ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4037/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4037/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții Comuna Știuca și Primarul Comunei Știuca au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, solicitând: - anularea în parte a Deciziei nr. 45 din 25 august 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Timiș în Dosarul nr. 45/2010; - anularea în totalitate a Încheierii nr. 11 din 7 octombrie 2011, emisă de către Curtea de Conturi. - suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 7 din decizia contestată; Tribunalul Timiș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1526/PI/CA din 25 noiembrie 2011, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil momentului sesizării instanței. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2011, competența de soluționare a litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi este de competența în primă instanță a curții de apel în a cărei rază teritorială are sediul entitatea verificată, în speță a Curții de Apel Timișoara, având în vedere că data sesizării instanței este 18 octombrie 2011, motiv pentru care va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 158, 159 C. proc.
civ. Curtea de Apel Timișoara, prin Sentința civilă nr. 244 din 11 aprilie 2012, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activității, prevăzut în anexa 1 la hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 a constatat nelegalitatea acestor dispoziții și a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, prin emiterea unui regulator de competență.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative emise de camerele de conturi este o procedură administrativă prealabilă ce nu întrunește condițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) din Constituția României, nefiind o activitate administrativ jurisdicțională, iar competența instanței de contencios administrativ se determină prin raportarea la emitentul actului vătămător, iar nu prin raportare la autoritatea căreia i se adresează și care soluționează plângerea prealabilă, astfel încât Curtea reține că actul vătămător îl constituie în speță Decizia nr. 45 din 25 august 2010 a Camerei de Conturi a Județului Timiș, prin raportare la care devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 privind competența în primă instanță a secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 11 din 7 octombrie 2011 emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 45 din 25 august 2010 emisă de Camera de Conturi Timiș, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 7 din decizie. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.
Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ. De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel. Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Comuna Știuca, Primarul Comunei Știuca și pârâta Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.