouă competență materială în afara cadrului legal tranșat de art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci se reașează competența materială de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea C.C.

în limitele ei firești, în conformitate cu modificările legislative intervenite în ultimii ani, ținând seama că aceasta este o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în mod autonom. 3. Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Excepția de nelegalitate invocată în cauză, și admisă în mod întemeiat de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează prevederile art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului C.C.

nr. 130/2010, prevederi potrivit cărora „Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ". Soluția adoptată de curtea de apel este corectă și judicioasă, întrucât în mod evident prevederile regulamentare mai sus menționate au fost emise cu nerespectarea prevederilor art. 4 (denumit marginal "Ierarhia actelor normative") din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în anul 2010, potrivit cărora: “ (1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.

(2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”. Au fost nesocotite, prin conținutul dat art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, nu numai dispozițiile art. 126 alin. (2) și, respectiv, art. 140 alin. (1) fraza a II-a din Constituția României, revizuită în anul 2003, care dispun că "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" (art. 126 alin. 2) și, respectiv, că "(..) În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea C.C.

se soluționează de instanțele judecătorești specializate", ci și prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Într-adevăr, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea C.C.

se soluționează de instanțele judecătorești specializate", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune imperativ că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond: - în funcție de obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. Se reține că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată, cu modificările și completările ulterioare, "În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile C.C. se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiții, acte administrative, în cadrul activității per ansamblu a C.C.R.

reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai C.C., ca autoritate publică centrală, ci si subdiviziunile sale constituite la nivelul unităților administrativ teritoriale, anume camerele de conturi județene sau a municipiului București, neavând relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică. Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cum competența de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ) emise de structurile din cadrul C.C.

poate aparține, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor), fie secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, în mod nelegal, prin adăugare la lege, s-a prevăzut, prin art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 130/2010, că în toate situațiile, indistinct, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

Susținerea recurentei referitoare la împrejurarea că excepția de nelegalitate, în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi invocată numai cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual, nu și cu privire la actele administrative cu caracter normativ, nu poate fi primită. Excepția de nelegalitate în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, având în vedere argumentul de interpretare logică a fortiori, în sensul că, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare pe calea excepției de nelegalitate pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiecților de drept în legătură cu actele administrative normative.

Înalta Curte mai constată că, raportat la criticile și susținerile intimaților-reclamanți, rezultă fără putință de tăgadă că ceea ce se contestă, în esență, sunt măsurile dispuse de către pârâta Ca.C. a Județului Timiș prin Decizia nr. 24 din 18 aprilie 2012, autoritate publică locală față de care în mod corect s-a stabilit, de către prima instanță, competența de soluționare a prezentei cauze. În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.C.R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.R. împotriva sentinței civile nr. 434 din 14 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.