ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4037/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Comuna Știuca și Primarul Comunei

Știuca au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi a Județului Timiș, solicitând:

- anularea în parte a

Deciziei nr. 45 din 25 august 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Timiș

în Dosarul nr. 45/2010;

- anularea în

totalitate a Încheierii nr. 11 din 7 octombrie 2011, emisă de către Curtea de

Conturi.

- suspendarea

executării măsurilor dispuse la pct. 7 din decizia contestată;

Tribunalul Timiș,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 1526/PI/CA din 25 noiembrie 2011, analizând cu prioritate excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că cauzele aflate pe rolul instanțelor la

data publicării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi vor continua să se judece potrivit

regulamentului aplicabil momentului sesizării instanței. Astfel, începând cu

data de 1 ianuarie 2011, competența de soluționare a litigiilor născute din

activitatea Curții de Conturi este de competența în primă instanță a curții de

apel în a cărei rază teritorială are sediul entitatea verificată, în speță a

Curții de Apel Timișoara, având în vedere că data sesizării instanței este 18

octombrie 2011, motiv pentru care va dispune declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 158,

159 C. proc. civ.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Sentința civilă nr. 244 din 11 aprilie 2012, a admis excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi precum și

valorificarea actelor rezultate din aceste activității, prevăzut în anexa 1 la

hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 a constatat nelegalitatea acestor

dispoziții și a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în

favoarea Tribunalului Timiș.

Totodată, constatând

ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru soluționarea acestuia, prin emiterea unui regulator de

competență.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că procedura de soluționare a contestațiilor

formulate împotriva actelor administrative emise de camerele de conturi este o

procedură administrativă prealabilă ce nu întrunește condițiile prevăzute de

art. 21 alin. (4) din Constituția României, nefiind o activitate administrativ

jurisdicțională, iar competența instanței de contencios administrativ se

determină prin raportarea la emitentul actului vătămător, iar nu prin raportare

la autoritatea căreia i se adresează și care soluționează plângerea prealabilă,

astfel încât Curtea reține că actul vătămător îl constituie în speță Decizia

nr. 45 din 25 august 2010 a Camerei de Conturi a Județului Timiș, prin

raportare la care devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din

Legea nr. 554/2004 privind competența în primă instanță a secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială se află

sediul reclamantei.

Verificând cauza,

Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține

Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. 11 din 7 octombrie

2011 emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 45 din 25 august 2010 emisă

de Camera de Conturi Timiș, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse

la pct. 7 din decizie.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010

publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse

prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen

de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor

devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2

C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția

instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză,

nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind

actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în

competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice

centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea

Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Comuna Știuca, Primarul Comunei

Știuca și pârâta Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului

Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ